R O M Â N I A
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr.242/A din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj.
S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat D.L., apărător desemnat din oficiu.
Au lipsit: intimata parte vătămată B.A. și reprezentantul său legal P.C.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și achitarea inculpatului, în temeiul art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.a din Codul de procedură penală, deoarece fapta nu există.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, având în vedere starea de sănătate precară a inculpatului și vârsta lui înaintată.
Procurorul a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului și în principal, trimiterea dosarului la prima instanță pentru completarea materialului probator, având în vedere că a fost bătut de organele de urmărire penală pentru a recunoaște fapta pe care nu a comis-o, iar la expertiza medico-legală efectuată părții vătămate, nu s-a constatat contaminarea acesteia cu boala venerică de care suferă acesta, dovedindu-se astfel nevinovăția lui.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.305 din 20 iunie 2002, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul B.N. la 12 ani închisoare pentru infracțiunea de viol prevăzută de art.197 alin.3 din Codul penal.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că în după amiaza zilei de 28 februarie 2002, inculpatul B.N., a constrâns-o prin violență și amenințări pe minora B.A., în vârstă de 13 ani, să întrețină cu el raporturi sexuale.
Prin decizia penală nr.242 din 17 septembrie 2002, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe.
Împotriva deciziei instanței de apel inculpatul a declarat recurs, susținând că a fost condamnat nejustificat pentru infracțiunea de viol, deoarece nu a comis fapta reținută în sarcina sa, iar în subsidiar, a cerut reducerea pedepsei, ținând seama de circumstanțele sale personale.
Recursul nu este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că în ziua de 28 februarie 2002, în jurul orei 17, minora B.A. a sunat la ușa vecinului său, inculpatul B.N., interesându-se dacă nu este în vizită la el o altă vecină, C. Inculpatul i-a răspuns că persoana căutată nu este la el și a trimis-o pe minoră să-i cumpere țigări. Minora a acceptat și la întoarcere a fost oprită cu forța de către inculpat în locuința acestuia, după care, prin violențe și amenințări a fost constrânsă să întrețină cu el raporturi sexuale.
Fapta este dovedită cu declarațiile părții vătămate și ale inculpatului, cu actele medico-legale și declarațiile martorilor.
Astfel, din actele de constatare medico-legală rezultă că la examenul medico-legal efectuat la data de 1 martie 2002 – a doua zi după comiterea violului – partea vătămată a prezentat în secreția vaginală spermatozoizi proveniți de la un individ secretor de grup A sau AB, respectiv, din categoria din care face parte inculpatul. Același tip de spermatozoizi s-au constatat pe prosopul ridicat din locuința inculpatului B.N. în ziua de 1 martie 2002, prosop despre care inculpatul a afirmat, de față cu martora E.C., că i l-a dat părții vătămate să se șteargă, după consumarea actului sexual.
Partea vătămată a relatat desfășurarea faptelor, mamei sale, P.D. și bunicii sale, M.A., în prezența martorei T.M., susținând că a încercat să alerteze vecinii prin bătăi în peretele locuinței inculpatului. Martora M.M. a confirmat relatările minorei, arătând însă că nu a înțeles semnificația reală a zgomotelor produse în locuința inculpatului și a crezut că acesta este în stare de ebrietate și nu-și poate menține echilibrul.
În sfârșit, martorul F.A., prezent în locuința inculpatului atunci când minora i-a adus acestuia țigările, a declarat că inculpatul i-a cerut să plece pentru că intenționează să întrețină raporturi sexuale cu minora.
În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut comiterea faptei, pentru ca, ulterior, în cursul judecății, să retracteze și să susțină că a fost constrâns de poliție să declare că a constrâns-o pe minoră să întrețină cu el raporturi sexuale. Declarația de retractare a fost înlăturată în mod corect de către instanță, ținând seama de lipsa de temei a acesteia și ansamblul probelor care confirmă vinovăția inculpatului.
Ținând seama de dovezile analizate mai sus, Curtea Supremă de Justiție constată că este nefondată susținerea inculpatului în sensul că nu a comis infracțiunea de viol pentru care a fost condamnat.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea constată că în cauză s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal, nefiind cazul ca pedeapsa să fie micșorată.
În consecință, recursul inculpatului urmează să fie respins, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr.242/A din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 1 martie 2002 la 31 ianuarie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2003.