S-a luat în examinare recursul declarat inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr.168/Ap din 4 septembrie 2002 a Curții de Apel Brașov.
S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocatul G.D., apărător desemnat din oficiu.
A lipsit intimata parte civilă W.T.G.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și reducerea pedepsei aplicate.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, întrucât pedeapsa a fost just individualizată.
Inculpatul declară că este de acord cu susținerile apărătorului său.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.213 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Brașov, inculpatul B.D. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art.211 alin.2 lit.b și c Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.71 și 64 Cod penal.
In baza art.350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive din data de 2 mai 2002 la zi.
In temeiul art.118 lit.d Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 500.000 de lei.
In baza art.346 Cod procedură penală s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
In baza art.191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.100.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariile apărătorului din oficiu, în cuantum de 600.000 de lei, se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în fapt, următoarele:
In noaptea de 30 aprilie/1 mai 2002, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a urmărit-o pe partea vătămată W.T.G. până la blocul unde aceasta locuia. In holul blocului, inculpatul a împins și lovit victima care a căzut la pământ, în aceste împrejurări sustrăgându-i bunurile pe care aceasta le avea asupra sa: telefonul mobil, un etui cu ochelari, actele de identitate și lanțul de aur de la gât.
A doua zi, inculpatul a vândut o parte din bunurile sustrase, banii obținuți fiind folosiți în interes personal.
In urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, motivând însă că agresarea părții vătămate nu a exercitat-o în scopul sustragerii bunurilor acesteia, ci pentru a o pedepsi pentru atitudinea avută în bar față de el, când l-a înjuriat.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza declarațiilor părții vătămate W.T.G., procesului -verbal de cercetare la fața locului, actelor medico-legale, procesului-verbal de reconstituire a faptei, planșelor fotografice, dovezilor de ridicare și restituire a bunurilor, declarațiilor martorilor, coroborate cu declarațiile inculpatului.
Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr.168/4.09.2002, a respins ca nefondat apelul inculpatului, deducând arestul preventiv la zi și dispunând obligarea acestuia la 450.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Impotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii duratei acesteia.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art.3859 pct.14 Cod procedură penală.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Instanțele de judecată au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.72 Cod penal, dând eficiență cuvenită criteriilor generale de individualizare a pedepsei în raport de gravitatea sporită a infracțiunii săvârșite, împrejurările în care aceasta a avut loc (noaptea prin urmărirea victimei), consecințele faptei și conduita procesuală a făptuitorului.
S-au avut în vedere, de asemenea, circumstanțele personale ale inculpatului (vârsta, lipsa de ocupație, faptul că mai este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare).
In aceste împrejurări, Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului B.D. corespunde și scopului pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal, prin cuantumul său și prin modul de executare ea constituind un mijloc de constrângere, dar și de reeducare.
Reducerea cuantumului pedepsei aplicate ar lipsi de conținut dispozițiile legale sus-arătate și ar conduce la efecte contrare scopului sancțiunii penale, acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni și de a asigura reinserția socială a inculpatului.
Constatând din oficiu că nu există alte temeiuri de casare, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului B.D. în temeiul dispozițiilor art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Timpul arestării preventive de la 2 mai 2002 la zi se deduce din pedeapsa aplicată.
In temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr.168/A din 4 septembrie 2002 a Curții de Apel Brașov.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 2 mai 2002 la 8 ianuarie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 de lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 de lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2003.