D E C I Z I A  NR. 449                                                                           DOSAR NR. 4330/2002

            S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații C.P. și S.I.  împotriva deciziei nr.212 din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel Constanța.

            Recurenții au fost prezenți, în stare de arest, asistați de apărătorul din oficiu, avocat B.G.

            A lipsit partea civilă G.V.

            Procedura de citare a fost îndeplinită.

            Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a reținerii în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 și 76 Cod penal.

            Procurorul a  pus concluzii de respingerea recursurilor.

            În ultimul cuvânt, pe rând, inculpații au declarat că lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează să fie pronunțată.  

C U R T E A

            Asupra recursurilor de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

            Prin sentința penală nr.4 din 15 ianuarie 2002, Tribunalul Tulcea a condamnat pe inculpații :

            - S.I. la 15 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.a raportat la art.211 alin.3 Cod penal cu aplicarea art.71-64 Cod penal;

            - C.P.  la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.2 lit.a Cod penal raportat la art.211 alin.3 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit.a și c Cod penal și a art.71-64 Cod penal.

            Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpaților și s-a dedus, din pedepsele aplicate, durata arestării preventive, de la 2 februarie 2001 la 15 ianuarie 2002.

            Inculpații au fost obligați, în solidar cu un alt inculpat condamnat în cauză, la plata despăgubirilor civile, în valoare de 30.000.000 lei, către partea civilă G.V.

            În esență, s-au reținut următoarele:

            În dimineața zilei de 1 februarie 2001, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpații s-au întâlnit cu partea vătămată, G.Ș., care se întorcea în localitate cu o căruță și, fără să fie observat de partea vătămată, inculpatul S.I. i-a sustras din căruță un bidon de 20 litri.

            La scurt timp, partea vătămată, observând lipsa bidonului, s-a întors, cerând restituirea bidonului de la inculpatul S.I., care a început să-i aplice părții vătămate lovituri cu picioarele, până când aceasta a căzut în apa unui pârâu, unde a fost abandonată de acesta.

            În momentele următoare, inculpatul S.I. a escaladat malul abrupt al pârâului, și-a însușit o șubă îmblănită, din căruța victimei, și s-a îndepărtat, pentru a ajunge din urmă turma de oi.

            Abandonată în aceste condiții, victima a decedat.

            Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr.212/P din 13 septembrie 2002 a respins apelurile inculpaților.

            Totodată, a dedus, din pedepsele aplicate, durata arestării preventive, de la 15 ianuarie 2002.

            Prin recursurile declarate, inculpații au solicitat reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 și 76 Cod penal.

            Recursurile inculpaților sunt, în parte, fondate, în ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate acestora.

            Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în privința ambilor inculpați, instanța nu a evaluat, suficient de temeinic, circumstanțele de ordin obiectiv și subiectiv, în care aceștia au ajuns să săvârșească tâlhăria urmată de moartea victimei, și, în special, atunci când a cuantificat gradul de pericol social al faptei, nu a avut în vedere împrejurările și modul concret în care a decedat victima.

            Sub aceste aspecte, instanțele nu trebuiau să omită că, în realitate, inițial, hotărârea inculpaților a fost numai aceea de a sustrage bidonul din plastic aflat în căruța victimei, în care aceștia au crezut, eronat, că se găsește vin.

            A urmat, apoi, un alt moment în care, după ce victima a sesizat sustragerea bidonului din plastic, s-a reîntors, cu căruța, a cerut restituirea bidonului și, fiind refuzat, a încercat să-l smulgă din mâna inculpatului.

            În această altercație, inculpatul a aplicat lovituri victimei și ambii s-au rostogolit în albia râului.

            În urma loviturilor primite, în aceste împrejurări, victima a rămas în apă și a decedat, ulterior, nu ca urmare a unor acțiuni directe ale inculpatului S.I. și respectiv ale inculpatului C.P..

            Sub acest aspect, deși concluzia inițială a raportului medico-legal, în sensul că moartea victimei nu a fost violentă, a fost infirmată de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, prin comisia de avizare și control, apreciindu-se că, totuși, moartea victimei a fost violentă (datorată asfixiei mecanice prin submersie, urmare unui politraumatism cu leziuni traumatice, produse prin lovire cu și de corpuri dure) la mecanismul și dinamica de producere a rezultatului letal, imputat inculpaților, prin acceptarea producerii acelui rezultat, au contribuit și leziunile organice cronice cardiace și coronariere ale victimei, așa cum rezultă din raportul medico-legal de autopsie (filele 30-33 urmărire penală).

            Acestor elemente, de ordin obiectiv și subiectiv, precum și împrejurării că inculpatul S.I., nu are antecedente penale, trebuiau să li se atribuie, de către instanțe, semnificația juridică de circumstanțe atenuante, iar, drept urmare, să i se reducă și acestui inculpat, pedeapsa sub limita minimă prevăzută de lege.

            Referitor la inculpatul C.P., deși instanțele au reținut circumstanțe atenuante, nu au dat acestora eficiența cuvenită în operațiunea de individualizare a pedepsei.

            În concret, privitor la acest inculpat, nu trebuia să se omită contribuția mult mai redusă a acestuia la săvârșirea tâlhăriei, urmată de moartea victimei.

            În mod deosebit, privitor la acest inculpat, instanțele trebuiau să aibă în vedere, pe lângă aspectele favorabile reținute, atitudinea acestuia în momentul în care S.I. a lovit victima, în sensul de a-i fi cerut să înceteze agresiunea.

            Aceste aspecte trebuiau să determine instanțele să reducă mai mult pedeapsa aplicată inculpatului C.P.

            Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile celor doi inculpați să fie admise, să fie casate hotărârile privitor la individualizarea pedepselor și, prin aplicarea art.74-76 Cod penal, pentru inculpatul S.I., să fie redusă pedeapsa de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare, iar, pentru inculpatul C.P., dându-se o eficiență mai mare, circumstanțelor atenuante reținute, să i se reducă pedeapsa, de la 10 ani închisoare la 8 ani închisoare.

            Pentru ambii inculpați, se va computa, din pedepsele aplicate, durata reținerii și a arestării preventive, de la 2 februarie 2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

Admite recursurile declarate de inculpații C.P. și S.I. împotriva deciziei nr.42 din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel Constanța.

Casează decizia atacată și sentința nr.4 din 15 februarie 2002 a Tribunalului Tulcea numai cu privire la individualizarea pedepselor.

Făcând aplicarea art.74-76 Cod penal reduce pedepsele pentru inculpatul S.I. de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare și pentru inculpatul C.P. de la 12 ani închisoare la 8 ani închisoare, ambele pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a raportat la art.211 alin.3 Cod penal.

Compută din pedepsele aplicate, durata reținerii și arestării preventive de la 2 februarie 2001 la zi.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de câte 300.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

            Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2003.