S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr.201 A din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov.
S-a prezentat recurentul inculpat L.C., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat G.S.
Au lipsit: intimata parte vătămată E.C. și intimatele părți civile S.C. „H.C.” SRL Teliu și S.C. „B” SRL Întorsura Buzăului.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunea de furt, întrucât el nu a acționat cu intenția de a tâlhări, și aplicarea unei pedepse corespunzătoare acestei fapte.
În subsidiar, apărătorul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră.
Procurorul a pus concluzii în sensul că, motivele de casare invocate de inculpat sunt nefondate și urmează a fi înlăturate, solicitând totodată, admiterea recursului sub aspectul aplicării dispozițiilor art.13 din Codul penal, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.169/2002.
Inculpatul L.C. având ultimul cuvânt a solicitat admiterea recursului.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Tribunalul Brașov, prin sentința penală nr.130 din 13 mai 2002, a condamnat, printre alții, pe inculpatul L.C. la: 8 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art.211 alin.2 lit.a,d și e, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, (prin schimbarea încadrării juridice a faptelor din art.208 alin.1, raportat la art.209 alin.1 lit.a,g și i, cu aplicarea art.41 alin.2 și a art.37 lit.a din Codul penal și art.211 alin.1,2 lit.a,d și e cu aplicarea art.37 lit.a); 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută și pedepsită de art.239 alin.1 și 3, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal; 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal.
Conform art.33 lit.a și a art.34 lit.b din Codul penal, tribunalul a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
În baza art.61 din același cod, instanța a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1221/1997 a Judecătoriei Brașov și a contopit pedeapsa aplicată în cauză cu restul rămas neexecutat de 715 zile închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, urmând ca acesta să execute în total 9 ani închisoare, cu aplicarea art.71, raportat la art.64 din Codul penal.
Tribunalul a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestării preventive de la 29 mai 2000 la 27 august 2000, a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză și a dispus, în temeiul art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 alin.1 lit.d din Codul penal, achitarea inculpatului pentru infracțiunea de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută și pedepsită de art.323 alin.1 și 2 din Codul penal.
Inculpatul a fost obligat, în solidar, cu ceilalți inculpați condamnați în cauză: L.V., S.B., S.D., L.A. și M.C. la plata sumei de 15.056.000 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă S.C.
„H.C.” SRL și a constatat că partea vătămată E.C. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art.191 din Codul de procedură penală, inculpatul L.C. a fost obligat, totodată, la plata sumei de 4.400.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, instanța menținând măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanța din 8 iunie 2000 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, asupra autoturismului „Dacia 1300”, cu nr.de înmatriculare CT 59 FNC, proprietatea inculpatului L.C., până la concurența sumei de 20.356.000 lei.
Hotărând astfel, instanța a reținut, în fapt, că, cei șase coinculpați, înarmați cu țevi, bare metalice, patente și șurubelnițe, în seara de 5 aprilie 2000, s-au înțeles să meargă cu două autoturisme pe ruta Săcele, Teliu, Întorsura Buzăului, pentru a sustrage diferite bunuri din societăți comerciale.
Îmbarcați în două autoturisme, ei s-au deplasat de la Săcele la Întorsura Buzăului, unde, din interiorul magazinului aparținând de S.C. „B” SRL, au sustras bunuri pe care le-au încărcat în cele două mașini, iar la întoarcere, în comuna Teliu, au pătruns, prin forțarea sistemului de închidere, în magazinul aparținând de SC „H.C.”SRL de unde au luat alte bunuri și le-au dus în cele două autoturisme.
Pe drumul spre Săcele, au fost opriți în fața Primăriei Teliu, de către organele de poliție, respectiv, de plutonierul E.C., care a observat pe bancheta din spate a autoturismului condus de inculpatul L.V. mai multe bunuri și produse alimentare, situație în care, i-a cerut inculpatului L.C. actele de identitate și cele de proveniență a bunurilor, moment în care, inculpații s-au îndreptat cu toții, amenințători spre polițist. Plutonierul a scos pistolul din toc, a armat și i-a somat să se oprească, și cum ei nu au dat curs invitației, acesta a executat un foc de armă în plan vertical. Inculpații au fugit și s-au urcat în al doilea autoturism, inculpatul L.A., refugiindu-se în pădure.
După acest episod, inculpatul L.C., care se afla la volanul mașinii, s-a îndreptat cu aceasta spre polițist, deși acesta l-a somat să se oprească, determinându-l pe plutonier să sară în fața mașinii oprite, după care a executat două focuri cu pistolul în direcția autoturismului. După ce a parcurs, cca 500 m, L.C. a oprit, a întors mașina pentru a recupera bunurile reținute, ce se aflau în primul autoturism, precum și pe inculpatul L.V., iar când a ajuns în dreptul lui E.C. a schițat din nou conducerea autovehiculului spre polițist, care s-a ferit și a executat un foc de armă spre mașină fără a nimeri.
Inculpatul L.C., ce nu are permis de conducere, a continuat deplasarea spre Săcele, unde cu toții s-au oprit la domiciliul inculpatului M.C.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpații, care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului parchetului se arată, pe de o parte, că, în mod greșit inculpatul L.C. a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art.323 alin.1 și 2 din Codul penal, deoarece, din probele administrate, rezultă că a inițiat constituirea unei asocieri având drept scop săvârșirea de infracțiuni, iar pe de altă parte, că pedepsele aplicate inculpaților sunt prea mici, în raport cu datele personale ale inculpaților, care sunt recidiviști.
Inculpatul L.C., la rândul său a considerat greșită încadrarea juridică a faptei celei mai grave, în infracțiunea de tâlhărie, solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat, iar, în subsidiar, reducerea pedepselor stabilite, ce sunt prea aspre.
Secția penală a Curții de Apel Brașov, prin decizia nr.201 din 1 octombrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și a admis apelul declarat de inculpatul L.C., a desființat sentința sub aspectul încadrării juridice a faptei de ultraj și, în baza art.334 din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică din art.239 alin.1 și 3, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, în art.239 alin.2 și 4, cu aplicarea art.13 și a art.37 lit.a din Codul penal, cu menținerea pedepsei, întrucât în cursul procesului penal a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.58/2002, care a completat și a modificat dispozițiile art.239, devenite mai favorabile pentru inculpat.
Respingând apelul parchetului, instanța de control judiciat a apreciat că, infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art.323 alin.1 din Codul penal, „se poate săvârși prin mai multe modalități, între care și inițierea constituirii unei astfel de asocieri, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L.C. .”
Din probele administrate nu rezultă însă efectuarea de către inculpat a unor acte, a unor acțiuni, care să fi avut menirea să pregătească și să determine constituirea unei astfel de asocieri, elementul de spontaneitate în acțiunea inculpaților fiind determinant și de natură a înlătura caracterul organizat impus de textul de lege care incriminează fapta de asociere în vederea comiterii de infracțiuni.
În ceea ce privește motivul de apel al parchetului, ca și al inculpaților referitor la individualizarea pedepselor, aceeași instanță a constatat că, în raport cu gradul de pericol social și de persoana inculpaților, pedepsele aplicate au fost corect apreciate.
Totodată, susținerea inculpatului L.C. că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în aceea de furt, este lipsită de suport probator, întrucât acesta a folosit amenințarea pentru a-și asigura scăparea și a păstra bunurile sustrase.
În termen legal, împotriva deciziei, a declarat recurs inculpatul L.C., prin care o consideră netemeinică și nelegală cu reiterarea acelorași motive, ce au format și obiectul cererii de apel, și anume greșita calificare juridică a faptei de tâlhărie și asprimea pedepselor aplicate, a căror reducere o solicită.
Examinând hotărârile atacate în raport cu motivele de recurs invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis, dar sub un alt aspect, astfel cum vom arăta în continuare:
1. Din coroborarea probelor dispuse și administrate atât în faza de cercetare penală, cât și în mod direct nemijlocit a celei judecătorești, rezultă fără putință de tăgadă, că inculpatul L.C., împreună cu ceilalți inculpați, după ce au sustras în timpul nopții, prin efracție, diferite bunuri din două societăți comerciale, pe care le-au depozitat în cele două autoturisme cu care se deplasaseră, când au fost opriți de plutonierul de poliție E.C., după ce l-au amenințat, L.C. a îndreptat mașina pe care o conducea spre acesta, cu intenția de a-l lovi, determinându-l pe polițist să sară din fața ei și să folosească arma din dotare.
Aceste activități întrunesc din punct de vedere obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art.211 alin.2 lit.a,d și e din Codul penal și nu a celei de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, raportat la art.209 alin.1 lit.a,g și i din același cod, astfel cum au reținut în mod judicios instanțele.
2. Se constată însă că de la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, respectiv, 5 aprilie 2000, și până la judecarea definitivă a cauzei, dispozițiile art.211 din Codul penal au fost modificate prin Legea nr.169 din 18 aprilie 2002, majorându-se pedeapsa de la 7 la 20 de ani închisoare pentru tâlhăria săvârșită „de două sau mai multe persoane împreună”.
Având în vedere dispozițiile de principiu cuprinse în art.13 din Codul penal, referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea constată că dispozițiile anterioare sunt mai favorabile pentru inculpat, deoarece pedeapsa era de la 5 la 20 de ani închisoare, pentru tâlhăria prevăzută de art.211 alin.2 lit.a,d și e Cod penal, iar prin aplicarea acestor prevederi, va menține pedeapsa de 8 ani închisoare, care reflectă atât gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, cât și al inculpatului, care nu este la prima abatere de o asemenea gravitate, fiind anterior condamnat pentru fapte de aceeași natură.
În consecință, Secția penală a Curții Supreme de Justiție, în baza art.38515 alin.1 pct.2 lit.c din Codul de procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul L.C., va casa hotărârile atacate numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art.13 din Codul penal cu privire la infracțiunea de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art.211 alin.2 lit.a,d și e din Codul penal și va dispune conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr.201 A din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr.130 din 13 mai 2002 a Tribunalului Brașov numai cu privire la neaplicarea dispozițiilor art.13 din Codul penal cu referire la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art.211 alin.2 lit.a din Codul penal.
Înlătură aplicarea dispozițiilor art.33 lit.a și a art.34 lit.b din Codul penal, precum și sporul de 1 an închisoare și descontopește pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în pedepsele componente, după cum urmează :
- 8 ani închisoare stabilită pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art.211 alin.2 lit.a,d și e din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a din același cod;
- 5 ani închisoare stabilită pentru comiterea infracțiunii de ultraj, prevăzută și pedepsită de art.239 alin.2 și 4 din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a și a art.13 din același cod;
- un an și 6 luni închisoare stabilită pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal.
În baza art.211 alin.2 lit.a din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a și a art.13 din același cod, condamnă pe inculpatul L.C. la pedeapsa de 8 ani închisoare.
Menține măsura revocării restului rămas neexecutat de 715 zile închisoare, din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1221/1997 a Judecătoriei Brașov.
În baza art.33 lit.a și a art.34 lit.b din Codul penal contopește pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive de la 29 mai 2000 la 27 august 2000 și constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Onorariul în sumă de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2003.