S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul P.D. împotriva deciziei penale nr.453 din 19 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
S-a prezentat recurentul condamnat, aflat în stare de arest, asistat de avocat T.I., apărător din oficiu.
Apărătorul a cerut admiterea recursului și aplicarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.207/2000 cu privire la înțelesul expresiei de „consecințe deosebit de grave”.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, nefiind cazul aplicării OUG 207/2000, pe calea contestației la executare.
La ultimul cuvânt, condamnatul recurent a cerut admiterea recursului, aplicarea OUG 207/2000 și schimbarea calificării juridice a faptelor prin înlăturarea noțiunii „consecințe deosebit de grave”.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.551 din 13 iunie 2002, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul P.D. referitoare la pedeapsa de 11 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.294 din 7 iunie 1999 a Tribunalului București pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1,3,4 și 5 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, definitivă prin respingerea apelului și a recursului declarat în cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că deși contestația la executare prin care condamnatul a invocat prevederile OUG nr.207/2000 și art.15 Cod penal, este admisibilă, având în vedere gradul de pericol social sporit al infracțiunii comise, cât și persoana inculpatului, care este recidivist, nu se justifică reducerea pedepsei aplicată în cauză.
Curtea de Apel București, prin decizia penală nr.453/A din 19 iulie 2002, a respins, ca nefondat, apelul prin care condamnatul solicita aplicarea în cauză a legii mai favorabile și reducerea corespunzătoare a pedepsei, apreciind că motivarea instanței de fond este corectă.
Împotriva menționatelor hotărâri, condamnatul P.D. a declarat recurs, în temeiul art.3859 alin.1 pct.171 Cod procedură penală, susținând că cele două instanțe au interpretat în mod greșit prevederile art.461 lit.d Cod procedură penală.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.461 lit.d Cod procedură penală, pe calea contestației la executare se poate invoca, printre altele, și orice cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Pe de altă parte, art.15 Cod penal reglementează principiul aplicării legii mai favorabile în cazul pedepselor definitive, aceasta presupunând intervenția unei legi care prevede o pedeapsă mai ușoară, situație care poate fi invocată pe calea contestației la executare, prevăzută de art.401 lit.d Cod procedură penală.
Cum însă, în cazul pedepselor definitive, aplicarea legii mai favorabile este facultativă, în mod corect, cele două instanțe au apreciat, în raport de gravitatea sporită a infracțiunii săvârșite și de conduita inculpatului, care este recidivist, că reducerea pedepsei aplicată acestuia nu se justifică.
În consecință, recursul formulat de condamnatul P.D., nefiind întemeiat, în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, urmează a fi respins, ca atare, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.D. împotriva deciziei penale nr.453 din 19 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 23 ianuarie 2003.