Asupra recursului de față;
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 138 din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de persoana vătămată M.C.V., împotriva rezoluțiilor din 28 iunie 2012 și din 27 iulie 2012, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
A fost obligat petentul la 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Petiționarul M.C.V. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului-judecător H.A.G., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., fapte pretins comise cu ocazia soluționării cererii de acordare ajutor public judiciar și a cererii de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, formulate în Dosarul nr. 2869/281/2005 aflat în recurs pe rolul Tribunalului Prahova.
Plângerea penală a fost adresată Consiliului Superior al Magistraturii, care a remis-o spre soluționare, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
În motivarea plângerii, petiționarul a reclamat că magistratul-judecător H.A.G. a influențat atât completul de judecată care a soluționat cererea de acordare ajutor public judiciar la termenul din 13 februarie 2012, cât și completul de judecată care a soluționat cererea de reexaminare la termenul de judecată din data de 11 aprilie 2012 pentru a-i respinge cererile, deși, acestea erau întemeiate.
S-a mai reținut că din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultăat că prin încheierea din data de 13 februarie 2012, completul de judecată format din magistrații-judecători A.N., E.L. și H.A.G., a respins cererea lui M.C.V. privind acordarea ajutorului public judiciar, ca neîntemeiată.
Ulterior, în ședința publică din data de 22 februarie 2012, grefierul de ședință a învederat instanței lipsa achitării taxelor judiciare puse în sarcina recurentului, iar acesta a depus la dosar o cerere de reexaminare a încheierii prin care cererea sa de ajutor public judiciar fusese respinsă ca neîntemeiată.
Prin încheierea de ședință din 11 aprilie 2012, completul de judecată format din magistrații-judecători H.A.G., C.R.I. și C.N. a respins cererea de reexaminare.
În cuprinsul încheierilor de ședință, magistrații-judecători au expuse argumentele de fapt și de drept, care i-au determinat să adopte respectiva soluție. Prin rezoluția din 28 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarele A.N., E.L., H.A.G., C.R.I. și C.N., magistrați-judecători cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă că faptele nu există, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.
S-a reținut în rezoluție că fapta reclamată nu se circumscrie ilicitului penal, deoarece în baza dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, instanțele de control judiciar sunt singurele îndreptățite să modifice o hotărâre judecătorească.
Măsurile dispuse de judecător, în legătură cu administrarea probelor, precum și raționamentul și argumentele prezentate de judecător în susținerea dispozițiilor date prin încheieri interlocutorii și hotărâri, pot fi supuse doar controlului judiciar, exercitat în condițiile legii.
În motivarea rezoluției s-a mai reținut că răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale lui M.C.V.
S-a apreciat că din actele premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă altceva decât interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere persoana vătămată M.C.V., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, reiterând motivele invocate inițial.
Prin rezoluția din 27 iulie 2012 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, plângerea formulată de M.C.V. a fost respinsă în temeiul art. 275-278 C. proc. pen.
Împotriva celor două rezoluții ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen. persoana vătămată M.C.V., criticându-le ca fiind netemeinice și nelegale, reiterând motivele invocate anterior.
Instanța de fond, examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, a constatat că plângerea este nefondată și pe cale de consecință, urmează a fi respinsă ca nefondată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Instanța de fond a reținut că în cauză, persoana vătămată M.C.V. s-a adresat inițial Consiliului Superior al Magistraturii care a investit Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, unitate competentă în raport de calitatea persoanelor reclamate.
Verificările au vizat modul în care a fost soluționată, pe fond și la reexaminare, cererea de acordarea ajutorului public judiciar solicitat de persoana vătămată.
Instanța de fond a reținut că din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că, pe fond, completul format din judecătorii A.N., E.L. și H.A.G. a respins la 13 februarie 2012, ca neîntemeiată cererea formulată de M.C.V., iar ulterior, cererea de reexaminare a fost de asemenea respinsă de judecătorii H.A.G., C.R.I. și C.N.
Ambele hotărâri au fost motivate în fapt și în drept și au fost analizate criteriile stabilite de lege (O.U.G. nr. 51/2008) pentru acordarea ajutorului publici judiciar.
În atare situație, instanța de fond a constatat că nu a existat nicio activitate de influențarea componențelor completelor de judecată de către H.A.G., iar susținerile petiționarului sunt subiective și nu au corespondent în actele și lucrările dosarului.
La termenul din 6 septembrie 2012, persoana vătămată a înțeles să se constituie parte civilă cu suma de câte 100.000 euro față de fiecare intimat, dar și față de alte persoane care nu sunt părți în această cauză respectiv: C.V., T.L. și P.I.C., cerere însă care nu poate fi primită în cadrul acestei proceduri, fiind evident neîntemeiată.
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petiționarul M.C.V.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 septembrie 2012 sub nr. 669/42/2012.
La termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, respectiv 15 ianuarie 2013, Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, conform dispozițiilor art. 302 alin. (2), raportat la art. 3851 art. 38515 lit. a) teza a II-a și la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. excepția inadmisibilității recursului declarat de petiționarul M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 138 din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Excepția pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută de C. proc. pen. și în legi speciale.
Corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, precum și cazurile de casare.
Dispozițiile art. 3851 C. proc. pen. enumera strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs, sentința atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Raportat la cauza dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, privind accelerarea soluționării proceselor publicată în M. Of. Partea I nr. 714/26.10.2010, au modificat prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași text de lege, este definitivă.
Potrivit art. XXIV alin. (1) din aceeași lege, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Per a contrario, hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a legii menționate sunt supuse căilor de atac reglementate de legea nouă.
Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura prevăzută de 2781 C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 3851 C. proc. pen.
În aceste condiții, se constată că sentința penală nr. 138 din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu poate face obiectul controlului jurisdicțional, astfel încât recursul declarat de petiționarul M.C.V. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Ca urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul M.C.V.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 138 din 6 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Respinge, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 202/2010.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2013.