Hearings: November | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 420/2003

Pronunțată, în ședință publică, azi 29 ianuarie 2003.

Decizia nr.420                                                                                   Dosar nr.4477/2002

            S-a luat în examinare recursul în anulare  declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție  împotriva sentinței penale nr.1000 din 18 septembrie 1998 a Judecătoriei Giurgiu și deciziei penale nr.257 din 17 mai 1999 a Tribunalului Giurgiu privind pe inculpatul M.G.M.

            S-a prezentat apărător desemnat din oficiu, avocat D.C., lipsind intimatul inculpat.

            Procedura de citare a fost îndeplinită.

            Procurorul a cerut admiterea recursului .

            Apărătorul inculpatului a susținut recursul în anulare.

C U R T E A

 

            Asupra recursului în anulare  de față;

             Din actele dosarului, constată următoarele :

            Judecătoria Giurgiu, prin sentința penală nr.1000 din  18 septembrie 1998, a condamnat pe inculpatul M.G.M. la 11 pedepse cuprinse între 3 și 6 ani închisoare, pentru infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art.208 și art.209 lit.a,e,g și i cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal .

            S-a reținut  că, în luna noiembrie 1999, împreună cu o altă persoană, inculpatul a sustras, în mod repetat, din 11 societăți comerciale, din Giurgiu, diferite bunuri .

            Tribunalul Giurgiu, prin decizia penală nr.257 din 17 mai 1999, a luat act de retragerea recursului inculpatului.

            În baza art.409 și 410 din Codul de procedură penală, procurorul general  al  Parchetului de  pe  lângă  această  instanță declară recurs în anularea celor două hotărâri, motivând că,  în mod greșit , inculpatului  i  s-a reținut starea de recidivă.

            Recursul în anulare este întemeiat.

            In adevăr, inculpatul a mai fost condamnat, prin sentința penală nr.119 din 5 martie 1997 a Judecătoriei Roșiori de Vede, sentință rămasă definitivă la 16 martie 1997, la un an și 6 luni de închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat .

            In baza art.36 alin.1 din Codul penal, instanța a contopit această pedeapsă cu alte două, de 9 luni și de un an și 3 luni de închisoare, aplicate prin sentințele penale  nr.324 din 3 iunie 1996 și nr.200 din 29 martie 1996 a Judecătoriei Alexandria, urmând ca inculpatul să execute un an și 6 luni de închisoare.

            Toate infracțiunile, concurente, pentru care inculpatul a fost, anterior, condamnat, au fost săvârșite în anul 1995, când era minor ( fila 94 urmărire penală) .

            O atare situație obliga instanța să înlăture aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, deoarece, potrivit art.38 din Codul penal, la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracțiunile săvârșite în timpul minorității.

            Așa fiind, în baza art.4141 din Codul de procedură penală, recursul în anulare va fi admis, iar hotărârile atacate vor fi casate sub aspectul aplicării art.37 lit.a din Codul penal, aplicare ce va fi înlăturată, conform dispozitivului deciziei .

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

 

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr.1000 din 18 septembrie 1998 a Judecătoriei Giurgiu și deciziei penale nr.257 din 17 mai 1999 a Tribunalului Giurgiu, privind pe inculpatul M.G.M.

Casează hotărârile pronunțate numai cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art.37 lit.a Cod penal, pe care le înlătură..

            Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

            Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.      

            Pronunțată, în ședință publică, azi 29 ianuarie 2003.