Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Ordonanța din 14 aprilie 2003, Parchetul Național Anticorupție, în dosarul nr. 192/P/2003, a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui I.I., pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2003.
Tot la 14 aprilie 2003, Parchetul Național Anticorupție a emis Ordonanța prin care a dispus arestarea preventivă a inculpatului I. pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2003 constând în aceea că, în ziua de 13 aprilie 2003, a fost surprins în flagrant în timp ce a primit suma de 1.500 de dolari S.U.A., pentru ca în calitate de președinte al Fundației pentru Tineret Băile Herculane să asigure denunțătoarei C.A. promovarea examenului de licență, precum și remiterea unei lucrări de diplomă gata făcute.
Pe baza acestei ordonanțe a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 17 din 14 aprilie 2003 pe timp de 30 de zile, potrivit art. 148 lit. g) și h) C. proc. pen.
Măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită succesiv prin încheierile Tribunalului Caraș Severin, rămase definitive prin deciziile penale ale Curții de Apel Timișoara, care a respins recursul declarat de inculpat.
La data de 8 iulie 2003, Parchetul Național Anticorupție a solicitat prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului cu încă 30 de zile, începând cu 11 iulie 2003 până la 9 august 2003, motivând că inculpatul este cercetat pentru infracțiuni de luare de mită și trafic de influență.
S-a arătat că, pe lângă infracțiunea de luare de mită pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, s-a extins acțiunea penală și cu privire la alte fapte de luare de mită și trafic de influență, iar, cu prilejul efectuării percheziției, în apartamentul inculpatului s-a găsit suma de 100.000 de Euro și de dolari S.U.A., un pistol cu muniția aferentă și 107 monezi de argint. S-au indicat actele de urmărire penală ce urmează a fi efectuate.
La data de 9 iulie 2003, când s-a fixat termenul de judecată de către Tribunalul Caraș Severin pentru soluționarea cererii cu care a fost investită instanța, inculpatul I.I. a formulat cererea de recuzare a completului de judecată.
Prin încheierea dată în Camera de Consiliu din 9 iulie 2003, a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare a completului de judecată formulată de către inculpat.
La data de 9 iulie 2003, apărătorul ales al inculpatului a formulat cerere de recuzare împotriva tuturor magistraților Tribunalului Caraș Severin.
Prin încheierea nr. 30 din 9 iulie 2003 dată în Camera de Consiliu în dosarul nr. 5334/P/2003, Curtea de Apel Timișoara a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat având ca obiect recuzarea judecătorilor din cadrul Tribunalului Caraș Severin.
Prin încheierea nr. 117 din 10 iulie 2003 dată în Camera de Consiliu în dosarul nr. 4449/P/2003, a fost admisă cererea formulată de Parchetul Național Anticorupție și s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului I.I. cu încă 30 de zile, începând cu 11 iulie 2003 până la 9 august 2003, inclusiv.
La data și timpul judecării cauzei mai sus-menționate, nici inculpatul și nici cei cinci apărători aleși ai acestuia nu au invocat instanței de fond că au declarat recurs împotriva încheierii nr. 30 din 9 iulie 2003 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a respins cererea de recuzare a judecătorilor din cadrul Tribunalului Caraș Severin.
Ulterior pronunțării încheierii nr. 117 din 10 iulie 2003, inculpatul, prin apărători aleși, a declanșat 3 cicluri de recuzări, după cum urmează:
- a mai recuzat încă odată judecătorii Tribunalului Caraș Severin și judecătorii instanței superioare, respectiv judecătorii Curții de Apel Timișoara, care urmau să soluționeze cererea de recuzare;
- a recuzat tot corpul magistraților Curții de Apel Timișoara, instanță unde urma să fie soluționat recursul declarat de inculpat împotriva încheierii nr. 117 din 10 iulie 2003 a Tribunalului Caraș Severin, prin care s-a prelungit arestarea preventivă până la 9 august 2003;
- a declarat recurs la data de 11 iulie 2003 împotriva încheierii nr. 30 din 9 iulie 2003 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată împotriva judecătorilor Tribunalului Caraș Severin.
Curtea Supremă de Justiție, prin încheierea nr. 76 din 11 iulie 2003, a respins ca nefondată cererea de recuzare formulată de inculpatul I.I. împotriva tuturor judecătorilor de la Curtea de Apel Timișoara. S-a dispus trimiterea la Curtea de Apel Timișoara, spre soluționare, a cererii de recuzare a judecătorilor Tribunalului Caraș Severin.
Prin încheierea nr. 3352 din 15 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiție a respins ca nefondată excepția intitulată „prejudicială”, cu referire la nulitatea absolută a încheierii nr. 117 din 10 iulie 2003 a Tribunalului Caraș Severin.
A fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare formulată de petiționarul I.I. privind dosarul nr. 5415/2003 al Curții de Apel Timișoara.
Prin decizia nr. 3353 din 15 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva încheierii nr. 30/P din 10 iulie 2003 a Curții de Apel Timișoara.
S-a dispus casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare a cererii de recuzare formulate de inculpat la Curtea de Apel Timișoara.
În urma dispozițiilor date de Curtea Supremă de Justiție de judecare și rejudecare a cererilor de recuzare a judecătorilor, Tribunalului Caraș Severin, Curtea de Apel Timișoara, prin încheierile nr. 34/PI din ședința secretă de la 24 iulie 2003 și nr. 35/PI din ședința secretă din 24 iulie 2003, a respins ca nefondate cererile de recuzare a tuturor judecătorilor ai Tribunalului Caraș Severin, formulate de inculpatul I.I.
A constatat încetată de drept măsura arestării preventive luată împotriva inculpatului.
A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului I.I. de sub efectul mandatului de arestare preventivă nr. 17 din 14 aprilie 2003 emis de Parchetul Național Anticorupție, secția combaterea corupției, dacă nu este arestat în altă cauză.
L-a obligat pe inculpat la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
A motivat această instanță că:
- prin încheierea nr. 117 din 10 iulie 2003 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin au fost încălcate dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece instanța a soluționat cererea de prelungire a arestării preventive cu încălcarea dreptului la apărare, în sensul că, în momentul în care apărătorii aleși ai inculpatului au refuzat să pună concluzii pe fond și au părăsit sala de judecată, se impunea asigurarea asistenței juridice printr-un apărător din oficiu;
- în momentul în care apărătorii inculpatului au depus noi cereri de recuzare a completului de judecată, greșit s-a stabilit că este „abuz de drept” și s-a trecut la soluționarea cauzei, completul de judecată neputând soluționa propria recuzare;
- prelungirea arestării preventive a inculpatului dispusă prin decizia nr. 517 din 24 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara s-a făcut pentru perioada 11 iunie 2003 – 11 iulie 2003, depășind termenul de 30 de zile, astfel că instanța Tribunalul Caraș-Severin, prin încheierea nr. 117 din 10 iulie 2003, trebuia să constate încetarea de drept a măsurii și nu să prelungească arestarea în continuare, pentru perioada 11 iulie 2003 – 9 august 2003.
S-a concluzionat că, în raport de art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., urmează a se constata încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului prin expirarea celor 30 de zile și, în consecință, se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului.
S-a apreciat că cererile de recuzare ale inculpatului împotriva judecătorilor Tribunalului Caraș-Severin sunt nefondate.
Împotriva încheierilor nr. 34 și nr. 35 din 24 iulie 2003 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Teritorial Timișoara și inculpatul I.I.
Parchetul a criticat încheierile cu privire la dispozițiile de încetare de drept a măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului, solicitând casarea acestora.
La rândul său, inculpatul a criticat măsura dispusă prin încheierile atacate, de respingere a cererilor de recuzare, formulate împotriva judecătorilor din cadrul Tribunalului Caraș-Severin.
Cu ocazia concluziilor puse, apărătorii aleși au formulat mai multe cereri și excepții, care vor fi analizate cu ocazia examinării recursului declarat de inculpat.
Cu privire la recursurile declarate de Parchetul Național Anticorupție, se constată că acestea sunt fondate.
Dispozițiile de încetare de drept a măsurii arestării preventive și de punere în libertate a inculpatului sunt nelegale.
Concluziile la care a ajuns Curtea de Apel Timișoara când a dispus încetarea de drept a arestării preventive a inculpatului, reprezintă o eroare gravă de judecată cu depășirea obiectului judecății cu care a fost investită, respectiv soluționarea cererilor de recuzare a judecătorilor Tribunalului Caraș-Severin în dosarul nr. 4449/2003 al acestei instanțe.
În considerentele încheierilor nr. 34 și nr. 35 din 24 iulie 2003, Curtea de Apel Timișoara a examinat motivele de recurs formulate de inculpat împotriva încheierii nr. 117 din 10 iulie 2003 a Tribunalului Caraș-Severin, prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului cu încă 30 de zile, pentru perioada 11 iulie 2003 – 9 august 2003.
Din actele dosarului rezultă că recursul declarat de inculpat împotriva încheierii nr. 117 din 10 iulie 2003 a Tribunalului Caraș-Severin face obiectul dosarului nr. 5415/2003 al Curții de Apel Timișoara, aflat în curs de soluționare la această instanță.
Mai mult de atât, Curtea Supremă de Justiție, prin încheierea nr. 3352 din 15 iulie 2003, a respins cererea de recuzare a judecătorilor Curții de Apel Timișoara formulată în dosarul nr. 5415/2003 al acestei instanțe, astfel că instanța poate soluționa recursul declarat de inculpat împotriva încheierii de prelungire a arestării preventive.
Numai instanța care va judeca cauza ce face obiectul dosarului nr. 5415/2003 al Curții de Apel Timișoara va avea competența să aprecieze dacă judecata la instanța de fond, când s-a pronunțat încheierea nr. 117 din 10 aprilie 2003, s-a făcut fără asigurarea asistenței juridice, dacă prezența apărătorilor aleși în cauză pe un interval mai mare de 8 ore la dezbaterile judiciare, unde au formulat cereri și excepții, dar au refuzat să pună concluzii pe fond, părăsind sala de judecată, echivalează cu neasigurarea asistenței juridice, din cauze imputabile instanței.
Pe de altă parte, Curtea de Apel Timișoara, în încheierile nr. 34 și nr. 35 din 24 iulie 2003, a respins cererile de recuzare formulate de inculpatul I.I. împotriva judecătorilor Tribunalului Caraș-Severin în dosarul nr. 4449/2003, astfel că această instanță nu mai putea reține în considerentele încheierilor faptul că instanța greșit a respins cererea de recuzare formulată, constatând că este un abuz de drept în exercitarea drepturilor procedurale de către inculpat.
Practic, prin soluțiile pronunțate, Curtea de Apel Timișoara a considerat legală și temeinică dispoziția completului de judecată cu privire la constatarea abuzului de drept.
În sfârșit, constatarea de către această instanță că prin decizia nr. 517 din 24 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara s-a făcut prelungirea arestării preventive pentru perioada 11 iunie 2003 – 11 iulie 2003 cu depășirea termenului de 30 de zile, ceea ce a servit ca temei juridic pentru pronunțarea soluțiilor de încetare de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului, reprezintă o altă gravă eroare în care s-a aflat instanța.
Decizia nr. 517 din 24 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara reprezintă o hotărâre definitivă care nu poate fi desființată decât pe calea recursului în anulare, astfel că instanța care a pronunțat încheierile nr. 34 și nr. 35 din 24 iulie 2003 nu putea să examineze o hotărâre definitivă, cu consecința stabilirii încetării măsurii arestării preventive a inculpatului.
Ceea ce trebuia să rețină instanța care a pronunțat cele două încheieri supuse prezentelor recursuri era că, la data de 24 iulie 2003, când s-a pronunțat respingând cererile de recuzare în dosarul nr. 4449/2003 a Tribunalului Caraș-Severin, inculpatul se afla în stare de arest pe baza încheierii nr. 117 din 10 iulie 2003 prin care s-a dispus prelungirea arestării cu încă 30 de zile, pe intervalul 11 iulie 2003 – 9 august 2003.
Că recursul declarat de inculpat împotriva acestei încheieri nu era soluționat la data de 24 iulie 2003 și nu este soluționat nici în prezent, astfel că măsura prelungirii arestării preventive a inculpatului prin încheierea nr. 117 din 10 iulie 2003 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin era și este valabilă și în prezent.
În raport de cele reținute, recursurile declarate de Parchetul Național Anticorupție sunt fondate, urmând a fi admise, dispunând casarea încheierilor nr. 34 din 24 iulie 2003 și nr. 35 din 24 iulie 2003 ale Curții de Apel Timișoara cu privire la dispozițiile de încetare de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului și de punere în libertate a acestuia.
Recursurile declarate de inculpat împotriva celor două încheieri, în partea privitoare la respingerea cererilor de recuzare a judecătorilor din cadrul Tribunalului Caraș Severin, nu sunt fondate.
Motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, astfel că nu pot conduce la modificarea dispozițiilor recurate din încheierile atacate.
În legătură cu excepțiile și cererile invocate de apărătorii inculpatului, Curtea Supremă de Justiție va răspunde numai la cele care au legătură cu obiectul cauzei.
Calea de atac exercitată de Serviciul Teritorial Timișoara din cadrul Parchetului Național Anticorupție se situează în limitele legale ale dispozițiilor C. proc. pen., privitoare la persoanele care pot face recurs.
Dispozițiile art. 52 alin. (7) C. proc. pen., care stabilesc că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată cu recurs, deschide calea controlului judiciar al instanței de recurs cu privire la toate dispozițiile pe care le conține dispozitivul încheierii de soluționare a recuzării.
Art. 52 alin. (5)1 C. proc. pen., instituie obligația instanței ierarhic superioare, competentă să soluționeze cererea de recuzare împotriva întregii instanțe de judecată, să dispună și cu privire la arestarea preventivă, înainte de a se pronunța asupra recuzării.
Măsurile dispuse în dispozitivul încheierii de recuzare cu privire la măsura arestării preventive, cu privire la respingerea recuzării și chiar cu privire la obligarea la cheltuieli judiciare a petiționarului sunt supuse în întregime căii de atac prevăzute de art. 52 alin. (7) C. proc. pen.
De altfel, legiuitorul, prin modificările și completările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 281/2003, a instituit cale de atac cu privire la toate măsurile de arestare și prelungire a arestării preventive, în faza de urmărire penală și în faza judecății în primă instanță.
Criticile formulate astfel de inculpat cu privire la imposibilitatea exercitării căii lor de atac împotriva încheierilor atacate, prin care s-a dispus încetarea de drept a arestării preventive, nu pot fi primite.
În legătură cu termenul de 48 de ore stabilit de legiuitor pentru judecarea recursului la recuzare, acesta este un termen de recomandare, pentru examinarea într-un interval scurt de timp a dispozițiilor încheierii de respingere a recuzării.
Judecarea recursului cu depășirea termenului fixat, pentru a se îndeplini procedura cu inculpatul și a se solicita dosarele de urmărire penală, nu poate duce la constatarea inadmisibilității recursurilor declarate în termen de parchet, așa cum a solicitat inculpatul.
Celelalte cereri formulate de inculpat prin apărători nu au legătură cu obiectul judecării recursurilor declarate, în cauzele supuse examinării.
În conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpat.
Sub alte aspecte, examinarea cauzelor recurate confirmă că inculpatul, prin apărători aleși care au acționat în cadrul și limitele mandatului încredințat, a exercitat în mod abuziv drepturile procedurale prin formularea a peste 10 cereri de recuzare într-un interval de timp scurt, începând cu 9 iulie 2003 până în prezent.
Codul de procedură penală nu conține dispoziții cu privire la cazurile de exercitare cu rea credință și în mod abuziv a drepturilor procedurale conferite părților.
Potrivit art. 721 C. proc. civ., dispozițiile acestui cod, care alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă și comercială, se aplică și în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice.
Art. 723 C. proc. civ., stabilește că drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Partea care folosește aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite.
Dispozițiile art. 1081 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., stabilesc că se sancționează cu amendă judiciară de la 500.000 lei la 7.000.000 lei, formularea cu rea credință a unor cereri de recuzare sau de strămutare.
Reaua credință a inculpatului în formularea cererilor de recuzare rezultă nu numai din numărul mare al acestora, ci și din neîndeplinirea condițiilor legale pentru formularea lor.
Astfel, art. 52 alin. (5) C. proc. pen., stabilește că cererea de recuzare care privește întreaga instanță trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător.
Cererile de recuzare repetate formulate de inculpat împotriva judecătorilor de la Tribunalul Caraș Severin și a judecătorilor de la Curtea de Apel Timișoara, nu conțin indicarea cazului concret de incompatibilitate în care s-ar afla fiecare judecător.
De altfel, Curtea Supremă de Justiție, prin încheierile nr. 76 din 11 iulie 2003 și 3352 din 15 iulie 2003, a respins cererile de recuzare formulate de inculpat, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile legale.
Inculpatul s-a folosit de numărul mare al recuzărilor cu neîndeplinirea condițiilor legale, pentru a obstrucționa efectuarea cercetărilor de către organul de urmărire penală și, pe de altă parte, pentru a întârzia soluționarea de către instanțe a cererilor de prelungire a duratei arestării preventive în termenele prevăzute de lege.
În raport de cele reținute, urmează ca, în conformitate cu art. 723 raportat la art. 1081 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., să i se aplice inculpatului o amendă judiciară în cuantum de 5.000.000 lei.
Recurentul I.I. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Teritorial Timișoara împotriva încheierilor nr. 34 din 24 iulie 2003 și nr. 35 din 24 iulie 2003, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în dosarele nr. 5421/P/2003 și 5509/P/2003.
Casează încheierile atacate numai cu privire la dispozițiile de încetare de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului I.I. și de punere în libertate a acestuia, dispoziții pe care le înlătură.
În baza art. 723 cu referire la art. 1081 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., amendează pe inculpat cu 5 milioane lei.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpat împotriva acelorași încheieri.
Obligă inculpatul la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință din Camera de Consiliu, azi 1 august 2003.