Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 21 martie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 2216/2/2013 (950/2013), în baza art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a dispus arestarea persoanei solicitate Ș.S.A., pe o perioadă de 5 zile, de la 22 martie 2013 până la 26 martie 2013 inclusiv, în vederea prezentării mandatului european de arestare.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut, în esență, că la data de 21 decembrie 2012 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București solicitarea autorităților judiciare germane, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare germane în vederea efectuării urmăririi penale față de recurentul persoană solicitată, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 263 C. pen. german.
Persoana solicitată a fost prezentată Curții de Apel București, pentru a se dispune conform art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, ocazie cu care Curtea a constatat că persoana solicitată a fost reținută în baza unei semnalări introdusă în Sistemul Informatic Schengen, conform art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.
S-a reținut că infracțiunea pentru care se solicită predarea este menționată la art. 96 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004 și, față de natura acestei infracțiuni instanța a apreciat ca întemeiată solicitarea parchetului de arestare a persoanei solicitate pe o durată de 5 zile, existând temerea că aceasta ar putea încerca să se sustragă de la executarea mandatului european de arestare.
Totodată, Curtea a apreciat că nu se poate dispune obligarea de a nu părăsi localitatea, neexistând suficiente garanții pentru executarea mandatului european de arestare.
Împotriva Încheierii din 21 martie 2013 pronunțată în Dosarul 2216/2/2013 de Curtea de Apel București, secția a II-a, a declarat recurs persoana solicitată Ș.S.A. Recursul nu a fost motivat în scris.
Concluziile apărătorului ales al recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este temeinică și legală.
În cauză, instanța de fond a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în vederea luării măsurii arestării și predării recurentului persoană solicitată Ș.S.A., în cadrul procedurii de punere în executare a unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare germane pe numele acestuia.
Se constată că instanța de fond a procedat în acord cu dispozițiile art. 101 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, care stabilește că, în caz de urgență, prin excepție de la dispozițiile art. 100 ale aceleiași legi, măsura reținerii poate fi dispusă pe baza semnalării transmise prin Interpol, care nu echivalează cu mandatul european de arestare.
Totodată, în mod corect, prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora, dacă persoana a fost reținută în baza art. 10 din aceeași lege Judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Interpol, arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile, caz în care instanța amână cauza și fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română.
În cauză, s-a constatat că persoana solicitată a fost prezentată Curții de Apel București, pentru a se dispune potrivit art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, ocazie cu care Curtea a constatat reținerea acestei persoane în baza unei semnalări introdusă în Sistemul Informatic Schengen, conform art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată și a stabilit că infracțiunea pentru care se solicită predarea, aceea de înșelăciune, este menționată la art. 96 alin. (1) pct. 20 din Legea nr. 302/2004.
Contrar celor susținute de recurent, Înalta Curte constată că prima instanță i-a adus acestuia la cunoștință faptul că la dosar nu este depus mandatul european de arestare, împrejurare față de care se va acorda termen, precum și faptul că procedura preliminară prevede punerea în discuție a arestării sale preventive pe o perioadă de 5 zile sau obligarea sa de a nu părăsi localitatea până la sosirea mandatului european de arestare, tradus în limba română.
Mai mult decât atât, în dezacord cu cele arătate de recurent, se reține că acesta a fost audiat potrivit cu prevederile art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, iar la interpelarea instanței, a arătat că este de acord să fie predat autorităților judiciare germane, consimțământul său fiind consemnat într-un proces-verbal atașat la dosarul cauzei.
Astfel, instanța de recurs constată că, în mod întemeiat a dispus prima instanță arestarea recurentului, în raport de îndeplinirea în cauză a condițiilor prevăzute de art. 100, art. 101 și art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, văzând și împrejurarea că infracțiunea pentru care s-a solicitat predarea este menționată la art. 96 alin. (1) pct. 20 din același act normativ.
Față de natura acestei infracțiuni, Înalta Curte apreciază că, în mod corespunzător s-a considerat de către instanța de fond că solicitarea parchetului privind arestarea persoanei solicitate pe o durată de 5 zile este întemeiată, existând temerea că aceasta ar putea încerca să se sustragă de la executarea mandatului european de arestare.
În considerarea dispozițiilor legale arătate anterior, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, apreciază ca fiind corectă dispoziția instanței de fond de a se respinge cererea de luare a măsurii obligării recurentului de a nu părăsi localitatea, întrucât, față de gravitatea infracțiunii pentru care s-a emis mandatul european de arestare, nu există suficiente garanții pentru executarea mandatului european de arestare.
Față de aceste considerente, constatând că încheierea atacată este temeinică și legală, fiind și motivată corespunzător, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată Ș.S.A.
Împotriva Încheierii din 21 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2216/2/2013 (950/2013).
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată Ș.S.A. împotriva Încheierii din 21 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 2216/2/2013 (950/2013).
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2013.
Procesat de GGC - LM