Asupra recursului penal de față,
Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 388 din 07 septembrie 2011, Tribunalul Dolj în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.P., zis “M.B.”, la pedeapsa de 4 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., art. 71 C. pen.
S-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată.
În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada detenției preventive, de la 20 aprilie 2011, la zi, și s-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-a admis acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul la plata echivalentului în lei la data executării obligației, a sumei de 5.000 euro, către partea civilă I.F. și a sumei de 3.000 euro, către partea civilă G.R.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea cu titlu de măsură de siguranță a echivalentului în lei a sumei de 3.000 euro, la data executării măsurii, de la inculpatul B.P.
A fost obligat inculpatul la 3.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în cursul anului 2009, autoritățile române au fost sesizate de către autoritățile spaniole cu privire la fapte de exploatare săvârșite pe teritoriul Spaniei de către inculpatul B.P. zis „M.B.” asupra unor cetățeni români. Materialul întocmit de autoritățile spaniole constituie parte integrantă a Dosarului cu nr. 14 D/P/2009 al D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Mehedinți care, prin rechizitoriul din data de 23 februarie 2011 a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B.P. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, faptă prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Din cuprinsul acestui rechizitoriu rezultă că victimele acelei cauze sunt din județele Hunedoara și Mehedinți precum și faptul că „Magistratul spaniol care a instrumentat dosarul privind pe B.P., în primă fază a decis să remită cazul autorităților române, spre competentă soluționare, având în vedere că majoritatea părților vătămate se află în România, au depus plângeri contra suspectului”.
Pe parcursul cercetărilor efectuate în cauza menționată de către D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial Mehedinți, lucrătorii B.C.C.O. Craiova au stabilit faptul că inculpatul B.P. racolase, transportase și exploatase în aceleași modalități și persoane din județul Dolj. În acest context a fost sesizat D.I.I.C.O.T. - serviciul teritorial Craiova, cauza fiind înregistrată la numărul de mai sus.
Cercetările efectuate în cauză au stabilit faptul că în iarna-primăvara anului 2009, foarte probabil luna februarie 2009, inculpatul B.P. le-a convins pe părțile vătămate I.F. din com. Maglavit Jud. Dolj și G.R.M. din mun. Calafat, jud. Dolj să meargă în Spania pentru a munci în agricultură. Pentru a fi convingător în acest sens, inculpatul B.P. le-a spus celor doi că urmează să primească 42 euro/ zi muncă, urmau a fi cazați la el și acesta se ocupa de transportul până în Spania precum și de cazarea în locuința sa din Spania contra sumei de 100 euro pe lună, urmând a-și recupera banii din salariile lor.
Din relatarea celor doi rezultă că plecarea în Spania a avut loc în cursul lunii februarie 2009 împreună cu B.P., fiica lui G.R.M. pe nume Veronica, un bărbat pe nume O. precum și C.M. zis „M.” audiat în calitate de martor în această cauză. După ce au ajuns cu un autocar al firmei „O.” în Spania, persoanele menționate anterior au ajuns în localitatea Pilas și au fost cazate într-o casă a lui B.P. zis „M.B.”. Ajunse în localitatea Pilas, părțile vătămate au constatat că de fapt inculpatul B.P. căuta să le găsească locuri de muncă, ele deja îndatorându-se față de el, lucru urmărit de inculpat și speculat datorită naivității lor. Astfel, după o perioadă de timp I.F. a început să muncească la o bostănărie împreună cu alți cetățeni români iar G.R.M. inițial la o bostănărie iar ulterior la cules de portocale și măsline. Din relatările celor doi a rezultat că inculpatul B.P. le-a luat cărțile de identitate pe motivul că le face contracte de muncă patronul spaniol al plantației, însă în realitate actele au fost luate pentru ca părțile vătămate să nu aibă posibilitatea să plece și pentru ca inculpatul să săvârșească și alte fapte antisociale, respectiv achiziții de diverse bunuri pe numele acelor persoane. După o perioadă de timp de la începerea activităților, părțile vătămate au constatat că inculpatul B.P. nu se grăbea în nici un fel să le plătească, în realitate căutând diverse modalități de a se eschiva de la acest lucru. Mai mult decât atât, inculpatul le oferea o hrană bazată pe resturile alimentare ale altora, stârnind și mai mult nemulțumirea părților vătămate. Abia după lungi insistențe, acestea au primit sume derizorii de câțiva euro cu care și-au cumpărat cantități nesemnificative de alimente.
Deoarece părțile vătămate își cereau cu insistență drepturile bănești, relatările testimoniale ale victimelor atestă pe de o parte faptul că inculpatul se prezenta și ca un tip violent iar pe de altă parte, ca și cum nu ar fi fost suficientă umilirea lor, acesta le obliga să săvârșească și alte fapte antisociale, cum ar fi furturi de motorină, aspect dezvoltat și în rechizitoriul Biroului Teritorial Mehedinți așa cum au comunicat autoritățile spaniole în cauza respectivă. Potrivit relatărilor părților vătămate, unele dintre persoanele exploatate de către B.P. au suferit și unele corecții din partea acestuia determinate de faptul că au încercat să fugă, cum ar fi Iordache Ionică persoană care este parte vătămată în rechizitoriul Biroului Teritorial Mehedinți. De asemenea, din relatarea părții vătămate G.R.M. rezultă că ea fost determinată de către B.P. să întrețină relații intime cu diverși bărbați care dețineau plantații în agricultură iar în schimbul acestor favoruri sexuale, inculpatul primea diverse locuri de muncă pentru alte persoane ai căror bani și-i însușea el. Totodată, aceleași modalități inculpatul le încercase și cu fiica lui G.M., însă aceasta reușise să fugă mai devreme, deplasându-se ulterior în Franța unde s-a și căsătorit. Partea vătămată I.F., după un an și două luni a reușit să dea un telefon acasă la părinții săi iar aceștia au alertat poliția. Speriat de această situație, inculpatul B.P. i-a restituit cartea de identitate și acesta a reușit să revină în România, unde a ajuns cu suma de 15 euro. Potrivit relatării părții vătămate I.F., în aceeași perioadă când pleca el, inculpatul mai adusese un alt grup de persoane care „erau din zona Petroșani”. Referitor la modul în care a reușit să revină în România partea vătămată G.R.M., din relatarea acesteia rezultă că în vara anului 2010 își recuperase cartea de identitate și a fugit de la B.P. împreună cu C.M. zis „M.”, revenind mai târziu în România.
O situație aparte cu privire la exploatarea părților vătămate o reprezintă victima C.M. din comuna Plenița, sat Castrele Traiane, jud. Dolj. Astfel, în cursul anilor 2007 - 2008, acesta a plecat în Spania la muncă împreună cu nașul său, N.D. După ce a muncit cu acesta aproximativ două luni, nașul său nu a mai avut cum să-l ajute astfel că prin intermediul altei persoane l-a cunoscut pe B.P. zis „M.B.”. În împrejurări similare, partea vătămată C.M. a fost amăgită de către inculpat, cu un salariu de 30 euro/ zi muncă, fiind nevoit să muncească în agricultură, în special la cules de portocale și măsline. În schimbul acestor munci, inculpatul i-a oferit doar sume modice iar atunci când și-a cerut banii pe muncă a fost bătut de inculpat. Cu mare greutate a reușit să o sune în România pe mama sa, iar prin intermediul nașului său N.D. a reușit să-și recupereze cartea de identitate și a revenit în România unde mama sa a fost nevoită să-i plătească transportul, respectiv suma de 500 lei deoarece acesta nu s-a întors cu nici un ban din Spania.
După sesizarea instanței de judecată de la Tribunalul Mehedinți și audierea părților vătămate în această cauză penală, inculpatul B.P. a revenit pe teritoriul României unde a încercat în mod decisiv să influențeze desfășurarea normală a procesului penal. Urmărirea penală a fost începută prin rezoluție la data de 24 martie 2011 ora 11:30, fiind instituită de către D.I.I.C.O.T. Craiova măsura obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la 24 martie 2011 și până la 22 aprilie 2011, inclusiv. Acțiunea penală a fost pusă în mișcare cu privire la inculpatul B.P. prin ordonanța din data de 20 aprilie 2011, iar prin încheierea din data de 21 aprilie 2011 pronunțată în Tribunalul Dolj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 zile, începând cu data de 21 aprilie 2011 până la 19 mai 2011, inclusiv.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 12 mai 2011, fixându-se termen pentru verificarea legalității si temeiniciei arestării preventive a inculpatului, conform dispozițiilor art. 3001 alin. (1) C. proc. pen. la 13 mai 2011, iar termenul pentru soluționarea fondului a fost stabilit aleatoriu la data de 30 mai 2011.
Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii Z.N. (fila 82), C.M. (fila 83), C.V. (fila 84), I.D. și C.A.
Fiind audiat la termenul de judecată din 27 iunie 2011, partea vătămată I.F. a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5.000 euro reprezentând suma pe care a câștigat-o muncind în Spania timp de 1 an și jumătate, sumă pe care inculpatul i-a luat-o în acel moment.
Partea vătămată G.R.M., prin declarația dată în fața instanței la aceeași dată, 27 iunie 2011, a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 3.000 euro, reprezentând perioada cât a lucrat și nu a fost plătită timp de aproape 1 an de zile.
Partea vătămată C.M. a declarat la termenul de judecată din 26 iulie 2011 că nu-l cunoaște pe inculpat, nu l-a întâlnit niciodată, nu cunoaște nici părțile civile și nu se constituie parte civilă în cauză.
Fiind audiat pe parcursul procesului penal, inculpatul B.P. a negat comiterea faptelor iar declarațiile părților vătămate sunt neadevărate și contradictorii.
Reținând că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă neîndoielnic vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii reținute în sarcina sa, faptă pentru care a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Prima instanță a constatat întemeiate pretențiile civile formulate de părțile civile și a dispus obligarea inculpatului la plata echivalentului în lei a sumei de 5000 euro către partea civilă I.F. și 3.000 euro către partea civilă G.R.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal prevăzută de art. 363 C. proc. pen., inculpatul B.P. invocând nelegalitatea și netemeinicia soluției arătând că probatoriul administrat în cauză nu conturează existența infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu art. 41 alin. (2) C. pen., atribuită acestuia prin actul de sesizare, în sensul că ar fi racolat, transportat și exploatat pe părțile vătămate G.R., I.F. și C.M., considerente pentru care a solicitat achitarea sa, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru ca, în subsidiar, să aprecieze că atât pedeapsa, cât și modalitatea de executare aleasă, sunt greșit individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., impunându-se reducerea acesteia, pe de o parte, corelativ cu aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 861 C. pen., privind suspendarea ori suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe de altă parte, întrucât a avut o bună comportare înainte de săvârșirea faptelor reținute, este tatăl a 4 copii, nu are mijloace de existență, fiind singurul întreținător al familiei sale, iar concubina sa - D.V., este grav bolnavă, iar mama are un handicap major.
Prin decizia penală nr. 261 din 05 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.P., împotriva sentinței penale nr. 388 din 7 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 14056/63/2011.
A respins cererea de liberare sub control judiciar și a dedus, în continuare, arestul preventiv executat de inculpat, începând cu 7 septembrie 2011, la zi, menținând starea de arest față de acesta.
La pronunțarea acestei soluții instanța de prim control judiciar a avut în vedere că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond, probele administrate în cauză conturând fără dubii vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată.
Referitor la pedeapsa aplicată reține instanța de prim control judiciar că a fost corect dozată în raport de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, neexistând împrejurări care să determine stabilirea unei pedepse în cuantum redus și nici o altă modalitate de executare.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 3853 C. proc. pen. vizând aspecte de neregularitate și netemeinicie după cum urmează:
- în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. decizia instanței de apel a fost criticată pentru faptul că nu cuprinde motivul pe care se întemeiază:
- în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. apărătorii inculpatului au susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor probelor administrate în cauză și nici asupra unor cereri esențiale pentru inculpat de natură să garanteze drepturile sale și să influențeze soluția procesului;
- în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. apărătorii inculpatului au susținut că probele administrate în apărarea acestuia nu au fost analizate de instanța de fond și nici nu a avut în vedere contradicțiile evidente dintre declarațiile părților vătămate date în faza de urmărire penală cu cele date în faza de cercetare judecătorească.
Pentru motivele de recurs invocate s-a solicitat achitarea inculpatului cât timp există dubii cu privire la nevinovăția sa.
În subsidiar s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. în sensul de a se acorda o mai mare relevanță circumstanțelor atenuante cu consecința reducerii pedepsei și aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 3856 alin. (2) C. pen., cât și în raport de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. pen. apreciază Înalta Curte că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte apreciază că instanța fondului a stabilit corect situația de fapt în baza unei analize atente și obiective a întregului ansamblu probator, fapta a fost corect încadrată juridic, în mod just reținând că sunt întrunite în cauză condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Probele administrate în cauză, respectiv plângerea și declarațiile părților vătămate G.R.M., I.F., C.M., declarațiile martorului C.M. confirmă situația de fapt reținută și anume că inculpatul B.P. le-a amăgit pe părțile vătămate cu locuri de muncă bine plătite în agricultură, în Spania, după care au fost obligate prin violență și amenințare să muncească în agricultură, banii fiind însușiți de inculpat.
Referitor la partea vătămată G.R.M. rezultă că aceasta a fost obligată să întrețină și relații intime cu diverși bărbați, în schimbul acestor favoruri sexuale inculpatul primind diferite locuri de muncă pentru alte persoane ale căror remunerații și le însușea tot el.
Declarațiile părților vătămate date în faza de urmărire penală sunt elocvente și descriu în amănunțime activitatea infracțională desfășurată de inculpat.
Astfel, partea vătămată I.F. declară în faza de urmărire penală că inculpatul B.P. a venit la domiciliul său și i-a propus să plece în Spania pentru a munci urmând să fie plătit cu suma de 42 euro pe zi. Arată partea vătămată că după prima săptămână de muncă inculpatul nu le-a dat nici o sumă de bani pretextând că nu i-a primit de la patron iar în perioada următoare erau plătiți ocazional, respectiv la câteva luni le dădea câte 15-20 euro, bani care abia ajungeau de mâncare.
Arată, de asemenea, partea vătămată că inculpatul l-a lovit pe un băiat pe nume M. care a spus că nu poate lucra din cauza căldurii, iar pe Iordache I.M. l-a bătut cu o rangă deoarece aflase că voia să fugă.
Susține partea vătămată că abia după un an și două luni a reușit să ia legătura cu familia și a povestit ce i se întâmplă, rugându-i să anunțe poliția.
În același sens declară toate părțile vătămate, toate descriind în amănunțime modul în care au fost racolați de către inculpat, care le promitea venituri decente și odată ajunși acolo lucrau foarte mult, trăiau în condiții mizere, li se oferea hrană puțină, sau chiar resturi de mâncare, fiind chiar agresați în cazul în care refuzau să muncească sau dacă încercau să fugă, toate aceste elemente conturând conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Faptul că pe parcursul procesului penal părțile vătămate și-au schimbat poziția afirmând că nu au fost exploatate prin muncă de către inculpat nu poate determina adoptarea unei soluții contrare celei pronunțate de instanța de fond cât timp acestea nu prezintă argumente credibile care să justifice schimbarea declarațiilor inițiale.
Din acest punct de vedere apreciază Înalta Curte că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. contradicțiile între declarațiile invocate de apărare nu pot determina existența unei erori grave de fapt în accepțiunea legii.
Pentru a constitui caz de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică pe de o parte să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită, neîndoielnică.
Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor ci discordanța dintre cele reținute de instanță și conținutul real al probelor. Verificând probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondată susținerea inculpatului în sensul comiterii unei grave erori de fapt, soluția pronunțată de instanța de fond și menținută de instanța de apel, fiind pronunțată în baza probelor administrate în cele două faze ale procesului penal.
Chiar dacă părțile vătămate cu revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, cert este că acest dosar a fost constituit în urma plângerilor formulate împotriva inculpatului.
Mai mult decât atât, în cursul anului 2009 autoritățile române au fost sesizate de către autoritățile spaniole cu privire la fapte de exploatare săvârșite pe teritoriul Spaniei de către inculpatul B.P. asupra unor cetățeni români, împrejurare care, coroborată cu celelalte probe administrate în cauză fac dovada, mai presus de orice dubiu, asupra vinovăției inculpatului.
De altfel, așa cum rezultă din actele dosarului, părțile vătămate au fost determinate de către inculpat și de către membrii familiei sale să își schimbe declarațiile, astfel încât în mod corect instanța de fond nu a avut în vedere poziția ulterioară a părților vătămate.
Partea vătămată G.R.M., fiind audiată în faza de urmărire și în calitate de învinuită pentru infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. a declarat că după audierea ei ca parte vătămată cu privire la exploatarea din Spania făcută de inculpatul B.P., au venit la domiciliul său mai multe persoane, una dintre ele fiind concubina inculpatului care i-a cerut să-și retragă plângerea întrucât îi va oferi suma de 500 lei.
Ca atare, constată Înalta Curte de Casație și Justiție că declarațiile părților vătămate nu conțin contradicții, rezultând că acestea și-au schimbat în totalitate declarațiile la intervenția și amenințările familiei inculpatului cu scopul de a determina o soluție de exonerare de răspundere penală a acestuia.
Reține Înalta Curte că decizia instanței de apel este motivată atât în fapt cât și în drept, fiind arătate faptele, modalitatea de comitere, probele pe care se sprijină situația de fapt cât și încadrarea juridică a faptelor.
De asemenea, la pronunțarea soluției instanța de apel a avut în vedere toate probele administrate așa încât consideră Înalta Curte că nu sunt incidente în cauză cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 și 10 C. proc. pen. cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. reține Înalta Curte că nu este incident în cauză.
Instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului atât sub aspectul naturii și a cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare în deplină concordanță cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Sancțiunea penală stabilită de instanța de fond corespunde gradului de pericol social concret al faptei comise neputând fi identificate împrejurări care să facă posibilă adoptarea unui regim sancționator mai blând.
Natura faptelor comise, modalitatea comiterii faptelor constând în modul în care inculpatul a profitat de naivitatea părților vătămate și lipsa resurselor materiale și financiare ale acestora, le-a exploatat prin muncă, fără a le plăti și fără a le oferi un minim necesar pentru subzistență, sunt împrejurări în raport de care apreciază Înalta Curte de Casație și Justiție că pedeapsa aplicată inculpatului a fost bine dozată, numai în acest mod putând fi realizată reeducarea acestuia în sensul formării unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.
Nici circumstanțele personale ale inculpatului nu pot determina o sancțiune penală mai blândă.
Astfel, perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpatul, poziția nesinceră adoptată pe parcursul procesului penal, modul în care a încercat să denatureze adevărul prin influențarea părților vătămate, impun menținerea pedepsei aplicate de instanța fondului atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare.
Față de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va computa prevenția inculpatului de la 20 aprilie 2011 la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva deciziei penale nr. 261 din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 20 aprilie 2011 la 23 martie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru părțile civile I.F., G.R.M. și C.M., în sume de câte 150 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2012.