Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 475/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie  2003.

R  O  M    N  I  A

 

 

                                                           

 

            S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr.95/Ap din 29 mai 2002 a Curții de Apel Brașov.

            S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat F.F., apărător ales.

            A lipsit intimata parte civilă D.A.

            Procedura de citare a fost îndeplinită.

            Pentru traducerea dezbaterilor s-a prezentat interpretul de limbă maghiară S.I.

            Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în principal, prin aplicarea art.44 din Codul penal să se dispună achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.b, raportat la art.10 lit.e din Codul de procedură penală, deoarece din examinarea probelor administrate în cauză rezultă că acesta a comis fapta reținută în sarcina sa, în stare de legitimă apărare.

            În subsidiar, același apărător a cerut reducerea pedepsei aplicate inculpatului, ca efect al reținerii în favoarea sa a circumstanței atenuante a stării de provocare, prevăzută de art.73 lit.b din Codul penal și a celor prevăzute de art.74, 76 din Codul penal.

            Procurorul a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului.

            Nu se dovedesc nici împrejurările prevăzute de art.73 lit.b și nici ale art.44 Cod penal.

            Inculpatul, în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu susținerile apărătorului său și de aceea cere să fie achitat sau să i se reducă pedeapsa.

C  U  R  T  E  A

 

            Asupra recursului de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința penală nr.4/11.II.2002 Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul G.M. la 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal, în baza art.174 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

            În baza art.83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr.36/6.II.2001 a Judecătoriei Tg.Secuiesc și în final inculpatul execută 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal.

            S-a dedus arestarea preventivă de la 18 septembrie 2001 la zi și  s-a menținut starea de arest.

            S-a făcut aplicarea art.118 lit.b Cod penal prin confiscarea briceagului – corp delict.

            În fapt, prima instanță a reținut că, între victimă și inculpat, existau relații de dușmănie mai vechi, în urma unui conflict în care victima îl înjunghiase pe inculpat.

            Starea conflictuală nu s-a atenuat și în data de 15.09.2001 în timp ce se afla în blocul în care locuia victima inculpatul s-a întâlnit cu aceasta la palierul de la nivelul etajului III. Scara blocului nu era luminată însă cei doi s-au recunoscut și inculpatul a scos un briceag cu o lamă de circa 8 cm.lungime cu care a aplicat victimei mai multe lovituri în obrazul stâng, umărul stâng și spate. Victima a încercat să scape în fugă pe scară dar inculpatul a urmărit-o și i-a mai aplicat lovituri cu briceagul în zona gâtului. La palierul etajului II victima a căzut iar inculpatul a fugit. Victima a decedat în urma leziunilor suferite.

            Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și inculpatul.

            Parchetul a solicitat majorarea pedepsei aplicate dată fiind periculozitatea socială deosebită pe care o prezintă inculpatul, iar acesta a cerut instanței să i se reducă cuantumul pedepsei.

            Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr.95/Ap din 29.V.2002 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna împotriva sentinței penale nr.4/2002 a Tribunalului Covasna pe care o desființează în parte și rejudecând:

            Majorează pedeapsa principală de la 13 ani la 15 ani închisoare și menține pedeapsa complementară.

            Menține aplicarea art.83 Cod penal și revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare și pe care o adaugă la pedeapsa de 15 ani, așa încât în final inculpatul G.M. execută 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal.

            Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleeași sentințe.

            Menține starea de arest a inculpatului recurent și deduce arestarea preventivă de la 11.II.2001 la zi.

            Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

            Împotriva acestei decizii, inculpatul nemulțumit, în termenul legal, a declarat recurs, cerând fie a fi achitat pentru că s-a aflat în legitimă apărare fie, să i se recunoască starea de provocare  în care a acționat și în acest fel să i se reducă pedeapsa.

            Recursul este nefondat.

            Curtea, verificând actele și probele administrate în raport de criticile aduse precum și din oficiu, constată că situația de fapt este în deplină concordanță cu acestea și încadrarea juridică este cea legală și corespunde activității infracționale efectiv duse de inculpat.

            Inculpatul recurent se reține că nu a fost provocat de victimă și nici nu s-a aflat în legitimă apărare, probatoriul dovedind că el a avut inițiativa infracțională și a urmărit prin loviturile de cuțit repetate și de o intensitate deosebită aplicate în zone vitale, cap și gât, să ucidă, rezultat letal ce s-a și produs imediat după agresare și fuga făptuitorului.         

            Susținerile inculpatului din recursul de față, în sensul fie, a recunoașterii scuzei provocării sau a legitimei apărări, în care s-a aflat și a acționat asupra victimei, se apreciază ca simple apărări, făcute la limita instrucției pe care o are, fiind și recidivist și neconfirmate de probatoriu. Se mai observă de fapt că, aceste apărări, sunt ridicate pentru prima dată de inculpat în această fază procesuală a recursului, fără nici un fel de justificare.

            Față de cele analizate, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală și menținută hotărârea atacată ca temeinică și legală.

            Se vor aplica dispozițiile art.381 și 192 Cod procedură penală.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

            Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 95/Ap din  29 mai 2002 a Curții de Apel Brașov.

            Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la  18 septembrie 2001 la 31 ianuarie 2003.

            Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

            Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie  2003.