S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul U.C. împotriva deciziei penale nr.426 din 24 august 2001 a Curții de Apel Craiova.
Au lipsit: recurentul inculpat U.C., pentru apărarea căruia s-a prezentat apărător desemnat din oficiu, avocat P.R. și intimata parte vătămată B.D.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și în principal, achitarea, întrucât nu a comis fapta.
În subsidiar, apărătorul a solicitat redozarea pedepsei, în sensul reducerii ei, în raport de modalitatea în care s-a comis infracțiunea.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, întrucât prin hotărârile pronunțate în cauză, s-a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei comise și vinovăția inculpatului și nu există motive care să ducă la casarea lor.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Gorj, prin sentința penală nr.24 din 13 februarie 2001, a condamnat pe inculpatul U.C. la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art.257 alin.1, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal.
A aplicat dispozițiile art.71 și art.64 din Codul penal.
A revocat măsura suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani, aplicată prin sentința penală nr.1527/1999 a Judecătoriei Tg.Jiu, pentru art.215 alin.3 din Codul penal.
A cumulat pedeapsa de 3 ani cu pedeapsa de 2 ani, inculpatul urmând să execute 5 ani închisoare.
A confiscat de la inculpat suma de 1.500.000 lei și l-a obligat la 800.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, instanța a reținut, în fapt, că în luna mai 2000, B.D. s-a deplasat cu autoutilitara cu nr.de înmatriculare 31-GJ-5536, proprietate personală, în vederea efectuării inspecției tehnice la Registrul Auto Român, Filiala Tg.Jiu, unde, după ce a achitat la caseria acestei unități taxa pentru raportul de inspecție tehnică în sumă de 400.000 lei, s-a prezentat la standul de probe pentru verificarea noxelor motorului a constatat că această instalație era defectă.
În incinta unității a purtat discuții cu mai multe persoane privind această situație, inclusiv cu inculpatul care s-a prezentat ca fiind angajat al RAR Filiala Tg.Jiu.
Întrucât existau probleme cu verificarea noxelor motorului, inculpatul i-a relatat lui B.D. că prin cunoștințele pe care le are în cadrul RAR poate rezolva trecerea mașinii prin standul de probe și obținerea raportului de expertiză tehnică și a raportului de inspecție, pentru care s-a deplasat la un local public din incinta unde inculpatul a primit suma de 1.500.000 lei și dosarul cu documentele de identificare ale mașinii, acesta punând la dispoziția lui B.D., numărul telefonului mobil pentru a se interesa ulterior de rezolvarea cazului.
Observând că inculpatul nu rezolvă problema, B.D. l-a contactat de mai multe ori pe inculpat cerându-i să restituie actele și suma de bani, inițial, inculpatul a refuzat, însă, după mai multe insistențe i-a restituit dosarul, mai puțin dovada care ține loc de certificat de inmatriculare și suma de bani primită, ceea ce l-a determinat pe B.D. să sesizeze organele de urmărire penală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul care, prin apărător și personal, o consideră netemeinică și nelegală, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, nefiind realizată latura subiectivă și solicită achitarea, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1 din Codul penal.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr.426 din 24 august 2001 a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, constatând că instanța de fond în baza probatoriilor administrate, a încadrat corect fapta și a aplicat inculpatului o pedeapsă ce este în concordanță cu aceste probatorii și cu criteriile de individualizare prevăzute de lege, iar vinovăția inculpatului, sub forma intenției directe, a fost stabilită pe baza probelor de la dosar, care se coroborează în parte și cu declarațiile inculpatului.
În termen legal, inculpatul a declarat recurs nemotivat.
Apărătorul a reiterat motivele de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârilor, analizate și cu prilejul judecării apelului și anume a contestat săvârșirea infracțiunii, invocând faptul că ceea ce a întreprins inculpatul, nu a fost în scopul de a obține un folos material în schimbul exercitării unor acte de influență, ci în fapt, a fost un schimb de servicii pentru care îi era dator părții vătămate B.D., întrucât îi efectuase deratizarea la unitatea unde acesta lucra, iar partea vătămată cunoștea că el nu lucrează la Registrul Auto Român – Gorj, și a solicitat achitarea.
În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicate.
Examinând decizia atacată în raport cu motivele de recurs invocate, Curtea constată recursul nefondat, urmând a fi respins.
Din analiza probatoriului administrat în cauză (proces-verbal de sesizare din oficiu, plângerile și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, raportul de inspecție tehnică, dovadă, adeverință, coroborate în parte și cu declarațiile inculpatului) rezultă fără nici un dubiu că inculpatul a pretins și a primit de la B.D. suma de 1.500.000 lei, lăsându-l să creadă că are influență pe lângă funcționarii R.A.R. Gorj și poate să obțină raportul de inspecție tehnică pentru autoutilitara marca TV 14F cu nr.de înmatriculare 31 GJ 5536.
Susținerea inculpatului, în sensul că suma primită urma să o folosească pentru achitarea taxelor aferente serviciilor R.A.R., este infirmată atât de declarațiile martorilor B.A.D. și C.G., prezenți la discuțiile dintre inculpat și partea vătămată când i-a fost înmânată inculpatului suma de 1.500.000 lei, cât și de faptul că taxa pentru inspecția RAR fusese achitată anterior de partea vătămată, situație cunoscută de către inculpat.
Așa fiind, fapta și împrejurările săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpatului pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art.257 alin.1 din Codul penal, rezultă din probele complet analizate și just apreciate de către instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situației reale.
La stabilirea și menținerea pedepsei de 3 ani închisoare, de către instanța de control judiciar, s-au luat în considerare criteriile generale de individualizare a acestei sancțiuni penale, precum și gradul ridicat de pericol social al faptei, iar inculpatul nu este la prima abatere, fiind anterior condamnat pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1 și 3 din Codul penal, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar (fila 10 din dosarul de urmărire penală).
Întemeiată se dovedește plângerea formulată de apărătorul desemnat din oficiu, avocat G.S., căruia nu i se poate imputa neprezentarea în instanță la termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2002, de vreme ce, la termenul anterior, din 24 septembrie 2002, inculpatul a fost asistat de apărător ales, avocat D.P., cu împuternicirea avocațială, aflată la fila 46 din dosarul de recurs, iar amânarea judecării cauzei a fost acordată la cererea apărătorului ales, în vederea pregătirii apărării.
În consecință, Secția Penală a Curții Supreme de Justiție, în baza art.38515 alin.1 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza art.199 alin.3 din Codul de procedură penală va admite plângerea formulată de avocat G.S. și va dispune exonerarea de plata amenzii în sumă de 300.000 lei, la care a fost obligată prin încheierea de ședință din 19 noiembrie 2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.C. împotriva deciziei penale nr.426 din 24 august 2001 a Curții de Apel Craiova.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Admite plângerea formulată de avocat G.S. și dispune exonerarea de plata amenzii în sumă de 300.000 lei la care a fost obligată prin încheierea de ședință din data de 19 noiembrie 2002.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2003.