S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat G.D., apărător desemnat din oficiu.
A lipsit intimata parte civilăS.C.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.215 din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art.213 din Codul penal și reducerea pedepsei aplicate.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, întrucât din actele dosarului rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat, iar pedeapsa a fost just individualizată.
Inculpatul declară că este de acord cu susținerile apărătorului său.
C U R T E A
Asupra recursului penal de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.226 din 20 martie 2002, Tribunalul București, secția II-a penală a condamnat pe I.G. la 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.215 alin.2, 3 și 5 din Codul penal.
În baza art.288 alin.1 din Codul penal a mai fost condamnat același inculpat la 6 ani închisoare.
În baza art.291 din Codul penal a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare.
În baza art.293 din Codul penal a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal s-au contopit pedepsele aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen.
S-a făcut aplicarea art.71, 64 din Codul penal.
În baza art.88 din Codul penal s-a computat prevenția inculpatului de la 9 iulie 2000 la 20 martie 2003.
În baza art.350 din Codul de procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art.14 raportat la art.346 din Codul de procedură penală cu referire la art.998 din Codul civil a fost obligat inculpatul să plătească părții civile S.C., echivalentul în lei la cursul B.N.R de la data executării sumei de 157.000 USD, reprezentând contravaloarea bunurilor (mobilier și alte obiecte de artă) de care a fost deposedată prin săvârșirea infracțiunilor deduse judecării.
În baza art.348 din Codul de procedură penală s-a dispus anularea actelor falsificate de inculpat.
În baza art.191 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei onorariul pentru avocatul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
S-a reținut că, inculpatul I.G. a cîștigat încrederea părții vătămate S.C., printr-o comportare mai mult decît binevoitoare, și împreună cu făptuitorul D.I., după ce se prezentaseră părții vătămate sub o identitate falsă, s-au oferit să transporte la Paris, mobila moștenită de victimă, în urma decesului fratelui acesteia.
Inculpatul, în vederea transportării mobilei în bune condiții, a întocmit, împreună cu partea vătămată, un inventar al mobilei, făptuitorul D.I. (care s-a prezentat sub numele de E.D.), urmând să o însoțească, pe durata transportului și să o anunțe pe victimă despre locul exact de unde putea să o ridice, în scest scop oferindu-i și un număr de telefon din Paris, pentru a putea fi contactat.
În cursul cercetării judecătorești a fost audiată partea vătămată, care s-a constituit parte civilă, cu suma de 5.500.000.000 lei despăgubiri
materiale. Totodată și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale, arătînd că inculpatul s-a prezentat sub numele de Ionescu Dan și că împreună cu alt bărbat, care s-a prezentat sub numele de Edi Vasilescu și o femeie, pe care au prezentat-o drept secretara directorului firmei, au vizitat-o frecvent, oferindu-se să se ocupe de transportul mobilei, pe care o moștenise de la fratele său. A mai arătat partea vătămată că inculpatul s-a oferit să îi intermedieze și vînzarea unei case, iar prin comportamentul ireproșabil avut, a reușit să îi cîștige încrederea, fiind convinsă că transportul mobilei se va efectua, cu atît mai mult cu cît inculpatul a întocmit un inventar al bunurilor ce urmau să fie transportate.
Inculpatul, audiat în fața instanței și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale și a arătat că nu a săvîrșit infracțiunile pentru care este cercetat, ci a fost la rîndul său victima unei neînțelegeri, mobila părții vătămate fiind transportată în Franța, de către „E.V.”, prețul deplasării, în sumă de 2000 USD, fiind suportat chiar de către el.
Împotriva acestei hotărîri, au formulat apel inculpatul I.G. și partea civilă S.C.
Inculpatul a criticat sentința pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor aplicate.
Partea civilă, în apelul său, a solicitat să-i fie restituite bunurile în natură, iar în subsidiar, obligarea inculpatului la plata contravalorii acestora.
Curtea de Apel București, secția II- a penală, prin decizia nr.466 din 30 iulie 2002, a respins, ca nefondate apelurile inculpatului și părții civile, a computat prevenția pentru inculpat de la 9 iulie 2000 la 30 iulie 2002 și a obligat pe apelanți la plata cheltuielilor judiciare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.G., care, prin apărătorul său, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.215 din Codul penal în cea prevăzută de art.213 din Codul penal și reducerea pedepsei aplicate.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar se constată că instanțele de judecată au reținut temeinic situația de fapt și vinovăția inculpatului, în concordanță cu probele administrate în cauză, făcând și o încadrare corectă faptelor.
Susținerile inculpatului, în sensul că, a achitat prețul transportului, că mobila a fost transportată în Franța, iar el nu are cunoștință despre intenția celuilalt făptuitor de a-și însuși bunurile, după cum și afirmațiile potrivit cu care nu și-a însușit bunurile nici un bun aparținînd părții vătămate sunt infirmate de probatoriul administrat în cauză.
Inculpatul a recunoscut să s-a prezentat părții vătămate, sub o altă identitate.
Din declarațiile martorilor coroborate cu cea a părții vătămate, rezultă că inculpatul a depus eforturi pentru a se prezenta ca o persoană decentă, credibilă, cîștigîndu-i victimei încrederea.
Totodată, din procesul verbal de confruntare dintre inculpat și victimă, a rezultat, înțelegerea avută cu D.I., în sensul valorificării mobilierului și împărțirii, în mod egal, a sumei obținute. De altfel, la domiciliu inculpatului au fost găsite obiecte predate de partea vătămată pentru a fi transportate.
Împrejurarea că inculpatul nu și-a însușit mobila transportată de celălalt făptuitor sau banii reprezentînd contravaloarea acesteia nu are relevanță în cauză, infracțiunea de înșelăciune subzistând și în situația în care inducerea în eroare are drept scop obținerea unui folos material injust pentru o altă persoană.
Avînd în vedere aceste probe în mod corect au reținut instanțele că inculpatul a săvârșit infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.2,3 și 5 din Codul penal.
Stabilită fiind vinovăția inculpatului, instanța de fond a aplicat acestuia o pedeapsă just individualizată, în conformitate cu dispozițiile art.72 din Codul penal și proporțională cu pericolul social al faptei comise.
Pentru considerentele arătate, având în vedere că verificînd decizia atacată în raport și cu prevederile art.3859 alin.3din Codul de procedură penală, nu se constată existența și a altor motive care să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins, ca atare, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărarea din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Totodată se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatul timpul arestării preventive, la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr.466 din 30 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția II–a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 9 iulie 2000 la 8 ianuarie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2003.