S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr.449 din 4 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de libertate, asistat de apărător ales, avocat F. – Societatea de avocați „A.A.”, lipsind intimata parte civilă.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în rejudecarea cauzei să se dispună achitarea inculpatului potrivit art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a C.proc.pen., arătându-se că denunțătoarea nu avea atribuții de serviciu care prin natura lor, ar fi putut influența rezolvarea cerințelor inculpatului.
Procurorul a arătat că față de probatoriile administrate, respectiv fișa postului denunțătoarei, rezultă că avea ca atribuții de serviciu ceea ce urmărea inculpatul, scop în care acesta i-a lăsat plicul cu 1.500.000 lei.
Cum însă, sacoșa lăsată în celălalt birou nu este obiect al infracțiunii de luare de mită, impune admiterea recursului sub acest aspect.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, arată că este nevinovat.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr.151 din din 29 iulie 2002 a Tribunalului Buzău – secția penală, a fost condamnat la 6 luni închisoare, inculpatul P.G. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art.255 alin.1 C.pen.
Potrivit art.81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art.82 C.pen., atrăgându-i-se atenția asupra consecințelor nerespectării condițiilor suspendării condiționate.
De asemenea, instanța a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.500.000 lei și a următoarelor bunuri considerate a fi făcut obiectul infracțiunii de dare de mită: o sticlă de Coca-Cola, două pachete țigări, cafea solubilă „Amigo” și o cutie cu stiksuri.
Potrivit art.22 din Legea nr.26/1990 s-a dispus ca, după rămânerea definitivă a hotărârii, aceasta să fie comunicată la Registrul Comerțului Buzău.
Instanța a reținut că inculpatul, la data de 15 noiembrie 2001, s-a deplasat la Administrația Finanțelor Publice pentru a rezolva unele probleme legate de activitatea financiară a societății SC „G” SRL Buzău, la care acesta era administrator.
La Biroul de executare silită a persoanelor juridice s-a adresat economistei L.E. și a discutat problema restanțelor la plata obligațiilor datorate la bugetul de stat de către societatea al cărei administrator era.
Cu această ocazie, a solicitat relații cu privire la o eventuală eșalonare a plății datoriei și a fost îndrumat asupra modului în care trebuie să procedeze și ce anume acte îi trebuie pentru a putea obține eșalonarea obligației datorate.
A doua zi, inculpatul s-a prezentat la martora L.E. și după ce aceasta a examinat actele prezentate, l-a trimis pe inculpat la Registrul contabil și să ia declarații fiscale, la martora Enciu Liliana care se ocupa de rezolvarea acestei probleme.
Înainte de a pleca din biroul martorei L.E., inculpatul i-a dat acesteia un plic cu suma de 1.500.000 lei și fiind întrebat ce conține plicul, acesta i-a spus că reprezintă o sumă de bani destinată pentru „cafea”. Martora a refuzat primirea plicului dar inculpatul a lăsat plicul pe tastatura calculatorului și a plecat. Imediat, martora a sunat la Serviciul Registrului contabil și a discutat cu D.N. pe care a rugat-o să-i spună inculpatului să vină să ia ce a lăsat în biroul său, adică plicul cu bani. În urma discuției avută cu D.N., inculpatul a spus că este posibil să fi uitat ceva la L.E.a și a lăsat lângă biroul lui E.L. o sacoșă cu o sticlă de Coca-Cola, două pachete țigări LM și o cutie cu stksuri. Au fost sesizate organele de anchetă penală care au stabilit situația de mai sus, pe baza declarațiilor date de martori, a procesului-verbal de constatare, raportate la modul în care inculpatul a procedat cu cele două salariate, care, potrivit fișei postului, aveau obligația să discute cu cei care datorau sume de bani la bugetul statului sau voiau să obțină eșalonarea plății acestora.
Instanța de fond a înlăturat susținerile inculpatului ca neîntemeiate cu privire la posibilitatea pierderii plicului cu bani în momentul în care a arătat actele martorei L.E., cât și cu privire la împrejurarea că din grabă, a uitat sacoșa cu bunurile respective lângă biroul martorei E.L.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Ploiești – Secția penală, prin decizia nr.449 din 4 octombrie 2002.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul, susținând că a fost condamnat greșit, fapta sa neîndeplinind elementele constitutive ale infracțiunii ce i se impută, deoarece denunțătoarea nu avea, prin funcția ocupată, atribuții de serviciu, care să-i permită rezolvarea problemelor pe care le avea de rezolvat. În plus, a arătat că i s-au confiscat și bunuri ce n-au format obiectul vreunei infracțiuni.
Inculpatul a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârii și achitarea de orice penalitate, cu consecința înlăturării confiscării.
Motivul de recurs formulat de inculpat, în principal, nu este întemeiat. Martora L.E. denunțătoarea faptei inculpatului, avea funcția de șef de serviciu, calitate în care potrivit fișei postului, avea obligația organizării activității de primire și înregistrare a cererilor privind acordarea de înlesniri de plata impozitelor și întocmirea referatelor pentru soluționarea acestei cereri.
Deci, inculpatul s-a adresat persoanei ce trebuia să îi primească cererea și să-i întocmească referatul pentru eșalonare, iar suma de 1.500.000 lei i-a fost dată ca aceasta să-i întocmească un referat favorabil eșalonării datoriei.
Sub acest aspect, nu poate fi nici o discuție legată de faptul că activitatea denunțătoarei n-ar avea aptitudinea care să dea activității inculpatului configurația infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
În ceea ce privește aplicarea măsurii confiscării unor bunuri, critica formulată de recurent este întemeiată în sensul că inculpatul nefiind trimis în judecată pentru infracțiunea de dare de mită către numita E.L., nu există temeiul juridic al confiscării bunurilor prevăzute în dovada cu seria B nr.0009487 din 16 noiembrie 2001.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să admită recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr.449 din 4 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, casând, în baza art.38515 alin.1 pct.2 lit.d C.proc.pen. decizia atacată, precum și sentința penală nr.151 din 29 iulie 2002 a Tribunalului Buzău, numai cu privire la dispoziția de confiscare a unor bunuri potrivit art.255 alin.4 C.pen., în sensul înlăturării măsurii confiscării de la inculpat a bunurilor aflate la I.P.J., conform dovezii seria B nr.0009487 din 16 noiembrie 2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr.449 din 4 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Casează decizia penală sus-menționată și sentința penală nr.151 din 29 iulie 2002 a Tribunalului Buzău, numai cu privire la dispoziția de confiscare a unor bunuri, potrivit art.255 alin.4 C.pen.
Înlătură măsura confiscării de la inculpat a bunurilor depuse la IPJ Buzău conform dovezii seria B nr.0009487 din 16 noiembrie 2001, și anume: o sticlă COCA COLA de 2,5 l; 2 pachete țigări marca LM, o pungă cu cafea de 250 g marca JACOBS, o cutie cafea solubilă marca AMIGO și o cutie de sticsuri marca MAXI MIX.
Pronunțată, în ședință publică, azi 24 ianuarie 2003.