D E C I Z I A  Nr.5                                                                                                                                                                                  Dosar nr. 2377/2002

 

 

            S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr.157 din 14 mai 2002 a Curții de Apel Bacău.

            S-a prezentat inculpatul, arestat, asistat de avocatul U.D., apărător ales.

            A lipsit intimata parte civilă.

            Procedura de citare a fost îndeplinită.

            Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, reducerea pedepsei.

            Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

            Inculpatul, în ultimul cuvânt, a declarat că recunoaște fapta și a solicitat reducerea pedepsei.

C U R T E A

            Asupra recursului de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

            Prin sentința penală nr.24 din 13 februarie 2002 a Tribunalului Neamț a fost condamnat inculpatul I.C., la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art.211 alin.2 lit.a, d, e  Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal.

            S-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 16 octombrie 2001 la zi.

            Prin aceeași sentință au fost condamnați și inculpații minori I.I. și D.C., primul la 3 ani închisoare, iar al doilea la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută în art.211 alin.2 lit.a, d și e Cod penal cu aplicarea art.99 și 109 Cod penal.

            Inculpații au fost obligați  solidar să plătească 1.520.000 de lei despăgubiri părții civile D.I.

            Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în seara de 12 octombrie 2001 inculpații I.I. și D.C. au consumat băuturi alcoolice în barul din Săbăoani, județul Neamț, unde se afla și partea vătămată D.I., care era sub influența băuturilor alcoolice.

            La ieșirea din bar cei doi inculpați s-au întâlnit cu I.C. și au luat hotărârea să urmărească partea vătămată și să-i sustragă banii. După ce l-au urmărit pe D.I. câteva sute de metri, când acesta a ajuns     într-un loc întunecos, inculpatul I.I. i-a sărit în spate și l-a doborât, iar ceilalți doi inculpați i-au sustras din buzunare un telefon mobil și o sumă de bani.

            Inculpatul I.C. a luat telefonul și 50.000 de lei, iar D.C. și I.I. câte 600.000 de lei.

            În cursul cercetărilor, tatăl inculpatului I.C. a reparat și restituit telefonul părții vătămate.

            Apelul declarat de I.C.care a criticat sentința pentru netemeinicie, a fost respins ca nefondat prin decizia nr.157 din 14 mai 2002 a Secției penale de la Curtea de Apel Bacău.

            Inculpatul a declarat recursul de față – reiterând motivele de apel. A cerut casarea hotărârilor și reducerea pedepsei pe care o consideră exagerată în condițiile în care a recunoscut și regretat fapta și a reparat paguba.

            Recursul este nefondat.

            Sustragerea unor bunuri aparținând altei persoane este o faptă gravă, periculoasă social și pedepsită ca atare. Atunci când este săvârșit prin întrebuințarea de violențe, amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, furtul dobândește accente de gravitate socială deosebită, care a impus intervenția deosebită și particulară mai energică a legii penale.

            Nevoii de a asigura protecția socială mai fermă și eficientă împotriva unor fapte de o gravitate socială deosebită îi corespunde și incriminarea modalităților agravate ale infracțiunii de tâlhărie.

            Fapta inculpatului de a sustrage prin violență telefonul și banii părții vătămate, într-un loc public pe timp de noapte împreună cu doi inculpați minori constituie modalitatea agravată a infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art.211 alin.2 lit.a, d și e cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal pedepsită cu închisoare de la 5 la 20 ani.

            Stabilind pedeapsa la minimul special pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută în art.211 alin.2 lit.a, d și e Cod penal, prima instanță a avut în vedere criteriile de individualizare cuprinse în articolul 72 din Codul penal. La  rândul ei  instanța de apel a reținut și motivat că față de împrejurările în care a fost concepută și comisă fapta, de pericolul social ridicat al acesteia nu se pot reține în favoarea inculpatului apelant circumstanțe atenuante și că deci pedeapsa este corespunzătoare și în măsură să atingă scopul prevăzut în articolul 52 din Codul penal.

            Cele două hotărâri fiind legale și temeinice, Secția penală a Curții Supreme de Justiție urmează ca, în temeiul art.385¹⁵ pct.1 lit.b Cod procedură penală să respingă recursul ca nefondat.

            În temeiul art.385¹⁷ alin.4 cu referire la art.383 alin.2 Cod procedură penală se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 16 octombrie 2001 până la 7 ianuarie 2003.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr.157 din 14 mai 2002 a Curții de Apel Bacău.

Deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 16 octombrie 2001 până la 7 ianuarie 2003.

Obligă recurentul la 1.100.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

            Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2003.