Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 137 din 19 aprilie 2010, Tribunalul Alba – Secția penală, a condamnat inculpatul P.E., la 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și 76 lit. a) C. pen.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a obligat inculpatul să despăgubească partea civilă SC U. SA - societate în lichidare judiciară, reprezentată prin lichidator SC C.I.T. SRL Cluj-Napoca în sumă de 403.003,12 lei (RON).
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt :
Societatea comercială SC R.L. SRL Oradea a avut asociat unic și administrator pe numita B.N.I.C. Aceasta l-a împuternicit pe inculpatul P.E. să o reprezinte cu privire la tot ceea ce este legat de activitatea acestei societăți comerciale, inclusiv angajarea societății în relațiile cu terții și operațiuni în conturile bancare ale firmei. Împuternicire a fost dată printr-un act notarial denumit procură încheiat la data de 4 decembrie 2000, prin care practic, inculpatului i-au fost conferite atribuții de administrator la SC R.L. SRL.
La câteva zile după această dată, la 8 decembrie 2000 inculpatul s-a deplasat la sediul SC U. SA Alba Iulia pentru a achiziționa ifroane. A discutat cu președintele consiliului de administrație al SC U. SA, L.I. căruia i-a comunicat intenția sa de a achiziționa un număr de 10 ifroane în numele SC R.L. SRL.
Discuțiile au continuat cu numiții H.T., director economic și P.I. director comercial al firmei producătoare, după care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 8 decembrie 2000, semnat de inculpat în calitate de reprezentant al SC R.L. SRL, prin care această societate, în calitate de cumpărător, urma să achiziționeze utilaje de la SC U. SA, potrivit unor anexe ale contractului prin care se vor stabili datele privind modelele, cantitatea, tipurile și sortimentele de utilaje ce vor face obiectul contractului.
La art. 17 din acest contract s-a stipulat că prin semnarea contractului cumpărătorul garantează vânzătorului existența resurselor financiare pentru plata produselor contractate.
S-au contractat 4 utilaje de tip ifron pentru un preț total de 1.712.037.387 lei ROL și s-a emis factura fiscală nr. 1534486/977 din 8 decembrie 2000.
Inculpatul a achitat în numerar suma de 100.000.000 lei ROL, iar pentru restul de 1.612.037.387 lei ROL inculpatul a emis fila CEC pe care s-a trecut data de 25 ianuarie 2001 acordându-i-se astfel inculpatului un termen de plată.
La data de 14 decembrie 2000, inculpatul P.E. s-a prezentat din nou la SC U. SA și a comandat încă 6 ifroane. S-a întocmit anexa nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 856/2000 (sub nr. 3460 din 14 decembrie 2000) în care s-a menționat că SC U. SA va vira către SC R.L. SRL Oradea încă 6 utilaje tip ifron, în sumă totală de 2.568.056.081 lei. În cuprinsul anexai s-a stipulat că plata se va face după cum urmează:
- 150.000.000 ROL cu ordin de plată la 14 decembrie 2000;
- 335.000.000 ROL cu fila scadentă la 20 decembrie 2000;
- 2.083.056.081 ROL cu fila CEC scadentă la 25 ianuarie 2001.
În data de 19 decembrie 2000 SC U. SA a introdus la plată fila cec în valoare de 335 mil. ROL, însă inculpatul, cunoscând că societatea nu are disponibil în cont, a cerut ca acea filă cec să fie retrasă, cerere ce i-a fost acceptată, astfel că, pentru aceiași valoare de 335 mil. ROL inculpatul a emis o nouă filă cec, cu scadență la 27 decembrie 2000.
Ulterior au fost introduse la plată toate cele trei file cec, care au fost refuzate la plată din lipsă de disponibil de către trasul W.B. SA – Sucursala Oradea. S-a decontat doar suma de 62.209 ROL. Pentru SC U. SA s-a creat un prejudiciu total de 4.030.031.259 ROL.
Pentru a menține în eroare reprezentanții SC U. SA, inculpatul a girat în favoarea acesteia o filă cec emisă de SC C. SRL Oradea în favoarea SC R.L. SRL, care de asemenea a fost refuzată la plată pe motiv de lipsă de disponibil. Nu s-a dovedit că SC R.L. SRL ar fi avut bani de ridicat de la SC C. SRL.
SC C. SRL era reprezentată de către o persoană fictivă cu numele de P.D.
Se impune a se menționa că inculpatul a emis acele file CEC în numele SC R.L. SRL fără a avea specimen de semnătură în bancă și fără a avea autorizarea necesară pentru a emite astfel de instrumente de plată.
Ifroanele achiziționate au fost vândute la diverse societăți din țară, iar apoi revândute, ajungând în posesia unor cumpărători de bună credință.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termen legal inculpatul P.E. aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 215 C. pen., sub aspectul laturii subiective, lipsind intenția ca formă a vinovăției.
S-a mai arătat că în cauză există elemente suficiente care pot fi apreciate de către instanță ca circumstanțe atenuante în accepția art. 74, 76 C. pen.: sinceritatea inculpatului, prezentarea sa la toate termenele de judecată, situația medicală relevată de actele de la dosar, etc.
Prin decizia penală nr. 90/A din 09 iunie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția penală, a admis apelul declarat de inculpatul P.E., a desființat sentința atacată în parte numai în ceea ce privește latura penală a cauzei, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei și procedând la o nouă judecată în aceste limite:
A stabilit la 4 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și 76 lit. a) C. pen.
În baza art. 861, 862 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 7 ani.
În baza art. 863 C. pen. a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Oradea;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 359 C. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării, prev. de art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Suma de 50 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond, probele administrate în cauză dovedind vinovăția inculpatului sub aspectul infracțiunii reținută în sarcina sa.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, instanța de apel reține că o sancțiune penală mai redusă, de 4 ani închisoare, a cărei modalitate de executare să fie circumscrisă dispozițiilor art. 861 C. pen. ar fi în măsură să ofere garanții suficiente asupra atingerii scopului preventiv și educativ instituit de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și inculpatul P.E.
Parchetul critică decizia atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel a arătat că instanța de apel a efectuat o greșită individualizare a pedepsei aplicate inculpatului cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în raport de prevederile art. 72 C. pen. – motiv prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen.
Al doilea motiv de recurs invocat de parchet a fost acela referitor la greșita aplicare a legii prin reținerea incidenței prevăzută de art. 861 C. pen. – art. 863 C. pen. fără a fi îndeplinită condiția prevăzută de art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen. – motiv de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 teza a II-a C. proc. pen.
În recursul său, inculpatul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 18 și 14 C. proc. pen.
În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., inculpatul a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel întrucât această instanță nu a administrat o probă esențială pentru a se putea pronunța o soluție legală și temeinică în cauză respectiv nu l-a audiat pe martorul B.N.C.
În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. s-a arătat că cele două instanțe, de fond și de apel au comis o eroare gravă de fapt atunci când au pronunțat hotărâri de condamnare împotriva inculpatului. Apărarea apreciază că soluția legală este cea de achitare a inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective.
Referitor la incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., apărătorul inculpatului a solicitat, ca în situația în care se apreciază ca fiind dovedită vinovăția acestuia, să se dea o mai mare eficiență circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei de 4 ani aplicată de către instanța de apel.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută de instanța de fond a fost corect stabilită în urma analizei coroborate a tuturor probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, fiind just încadrată juridic, în mod corect reținând instanța de fond că sunt îndeplinite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Probele administrate în cauză dovedesc, mai presus de orice dubiu, că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. ce i s-a reținut în sarcină, în mod corect instanța de fond, dispunând condamnarea acestuia, neexistând elemente care să facă posibilă adoptarea unei soluții contrare celei stabilite de instanțele inferioare, în sensul achitării inculpatului, așa cum în mod netemeinic susține apărarea.
În urma propriei analize, reține Înalta Curte că, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. reținută în sarcina inculpatului P.E.
Faptele inculpatului de a emite în cursul lunii decembrie 2000 un număr de patru file CEC, către SC U. SA Alba Iulia în numele SC R.L. SRL Oradea, fără a avea specimen de semnătură și autorizarea trasului de a emite cec-uri și fără a exista disponibil în cont, inducând astfel în eroare reprezentanții beneficiarului cu privire la aceste împrejurări și care au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în valoare de 4.030.031.259 lei ROL întrunește elementele constitutive ale infracțiunii mai sus-menționate.
Starea de fapt a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală și în faza judecării cauzei la fond: declarațiile inculpatului, procura notarială din 4 decembrie 2000, adresele nr. 764 din 5 martie 2001 și 443 din 4 martie 2003 ale SC U. SA Alba Iulia, contractul de vânzare-cumpărare și actul adițional din 13 decembrie 2000, facturile fiscale de achiziționare a ifroanelor și comanda făcută de inculpat, proces-verbal de verificare la Administrația Financiară Oradea a situației SC R.L. SRL, adresa nr. 1060 din 20 februarie 2001 a W.B. SA – Sucursala Oradea, filele CEC în original și justificarea refuzurilor de plată, factura fiscală, declarațiile martorilor T.N., B.N.C. (a fost audiat doar la urmărirea penală, în faza de judecată fiind plecat din țară), C.H., M.G.I., B.I. și L.I., T.D., T.G.I., H.F., H.T., raportul de expertiză tehnico-științifică din 4 mai 2005 a I.P.J. Alba – Serviciul Criminalistic, prin care s-a stabilit că mențiunile de pe filele CEC aparțin lui P.E., procura prin care C.H. l-a împuternicit pe numitul P.D. să efectueze toate operațiunile de administrare a SC C.I. SRL Oradea, verificările privind destinația ulterioară a celor 10 ifroane.
În baza judecării cauzei în apel s-a procedat la ascultarea inculpatului, acesta prezentând propria versiune asupra faptelor (filele 48-50).
De asemenea prima instanță de control judiciar a admis cererile de probațiune formulate de inculpat administrând următoarele mijloace de probă: depoziția martorului H.V., înscrisuri prezentate de inculpat vizând adrese emise de bănci, acte de sesizare a instanței cu privire la numita B.N.
Au fost depuse acte în circumstanțiere : referat de evaluare întocmit cu privire la persoana inculpatului în alt dosar penal, acte medicale, caracterizări.
În cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. întrucât cele două instanțe au realizat o evaluare judicioasă a probelor cauzei în conformitate cu cerințele art. 63 alin. (2) C. proc. pen. stabilind în mod clar și neechivoc vinovăția inculpatului în limitele infracțiunii de înșelăciune. Probele fiind corect și complet administrate și interpretate de instanțe, Înalta Curte apreciază că nu se justifică o nouă judecată.
De asemenea, în cauză nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Actele și lucrările dosarului nu susțin apărările inculpatului în sensul achitării acestuia în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Apărările inculpatului prin care acesta încearcă să o învinovățească pe administratorul societății, numita B.N., sunt insuficiente pentru a stabili lipsa intenției, ca element al laturii subiective a infracțiunii.
Inculpatul nu neagă nici un moment emiterea instrumentelor de plată însă precizează în mod constant că discuțiile au fost purtate de B.N., administratorul societății care l-a împuternicit să reprezinte societatea în relațiile cu terții.
De asemenea, în mod constant inculpatul recunoaște împrejurarea că nu avea specimen de semnătură în bancă, însă se justifică nefondat, prin abilitatea dobândită în urma încheierii procurii de reprezentare și care, în opinia sa, îi acorda depline drepturi.
Din probele administrate în cauză (în special din depoziția martorului C.H.) rezultă că inculpatul avea cunoștință de lipsa de bonitate a societății.
Pentru a menține în eroare reprezentanții societății SC U. SA a girat în favoarea acestora o filă CEC emisă de SC C.I. SRL, instrument de plată refuzat datorită lipsei de disponibil. S-a probat împrejurarea că între cele două societăți comerciale SC R.L. și SC C. SRL nu au existat relații comerciale astfel încât SC C. nu avea nici o datorie către SC R.L.
Faptul că inculpatul avea cunoștință despre lipsa provizionului necesar rezultă din însăși acțiunile sale, acesta solicitând SC U. SA să retragă fila CEC emisă, emițând o altă filă CEC pentru aceeași sumă.
Actele bancare depuse la dosar relevă că SC R.L. a rulat sume modice în comparație cu cele înscrise pe instrumentele de plată emise de inculpat, și de acest aspect rezultând intenția inculpatului de a induce în eroare.
Astfel cum corect a reținut și instanța de apel, este irelevantă sub aspectul reținerii vinovăției inculpatului, participarea în calitate de complice sau instigator a unei alte persoane (respectiv B.N.) la săvârșirea infracțiunilor ce constituie obiectul acuzațiilor, atâta timp cât activitatea infracțională a acestuia a fost clar delimitată și probată.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului P.E., apreciază Înalta Curte că aceasta a fost corect individualizată de instanța de apel atât sub aspectul cuantumului cât și sub aspectul modalității de executare, fapt pentru care vor fi respinse recursurile declarate de parchet și inculpat sub aspectul incidenței cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Este adevărat că fapta comisă de inculpat este o faptă ce prezintă un grad ridicat de pericol social, cu consecințe grave creând un prejudiciu ridicat părții civile însă având în vedere ansamblul actelor depuse la dosar (referat de evaluare, acte medicale, caracterizări, cazier judiciar), circumstanțele personale ale inculpatului) apreciază Înalta Curte că pedeapsa aplicată de prima instanță de control judiciar este în măsură să contribuie la atingerea finalității prevăzută de art. 52 C. pen., referitoare la scopul educativ și coercitiv al pedepsei.
Reține de asemenea Înalta Curte că măsurile de supraveghere stabilite în sarcina inculpatului P.E. cărora trebuie să se supună în perioada termenului de încercare îl vor determina pe acesta să respecte ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, știind că încălcarea măsurilor de supraveghere pot conduce la schimbarea modalității de executare a pedepsei.
Pe de altă parte, această modalitate de executare a pedepsei, supusă unor garanții ferme, dă posibilitatea inculpatului să depună eforturi în vederea recuperării prejudiciului cauzat prin infracțiune.
Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și inculpatul P.E. împotriva deciziei penale nr. 90/A din 9 iunie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția Penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 23 martie 2012.