S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul V.M. împotriva deciziei penale nr.181/A din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.
S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat V.M., apărător desemnat din oficiu.
A lipsit intimata parte vătămată C.D.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și reducerea pedepsei.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, întrucât pedeapsa a fost just individualizată.
Inculpatul a declarat că este de acord cu susținerile apărătorului său.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.124 din 3 iunie 2002, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe inculpatul V.M. la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art.20 raportat la art.211 alin.2 lit.a C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.
În baza art.61 C.pen. s-a dispus revocarea liberării condiționate privind restul de 361 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1033 din 22 mai 2000 a Judecătoriei Deva, contopind acest rest cu pedeapsa din cauză, inculpatul urmând să execute 2 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art.64, 71 C.pen.
A fost menținută măsura arestării preventive și dedusă prevenția de la 11 aprilie 2002 la zi.
S-a constatat că partea vătămată nu a formulat pretenții civile.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Instanța a reținut în fapt, că, la data de 11 aprilie 2002, inculpatul V.M, pe stradă, în municipiul Oradea, a încercat să smulgă portofelul din mâna părții vătămate C.E..
Datorită opunerii părții vătămate, inculpatul nu a reușit să-și însușească portofelul și la strigătele de ajutor ale acesteia au intervenit mai mulți tineri, care l-au imobilizat pe făptuitor până la sosirea organelor de poliție.
Împotriva acestei hotărâri procurorul a declarat apel solicitând majorarea pedepsei în considerarea pericolului social al infracțiunii săvârșite dar și a periculozității inculpatului, condamnat anterior de nu mai puțin de 5 ori pentru fapte asemănătoare.
Prin decizia penală nr.181 din 19 septembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis apelul procurorului, a desființat sentința penală, majorând în final pedeapsa la 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art.71 și 64 C.pen.
Decizia sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, care a solicitat reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea criticată în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că motivul de recurs invocat se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art.3859 pct.14 C.proc.pen., însă nu este fondat.
Situația de fapt a fost corect reținută și rezultă fără echivoc din mijloacele de probă administrate, respectiv, procesul-verbal de sesizare din oficiu, declarația părții vătămate, declarația martorului G.I., coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului atât din cursul urmăririi penale cât și din fața instanței.
Din cazierul judiciar rezultă că inculpatul V.M a mai fost condamnat între 6 luni și 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, fiind liberat condiționat la data de 19 martie 2002 cu un rest neexecutat de 361 zile.
La mai puțin de o lună de zile de la liberarea condiționată, recurentul inculpat a săvârșit infracțiunea dedusă judecății, al cărei grad de pericol social este mai ridicat decât cel al infracțiunilor pentru care a fost anterior condamnat.
În raport de aceste date, pedeapsa aplicată de către instanța de apel a fost corect individualizată, fiind necesară pentru realizarea funcțiilor de constrângere și reeducare și a scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, nefiind justificată reducerea acesteia.
Neconstatând nici din examinarea din oficiu, conform art.3859 alin.3 C.proc.pen., existența vreunui caz de casare a hotărârii criticate, recursul inculpatului V.M urmează să fie respins ca nefondat.
Conform art.38515 și art.383 alin.2 C.proc.pen. se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 11 aprilie 2002 la 8 ianuarie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.M împotriva deciziei penale nr.181/A din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 11 aprilie 2002 la 8 ianuarie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 8 ianuarie 2003.