Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 2 din 12 ianuarie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 21/32/2013, a fost admisă propunerea de arestare preventivă a inculpaților P.D., L.C.I., P.O., J.P. și C.E. formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Bacău.
Curtea de Apel, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele:
Prin rezoluțiile procurorului din 10-11 ianuarie 2013, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpații P.D., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unei grupări infracționale prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 1 din același act normativ, instigare la distrugere prevăzută art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., instigare la omor calificat prevăzut de art. 25 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., acte de terorism, prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004. și nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzut de art. 280 alin. (1), (3), (4) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., P.O., C.E., L.C.I., J.P., cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de: tentativă la distrugere prevăzută de art. 20 raportat la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., tentativă la omor calificat prevăzută de art 20 raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., acte de terorism, prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004. și nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzut de art. 280 alin. (1), (3), (4) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pentru L.C.I. și C.E. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzut de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Prin ordonanța procurorului din 11 ianuarie 2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul P.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unei grupări infracționale prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 1 din același act normativ, instigare la distrugere prevăzută art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., instigare la omor calificat prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., acte de terorism, prevăzute de art. 32 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 535/2004. și nerespectarea regimului materiilor explozive, prevăzut de art. 280 alin. (1), (3), (4) C. pen.
Prin ordonanța procurorului din 11 ianuarie 2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpaților P.O., C.E., L.C.I., J.P.
Având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, Curtea de Apel a reținut următoarele:
Inculpatul P.D., pe fondul unor conflicte mai vechi cu familia M., s-a decis să se răzbune pe M.B.A., în sensul suprimării vieții acestuia. În scopul ducerii la îndeplinire a acestei rezoluții, inculpatul P.D. a procurat în cursul lunii decembrie 2012 un dispozitiv exploziv artizanal care urma să fie montat sub mașina părții vătămate în vederea distrugerii autoturismului cât și suprimării vieții pasagerilor.
Pentru a evita să fie identificat și tras la răspundere penală pentru această faptă deosebit de gravă, inculpatul P.D. l-a contactat pe inculpatul L.C.I., persoană de încredere, solicitându-l să-i găsească două persoane dispuse să monteze dispozitivul exploziv contra sumei de 7.000 euro, sub autoturismul părții vătămate M.B.A.
Din actele de urmărire penală a rezultat că la data de 27 decembrie 2013 la solicitarea inculpatului L.C.I., inculpatul C.E. împreună cu inculpatul P.O. s-au deplasat în municipiul Piatra Neamț. Cei doi s-au întâlnit cu inculpatul P.D. și au discutat cu privire la modalitatea concretă de ucidere a părții vătămate M.B.A. prin amplasarea unui dispozitiv exploziv artizanal, sub autoturismul acesteia.
Inculpații P.O. și C.E. au fost de acord să pună în practică propunerea de suprimare a vieții părții vătămate în maniera propusă de inculpatul P.D., în schimbul primirii sumei de 7.000 euro, sumă ce era majorată la 15.000 euro dacă se producea decesul lui M.B.A. Suma în cauză urma a fi plătită celor doi de către inculpatul P.D. după ce avea loc explozia și în funcție de rezultatul obținut. Cu aceeași ocazie inculpatul P.D. le-a cerut inculpaților să procedeze și la incendierea a două spații comerciale din municipiul Piatra Neamț, ce aparțineau unor cunoscuți ai părții vătămate M.B.A. Pentru aceste activități infracționale inculpații P.O. și C.E. urmau să fie remunerați separat cu suma de 1.000 euro, plătită tot de inculpatul P.D.
Întrucât inculpații P.O. și C.E. au fost de acord să amplaseze dispozitivul exploziv și să incendieze spațiile comerciale, acceptând să comită aceste infracțiuni de o gravitate sporită, în realizarea acestor rezoluții infracționale, inculpatul P.D. i-a condus pe cei doi coinculpați prin municipiul Piatra Neamț și le-a arătat locația unde staționează de obicei autoturismul părții vătămate, locul unde putea fi găsit parcat pe timp de noapte, cât și modul în care urma să fie asamblat și armat dispozitivul exploziv, spunându-le că este foarte puternic și, pe lângă distrugerea mașinii părții vătămate, va avea ca rezultat uciderea pasagerilor. Privitor la incendierea celor două spații comerciale P.D. le-a spus inculpaților că vor avea nevoie de un ciocan cu care să spargă geamul de la vitrină cât și de cantitatea de 5 litri benzină pe care să o arunce în interior pentru a avea garanția că spațiul va fi distrus de flăcări. De asemenea, el le-a cerut inculpaților ca în noaptea în care vor monta dispozitivul să-și închidă telefoanele mobile și să evite zona centrală a orașului pentru a nu fi filmați de camerele de supraveghere. După ce le-a făcut acest instructaj și le-a dat acel dispozitiv inculpatul P.D. i-a dus pe inculpați la o pensiune din municipiul Piatra Neamț și le-a plătit camera.
În perioada 28 decembrie-30 decembrie 2012 inculpații P.O. și C.E. s-au deplasat în mai multe rânduri în municipiul Piatra Neamț pentru a identifica mașina părții vătămate în vederea punerii în practică a celor solicitate de inculpatul P.D.
La data de 30 decembrie 2012 cei doi inculpați, având asupra lor dispozitivul exploziv, s-au deplasat în municipiul Piatra Neamț cu intenția de a-l monta sub mașina părții vătămate. Inculpații au mers în zona unde locuiește partea vătămată însă au fost nevoiți să amâne punerea în practică a amplasării dispozitivului întrucât autoturismul vizat nu era în parcare, hotărând în aceste condiții să revină după Anul Nou.
În intervalul de timp 30 decembrie 2012-9 ianuarie 2013 inculpații P.O., C.E., L.C.I. și J.P. s-au deplasat de mai multe ori în municipiul Piatra Neamț din orașul T.O., județul Bacău, pentru a se întâlni cu inculpatul P.D. ocazie cu care au discutat în detaliu modul de punere în aplicare a rezoluției infracționale privitor la amplasarea dispozitivului exploziv sub autoturismul părții vătămate în scopul suprimării vieții acesteia.
Din redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de inculpați în perioada 2 ianuarie 2013-9 ianuarie 2013 rezultă că persoana care urma să amplaseze dispozitivul, având cunoștințele necesare era inculpatul P.O.
În continuare, respectiv în zilele de 9 și 10 ianuarie 2013 inculpații L.C.I., P.O. și J.P. s-au deplasat în Piatra Neamț unde s-au întâlnit cu inculpatul P.D., și au convenit ca în cursul nopții de 10 din 11 ianuarie 2013, să instaleze dispozitivul exploziv întrucât între timp identificase autoturismul părții vătămate parcat în locația indicată de către inculpatul P.D. Tot cu această ocazie ei au discutat și privitor la închirierea unui autoturism pe care să-l folosească în noaptea comiterii atentatului pentru a nu fi identificați de organele de urmărire penală. Inculpatul P.D. a contactat mai multe persoane cu scopul de a închiria o mașină însă acest lucru nu s-a realizat deoarece prețul era foarte mare și trebuiau să lase garanție un act de identitate.
Conform convenției dintre inculpați, la data de 10 ianuarie 2013, în jurul orelor 16.00, inculpații P.O., J.P. și L.C.I. s-au deplasat în municipiul Piatra Neamț, având asupra lor dispozitivul exploziv, pentru a duce la îndeplinire activitățile infracționale. Cei trei s-au întâlnit cu inculpatul P.D., care le-a comunicat că nu a putut face rost de un autoturism, conform promisiunii făcute și au stabilit ca deplasarea la comiterea atentatului să se realizeze cu mașina aparținând inculpatului L.C.I. În aceleași împrejurări, inculpatul P.D. le-a cerut, coinculpaților să nu staționeze anterior comiterii faptei în apropierea locuinței părții vătămate, întrucât ar fi putut crea suspiciuni acesteia iar M.B.A. și-ar fi luat măsuri de precauție.
Conform convenției, cei trei inculpați s-au deplasat cu autoturismul condus de inculpatul L.C.I. în apropierea gării din Piatra Neamț, o zonă intens circulată și unde prezența lor nu ar fi putut crea suspiciuni. în noaptea de 10 din 11 ianuarie 2013, în jurul orelor 23.30 inculpații P.O., L.C.I. și J.P. s-au deplasat cu autoturismul marca V.P. pe str. P., unde locuiește partea vătămată, parcându-l la circa 500 metri de autoturismul vizat.
Pentru a nu fi observați și identificați inculpații au oprit motorul autoturismului și nu s-au mișcat din mașină până în jurul orei 01.30. La această oră inculpatul P.O. a coborât din mașină și a mers pe strada menționată pentru a supraveghea zona și a vedea dacă amplasarea dispozitivului se poate face fără a fi văzuți de locatari. După supravegherea mașinii inculpatul P.O. a revenit la autoturism și le-a comunicat celorlalți doi cele constatate în teren. În jurul orelor 2.00 inculpatul P.O. a mai verificat încă odată zona pentru a se asigura că nu va fi observat de nimeni.
Astfel, asigurându-se că nu se află nimeni care l-ar fi putut identifica și împiedica să pună în practică activitatea infracțională pentru care se afla în zonă, în jurul orei 2.20 inculpatul P.O., având asupra sa dispozitivul exploziv, pus la dispoziție de inculpatul P.D. s-a deplasat la mașina părții vătămate cu intenția de a-l monta. Inculpatul P.O. a mers la autoturismul părții vătămate și a montat acel dispozitiv legând un fir textil la roata față dreapta a mașinii. După montarea dispozitivului el s-a deplasat spre mașina în care îl așteptau ceilalți doi inculpați care-i asigurau paza și părăsirea în grabă a locului faptei după comiterea infracțiunii. Imediat aceștia au fost imobilizați de organele de urmărire penală.
Raportul de expertiză tehnică preliminar din 11 ianuarie 2013 a conchis că sistemul exploziv care era format dintr-o încărcătura explozivă sub forma unui pachet de formă cilindrică, fixat de caroseria mașinii. Din acea ieșeau mai mulți conductori, unii ajungeau la un clește de rufe, fixat și el de caroseria autovehiculului, ce avea două lamele metalice dispuse pe partea interioară a cleștelui, lamelele erau despărțite de o placă subțire nemetalică legată prin intermediul unui fir textil la o ancoră înfiptă în cauciucul din față a autoturismului. Celelalte fire făceau legătura între capsa detonantă electrică, aflată în încărcătura explozivă, și sursa de alimentare cu energie electrică dispusă pe exteriorul încărcăturii. Ansamblul încărcătură, capsă detonantă electrică, sursă electrică de curent era înfășurat în hârtie și asigurat cu bandă adezivă din material plastic.
La punerea în mișcare a mijlocului auto, indiferent de sensul de mișcare, firul textil smulgea placa nemetalică dintre lamelele metalice de pe fața interioară a cleștelui de rufe și permitea astfel realizarea contactului între aceste lamele, deci a continuității circuitului prin care energia electrică debitată de baterie se descărca pe filamentul capsei detonante care, la rândul ei, iniția încărcătura explozivă. Detonația încărcăturii explozive produce unde de șoc de mare intensitate care, la interferența cu organismele vii, produc răniri grave sau letalitate. De asemenea, aceste unde pot produce și accidente indirecte ca urmare a spargerii geamurilor și punerii în mișcare a cioburilor sau a antrenării a unor corpuri dure ce pot impacta oamenii aflați ocazional în zonă.
Din notele de redare a convorbirilor și comunicațiilor efectuate prin telefon de către inculpați, anterior comiterii faptei, rezultă că aceștia au organizat cu minuțiozitate modul de comitere al faptei, astfel încât să producă rezultatul scontat, respectiv suprimarea vieții părții vătămate M.B.A. și să nu fie identificați pentru a fi trași la răspundere penală. De asemenea, aceștia au acceptat și faptul că prin detonarea dispozitivului cu încărcătură explozivă, prin punerea în mișcare a autoturismului părții vătămate, s-ar fi putut produce victime colaterale, fie din membrii familiei persoanei vizate, cât și alte persoane aflate întâmplător prin zonă dar și bunuri materiale aflate în apropierea autoturismului țintă. Important de subliniat este faptul că prin natura materialului exploziv folosit s-a pus în pericol viața și integritatea corporală a mai multor persoane, respectiv a celor aflate pe o rază de circa 300 metri pătrați cât și toate bunurile materiale aflate în acest perimetru.
Curtea de Apel a mai reținut că din transcrierile convorbirilor telefonice interceptate autorizat și aflate la dosarul cauzei, a reieșit că inculpații nu foloseau nume reale sau date care să permită localizarea, identificarea sau stabilirea cu certitudine a legăturilor dintre ei și inculpatul P.D., cel care a comandat acest atentat, sens în care discutau codificat.
Din notele de supraveghere a activității infracționale a inculpaților rezultă că aceștia s-au întâlnit în mod repetat în locații publice, în perioada 2 ianuarie-10 ianuarie 2013, după ce și-au luat toate măsurile de precauție, făcând verificări repetate atât a traseului parcurs cât și a zonelor de întâlnire, încercând să creeze aparența că sunt prieteni care s-au întâlnit la o cafea.
Fiind audiați, inculpații au recunoscut parțial faptele pentru care sunt cercetați, încercând însă să diminueze gradul de implicare a coinculpaților.
Din probatoriul administrat rezultă fără nici un dubiu că inculpatul P.D. este cel care a inițiat și organizat punerea în practică a acestui atentat, a procurat dispozitivul exploziv și i l-a predat inculpatului P.O.
De asemenea, inculpatul P.D. i-a explicat inculpatului P.O., în detaliu, cum să monteze acel dispozitiv și modul de funcționare a acestuia (capsa detonantă, firul textil și ancora ce urma sa producă inițierea capsei, firele care făceau legătura între capsa detonantă electrică, aflată în încărcătura explozivă, și sursa de alimentare cu energie electrică dispusă pe exteriorul încărcăturii).
Curtea de Apel a reținut din probatoriul administrat că, inculpații se află în situația prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. în sensul că există presupunerea că ar fi săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (infracțiunea de trafic de influență fiind pedepsită cu închisoare de la 2 la 10 ani) și că există probe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește condiția că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu se poate face abstracție de gravitatea faptei. Pericolul public poate rezulta și din însăși pericolul social al infracțiunii, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, în lipsa unei riposte ferme a autorităților, de noi fapte asemănătoare.
Astfel, Curtea de Apel a reținut că inculpații sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, aspect care rezultă nu numai din limitele mari de pedepse stabilite de legiuitor, dar și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, relațiile sociale care au fost afectate, scopul urmărit de inculpați.
Curtea de Apel a mai reținut că în cauză există probe directe și indicii temeinice (probe indirecte), în sensul art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă, în sensul existenței unor date care să convingă un observator obiectiv și imparțial, că este posibil ca inculpații să fi săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, astfel cum sunt analizate în jurisprudența C.E.D.O. (cauza Durmus contra Turciei și Jecius contra Lituaniei).
Prin stipularea prezenței necesare a motivelor rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează temeinicia acestei măsuri și caracterul său ne arbitrar.
În ceea ce privește condiția pericolului concret pentru ordinea publică, în lipsa unei definiții legale practica judiciară a statuat că natura și frecvența faptelor, ecourile stârnite în rândul comunității locale precum și circumstanțele ce țin de persoana inculpaților, sunt elementele care reflectă pericolul concret pentru ordinea publică, pentru valorile ocrotite de art. 1 C. pen.
Chiar dacă, din C. proc. pen. lipsește definiția legală a expresiei „pericol concret pentru ordinea publică”, doctrina și jurisprudența constantă din România și, îndeosebi, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care are ca atribuție constituțională asigurarea interpretării și a aplicării unitare a legii de către celelalte instanțe judecătorești, au cristalizat acest concept, iar o jurisprudența constantă satisface exigențele de previzibilitate a legii, stabilindu-se că, prin „pericol concret pentru ordinea publică” trebuie înțeleasă inclusiv reacția colectivă față de infracțiunea săvârșită care, prin rezonanța sa, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulând temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale, de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
În cauza de față instanța a considerat că faptele comise de inculpații P.D., P.O., C.E., L.C.I., J.P., B.N., care s-au asociat la începutul anului 2013 în scopul comiterii unor infracțiuni grave, respectiv infracțiuni de terorism, instigare la comiterea unor infracțiuni de omor calificat, distrugere calificată și nerespectarea regimului materiilor explozive, încălcând normele de conviețuire socială, atentând la viața și integritatea corporală a mai multor persoane prin efectul pe care-l putea produce detonarea încărcăturii explozive amplasate sub autoturismul părții vătămate M.B.A. care putea ducea, așa cum concluzionează raportul de expertiză tehnică la suprimarea mai multor vieți omenești cât și la distrugeri importante de bunuri materiale pentru imobilele și mașinile aflate în apropiere prezintă un ridicat grad de pericol social.
S-a mai arătat că trebuie făcută distincția clară dintre noțiunea de pericol social generic propriu fiecărei infracțiuni și cea de pericol social, deoarece o confuzie a noțiunilor, ar duce la arestarea tuturor inculpaților acuzați de săvârșirea infracțiunilor pentru care legea prevede pedepse mai mari de 4 ani dar, pentru a înțelege noțiunea de „pericol concret pentru ordinea publică”, trebuie analizată noțiunea de „periculozitate”, care este sinonimă cu cea de „gravitate” și înseamnă însușirea de a fi periculos, primejdios, dăunător, grav sau contraindicat.
Însă, s-a decis totodată, că existența pericolului public poate rezulta, între altele, inclusiv din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit acuzatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare și de către alte persoane în lipsa unei reacții ferme, față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Astfel, Curtea de Apel a arătat că nu pot fi nesocotite realitățile sociale, căci ordinea publica trebuie înțeleasă și ca reacție a cetățenilor în raport de comiterea faptelor de natura penală de o astfel de gravitate și care pot avea consecințe deosebite pentru o întreagă colectivitate.
Curtea de la Strasbourg a admis că, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin pentru o perioadă de timp (cazul Letellier contra Franței).
Curtea de Apel a considerat că inculpații sunt cercetați pentru infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social extrem de ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, de rezonanța negativă a acestui gen de infracțiuni în rândul societății civile.
În literatura de specialitate și practica judiciară s-a apreciat că infracțiunile de terorism cât și inițierea și constituirea unei asocieri în vederea săvârșirii de acte de terorism prezintă un grad ridicat de pericol social datorită gravelor urmări pe care le produc, constituind adevărate atacuri la democrație și statul de drept, astfel încât aceasta justifică dispunerea de măsuri preventive față de cei care sunt implicați în săvârșirea sau sprijinirea în săvârșirea unor astfel de infracțiuni.
Terorismul înseamnă violență premeditată îndreptată împotriva unor ținte necombatante, făptuită de grupuri sau agenți clandestini, menită să influențeze un public. Principala caracteristică a terorismului este intimidarea prin violență, mijloacele folosite fiind extrem de variate, incluzând răpirea de persoane, asasinatul, producerea de explozii etc, așa cum este cazul speței la care facem referire, în care inculpații au ales să suprime viața unei persoane ori a mai multora, victime colaterale, într-o manieră în care să intimideze să producă distrugerea unor bunuri materiale importante și să producă în rândul opiniei publice un puternic ecou.
Pericolul concret pentru ordinea publică este dat de natura infracțiunilor, deoarece infracțiunile deduse judecății au rezonanță puternică în societate datorită obiectului juridic căruia i se aduce atingere, modalității concrete de concepere și comitere a faptelor descrise în prezentul referat, cât și faptul că aceste infracțiuni săvârșite de inculpații P.D., P.O., C.E., L.C.I. și J.P. au creat un puternic sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice, iar credința că justiția nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității ar putea apărea în lipsa luării măsurii arestării preventive față de aceștia.
Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel a reținut că pentru buna desfășurare a procesului penal, în scopul administrării tuturor probelor și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea aflării adevărului se impune luarea măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, inculpații P.D., L.C.I., P.O., J.P. și C.E. au declarat recurs, în criticile formulate, arătând în esență că în raport de circumstanțele personale ale fiecăruia, urmărirea penală se poate desfășura și cu aceștia în stare de libertate.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce urmează:
Astfel cum rezultă din examinarea normelor interne, procesual penale și constituționale, interpretate prin coroborarea și prin prisma dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană privind Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, dreptul la libertate este un drept inalienabil, la care nu se poate renunța, iar garanțiile ce îl însoțesc privesc toates persoanele, având în vedere rolul primordial al acestui drept într-o societate democratică.
Față de principiile expuse, rezultă cu necesitate că normele legale ce prevăd cazurile în care se poate deroga de la principiul că nici o persoană nu poate fi privată de libertatea sa au caracter special, iar cazurile pe care le reglementează nu pot fi interpretate decât restrictiv. Aceasta, deoarece regula în materie o constituie starea de libertate, iar orice restrângere sau atingere, în orice mod și de orice intensitate a substanței dreptului imprimă acestui drept fundamental un caracter relativ.
Așa fiind, cazurile în care legea națională și normele europene acceptă ca fiind licită privarea de libertate sunt reglementate prin norme imperative și exprese, enumerările folosite de legiuitor fiind limitative.
În jurisprudența sa C.E.D.O. a expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franței).
Pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Becciev împotriva Moldovei). La fel este și cazul tulburării ordinii publice: dacă un astfel de motiv poate intra în discuție din perspectiva art. 5 în aceste circumstanțe excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, el nu poate fi considerat ca relevant și suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a deținutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică (Letellier, citată anterior).
Instanța europeană a mai reținut că privarea licită de libertate ca situație de excepție, cu referire expresă la detenția provizorie, presupune existența de bănuieli plauzibile (cauza Fox, Campbell și Hartley vs. Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord) și implică fapte și/sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a putut comite infracțiunea pentru care este arestată (cauza Erdagoz vs. Turcia) și că probele existente la momentul arestării nu trebuie să reprezinte dovezile necesare formulării unei acuzații complete (cauza Murray vs. Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord), subzistența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituind factori pertinenți sub aspectul privării de libertate (cauza Tomasi vs. Franța).
Plecând de la jurisprudența C.E.D.O., instanțele interne au definit de-a lungul timpului criterii și elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenței „pericolului pentru ordinea publică”, printre care reacția publică declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum și profilul personal al acestuia.
Totodată, instanțele naționale au mai stabilit că pericolul pentru ordinea publică la care se face referire nu este prezumat, ci trebuie dovedit, în special dacă este vorba de riscul ca inculpatul să comită o nouă infracțiune sau de reacția publică declanșată de faptele comise. Rezonanța în opinia publică, o anumită stare de nesiguranță generată de faptele comise, sau aspectele referitoare la persoana acuzatului au fost evidențiate ca elemente constitutive ale pericolului pentru ordinea publică, noțiune care nu trebuie confundată cu cea de „pericol social al faptelor” comise.
Doar înțelegând în maniera descrisă semnificația libertății și a privării de libertate se poate realiza în concret și în mod efectiv scopul esențial al reglementării dreptului la libertate, cel al protejării individului împotriva arbitrariului autorității.
Cu privire la această măsura preventivă a arestării, se reține că, potrivit normelor naționale, luarea ei presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., respectiv să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și impune, totodată, existența vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 148 alin. (1) lit. a)-f) C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (2) C. proc. pen.
Raportând considerațiile teoretice și jurisprudențiale anterior expuse speței de față, instanța de recurs a verificat îndeplinirea, în cauză, a condițiilor prevăzute de legea națională pentru luarea măsurii preventive a arestării, astfel după cum acestea sunt reglementate de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. și a constatat că, întemeiat, judecătorul investit cu soluționarea propunerii de luare a măsurii arestării, a apreciat că acestea sunt realizate în cazul de față.
Se reține, în acest sens, din reevaluarea materialului dosarului, că există date și indicii ce fac verosimilă săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor reținute ca pretins comise, starea de fapt fiind just avută în vedere de către judecătorul primei instanțe.
Din verificarea actelor dosarului instanța de recurs constată că în cauză există date și indicii ce creează presupunerea rezonabilă că în noaptea de 10 din 11 ianuarie 2013, în jurul orelor 23.30 inculpații P.O., L.C.I., C.E. și J.P. angajați de inculpatul P.D. s-au deplasat la domiciliul părții vătămate M.B.A., plasând sub autoturismul acestuia un dispozitiv cu încărcătură explozivă în scopul de a suprima viața acestuia și a persoanelor care ar fi fost cu acesta în autoturism la momentul declanșării dispozitivului.
S-a mai reținut faptul că această acțiune a fost organizată și coordonată de inculpatul P.D. care le-a promis inculpaților P.O., L.C.I. și J.P. suma de câte 7.000 euro pentru plasarea dispozitivului exploziv sumă ce urma a fi majorată la 15.000 euro dacă intervenea decesul părții vătămate M.B.A. De asemenea în schimbul sumei de câte 1.000 euro, inculpații urmau să incendieze două spații comerciale din municipiul Piatra Neamț ce aparțineau unor cunoscuți ai părții vătămate M.B.A.
În contextul datelor și indiciilor Înalta Curte reține transcrierile interceptărilor telefonice din perioada 2 ianuarie-10 ianuarie 2013, raportul de expertiză preliminar din data de 11 ianuarie 2013 efectuat asupra dispozitivului exploziv și declarațiile inculpaților.
Analizând, prin coroborare actele dosarului și încheierea recurată, instanța de recurs reține că în contextul concret al cauzei, în mod corect, prima instanță a apreciat că luarea măsurii preventive a arestării este necesară și justificată prin imperativul realizării scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv buna desfășurare a procesului penal, fiind, deci, îndeplinite cumulativ, condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Referitor la temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., se constată că examinarea condiției privind pericolul concret pentru ordinea publică determinat de lăsarea în libertate a inculpaților presupune totuși raportarea la gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost comise, modalitatea în care aceștia au acționat, efectele potențiale extrem de grave ale infracțiunii săvârșite în ipoteza în care autoritățile nu ar fi intervenit pentru înlăturarea dispozitivului exploziv montat sub autoturismul părții vătămate.
Se reține faptul că inculpații au acceptat posibilitatea ca în momentul declanșării dispozitivului exploziv să producă decesul și a altor persoane care s-ar fi aflat în zona deflagrației, fără legătură cu partea vătămată.
Aprecierea periculozității inculpaților se raportează și la faptul că acești au acționat la comandă, fiind plătiți pentru activitatea lor ceea ce demonstrează o atitudine de indiferență față de viață și față de valorile sociale în legătură cu viața persoanei.
Așadar, rezultă că lipsirea de libertate, prin luarea măsurii arestării preventive se impunea, luându-se în considerare interesul public ce trebuie protejat cu prioritate și fără încălcarea prezumției de nevinovăție a inculpaților, față de regula respectării libertății individuale, acest interes general al menținerii ordinii sociale și de drept trecând înaintea dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în libertate și justificând privarea sa de libertate.
Concluzia anterior expusă este conformă considerentelor avute în vedere și de C.E.D.O., care în cauza Lettelier vs. Franța a reținut că „prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp", astfel că la acest moment procesual existența indiciilor temeinice de comitere a faptelor imputate inculpatului și îndeplinirea, cumulativă și a celorlalte condiții legale pentru luarea măsurii preventive a arestării conferă caracter legal măsurii preventive luată de prima instanță.
Măsura preventivă răspunde, totodată și cerinței proporționalității și caracterului necesar în cazul concret dedus analizei, luarea uneia dintre celelalte măsuri preventive neprivative de libertate neconducând la realizarea scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., măsura arestării, impunându-se din perspectiva necesității protejării cu prioritate a interesului public.
Față de circumstanțele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.D., L.C.I., P.O., J.P. și C.E. împotriva încheierii nr. 2 din 12 ianuarie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 21/32/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.D., L.C.I., P.O., J.P. și C.E. împotriva încheierii nr. 2 din 12 ianuarie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 21/32/2013.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2013.