S-a luat în examinare recursul declarat condamnatul S.V. împotriva deciziei penale nr.413 din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
S-a prezentat, recurentul condamnat, în stare de arest, asistat de avocat G.D. apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul declară că lasă soluția la aprecierea instanței.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
Condamnatul a solicitat admiterea recursului întrucât nu a avut intenția să omoare și reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante sau a scuzei provocării.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Prahova, prin sentința penală nr.318 din 6 august 2002, a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de condamnatul S.V. în temeiul dispozițiilor art.401 Cod procedură penală.
Condamnatul a fost obligat să plătească statului 450.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000 lei, reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:
Prin sentința penală nr.357 din 21 decembrie 1999 a Tribunalului Prahova, revizuientul S.V. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art.174 Cod penal.
In considerentele hotărârii se arată că la 5 august 1999, revizuientul a conectat la rețeaua electrică de 220 volți gardul împrejmuitor din sârmă al proprietății sale, așa încât, în aceeași zi, când victima B.C. a intenționat să pătrundă în grădina inculpatului, s-a electrocutat și a murit.
Hotărârea pronunțată de tribunal a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpat (decizia penală nr.2869 din 21 iunie 2000 a Curții Supreme de Justiție).
In motivarea cererii sale de revizuire, condamnatul S.V. a susținut că nu a avut intenția de a ucide și a solicitat reținerea în favoarea sa a o serie de împrejurări de natură să atenueze răspunderea penală.
Motivele de revizuire invocate nu sunt fondate nefiind prevăzute în cazurile limitativ și expres cuprinse în conținutul art.394 Cod procedură penală.
Apelul condamnatului împotriva soluției instanței de fond a fost respins de Curtea de Apel Ploiești prin decizia penală nr.413 din 16 septembrie 2002.
Impotriva acestei decizii condamnatul a declarat recurs solicitând admiterea acestuia, revizuirea hotărârilor pronunțate și reindividualizarea pedepsei aplicate prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenunate judiciare sau a provocării întrucât nu a avut intenția de a ucide.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este fondat.
Articolul 394 Cod procedură penală prevede cazurile de revizuire din analiza cărora rezultă că motivul invocat de recurentul revizuient S.V. nu se înscrie între cele limitativ și expres statuate.
Prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii nu se poate tinde la atenuarea răspunderii penale prin invocarea unor circumstanțe atenuante, împrejurări care oricum au fost cunoscute și evaluate de către instanța de fond.
Așa fiind, recursul declarat de revizuientul S.V. este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Revizuientul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.V. împotriva deciziei penale nr.413 din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Obligă pe recurentul condamnat să plătească statului 550.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2003.