Asupra cererii de strămutare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petiționarii Societatea de Avocați H.M. și Asociații S.P.R.L. și H.R.F. au solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului 10869/320/2012 al Judecătoriei Târgu Mureș.
În motivarea cererii, petiționarii au susținut că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită, datorită împrejurărilor cauzei și calității părților.
Petentul H.R.F. a arătat că este o persoană publică în Târgu Mureș, având calitatea de avocat din anul 1999, membru al Baroului Mureș, până în anul 2012, ulterior devenind membru al Baroului București, cât și cea de practician în insolvență ca asociat coordonator al SC H.B.R. S.P.R.L., desfășurând totodată activități didactice în cadrul Universității P.M. Târgu Mureș. Tot în cadrul circumstanțelor personale, petentul a arătat că soția sa Alina Hodoș ocupă funcția de judecător la Judecătoria Reghin.
În considerarea calității sale profesionale, în principal a celei de avocat, petentul consideră că există cel puțin o prezumție serioasă privind afectarea imparțialității judecătorului cauzei, suficientă pentru a justifica existența „bănuielii legitime” instituite de legiuitor, similară cu procedura civilă. Consideră că modul în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș a instrumentat dosarul penal aferent plângerii formulate reflectă cu prisosință acest element, dovedit prin superficialitatea analizării probelor și motivării rezoluțiilor atacate.
În cuprinsul informațiilor comunicate de Tribunalul Mureș se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărei strămutare s-a solicitat și motivele cererii de strămutare, apreciindu-se că se impune respingerea acesteia. A arătat faptul că nici circumstanțele personale și nici cele familiale ale petentului H.R.F. nu sunt în măsură să conducă la știrbirea imparțialității judecătorului cauzei și prin prisma acestora nu se poate pune problema lipsei imparțialității judecătorului care instrumentează pricina dedusă judecății.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele cererii de strămutare și cu informațiile comunicate, Înalta Curte va respinge cererea, având în vedere considerentele care urmează:
Potrivit art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenți judiciari sau grefierii instanței.
În speță, se constată că motivele invocate de petenți nu se confirmă și prin urmare, neexistând motive legale și temeinice care să justifice strămutarea judecării dosarului, cererea urmează a fi respinsă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petiționarii Societatea de Avocați H.M. și Asociații S.P.R.L. și H.R.F. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 10869/320/2012 al Judecătoriei Târgu Mureș.
Obligă petiționarii la plata sumei de câte 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțară în ședință publică, azi 24 ianuarie 2013.