Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 31 din 27 iunie 2002, Tribunalul Covasna l-a condamnat pe inculpatul S.L. la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că în ziua de 7 ianuarie 2002, inculpatul S.L. a încercat să o ucidă pe concubina sa V.E., căreia i-a aplicat mai multe lovituri în cap cu un corp contondent, a strangulat-o cu un cordon și i-a cufundat capul în apa din cada din baie, victima fiind salvată la intervenția fiului acesteia, C.Z.
Din raportul medico-legal întocmit de Serviciul de Medicină Legală S.G. rezultă că în urma agresiunii comise de inculpat, partea vătămată a suferit mai multe leziuni la nivelul capului, produse prin lovire cu un corp contondent și leziuni la nivelul gâtului, produse prin comprimare cu un cordon.
Prin decizia penală nr. 204/ Ap din 2 octombrie 2002, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, împotriva sentinței primei instanțe, pe care a desființat-o în parte, respectiv în ceea ce privește durata pedepsei principale aplicate și omisiunea aplicării art. 113 C. pen. și rejudecând cauza, a majorat pedeapsa principală de la 6 ani la 8 ani închisoare și a dispus obligarea inculpatului, în conformitate cu art. 113 C. pen., la tratament medical până la însănătoșire.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul S.L., care a solicitat desființarea hotărârii atacate susținând că fapta trebuia să fie încadrată în prevederile art. 181 C. pen. și nu în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174 C. pen., iar în subsidiar, micșorarea pedepsei, prin recunoașterea în favoarea sa a unor circumstanțe atenuante, precum și prin luarea în considerare a pericolului real al faptei comise.
Recursul nu este fondat.
Din probele administrate rezultă că inculpatul S.L. și partea vătămată trăiau în concubinaj din anul 1990 și că în timp, relațiilor lor se deterioraseră datorită geloziei inculpatului,precum și din cauza unor neînțelegeri de ordin material. În anul 2001, partea vătămată V.E. i-a interzis inculpatului să mai locuiască în apartamentul ei, dar a continuat să se întâlnească sporadic cu inculpatul. S-a creat astfel o stare de tensiune, pe fondul căreia, la data de 7 ianuarie 2002, inculpatul S.L. i-a cerut părții vătămate să aibă o discuție cu el în locuința acesteia, iar după o lungă încercare a inculpatului de a o convinge să reia relațiile de concubinaj și față de refuzul hotărât al acesteia, inculpatul a comis actele de violență descrise în considerentele sentinței primei instanțe.
Ținând seama de modul în care a acționat inculpatul, se constată că acesta a urmărit uciderea părții vătămate – prin strangulare – și că intenția inculpatului nu s-a finalizat pe de o parte, ca urmare a rezistenței opuse de partea vătămată, iar pe de altă parte, ca urmare a intervenției fiului părții vătămate, C.Z., care l-a imobilizat pe inculpat în momentul în care acesta o cufunda pe concubina sa cu capul în apa căzii de baie. Curtea Supremă de Justiție reține, așadar, că fapta inculpatului a fost încadrată corect în prevederile art. 20 raportat la art. 174 C. pen., nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.
În ceea ce privește motivul de recurs, prin care se solicită micșorarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În cauză, se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziției legale citate, ținând seama de pericolul social ridicat al infracțiunii comise și că pedeapsa stabilită corespunde scopului preventiv și educativ prevăzut de lege, nefiind cazul să fie micșorată.
Urmează în consecință, ca recursul declarat de inculpatul S.L. să fie respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.L. împotriva deciziei penale nr. 204/ Ap din 2 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 11 ianuarie 2002 la 31 ianuarie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2003.