Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 459/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2003.

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 156 din 28 octombrie 1999, Tribunalul Militar Cluj, făcând aplicația art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C.M. pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare, prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului Militar Târgu Mureș, inculpatul a fost trimis în judecată, arătându-se că în ziua de 28 februarie 1999 a fost chemat la Comisariatul Militar Mureș, în vederea încorporării.

Prezentându-se în fața autorității militare și fiind stabilit că din punct de vedere medical este apt pentru îndeplinirea serviciului militar, inculpatul a declarat că, fiind adept al sectei Martorii lui Iehova, refuză efectuarea acestuia.

Acesta a solicitat însă, să efectueze serviciul militar alternativ reglementat prin art. 4 din Legea nr. 46/1996.

Ca urmare, C.M.J. Mureș l-a repartizat, pentru efectuarea serviciului utilitar alternativ, la S.C. C.B. S.A. Târgu Mureș.

La data de 1 martie 1999, inculpatul s-a prezentat la această societate comercială, unde a declarat că nu mai este de acord cu efectuarea serviciului utilitar alternativ, întrucât este „ministru ordinat” al Organizației Religioase Martorii lui Iehova și, ca atare, scutit de efectuarea acestuia, conform art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1996.

O declarație identică a dat același inculpat și în fața unui ofițer din cadrul C.M.J. Mureș, pe baza căreia a fost trecut în ordinul de zi nr. 44 din 4 martie 1999 al acestei instituții militare ca neprezentat pentru executarea serviciului utilitar alternativ.

Motivând trimiterea în judecată a inculpatului, parchetul militar a invocat adresa Secretariatului de Stat pentru Culte din care rezultă că Organizația Religioasă Martorii lui Iehova are statutul de asociație religioasă recunoscută prin sentință judecătorească, nefiind un cult religios recunoscut de lege.

Prin urmare, membrii acestei asociații nu pot fi asimilați cu personalul de cult, hirotonisit sau ordinat, la care se referă art. 6 lit. c) din Legea nr. 46/1996, iar refuzul lor de a îndeplini obligațiile militare constituie neprezentare la unitatea la care au fost repartizați, în înțelesul art. 354 C. pen.

Instanța de fond a reținut că, potrivit normei menționate, infracțiunea are un subiect activ calificat și anume o persoană care are calitatea de „încorporat” sau „concentrat”.

Prin încorporare, potrivit legii, se înțelege prezentarea recruților la centrele militare, examinarea medicală, repartizarea și trimiterea acestora la unități și formațiuni militare, pentru îndeplinirea serviciului militar.

Termenul de recrut este definit în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 46/1996, ca fiind tânărul luat în evidență, iar cel de „încorporat” în art. 11 din aceeași lege, ca fiind bărbatul, cetățean român, care a împlinit vârsta de 20 ani și este chemat pentru îndeplinirea serviciului militar în termen.

În raport de definirea legală menționată, tribunalul a apreciat că inculpatul, ca de altfel toate persoanele care execută serviciul utilitar alternativ, nu are calitatea de „încorporat”.

Pe de altă parte, infracțiunea se consumă în momentul în care încorporatul sau concentratul nu s-a prezentat la unitatea la care a fost repartizat.

Or, prin termenul de „unitate” se înțelege unitatea militară sau formațiunea militară, unde se realizează instruirea militară și care nu poate fi extins și asupra angajatorilor la care se referă art. 2 din H.G. nr. 618/1997.

Împotriva hotărârii primei instanțe, Parchetul Militar Târgu Mureș a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și reținerea, în sarcina inculpatului C.M., a infracțiunii prevăzute de art. 354 alin. (2) C. pen.

Tribunalul Militar Teritorial București, prin decizia penală nr. 117 din 6 aprilie 2000, a admis apelul, a desființat hotărârea atacată și, rejudecând cauza, a condamnat pe inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că inculpatul a fost legal încorporat și apoi chemat la C.M.J. Mureș pentru încorporare.

Ca atare, fapta inculpatului încorporat, de a nu se prezenta la unitatea la care a fost repartizat pentru executarea serviciului utilitar alternativ, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neprezentare la încorporare sau concentrare prevăzută de art. 354 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 13, 17 și 171 C. proc. pen.

Curtea Militară de Apel, prin decizia penală nr. 236 din 14 iunie 2000, cu majoritate de voturi, a admis recursul declarat de către inculpat, a casat decizia atacată, a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 2 ani și 6 luni, la un an și 6 luni și, în temeiul art. 81 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei, pe termen de încercare de 3 ani și 6 luni, cu motivarea că fapta săvârșită de către acesta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat, însă prin decizie s-a făcut o greșită individualizare a pedepsei.

Opinia separată este în sensul că se impune achitarea inculpatului.

În sprijinul acesteia s-a susținut că fapta unei persoane de a refuza executarea serviciului utilitar alternativ, de a nu se prezenta la angajator, ori de a refuza continuarea efectuării acestuia, nu este incriminată printr-o dispoziție prevăzută de legea penală.

Or, în raport de dispozițiile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituția României, analogia legii este exclusă în această materie.

Împotriva ultimelor două hotărâri pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1), partea I pct. 3 C. proc. pen.

S-a susținut că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, ca atare hotărârile instanței de apel și a instanței de recurs au fost pronunțate cu încălcarea legii.

În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziilor atacate și rejudecarea cauzei între aceste limite.

Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 354 alin. (1) C. pen., neprezentarea la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la încunoștințare, iar dacă termenul de prezentare este mai mare de 3 zile, neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militară, constituie infracțiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Art. 354 alin. (2) C. pen., stipulează în sensul sancționării cu aceeași pedeapsă și a faptului neprezentării celor încorporați sau concentrați la unitatea la care au fost repartizați.

Este adevărat că, prin art. 4 din Legea nr. 46/1996, s-a prevăzut că cetățenii care, din motive religioase, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, execută serviciul utilitar alternativ.

Însă, cu referire la neprezentarea celor repartizați pentru executarea serviciului utilitar alternativ, textul menționat nu face trimiterea la art. 354 C. pen.

Pe de altă parte, Constituția României, prin art. 72 alin. (3) lit. f), prevede că infracțiunile, pedepsele și regimul acestora se reglementează prin lege organică. În același sens, sunt de reținut dispozițiile art. 2 C. pen.

Așadar, în lipsa temeiului legal, neprezentarea în vederea executării serviciului utilitar alternativ nu poate fi echivalentă cu neprezentarea celui încorporat la unitatea militară, în vederea efectuării serviciului militar și, ca atare, nu poate atrage condamnarea acestuia în condițiile art. 354 alin. (2) C. pen.

Or, condamnarea inculpatului în baza unei analogii interzisă de textele menționate, apare ca o soluție pronunțată cu încălcarea legii în sensul condamnării inculpatului pentru o faptă neprevăzută de legea penală, așa încât, deciziile atacate, din acest motiv, sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13, corespunzător temeiului înscris în art. 410 alin. (1), partea I, pct. 3, invocat prin recursul în anulare.

În consecință, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 4141 C. proc. pen., cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. a) din același cod, Curtea a admis recursul în anulare, va casa hotărârile atacate și va menține hotărârea primei instanțe.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziilor nr. 117 din 6 aprilie 2000 a Tribunalului Militar București și nr. 236 din 14 iunie 2000 a Curții Militare de Apel privind pe inculpatul C.M.

Casează deciziile atacate și menține sentința nr. 156 din 28 octombrie 1999 a Tribunalului Militar Cluj.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2003.