S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul T.L.Gh. împotriva deciziei penale nr.161/P din 18 iunie 2002 a Curții de Apel Constanța.
S-a prezentat recurentul asistat de apărător ales, avocat N.T.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a susținut și dezvoltat motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei și a solicitat admiterea acestuia așa cum a fost formulat, în sensul casării ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea urmăririi penale sau a casării deciziei instanțâei de apel și menținerea sentinței instanței de fond.
Procurorul a concluzionat în sensul respingerii recursului ca nefondat, arătând că urmărirea penală s-a făcut de organul competent, infracțiunea comisă nu se încadrează în cele obligatoriu a fi efectuate de procuror.
Totodată, cum Legea nr.143/200 nu face distincție asupra cantității de droguri deținută și cum fapta prezintă un pericol social ridicat, încadrarea juridică este corectă, iar pedeapsa aplicată just individualizată.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, arată că regretă fapta, susținând apărarea făcută prin apărător.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr.1932/P din 13 decembrie 2001, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, inculpatul T.L.Gh. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.2(1) și art.11 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.
În fapt, s-a reținut că, la 10 decembrie 2001, inculpatul a fost surprins având asupra sa 6,1 gr rezină de cannabis, pe care o deținea în vederea oferirii și vânzării altor persoane. La aceeași dată, inculpatul l-a îndemnat pe martorul I.V. să fumeze o țigară cu cannabis, îndemn urmat de executare.
În drept, infracțiunile săvârșite de inculpat au fost încadrate în art.2(1) și art.11 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.
Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr.88 din 19 februarie 2002, în baza art.334 C.proc.pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 în infracțiunea prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000 și a condamnat pe inculpatul T.L.Gh. la pedeapsa de o lună și 27 zile închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71 în referire la art.64 C.pen.
În baza art.88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive, de la data de 10 decembrie 2001 la 5 februarie 2002.
S-a constatat integral executată pedeapsa aplicată inculpatului.
În baza art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen. raportat la art.10 lit.b1 C.proc.pen., combinat cu art.181 C.pen., a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.11 din Legea nr.143/2000.
În baza art.91 lit.c C.pen., s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii, în cuantum de 1.000.000 lei.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 1.000.000 lei conform art.191 C.proc.pen.
În fapt, prima instanță, a reținut următoarele:
La data de 10 decembrie 2001, inculpatul l-a invitat pe martorul I.V. la o plimbare cu autoturismul pe marginea canalului, în Cernavodă, ocazie cu care acesta a confecționat o țigară cu hașiș pe care i-a dat-o martorului să o fumeze, precizându-i că aceasta conținea droguri.
La revenirea în bar, organele de poliție au efectuat o percheziție a autoturismului inculpatului, în care s-au găsit 6,1 gr rezină de cannabis, primită de la un cetățean străin.
Din analiza de laborator a rezultat că inculpatul nu este consumator, ceea ce dovedește intenția sa de a atrage alte persoane în sfera consumului de droguri.
Față de declarația martorului dată în faza de cercetarea judecătorească, din care rezultă că nu a fost îndemnat de inculpat să fumeze, infracțiunea prevăzută de art.11 din Legea nr.143/2000 nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art.181 C.pen.
Probele nefiind recoltate în cadrul unei instituții sanitare, de personal de specialitate și cu respectarea tuturor condițiilor impuse, proba cu buletinul medical nr.126/2001 a fost înlăturată de prima instanță.
Inculpatul, fiind consumator de droguri, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 în art.4 din aceeași lege.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 C.pen., precum și cantitatea redusă de rezină de cannabis – 6,1 gr, faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, a avut o atitudine sinceră, recunoscând fapta și s-au aplicat și dispozițiile art.74-74 lit.d C.pen.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța prin care se susține că în mod nelegal instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei prin rechizitoriu, deoarece în speță, erau întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000.
Se susține că sentința este netemeinică și nelegală și pentru că fapta inculpatului de a îndemna o persoană să consume droguri prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, prevăzută de art.11 din Legea nr.143/2000, situație în care se impune înlăturarea dispozițiilor art.181 C.pen. și condamnarea inculpatului.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr.161/P din 18 iunie 2002, a admis apelul parchetului și a desființat sentința atacată în sensul că:
A înlăturat aplicarea art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b C.proc.pen.
În baza art.334 C.proc.pen. a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000 în art.2 alin.1 din aceeași lege și în baza acestui text de lege, cu aplicarea art.74, 76 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul T.L.Gh. la 6 luni închisoare.
În baza art.11 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.74,76 C.pen. a condamnat pe același inculpat la 3 luni închisoare.
Conform art.33 lit.a și 34 lit.b C.pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, în condițiile art.71 și 64 C.pen.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a da această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
Aflându-se în Turcia, în luna octombrie 2001, intimatul inculpat a cunoscut un cetățean turc, căruia i-a solicitat, prin telefon, în luna noiembrie 2001, la revenirea în țară să-i trimită hașiș în valoare de 50 mărci, sumă pe care urma să o plătească ulterior, când va merge în Turcia.
La scurt interval de timp, respectiv în ultima decadă a lunii noiembrie 2001, intimatul inculpat a primit drogul, aflat într-un pachet, pe care l-a ridicat de la mesageria unei firme – Autogara Constanța.
Din drogul primit, intimatul inculpat a dat la 10 decembrie 2001 pentru a fuma și martorului I.V.
Cu ocazia percheziției efectuată la 10 decembrie 2001, s-au găsit asupra intimatului inculpat 60 buc.foițe pentru confecționare de țigări, iar în autoturism, respectiv în portbagaj, s-a decoperit o bucată de hașiș.
La locuința intimatului inculpat s-a găsit o seringă de 2 ml despre care acesta a declarat organului de poliție că, probabil, aparține prietenei sale (10 decembrie 2001).
În urma examinării probelor recoltate intimatului inculpat, s-a constatat că rezultatul este negativ, ceea ce dovedește inexistența drogului în organismul acestuia la data depistării.
Cele arătate mai sus rezultă din procesele-verbale încheiate de organul de poliție la 10 ddcembrie 2001, coroborate cu declarațiile intimatului inculpat, cu declarațiile martorului I.V. date atât în faza de cercetare penală cât și în faza de cercetare judecătorească, cu raportul de constatare tehnico-științifică nr.170857/10.12.2001, cu buletinul de analiză nr.126/11.12.2001, semnat de dr.V.L. – medic specialist.
Susținerea intimatului inculpat referitoare la faptul că a cumpărat drogul pentru consum propriu a fost înlăturată, deoarece simpla afirmație a acestuia privind înțelegerea cu cetățeanul turc în ceea ce privește prețul și modalitatea de plată, nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
De altfel, buletinul de analiză nr.126/2001, întocmit de medicul specialist, în condițiile art.112 C.proc.pen., dovedește inexistența drogului în organismul inculpatului la 10 decembrie 2001, contrar susținerilor acestuia că ar fi fumat țigară cu această substanță interzisă de lege – și netemeinicia susținerii conform căreia drogul ar fi fost cumpărat doar pentru consumul propriu (procesul-verbal de percheziție din 10.12.2001 din care rezultă că s-a găsut la locuința intimatului inculpat o seringă de 2 ml).
Fapta intimatului inculpat de a procura, cumpăra la sfârșitul lunii noiembrie 2001 o cantitate de drog de risc, fără drept, din Turcia, primită prin intermediul unei firme, a fost caracterizată ca infracțiunea prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, motiv pentru care a dispus schimbarea încadrării juridice în acest sens.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.11(1) din Legea nr.143/2000 săvârșită de inculpat, s-a reținut că în raport de pericolul social concret al acesteia, sancțiunea cu caracter administrativ aplicată inculpatului este neîndestulătoare, situație în care se va aplica o pedeapsă.
Având în vedere că inculpatul este la primul conflict cu legea și vârsta acestuia, s-au aplicat dispozițiile art.74,76 C.pen.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, susținând că:
- urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor art.209 C.proc.pen., în sensul că nu s-a efectuat de către procuror ci de organul de poliție;
- greșit instanța de apel a încadrat fapta în dispozițiile art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, încadrarea corectă este în dispozițiile art.4 din aceeași lege, așa cum a reținut prima instanță, deoarece drogurile găsite cu ocazia percheziției erau deținute pentru consum, buletinul de analiză nr.126/2001 fiind corect înlăturat de instanța de fond;
- fapta de a îndemna pe martorul I.V. să consume droguri nu constituie infracțiune cum greșit a reținut instanța de apel ci o faptă care nu prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni, așa cum corect a reținut instanța de fond;
- pedepsele nu au fost corect individualizate, impunându-se reducerea lor.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art.209 alin.3 C.proc.pen., urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror în cazul infracțiunilor indicate în cuprinsul său.
În speță, nu s-au încălcat dispozițiile art.209 alin.3 C.proc.pen., deoarece infracțiunile ce constituie obiectul judecății nu sunt enumerate în acest text.
În consecință, constatarea nulității urmăririi penale nefiind justificată, primul motiv de recurs fiind nefondat, urmează să fie respins.
Este, de asemenea, neîntemeiat și motivul de casare vizând greșita schimbare a încadrării juridice a faptei în art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000.
Examinând hotărârea atacată, sub primul aspect, se constată că susținerea inculpatului potrivit căreia greșit instanța de apel a reținut buletinul de analiză nr.126/2001, deși acesta este lipsit de valoare probatorie, nu este întemeiată.
Așa cum rezultă din probele existente la dosar, organul de urmărire penală având nevoie de concluzii imediate asupra stării de dependență de droguri a inculpatului arestat, existând în acest sens declarația acestuia, ținând seama că acestor categorii de persoane li se aplică măsuri de urgență, respectiv măsuri medicale destinate tratamentului supradozei, comei și sindromului de serraj, a dispus efectuarea unui examen de laborator (toxicologic) a probei de urină recoltată de la inculpat, care a fost făcut de o unitate sanitară de specialitate, rezultatul explorării toxicologice fiind redat în buletinul de analiză nr.126/2001, prin concluziile sale stabilindu-se că în momentul depistării, inculpatul nu era dependent de droguri.
Procedând în acest mod, organul de urmărire penală s-a conformat întocmai prevederilor art.112 și 113 C.proc.pen. și a căror aplicare s-a făcut în speță, potrivit cărora, constatarea se efectuează asupra probei puse la dispoziție sau ridicată de organul de urmărire penală, fără îndeplinirea unei alte condiții.
Ca urmare, actul medical efectuat în cauză este valabil, după cum corect a stabilit instanța de apel, astfel încât, sub acest aspect, critica formulată de inculpat este nefondată, urmând a fi respinsă.
Examinând hotărârea și sub cel de al doilea aspect se constată că susținerea recurentului potrivit căreia în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, deoarece în realitate, fapta întrunește elementele infracțiunii prevăzută de art.4 din aceeași lege, întrucât a cumpărat și deținut drogurile pentru consum propriu și nu în vederea comercializării, nu este întemeiată. Din probe, inclusiv buletinul de analiză nr.126/2001, rezultând că inculpatul nu este consumator de droguri, se impune concluzia că acesta a cumpărat și deținut cantitatea de 6,1 gr rezină de cannabis în vederea comercializării, încadrarea juridică în dispozițiile art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 fiind, deci corectă.
În raport cu cele ce preced, instanța de apel a procedat corect schimbând încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art.4 din Legea nr.143/2000 în infracțiunea prevăzută de art.2 alin.1 din aceeași lege.
Prin urmare și în această privință, decizia instanței de apel este temeinică și legală, astfel că este nefondat și cel de al doilea motiv de recurs al inculpatului.
Tot astfel este neîntemeiată și critica adusă de recurent deciziei referitor la condamnarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art.11 din Legea nr.143/2000.
Conform art.17 C.pen., infracțiunea este fapta ce prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală, constituind unicul temei al răspunderii penale.
Pe de altă parte, potrivit art.181 din același cod, nu constituie infracțiune fapta care, deși prevăzută de legea penală, prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile ocrotite de lege și prin conținutul ei concret este vădit lipsită de importanță și, prin urmare, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Examinând cauza, se constată că fapta săvârșită de inculpat prezintă pericolul social al unei infracțiuni așa cum corect a statuat instanța de apel.
Îndemnul adresat unei persoane să consume droguri, deși acesta nu era toxicoman, îndemn urmat de executare, constituie o faptă ce poate avea urmări dintre cele mai grave pentru viața și sănătatea acesteia, ceea ce îi conferă un caracter grav.
La aprecierea gradului de pericol social nu se poate face abstracție de persoana și conduita inculpatului, care nu a recunoscut fapta și, deci, nu a regretat-o.
Numai lipsa antecedentelor penale, singura dată pozitivă dintre criteriile de apreciere reținute de instanța de fond, nu este de natură să ducă la concluzia lipsei de pericol social al faptei săvârșite.
Așadar și sub aspectul examinat, hotărârea instanței de apel este legală și temeinică și în consecință urmează a se menține.
Pedepsele aplicate inculpatului de către instanța de apel au fost just individualizate în raport de natura infracțiunilor comise, împrejurările concrete în care au fost comise faptele și de datele ce caracterizează persoana acestuia.
Neexistând alte motive de recurs care examinate din oficiu ar putea duce la casarea hotărârii atacate, în conformitate cu art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen., urmează a respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.L.Gh. împotriva deciziei penale nr.161/P din 18 iunie 2002 a Curții de Apel Constanța.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată, în ședință publică, azi 24 ianuarie 2003.