S-a prezentat apărătorul ales, avocat M.D., lipsind intimatul inculpat C.C.J.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
C U R T E A
Asupra recursului în anulare de față;
Prin sentința nr.197 din 17 decembrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj, inculpatul C.C.J.
a fost achitat, în baza art.10 lit.b și art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare prevăzută de art.354 alin.2 din Codul penal prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.354 alin.1 din Codul penal.
Inculpatul fusese trimis în judecată pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare prevăzută de art.354 alin.1 din Codul penal constând în aceea că la data de 11 februarie 1999 din motive relegioase, fiind preot în cadrul cultului religios „Martorii lui Iehova”, a refuzat să se prezinte la agentul economic la care a fost repartizat în vederea satisfacerii serviciului militar alternativ în conformitate cu prevederile art.4 din Legea nr.46/1996 și H.G. nr.618/1997.
Instanța a reținut că inculpatul s-a prezentat la Centrul militar județean Cluj, la termenul fixat de acesta -11 februarie 1999- astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.354 alin.1 din Codul penal.
Pe de altă parte, instanța a reținut că inculpatul, nu a fost nici repartizat la o unitate (instituție publică, regie autonomă sau societate comercială) conform art.2 din HG nr.618/1997 pentru efectuarea serviciului militar alternativ, în sensul art.354 alin.2 din Codul penal, astfel că refuzul său de a efectua serviciul utilitar alternativ, în aceste condiții nu constituie o faptă prevăzută de legea penală.
Instanța de apel a reținut că organizația religioasă „Martorii lui Iehova”, nu este un cult religios recunoscut de statul român, astfel că refuzul inculpatului de a nu da curs solicitărilor autorității militare în vederea îndeplinirii serviciului militar sau a serviciului utilitar alternativ cu formă a serviciului militar pentru repartizarea sa, fie la o unitate militară, fie la un „angajator”, constituie infracțiuna de neprezentare la încorporare.
Instanța de recurs a reținut că inculpatul a refuzat să execute serviciul utilitar alternativ, potrivit declarației olografice din 11 februarie 1999 dată la autoritatea militară competentă, astfel că fapta sa constituie infracțiunea prevăzută de art.354 alin.2 din Codul penal.
În acest sens se susține că inculpatul nu a avut calitatea de încorporat sau concentrat cerută de lege subiectului activ al infracțiunii prevăzute de art.354 din Codul penal întrucât această calitate o are doar cel care este repartizat pentru satisfacerea stagiului militar, iar pe de altă parte, repartizarea în vederea efectuării serviciului utilitar alternativ s-a făcut la un agent economic, agent care nu poate fi asimilat unei unități militare.
Recursul în anulare este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Potrivit art.354 alin.1 din Codul penal „neprezentarea la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la încunoștiințare, iar dacă termenul de prezentare fixat este mai mare de 3 zile, neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militară” constituie infracțiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare și se pedepseșe cu închisoare de la unu la 5 ani.
Totodată, în conformitate cu alin.2 al aceluiași articol, „cu aceeași pedeapsă se sancționează și neprezentarea celor încorporați sau concentrați la unitatea la care au fost repartizați”.
Din aceste dispoziții ale legii rezultă, deci, că infracțiunea menționată se poate comite și prin neprezentarea celor încorporați sau concentrați la unitatea la care au fost repartizați.
Dar, din moment ce chemarea pentru satisfacerea stagiului militar în una din aceste două modalități nu se poate realiza decât prin repartizarea celor încorporați sau concentrați la o unitate militară, iar nu și la o instituție publică, regie autonomă sau societate comercială, în cadrul cărora nu se pot desfășura activități specifice îndeplinirii serviciului militar, este evident că legiuitorul nu a vizat incriminarea, prin dispozițiile menționate, a faptelor de neprezentare pentru executarea serviciului utilitar alternativ la care se referă art.4 din Legea nr.46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare.
Înscrierea în alin.1 al art.4 din Legea nr.46/1996 a prevederii potrivit căreia „cetățenii care, din motive religioase, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme execută serviciul utilitar alternativ” nu poate justifica încriminarea neprezentării acestora la instituția publică, regia autonomă sau societatea comercială unde se organizează executarea serviciului utilitar alternativ în conformitate cu art.2 din Hotărârea Guvernului nr.618 din 6 octombrie 1997.
Reglementarea prin art.4 din Legea nr.46/1996 a obligativității executării serviciului utilitar alternativ de către cei care, din motive religioase, cum sunt și perceptele invocate de adepții Organizației „Martorii lui Iehova”, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, nu poate suplini o normă de trimitere la textul art.354 alin.2 din Codul penal, prin care este încriminată „neprezentarea celor încorporați sau concentrați la unitatea la care au fost repartizați”, sau la o altă dispoziție de lege cu caracter penal.
Ca urmare, este evident că neprezentarea celor repartizați la instituția publică, regia autonomă sau societatea comercială, pentru executarea serviciului utilitar alternativ prin participarea la activități de natura celor menționate în art.2 alin.2 din Hotărârea Guvernului nr.618/1997, nu poate fi echivalată cu o neprezentare a celor încorporați sau concentrați la unitatea unde au fost repartizați, care, în accepțiunea art.354 din Codul penal, nu poate fi decât o unitate militară, singură aptă să primească cetățeni într-un asemenea scop.
Dispoziția de la art.21 din Hotărârea Guvernului nr.618/1997 că „nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri sau a clauzelor contractuale de către executanții serviciului utilitar alternativ atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială sau penală, potrivit legii” nu poate avea altă semnificație decât aceea ce decurge din natura încălcărilor aduse Legii nr.46/1996 și Hotărârii Guvernului, dată în conformitate cu dispozițiile art.4 alin.2 din acea lege, iar nu și aceea de referire la art.354 alin.2 din Codul penal sau la o altă dispoziție a legii penale.
În consecință, pentru motivele ce preced, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate și în baza art.4141 alin.1 și art.38515 alin.1 pct.2 lit.a Cod procedură penală, a se menține sentința instanței de fond.
Referitor la cererea de despăgubiri civile formulată de inculpat, (6 miliarde lei daune morale și 2 milioane lei daune materiale) este de observat că astfel de pretenții nu se încadrează în obiectul
- 5 -
procesului penal de față și nici nu ar putea fi soluționată în această cauză în raport de prevederile legale care guvernează procesul-penal.
În acest sens, potrivit art.346 alin.ultim Cod procedură penală, instanța penală nu soluționează acțiunea civilă când pronunță achitarea pentru cazul prevăzut în art.10 lit.b, situație care vizează desigur pe partea civilă constituită deja în acel proces și deci nu-l privește pe inculpat, deoarece acțiunea civilă, conform art.14 din același cod, are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului.
Pe de altă parte, potrivit art.504 din Codul de procedură penală orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputată, ori că acea faptă nu există (deci numai pentru temeiurile prevăzute de art.10 lit.a și c) iar potrivit art.506, pentru obținerea reparației, persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază,, chemând în judecată, civilă statul, care va fi citat prin Ministerul Finanțelor.
Prin urmare, pretențiile la despăgubiri ale inculpatului nu pot fi soluționate decât într-un eventual proces civil separat, cu respectarea dispozițiilor legale privind instanța competentă, a procedurii de citare a părților și a celorlalte principii și reguli procesuale (contradictorialitate, nemijlocirea dreptului la apărare și altele).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.85 din 16 martie 2000 a Tribunalului Militar Teritorial și deciziei nr.228 din 14 iunie 2000 a Curții Militare de Apel, privind pe inculpatul C.C.J.
Casează hotărârile atacate și menține sentința nr.197 din 17 decembrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj.
Pronunțată, în ședință publică, azi 29 ianuarie 2003.