R O M A N I A
Decizia nr.385 Dosar nr.1650/2002
S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.Mureș și de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr.122/A din 5 noiembrie 2001 a Curții de Apel Tg.Mureș.
Au lipsit: recurentul intimat inculpat C.V., pentru apărarea căruia s-a prezentat apărător ales, av. A.E. și intimata parte vătămată M.E.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Procurorul a susținut motivele de casare astfel cum au fost înscrise în memoriul înaintat la dosar și a pus concluzii de admitere a recursului declarat de parchet.
Apărătorul ales al inculpatului C.V. a solicitat respingerea recursului declarat de parchet și menținerea soluției instanței de apel, ca legală și temeinică, întrucât în mod corect s-a dispus restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale.
In ceea ce privește recursul inculpatului, apărătorul a lăsat la aprecierea Curții admiterea.
Asupra recursului declarat de inculpat, procurorul a pus concluzii de respingere ca inadmisibil.
C U R T E A,
Tribunalul Mureș, prin sentința penală nr.40 din 20 februarie 2001, a condamnat pe inculpatul C.V. 5 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art.211 alin.2 lit.b,d și f din Codul penal, cu aplicarea art.4 din același cod și a art.71, raportat la art.64 din Codul penal.
Instanța a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a duratei reținerii de 24 ore și a arestului preventiv de la 8 martie 2000 la 6 aprilie 2000, precum și obligarea acestuia la plata către partea civilă M.E. a sumei de 100.000 forinți sau a echivalentului acestora în lei la data efectuării plății, potrivit cursului de schimbare B.N.R.,precum și a 850.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, tribunalul a reținut, în fapt, că, în perioada noiembrie – decembrie 1999, partea vătămată, inculpatul și martorele M.V. și M.O. s-au aflat în Ungaria, ocupându-se cu vânzarea ambulantă de bunuri. La un moment dat, aceștia s-au înțeles să-și pună marfa în comun și să locuiească în același loc, la aceeași gazdă, ceea ce au și făcut.
Intr-una din seri, respectiv la 16 decembrie 1999, inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, amenințând pe partea vătămată M.E. cu un cuțit, i-a cerut banii pe care aceasta îi agonisise timp de două săptămnâni (75.000 forinți), iar apoi a speriat-o cu un spray lacrimogen,acțiune în urma căreia aceasta a leșinat.
In aceste împrejurări, i-a sustras suma de 75.000 forinți și marfă indigenă în valoare de 25.000 forinți după care a plecat.
Impotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, în termen legal, prin care a solicitat, prin apărător, desființarea acesteia și achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.a din Codul de procedură penală, deoarece nu sunt probe care să-i dovedească vinovăția.
Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția penală, prin decizia nr.123 din 5 septembrie 2001, a admis apelul declarat de inculpatul C.V., a desființat integral sentința apelată și a dispus, în baza art.333 din Codul de procedură penală, restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, pentru completarea urmăririi penale.
Instanța de control judiciar, prin admiterea apelului, a constatat că, la data de 21 ianuarie 2000, M.E. , revenind în țară, a formulat plângere împotriva lui C.V., M.O. și M.V. la organele de poliție, susținând că toți trei au atacat-o cu spray paralizant , că i-au luat banii și lucrurile aflate asupra ei, la data de 16 decembrie 1999 în localitatea Simontornyo din Ungaria.
Organele de urmărire penală i-au luat părții vătămate o declarație, la data de 17 februarie 2000, prin care aceasta și-a restrâns plângerea, doar cu privire la C.V. care la 7 martie 2000 a fost reținut, emițându-se mandatul de arestare nr.22/P/2000 la data de 8 martie 2000, pe o perioadă de 5 zile, ulterior acesta fiind prelungit până la 6 aprilie 2000.
Pentru a da posibilitatea inculpatului de a se apăra, deoarece din declarațiile acestuia rezultă o altă situație de fapt, la cererea acestuia cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive, la data de 22 martie 2000, pentru ca inculpatul să procure date de la unitatea spitalicească din Ungaria, unde partea vătămată pretinde în mod mincinos că a fost internată, pentru audierea gazdelor din Ungaria, precum și a altor martori.
Parchetul a revenit, în absența inculpatului, asupra cererii acestuia la 14 aprilie 2000, și fără să mai efectueze alt act, a întocmit rechizitoriul la 13 iulie 2000 și l-a trimis pe C.V. în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.b,d și f din Codul penal, cu aplicarea art.4 din același cod,fără să i se prezinte materialul de urmărire penală.
Așa fiind, apreciază instanța de control judiciar , în condițiile în care apelul de față este însoțit de declarația martorei F.E., autentificată la notariat și o adresă emanând de la Spitalul Primăriei Județului Tolna din Republica Ungară, se constată că sentința penală nr.40 din 20 februarie 2001, pronunțată de Tribunalul Mureș, când inculpatul nu a fost prezent la nici un termen de judecată și nici la dezbaterea cauzei în fond, urmează a fi desființată în întregime și trimite cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale, conform art.333 din Codul de procedură penală.
Procurorul, precizează instanța, va trebui să stabilească în conformitate cu toate probele (inclusiv cele aduse de inculpat în apărarea sa) cu certitudine fapta penală și persoana vătămată. De asemenea, inculpatului i se va prezenta materialul de urmărire penală, cu respectarea prevederilor art.250-254 din Codul de procedură penală, iar cum fapta s-a săvârșit pe teritoriul altei țări, se va verifica dacă autoritățile maghiare au avut cunoștință despre ea, dacă au luat măsuri penale sau administrative (interdicții aplicate pe pașaport) și care sunt acestea.
Impotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.V. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin recursul său, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.171din Codul de procedură penală, Parchetul consideră că s-a făcut o aplicare greșită a legii, întrucât condițiile cumulative pe care le impune dispozițiile art.333 din același cod, nu sunt îndeplinite.
In acest sens, se menționează că, la data de 10 martie 2000, când a fost audiat, inculpatul C.V. a solicitat audierea martorilor K.M., K.F. și M.L. (fila 36), primii doi fiind audiați la 18 februarie 2000 (filele 16 și 17).
De asemenea, la 21 martie 2000, inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală, prilej cu care a solicitat ascultarea în calitate de martor a persoanei care l-a găzduit în Ungaria (fila 27), cerere respinsă de către procuror prin ordonanța din 14 aprilie 2000, deoarece nu a nominalizat-o (fila 44) .
Față de aceste date, se menționează de către parchet, au fost respectate dispozițiile art.250 – 252 din Codul de procedură penală.
Totodată, inculpatul a recunoscut prezența sa la locul comiterii faptei și luarea bunurilor din geanta părții vătămate și s-a angajat să prezinte el martorul, al cărui nume nu l-a precizat, dacă va fi pus în libertate, deși partea vătămată a arătat că proprietarii locuinței nu erau la domiciliu în seara incidentului (fila 5 verso).
Din declarațiile părților existente în dosarul cauzei rezultă că, autoritățile ungare au avut cunoștință de săvârșirea faptei, fiind sesizate de partea vătămată, neluând unele măsuri cu caracter administrativ, astfel că incidența legii penale române, potrivit dispozițiilor art.4 din Codul penal, nu poate fi pusă în discuție.
La rândul său, inculpatul critică soluția Curții de Apel Tg.Mureș pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând ca prin admiterea recursului și casarea deciziei să se dispună achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit.a, coroborat cu art.10 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală.
Examinând decizia atacată în raport cu motivele de recurs invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul parchetului fondat, urmând a fi admis, iar al inculpatului C.V., inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
1. In ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Tg.Mureș, din examinarea întregului probatoriu dispus și adminsitrat atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct, nemijlocit a celei judecătorești, rezultă că organele judiciare au depus toate diligențele pentru a da posibilitatea inculpatului să-și facă apărările necesare pentru a-și divedi nevinovăția, revocându-i chiar arestarea preventivă, tocmai pentru a-și procura și alte mijloace de probă în limitele prevăzute de lege.
Așa fiind, nu corespunde realității faptul că, urmărirea penală nu este completă, deoarece au fost administrate în raport cu fapta și împrejurările săvârșirii ei, precum și la cererea părților următoarele mijloace de probă: declarații ale părții vătămate (filele 7-8) și ale inculpatului (filele 33-41); declarații ale martorilor M.V. (filele 9-11); M.O. (filele 12-13); K.M. (fila 16) ; K.F. (fila 17); M.I. (fila 18); confruntări între martori și inculpat, consemnate în procese-verbale (filele 20,22 și 24).
Se constată, de asemenea, că inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală (fila 27) și a fost prezent la judecarea cauzei în apel, când instanța „a respins cererea de extindere a probatoriului cu audierea martorei F.E., ” însușindu-și concluziile reprezentantului parchetului, și anume că martora „nu cunosaște împrejurarea în care s-a comis infracțiunea, la dosar fiind suficiente probe administrate”.
Totodată, se constată faptul că, absența inculpatului la judecarea cauzei în primă instanță nu se datorează culpei acesteia, care a dispus de toate mijloacele legale de citare a acestuia, prevăzute de art.177, 180 și 183 din Codul de procedură penală.
In consecință, Curtea va admite recursul parchetului și constatând neîndeplinite cerințele dispozițiilor art.333 din Codul de procedură penală,va casa decizia Curții de Apel Târgu Mureș și va trimite cauza acestei instanțe pentru judecarea apelului inculpatului.
2. Referitor la recursul declarat de către inculpatul C.V., în baza art.3852 din Codul de procedură penală, cu invocarea cazului de recurs prevăzut de art.3859 alin.1 pct.18 din același cod, Curtea constată că, inculpatul nu critică decizia prin care instanța de control judiciar, conform art.333 din Codul de procedură penală, s-a desesizat, fără a se pronunța cu privire la motivele de netemeinicie și nelegalitate ale sentinței invocate de inculpat prin cererea de apel (ca și prin cea de recurs) .
Așa fiind, cum recursul acestuia nu privește decizia de desesizare, care își are temeiul juridic în prevederile art.332 alin.3 din Codul de procedură penală, va fi respins ca inadmisibil.
In consecință, Secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, în baza art.38515 alin.1 pct.2 lit.c din Codul de procedură penală, va admite recursul parchetului, va dispune casarea deciziei și va trimite cauza la Curtea de Apel Târgu Mureș pentru judecarea apelului declarat de inculpatul C.V., iar conform art.38515alin.1 pct.1 lit.a va respinge recursul inculpatului ca inadmisibil, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, împotriva deciziei penale nr.123/A din 5 septembrie 2001 a Curții de Apel Târgu Mureș, privind pe inculpatul C.V..
Casează decizia atacată și trimite cauza la Curtea de Apel Târgu Mureș pentru judecarea apelului declarat de inculpatul C.V. împotriva sentinței penale nr.40 din 20 februarie 2001 a Tribunalului Mureș.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva aceleiași decizii.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2003.