R O M A N I A
D E C I Z I A Nr.36 Dosar nr.4021/2002
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr.225 din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj.
S-a prezentat: recurentul inculpat, în satre de arest, asistat de avocatul V.M. , apărător desemnat din oficiu.
A lipsit intimata parte civilăC.L.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, în principal achitarea inculpatului, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, întrucât din actele dosarului rezultă vinovăția inculpatului, iar pedeapsa a fost just individualizată.
Inculpatul arată că nu se consideră vinovat și solicită achitarea sa.
C U R T E A,
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.258 din 30 mai 2002 a Tribunalului Cluj, a fost condamnat inculpatul M.M. în baza art.211 alin.2 lit.a, b, d și e, cu aplicarea art.37 lit.b din Codul penal la 7 ani închisoare.
S-au aplicat dispozițiile art.71 și 64 din Codul penal, s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 20 decembrie 2001, la zi.
Totodată, s-a constatat acoperit prejudiciul cauzat părții vătămate.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în fapt, că inculpatul M.M.și numita V.C. s-au deplasat în ziua de 10 februarie 2000 în municipiul Dej luând hotărârea de a deposeda diferite persoane prin violență de bani și bunuri, prin acostarea de către tânără a unor bărbați și atragerea lor în locuri izolate în vederea întreținerii de relații sexuale urmate de jefuirea acestora de către inculpat.
În ziua arătată, în jurul orelor 18 cei doi au intrat în restaurantul „F.”, V.C. s-a așezat la masa părții vătămate C.L., căruia i-a cerut băuturi alcoolice.
După consumarea băuturilor plătite de partea vătămată, aceasta împreună cu V.C. s-au deplasat la barul S.C.”G”. unde a intrat și inculpatul M.M. – care s-a comportat ca un străin, deplasându-se la bar.
În acest local tânăra s-a înțeles cu partea vătămată să întrețină relații sexuale la hotelul „P. – R.”, apoi cei doi au mai cumpărat o sticlă cu băutură și au ieșit din local îndreptându-se spre acel hotel.
Ajungând în Parcul Central din Dej, profitând de întuneric, a apărut inculpatul M.M., care a pulverizat cu un spray o substanță paralizantă spre fața părții vătămate, care a căzut. In continuare inculpatul, la stăruința numitei V.C. a folosit acea soluție narcotică, apoi împreună au lovit-o cu picioarele pe partea vătămată, după care cei doi i-au smuls de pe degete o verighetă și un inel, ambele din aur, iar din buzunar i-au sustras suma de 220.000 lei.
Ca urmare a loviturilor primite și prin smulgerea bijuteriilor de pe degete, partea vătămată a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile îngrijiri medicale.
Făptuitorii s-au deplasat la domiciliul lor din satul Reteag județul Bistrița Năsăud, de unde inculpatul a fugit când a realizat că este căutat de poliție.
Numita V.C. a fost depistată de organele de urmărire penală iar la percheziția domiciliară au fost găsite într-un dulap cele două bijuterii sustrase de la partea vătămată și ascunse.
Prin sentința penală nr.58/2000 a Tribunalului Cluj, V.C. a fost condamnată la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Inculpatul, față de care s-a dispus urmărirea penală, a fost depistat și arestat la 20 decembrie 2001, el negând săvârșirea faptei și susținând că vinovată ar fi numai V.G.
Această apărare a fost înlăturată de instanță, care a reținut că tâlhăria a fost comisă de ambii făptuitori în baza înțelegerii prealabile , cei doi fiind observați de martorii prezenți în bar și indicate de partea vătămată.
De asemenea, nu a fost primită nici altă apărare a inculpatului în sensul că la ora agresiunii s-ar fi aflat în localitatea de domiciliu, martorii propuși neconfirmând realitatea acestei susțineri.Mai este de menționat, că în declarațiile sale, chiar V.C. a recunoscut că jaful asupra părții vătămate l-a comis în condițiile evocate împreună cu concubinul său M.M. căruia i-a cerut folosirea sprayului și că apoi ei au ascuns acasă bijuteriile sustrase.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului, au fost reținute în baza plângerii și declarațiilor părții vătămate, a procesului verbal de constatare a infracțiunii, a procesului verbal de percheziție domiciliară, a procesului verbal de reconstituire, a raportului de constatare medico-legală, a declarațiilor martorilor M.E, și S.C.D. ale inculpatei V.C., probe coroborate cu declarațiile inculpatului M.M.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere pericolul social al faptei, împrejurările săvârșirii acesteia și persoana inculpatului, aflat în stare de recidivă prevăzută de art.37 lit.b din Codul penal în raport cu pedeapsa aplicată anterior să execute 2 ani și 9 luni închisoare, prin sentința penală nr.1427/1994 a Judecătoriei Dej.
Curtea de Apel Cluj, Secția penală, prin decizia penală nr.225 din 5 septembrie 2002 a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, considerând neavenite criticile formulate în sensul lipsei probelor de vinovăție și greșitei condamnări.
Astfel, instanța de control judiciar a apreciat după suplimentarea cu martorul H.G. a probei testimoniale, că fapta de tâlhărie a fost pe deplin dovedită, că ea a fost săvârșită de inculpatul apelant împreună cu concubina sa V.C. și că astfel soluția de condamnare este conformă cu probele de vinovăție administrate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul M.M. care, invocând dispozițiile art.3859 alin.1 pct.18 și 14 din Codul de procedură penală, a susținut, în principal că în cauză probele adminsitrate nu au confirmat că este vinovat solicitând achitarea și în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea severă impunându-se reducerea acesteia.
Recursul declarat este nefondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că instanțele , în baza unui amplu material probator și după verificarea tuturor apărărilor au reținut în mod corect vinovăția inculpatului în săvârșirea, în noaptea de 10/11 februarie 2000 în Parcul Central din Dej, a infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art.211 alin.2 lit.a,b, d și e din Codul penal.
Probele administrate în cauză au confirmat că inculpatul și concubina sa V.C., în baza unei înțelegeri prealabile, au condus partea vătămată C.L. în locul arătat, au imobilizat-o cu ajutorul unui spary paralizant, pulverizat pe față, au doborât-o la pământ și au lovit-o cu picioarele, apoi i-au smuls de pe degete o verighetă și un inel, iar din buzunarele pantalonilor i-au mai sutras suma de 220.000 lei.
Bunurile sustrase au fost ascunse în locuința comună, fiind găsite cu prilejul percheziției și restituite păgubașului.
Susținerile formulate de inculpat în sensul că nu ar fi participat la jefuirea victimei nu pot fi primite, rezultând dimpotrivă din toate probele că el și concubina sa au acționat în baza înțelegerii anterioare cu scopul deposedării prin violență a victimei de bijuterii și bani, fiecare sâvărșind acte de lovire și sustragere în cadrul unei activități indivizibile , ceea ce caracterizează coautoratul la infracțiunea de tâlhărie.
Mai este de menționat că inculpata V.C. condamnată separat la 7 ani închisoare, a precizat în declarațiile sale că a comis fapta împreună cu inculpatul M.M.
Întrucât soluția de condamnare este conformă cu probele de vinovăție administrate, nu subzistă eroarea gravă de fapt, astfel că acest motiv de casare nu este întemeiat.
Referitor la individualizarea pedepsei considerată de recurent prea severă, se constată că la aplicarea sancțiunii de 7 ani închisoare instanțele au avut în vedere potrivit art.72 din Codul penal, pericolul social deosebit de grav al faptei, întinderea prejudiciului și consecințele la care a fost expusă partea vătămată prin producerea unor leziuni pentru care s-au stabilit ca necesare 25-30 de zile îngrijiri medicale și persoana inculpatului, care se afla în starea de recidivă prevăzută de art.37 lit.b din Codul penal.
De asemenea, se mai constată că, această pedeapsă este de natură a asigura, conform art.52 din Codul penal, prevenirea generală și reintegrarea în comunitate a inculpatului.
Așa fiind, nu există temeiuri de reducere a pedepsei așa cum a solicitat recurentul inculpat.Întrucât criticile din recurs sunt neîntemeiate
iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art.3859 alin.3 din Codul de procedură penală, care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art.38515pct.1lit.b din același cod, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 20 decembrie 2001 la 8 ianuarie 2003 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr.225 din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 20 decembrie 2001 la 8 ianuarie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judciaire, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2003.