S-a luat în examinare recursul declarat de revizuienta T.S. împotriva deciziei penale nr.285/A din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.
S-a prezentat recurenta, asistată de apărătorul desemnat din oficiu, avocat D.C.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul a lăsat la aprecierea instanței, admiterea recursului declarat de revizuientă.
Procurorul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, nefiind îndeplinite condițiile cerute de art.394 C.proc.pen.
Recurenta a cerut admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.190 din 29 iulie 2002, pronunțată de Tribunalul Alba a fost respinsă cererea de revizuire a sentinței penale nr.56/2001 a Tribunalului Alba, formulată de condamnata T.S. ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
T.S. a fost condamnată prin sentința penală nr.56/2001 a Tribunalului Alba la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, d și e din Codul penal.
S-a mai reținut că motivul de revizuire invocat de condamnată, prin care a solicitat să se constate nevinovăția sa în comiterea infracțiunii de tâlhărie, nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art.394 din Codul de procedură penală.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr.285 din 8 octombrie 2002, a respins apelul formulat de condamnată.
Împotriva acestei decizii, condamnata a declarat recurs, reiterând aceleași motive pe care le-a menționat în cererea introductivă și în apel.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art.394 din Codul de procedură penală, cazurile de revizuire sunt expres și limitativ arătate, printre cele cinci motive neregăsindu-se și cel invocat de condamnată.
Audierea unor martori noi pentru dovedirea nevinovăției sale nu constituie o împrejurare nouă (în sensul art.394 lit.a C.proc.pen.) necunoscută de instanță la soluționarea cauzei.
Pe de altă parte, simpla afirmație a condamnatei cu privire la faptul că o anumită persoană ar avea cunoștință de împrejurarea că partea vătămată ar fi influențat un martor să declare în favoarea sa, nu se înscrie în cazul de revizuire prevăzut de art.394 lit.b din Codul de procedură penală, atâta vreme cât nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
De altfel, toate apărările invocate de condamnată au fost analizate în cursul cercetării judecătorești în baza căreia a fost pronunțată hotărârea de condamnare, dar și în căile de atac ordinare, respectiv, în apel și recurs.
În raport de considerentele expuse, Curtea constată că în mod just cererea de revizuire a fost respinsă, motiv pentru care recursul declarat de revizuientă va fi respins ca nefondat, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală.
Conform art.192 alin.2 din același cod, recurenta va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient T.S. împotriva deciziei penale nr.285/A din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.
Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 24 ianuarie 2003.