Deliberând asupra contestației în anulare formulată de Z.V. împotriva deciziei penale nr. 235 din 25 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul penal nr. 530/83/2009, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 235 din 25 ianuarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de inculpatul Z.V. și de părțile civile M.L.M., M.G.P., M.T.V.L. A casat decizia penală nr. 23/ A din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în întregime și sentința penală nr. 241 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Satu Mare numai sub aspectul laturii civile. A menținut latura penală a sentinței penale nr. 241 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Satu Mare. A obligat inculpatul la plata sumei de 8583 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă M.L.M. A obligat inculpatul la plata daunelor morale după cum urmează: 20.000 lei către partea civilă M.L.M. și câte 30.000 lei către părțile civile M.G.P. și M.T.V.L. A menținut celelalte dispoziții. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 200 lei, s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța decizia penală nr. 235 din 25 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin sentința penală nr. 241 din 24 noiembrie 2009 Tribunalul Satu Mare l-a condamnat pe inculpatul Z.V., la o pedeapsă de 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen.
Inculpatul a fost obligat să plătească părților civile suma de 88583 lei din care 8583 lei despăgubiri materiale și 80000 lei daune morale.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, în seara zilei de 28 iunie 2008, victima M.V. a venit de mai multe ori în barul „L.I.” unde a consumat băuturi alcoolice, fără a se afla în stare de ebrietate. În jurul orei 24,00, reține instanța de fond, a intrat în bar inculpatul Z.V. care a comandat o cafea și s-a așezat la masă. în jurul aceleiași ore a intrat în bar și victima M.V., însoțit de un câine. Victima a comandat un coniac și s-a așezat la o altă masă. La scurt timp după aceea a intrat în bar martora A.M.A. și aceasta împreună cu barmana s-au așezat la discuții pe scaunele din fața barului. Victima M.V. a încercat de mai multe ori să intre în vorbă cu inculpatul Z., dar acesta l-a ignorat, jucându-se cu un telefon mobil. Acest lucru l-a înfuriat pe M.V. care s-a luat la ceartă cu inculpatul, altercația lor petrecându-se în prezența barmanei și a martorei A. La un moment dat M.V: s-a ridicat și a intenționat să plece și atunci inculpatul Z. s-a oferit să-i facă o poză. Victima i-a spus că stă. Inculpatul i-a spus atunci „a, tu nu te temi, că ai câine”, însă M. a înțeles că inculpatul la făcut pe el câine și s-a îndreptat spre inculpat cu intenția de a-l lovi sau împinge. Nu a apucat însă decât să-l prindă pe inculpat de bărbie, deoarece acesta s-a smucit și a scăpat din mâna lui M. A luat apoi un scaun de lângă masă și cu muchia acestuia i-a aplicat o lovitură în cap. MV. a căzut între aparatele de jocuri mecanice. Martora L.N. a adus un lighean cu apă și l-au stropit pe M.V. pe față încercând să-l readucă în simțiri. Deoarece M.V. nu-și revenea inculpatul Z. a chemat ambulanța și M.V. a fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare iar de acolo la Spitalul Județean Baia Mare unde a fost operat de urgență, dar la data de 29 iunie victima a decedat.
Potrivit raportului constatator medico-legal întocmit de S.M.L.J. Baia Mare moartea victimei a fost violentă și a fost consecința hemoragiei și contuziilor cerebrale cu fractura oaselor craniului. Leziunile tanato - generatoare s-au putut produce prin lovire, cădere în cadrul unei heteroagresiuni. Moartea datează din 29 iunie 2008.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul și părțile civile.
Prin decizia penală nr. 23/ A din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate, apelurile penale declarate de părțile civile M.L.M., M.G.P. și M.T.V. și a admis apelul declarat de inculpatul Z.V., împotriva sentinței penale nr. 241 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Satu Mare, pe care a desființat-o în sensul că au fost înlăturate dispozițiile art. 74 alin. (l) lit. a) C. pen., aplicate inculpatului cu titlu de circumstanță atenuantă, reținând în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Oradea a reținut că apelul părților civile privește majorarea spre limita maximă a pedepsei aplicate inculpatului de către prima instanță, pe motiv că, în mod greșit a fost reținută în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., întrucât la dosar nu există nici o probă din care să rezulte conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii faptei. Astfel cum s-a arătat în decizie, dată fiind fapta reținută în sarcina inculpatului, nu se justifică reținerea acestei circumstanțe atenuante, constând în comportamentul acestuia înainte de săvârșirea faptei, lipsa antecedentelor penale, instanța de apel a înlăturat această circumstanță. Cu toate acestea, apelul părților civile nu poate fi admis pentru acest temei, întrucât, instanța de apel a reținut în favoarea inculpatului o altă circumstanță atenuantă, prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen.
Referitor la apelul inculpatului s-a apreciat că este fondat doar în ceea ce privește circumstanțele atenuante reținute în cauză. Astfel, dată fiind fapta reținută în sarcina inculpatului, omor calificat, lipsa antecedentelor penale și comportarea bună înainte de comiterea faptei nu justifică reținerea acestei circumstanțe atenuante. Curtea a apreciat că este necesară reținerea unei alte circumstanțe atenuante decât cea reglementată de art. 74 alin. (l) lit. c) C. pen. și anume cea privitoare la comportamentul victimei, care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, devenea agresiv, relevante, în acest sens, fiind declarația martorei L.N., barmana localului, care arată că M., respectiv victima era o fire certăreață, „tot timpul făcea scandal la bar„ precum și declarația martorei A.M.A. care susține că victima a crezut că inculpatul o insultă și s-a îndreptat spre acesta, fapt care coincide cu declanșarea incidentului care a culminat cu aplicarea de către inculpat a unei lovituri cu scaunul în zona capului. Din cele două declarații date de cele două martore oculare rezultă că incidentul s-a produs datorită comportamentului șicanator al victimei, fără a fi însă în prezența stării de provocare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul și părțile civile. Examinând recursurile declarate prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte a constatat că acestea sunt fondate numai sub aspectul laturii civile. Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., este incident în situația în care au fost aplicate pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Înalta Curte a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului Z.V. este just individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., dar și cu respectarea prevederilor art. 52 C. pen., ținându-se seama de împrejurările comiterii faptei, de forma de vinovăție, de urmarea produsă și de circumstanțele de ordin personal ale inculpatului.
Astfel, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta săvârșită, urmare a reținerii de circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., iar ca modalitate de executare s-a stabilit privarea de libertate și nu se justifică reducerea pedepsei sub valoarea stabilită de instanța de fond, tocmai pentru ca sancțiunea aplicată să-și atingă dublul scop, educativ și represiv.
Cât privește solicitarea inculpatului de a se analiza posibilitatea aplicării prevederilor art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că nu este posibilă judecarea inculpatului recurent în baza procedurii simplificate, nefiind îndeplinite condițiile legale. Legea nr. 202/2010 conține norme de procedură penală, norme care sunt de imediată aplicabilitate și nu de drept substanțial pentru a se putea recurge la prevederile art. 13 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile. Pe de altă parte, pentru a se putea recurge la procedura simplificată în baza art. 320* C. proc. pen., este absolut necesar ca înainte de începerea cercetării judecătorești inculpatul să solicite aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. și să recunoască, în totalitate, săvârșirea faptei așa cum a fost reținută prin actul de sesizare a instanței. Ori în speța de față inculpatul nici măcar nu a recunoscut săvârșirea faptei.
În ce privește recursul părților civile, Înalta Curte constată că acesta este admisibil întrucât instanța de fond era obligată să stabilească pentru fiecare parte civilă, în parte, daunele morale și materiale pe care inculpatul este obligat să le plătească. Instanța de fond a stabilit o sumă globală cu titlu de despăgubiri materiale și doar daunele morale au fost cuantificate pentru fiecare parte civilă.
Împotriva deciziei penale nr. 235 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a declarat contestație în anulare condamnatul Z.V., la data de 21 septembrie 2011.
În motivele scrise de contestație în anulare s-a solicita desființarea decizie penale nr. 235 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție având în vedere că la data judecării cauzei se afla internat în Spitalul vechi din orașul Satu Mare cu diagnosticul de infarct miocardic, astfel că nu s-a putut prezenta în instanță și nu a putut înștiința despre aceasta completul de judecată. De asemenea afirmă că este nevinovat, iar dosarul în baza căruia a fost condamnat este fabricat de către procurori.
Analizând, conform art. 291 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 235 din 25 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:
Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, în retractare, admisibilă împotriva hotărârilor definitive, numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., cu indicarea dovezilor cerute de art. 387 alin. (2) C. proc. pen. Doar în aceste condiții, constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, instanța admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
În cauză sunt îndeplinite condițiile referitoare la caracterul definitiv al hotărârii atacate, respectiv indicarea unui caz de contestație prevăzut de lege, nu și condiția referitoare la termenul de formulare a acesteia.
Contestația în anulare vizează o hotărâre definitivă, respectiv decizia penală nr. 235/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât această condiție prevăzută de lege este îndeplinită.
Motivele contestației declarate de Z.V. sunt prevăzute de lege. Conform art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care sa judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Contestatorul a descris în motivele scrise cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., respectiv faptul că a fost internat în spital, la data de 25 ianuarie 2011, cu diagnosticul de infarct miocardic și în consecință nu s-a putut prezenta în fața instanței
Condiția prevăzută cu privire la termenul de formulare a contestației nu este îndeplinită. Contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen., poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere. Conform referatului întocmit în cauză, executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 241/2009 a Tribunalului Satu Mare, definitivă prin decizia a cărei anulare se cere, a început la data de 27 ianuarie 2011. Pentru a fi în termen, contestația în anulare putea fi declarată până la data de 06 februarie 2011. Condamnatul Z.V. a formulat contestația în anulare împotriva deciziei penale nr. 235 din 25 ianuarie 201 la Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 septembrie 2011, la mai mult de zece luni de la expirarea termenului prevăzut de lege.
Apreciind că în cauză a fost încălcat termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., contestația va fi respinsă ca inadmisibilă.
Va face aplicarea art. 192 C. proc. pen. și va obliga contestatorul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Conform art. 91 C. proc. pen.:
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul Z.V. împotriva deciziei penale nr. 235 din 25 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Obligă recurentul contesta tor la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.