Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 38/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2003.

R  O  M  A  N  I  A

 

D E C I Z I A   Nr. 38                                                                                                                                                                             Dosar nr.4070/2002

 

 

 

            S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul D.V.C. împotriva deciziei penale nr.280 din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel Bacău.

            S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat  G.S., apărător desemnat din oficiu.

            Au lipsit  intimatele  părți civile SC „I.C.” și  „F.04” Bacău, intimatele părți vătămate I.C., B.I., S.L. intimatele părți responsabile civilmente B.M. și C.A.        Procedura de citare a fost îndeplinită.

            Inculpatul a declarat că își retrage recursul.

            Procurorul și avocatul au cerut să se ia act de declarația inculpatului.

 

C  U  R  T  E  A,

            Asupra recursului de față;

In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

            Prin sentința penală nr.213 din 11 iunie 2002 a Tribunalului Bacău, inculpatul D.V.C. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art.211 alin.2 lit.a,d și e Cod penal,  cu aplicarea art.13 Cod penal și la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de furt calificat prevăzută în art.26 raportat la art.208 alin.1 și art. 209 alin.1 lit.a, g și  i cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal.

            În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, pedepsele au fost  contopite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

            S-a făcut   aplicarea art.71 și 64 Cod penal.

În baza art.350 Cod procedură penală s-a menținut  starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada  reținerii și arestării preventive  din data de 3 aprilie  2002, la zi.

S-a luat act de declarația inculpatului de a fi de acord cu plata  despăgubirilor civile  și s-a dispus obligarea sa,  solidar cu ceilalți inculpați condamnați în această cauză penală, la plata despăgubirilor  către părțile civile.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în   fapt, următoarele :

În seara zilei de 21 martie 2002, inculpații D.V.C. și B.B.G. au  intrat în magazinul „I.C.” Bacău cu scopul de a sustrage bani.

În timp ce primul inculpat a sustras suma de 667.054 de lei, cel de al doilea inculpat a lovit-o pe vânzătoarea S.L. pentru a-și asigura scăparea sieși și partenerului său.

În  noaptea de 27/28 martie 2002, în timp ce inculpatul D.V.C.a asigurat paza, coinculpații B.B.G. și B.A.D. au pătruns prin efracție în   magazinul SC. „F.04„  Bacău de unde au sustras bani și bunuri în valoare de 11.400.000 de lei.

O parte din bunuri au fost  valorificate de inculpați prin vânzarea lor către  părțile civile.        

Situația de fapt și vinovăția inculpatului D.V.C. au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului, planșe foto, proces verbal de reconstituire, proces verbal de percheziție domiciliară, raport de expertiză dactiloscopică, dovezi de predare-primire a bunurilor, declarațiile martorilor, declarațiile inculpaților.

Inculpatul David Vasile Cristinel a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr.280 din 5 septembrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii  cuantumului  acesteia.

La termenul de judecată din data de 8 ianuarie 2003, recurentul

inculpat  D.V.C. a declarat personal că își retrage recursul.

În această împrejurare, în conformitate cu dispozițiile art.3854 alin.2 și 369 Cod procedură penală,Curtea urmează să ia act de  declarația recurentului inculpat.

În temeiul dispozițiilor art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondul Ministerului Justiției.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

            Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul D.V.C. împotriva deciziei penale  nr.280 din 5 septembrie  2002 a Curții de Apel Bacău.

            Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 de lei cheltuieli judciaire, din care suma de 300.000 de lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din  fondul Ministerului Justiției.

            Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2003.