D E C I Z I A NR. 479 DOSAR NR. 3127/2002
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr.238 din 3 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat A.I., apărător desemnat din oficiu.
A lipsit intimata parte vătămată E.Ș.N. și reprezentantul său legal, E.L.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
Procurorul a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului și reducerea pedepsei aplicate.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, se constată următoarele :
Prin sentința penală nr.158 din 15 aprilie 2002 Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul C.N., la pedeapsa de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,d,e Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art.197 alin.1 și alin.3 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice, conform art.334 Cod procedură penală, din aceeași infracțiune prevăzută de art.197 alin.1, alin.2 lit.b1 și alin.3 Cod penal.
În baza art.83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.525 din 26 iulie 2001 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin neapelare și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa principală stabilită în cauză, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 12 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,d,e Cod penal.
S-au aplicat dispozițiile art.71 și 64 Cod penal, s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa de executat durata reținerii și a arestării preventive de la 27 noiembrie 2001, la zi.
În latura civilă, s-a luat act că reprezentantul legal al părții vătămate nu a solicitat despăgubiri civile.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în baza probelor administrate, că în imobilul din comuna Bănești, județul Prahova, compus din 2 camere, locuiește E.L. – mama părții vătămate E.Ș.N., în vârstă de 3 ani și 6 luni, fiul acesteia E.M. de 9 ani, împreună cu concubinul D.I. precum și mama acestuia D.I. împreună cu rudele acesteia și cu inculpatul C.N. – nepotul lui D.I.
La data de 24 noiembrie 2001, în jurul orelor 11,00, inculpatul profitând de faptul că părinții minorei E.Ș.N. sunt plecați la muncă, a ademenit-o pe minoră într-una din camere, promițându-i că-i va da banane și portocale. Singur cu aceasta, inculpatul s-a dezbrăcat de pantaloni, apoi a dezbrăcat-o și pe fetiță, după care i-a introdus minorei penisul în cavitatea bucală și a încercat să întrețină un raport sexual, frecându-și organul genital de cel al fetiței, dar au fost surprinși de către Ene Mihai – fratele minorei, așa încât inculpatul s-a îmbrăcat și a plecat.
Minora și fratele acesteia au relatat cele întâmplate mamei lor, E.L., care a sesizat organele de poliție.
Apărarea inculpatului, că nu a săvârșit fapta și că plângerea formulată de mama minorei a fost făcută numai din răzbunare întrucât în imobil locuiesc mai multe persoane decât spațiul necesar, a fost înlăturată ca neverosimilă față de declarația de recunoaștere a acestuia dată în faza urmăririi penale și de depozițiile martorilor audiați.
În ceea ce privește încadrarea juridică, prima instanță arată că inculpatul nu este rudă apropiată cu partea vătămată în sensul legii penale, întrucât mama părții vătămate nu este căsătorită cu numitul D.I., excluzându-se raporturile rezultate din căsătorie și din rudenie, în sensul Codului familiei și în baza art.334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică, reținându-se numai agravanta prevăzută la alin.3 al art.197 alin.1 Cod penal.
Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpatul.
Critica parchetului se referă la netemeinicia hotărârii de condamnare, susținându-se, în esență, că față de gravitatea faptei săvârșite, pedeapsa aplicată nu răspunde criteriilor de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, fiind orientată către minimul special prevăzut de lege, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței și majorarea pedepsei către maximul prevăzut de textul de lege incriminator.
Apelantul - inculpat a criticat de asemenea modalitatea de individualizare a pedepsei, susținând că aceasta este mult prea aspră față de fapta săvârșită, solicitând reducerea sancțiunii, sub limita minimă.
Curtea de Apel Ploiești prin decizia penală nr.238 din 3 iunie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și de inculpatul C.N., deținut în Penitenciarul Ploiești, județul Prahova împotriva sentinței penale nr.158 din 15 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs, reluând motivul invocat și prin apel, respectiv a cerut reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Examinându-se probatoriul administrat în raport de critica formulată precum și din oficiu, se reține că pedeapsa aplicată de 11 ani închisoare, nu poate fi apreciată ca excesivă, ci stabilită cu respectarea tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal.
Gravitatea violului calificat comis, față de o fetiță în vârstă de 3 ani și 6 luni dar și pericolul social deosebit ce-l reprezintă inculpatul, ce are în antecedentele sale penale, o condamnare în minoritate, de 1 an și șase luni închisoare cu suspendare, justifică pedeapsa stabilită, în cuantumul menționat, neomițând că prin sancțiunea penală se urmărește nu numai reinserția socială a făptuitorului ci și prevenția generală.
În aceste condiții, sancțiunea penală trebuie să asigure, forța de constrângere a societății față de norma de conviețuire încălcată, așa încât ordinea socială să fie restabilită și respectată de cetățenii ei.
Pentru realizarea acestui scop, în speță, pedeapsa nu se impune a fi redusă. Se mai constată că recurentul, perseverează în a nesocoti legea penală și deși în trecut o mai comis fapte penale și i s-a acordat șansa corijării prin suspendare condiționată a executării acelor pedepse, în termenul de încercare, a săvârșit o nouă infracțiune deosebit de gravă și care face obiectul dosarului de față.
Astfel a intervenit în mod legal și sancțiunea revocării suspendării pedepselor anterioare, în baza art.83 Cod penal, ce se adaugă la noua pedeapsă (prin cumul aritmetic) și așa s-a ajuns ca în prezent, inculpatul să aibă de executat în final, o pedeapsă de 12 ani și 6 luni închisoare.
Așa fiind, hotărârea atacată urmează a fi menținută iar recursul inculpatului respins, ca nefondat, potrivit art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Se vor aplica și prevederile art.381 și 192 Cod procedură penală, prin deducerea arestării preventive și obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat, dată fiind culpa procesuală a sa, în producerea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr.238 din 3 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 27 noiembrie 2001 la 31 ianuarie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2003.