S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul H.V. împotriva deciziei penale nr.121/A din 16 mai 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.
S-a prezentat recurentul inculpat H.V., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat S.C.A.
Au lipsit: intimata parte civilă Spitalul de Urgență Petroșani și intimata parte vătămată O.R.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, în principal, schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 din Codul penal.
In subsidiar, apărătorul a solicitat redozarea pedepsei aplicate, în raport de coircumstanțele reale ale producerii faptei și avându-se în vedere că inculpatul a fost provocat de către partea vătămată.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, întrucât soluțiile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, atât sub aspectul încadrării juridice dată faptei cât și al individualizării pedepsei.
Inculpatul H.V., având ultimul cuvânt a solicitat admiterea recursului și reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Hunedoara, prin sentința penală nr.62 din 27 februarie 2002, a condamnat pe inculpatul H.V. la 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal, pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută și pedepsită de art.20, raportat la art.174, raportat la art.175 lit.i și art.176 lit.c, cu aplicarea art.37 lit.b și a art.71, raportat la art.64 din Codul penal.
Instanța a menținut starea de arest și a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 9 mai 2001 la 27 februarie 2002 și l-a obligat la plata sumei de 2.248.000 lei, cheltuieli de spitalizare, către partea civilă Spitalul de Urgență Botoșani, cu dobânda legală aferentă și la 3.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Tribunalul a constatat, totodată, că partea vătămată O.R.. nu s-a constituit parte civilă.
Hotărând astfel, instanța a reținut, în fapt, că, în ziua de 29 aprilie 2000, inculpatul H.V., a mers la magazinul numitului C.M. pe care îl ajuta la diferite munci, unde a consumat băuturi alcoolice cu acesta, după care au plecat împreună la locuințele diferiților clienți ai magazinului, pentru recuperarea contravalorii mărfurilor luate pe credit și erau răuplatnici.
In jurul orei 10,00 au ajuns la locuința lui O.T., care îi datora lui C.M. o sumă de bani de mai multe luni, și după ce au bătut la ușă, le-a deschis numita M.V., care le-a spus că acesta doarme, închizând ușa, dar la scurt timp au ieșit pe casa scării.
Numitul C.M., după ce a avut un schimb de replici cu O.T. au început să se lovească reciproc, timp în care a apărut partea vătămată O.R.. ce venise la fratele său să împrumute o sumă de bani și văzând ce se întâmplă a intervenit și i-a despărțit, împingându-l pe C.M. spre ieșirea din bloc. In acest moment, inculpatul, care era în stare de ebrietate a scos un cuțit de sub haină, cu care l-a lovit pe O.R.. în abdomen, după care a plecat de la locul faptei.
Potrivit actelor medicale, partea vătămată a prezentat plagă înjunghiată penetrantă abdominală, prin eviscerația epiplonului și interesarea ileonului, viața victimei a fost pusă în pericol (certificat medico-legal și foaie de observație clinică, filele 7-9 din dosarul de urmărire penală).
Impotriva sentinței a declarat apel, în termen legal, inculpatul care a considerat hotărârea netemeinică și nelegală, întrucât a acționat agresiv ca urmare a lovirii sale de mai multe persoane, solicitând ca prin admiterea apelului și desființarea sentinței, să se dispună, în principal, reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art.73 lit.b din Codul penal, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei, care este deosebit de aspră.
Curtea de Apel Alba Iulia, Secția penală, prin decizia nr.121 din 16 mai 2002, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului H.V., apreciind că, în raport „cu împrejurările în care fapta s-a săvârșit, rezultate din chiar relatările făcute de inculpat interogatoriile luate în faza urmăririi penale, rezultă că în cauză a fost reținută o corectă stare de fapt, în favoarea acestuia nesubzistând scuza provocării, întrucât lipsesc cerințele art.73 lit.b din Codul penal”.
Nici critica vizând individualizarea pedepsei este neîntemeiată, consideră instanța, îndeosebi în raport de împrejurarea că inculpatul apelant este recidivist, fiind condamnat anterior tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor, la 18 ani închisoare.
In termen legal, inculpatul H.V. a declarat recurs solicitând, prin apărător, în principal schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 din Codul penal, iar, în subsidiar, prin reținerea în favoarea sa a scuzei provocării, să se reducă în mod corespunzător pedeapsa.
Inculpatul a apreciat că se impune reducerea pedepsei, față de împrejurările comiterii faptei.
Examinând hotărârile atacate în raport de cazurile de recurs invocate, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.3859 alin.3 teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis.
In acest sens, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.334 din Codul de procedură penală: „Dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua condamnare și să se atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea”.
Nerespectarea acestei îndatoriri conduce la pronunțarea unei hotărâri contrare legii, caz de recurs prevăzut de art.3859alin.1 pct.171teza întâi din Codul de procedură penală, care a produs o vătămare inculpatului, dintre cele prevăzute în art.197 alin.2 din același cod, întrucât nu a fost apărat în raport cu noua încadrare juridică a faptei.
Revenind la cauză, se constată că prin rechizitoriu inculpatul H.V. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art.20, raportat la art.174-175 lit.i din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.b din Codul penal (fila 49).
In ședința publică din 18 iulie 2001, reprezentantul Parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor, în infracțiunea de omor deosebit de grav, având în vedere că inculpatul a mai fost condamnat pentru o faptă de omor, deci încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art.20, raportat la art.175 și 176 lit.c din Codul penal și în această situație este obligatorie expertiza medico-legală psihiatrică, pentru inculpat. Apărătorul a solicitat un termen și efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice (fila 27 din dosarul instanței).
Instanța nu a pus în discuție noua încadrare juridică, propusă de procuror, în sensul de a explica și inculpatului că, fapta săvârșită de el este mai gravă decât o tentativă de omor calificat, fiind o tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, care impune efectuarea, potrivit legii a unei expertize psihiatrice, dând astfel posibilitatea și apărătorului inculpatului de a formula cereri în apărare în raport cu noua încadrare juridică solicitată.
Dispunerea de către instanță a efectuării expertizei psihiatrice, nu echivalează cu punerea în discuție a noii încadrări juridice, ea trebuind să reprezinte, printre altele, concluzia la care s-a ajuns ca urmare tocmai a discutării schimbării încadrării juridice a fapte pentru care a fost trimis în judecată inculpatului a cărei obligativitate nu are un caracter pur formal (apreciere la care a ajuns prima instanță).
Or, trecând la judecarea cauzei și condamnarea inculpatului pentru comiterea unei infracțiuni mai grave decât cea pentru care a fost trimis în judecată, fără a pune în discuția părților noua încadrare juridică, instanța a pronunțat o soluție lovită de nulitate absolută, conform art.197 alin.2 din Codul de procedură penală.
Curtea constată că, în raport de cazul de recurs examinat din oficiu referitor la nelegalitatea hotărârilor pronunțate, nu se mai impune analizarea motivelor de recurs invocate de către inculpat, situație în care, în baza art.38515alin.1 pct.2 lit.c din Codul de procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul H.V., va casa hotărârile atacate și va trimite dosarul la Tribunalul Hunedoara în vederea rejudecării cauzei, cu menținerea stării de arest a inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de inculpatul H.V. împotriva deciziei penale nr.121/A din 16 mai 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr.62 din 27 februarie 2002 a Tribunalului Hunedoara și trimite dosarul la Tribunalul Hunedoara în vederea rejudecării cauzei.
Menține starea de arest a inculpatului.
Onorariul în sumă de 300.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2003.