Asupra recursului penal de față ;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 31 din 7 martie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 362/33/2013, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului G.V., formulată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj.
În baza art. 1451 C. proc. pen., a dispus luarea față de inculpatul G.V. a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara pe o durata de 30 zile.
Pe durata acestei măsuri, a impus inculpatului următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția municipiului Bistrița, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; să nu ia legătura cu ceilalți inculpați din cauză precum și cu martori, experți sau alte persoane din dosar;
- să nu desfășoare activități în exercitarea cărora au săvârșit faptele. A atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor stabilite, măsura va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut, în esență, că, potrivit art. 149 C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și există vreunul din cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen., când se consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, judecătorul dispune arestarea preventivă a acestuia arătând temeiurile care justifică luarea acestei măsuri, temeiul arestării fiind art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Din materialul probator au rezultat probe și indicii temeinice în sensul că inculpatul P.I.V., în cursul anului 2012, posibil începând cu luna iunie, ar fi inițiat un grup infracțional organizat, specializat în comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și de producție a produselor accizabile în afara antrepozitelor fiscale autorizate, activități infracționale care s-au desfășurat la punctul de lucru din Ș., județul Bistrița Năsăud al SC P.A.L. SA, firmă care a preluat activul constând în fabrică de alcool cu toate instalațiile aferente de la SC P.P. SRL. Inculpatul P.I.V. a asigurat conducerea grupului, coordonând activitatea infracțională a membrilor din zona de execuție cu cea a persoanelor aflate pe palierul de distribuție ilicită de alcool, precum și cu cea a persoanelor de sprijin din cadrul diferitelor autorități.
S-a mai arătat că, pe palierul de comandă au fost identificați „locotenenții" liderului grupului infracțional organizat, respectiv inculpatul P.M.C., fratele inculpatului P.I.V. și inculpatul T.A.V.C. - asociat (acționar majoritar) în firmă alături de P.I.V.. Inculpatul P.M.C. s-a implicat în coordonarea activităților de producere de alcool în afara antrepozitului fiscal, de scoatere a acestuia din perimetrul fabricii, de livrare către persoanele aflate pe palierul de distribuție și a coordonat activitatea lucrătorilor din fabrică, în mod nemijlocit, ori prin intermediul inculpatului M.M.N.. Inculpatul T.A.V.C. s-a ocupat, în principal, de finanțarea activității de producție ilicită de alcool etilic și de coordonarea aprovizionării cu materie primă, respectiv atât de segmentul de achiziționare cerealelor (porumb și faină de porumb) cât și de segmentul de transport la sediul punctului de lucru, utilizând mijloacele de transport pe care le deține în cadrul firmei SC A.L.T. SRL.
Liderul grupului infracțional l-a racolat pe inculpatul M.M.N. pentru ca acesta să conducă întregul proces tehnologic din fabrică, având pregătire în domeniul industriei alimentare
Inculpatul P.I.V. l-a racolat ca persoană de sprijin pe inculpatul N.T., inspector vamal ocupând funcția de șef birou autorizații în cadrul D.J.A.O.V. Bistrița Năsăud, cu atribuții directe de supraveghere vamală a SC P.A.L. SA.
Pe palierul de distribuție a alcoolului produs în mod ilicit au fost identificați învinuiții Ș.I., C.D.S., D.V., R.L.V. și alții.
Parchetul a învederat că, fără a se putea stabili cu certitudine începutul activității infracționale, posibil încă din vara anului 2012, instalația de alcool din cadrul fabricii situate în Ș., a început să producă alcool etilic rafinat, în mod ilicit, alcool pe care inculpații l-au distribuit „la negru", disimulând produsul în recipiente etichetate cu denumiri precum soluție anti mucegai, lichid de spălat parbrize, apă de gură și altele, iar alcoolul era colorat, posibil cu fenolftaleină și, ulterior, tratat cu mici cantități de acid citric pentru a înlătura culoarea și pentru a fi pus în vânzare ca și alcool alimentar. În data de 19 decembrie 2012, antrepozitarul propus (SC P.A.L. SA) a intrat în probe tehnologice până la data de 15 februarie 2013.
În fapt, inculpații au produs alcool etilic pe care l-au sustras din instalație, perioada de probe tehnologice conferind o aparență de legalitate pentru activitățile infracționale.
La finalizarea perioadei de probe tehnologice instalația a fost sigilată de reprezentanții D.J.A.O.V. Bistrița Năsăud, printre care s-a aflat inculpatul N.T. Și după această dată a continuat producția ilicită de alcool etilic rafinat, ascunderea produsului, transportarea acestuia în afara incintei fabricii și livrarea către învinuiții specializați pe distribuție ilicită.
Inculpatul N.T. a sprijinit, cu intenție, activitățile ilegale de producere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal și de evaziune fiscală, avertizându-i pe membrii grupului infracțional organizat anterior efectuării controalelor din partea D.R.A.O.V. Cluj și a subunităților arondate, cu referire la D.J.A.O.V. Bistrița Năsăud, efectuând controale cu caracter formal, lipsite de eficiență, aplicând cu intenție în mod ineficient sigiliile vamale pe instalația de producere de alcool, cu scopul de a permite membrilor grupului să sustragă alcool din instalație și infonnându-i pe învinuiți cu privire la informațiile și datele deținute la nivelul autorității vamale, în legătură cu activitățile ilicite desfășurate în cadrul SC P.A.L. SA.
În perioada 27 februarie 2013-28 februarie 2013, la solicitarea inculpatului P.I.V., inculpatul G.V., ofițer de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, i-a permis acestuia accesul la informații ce nu sunt destinate publicității, respectiv cele obținute în urma accesării bazei de date D.E.P.A.B.D. cu privire la cadre și autoturisme de serviciu care ar fi putut fi implicate în combaterea activităților ilicite desfășurate de grupul condus de inculpatul P.I.V. (cauza fiind disjunsă), iar în data de 28 februarie 2013, în intervalul orar 14,24-14,25, inculpatul P.I.V. i-a remis inculpatului G.V. o sumă de bani pentru a-1 determina să îi ofere informațiile solicitate.
La percheziția din data de 05 martie 2013 s-a constatat că instalația de produs alcool din fabrică se afla în parametri care indicau o activitate de producție nocturnă, iar în perimetrul în care se află fabrica, într-un depozit închiriat de SC P.A.L. SA de la SC P.P. SRL, a fost descoperită cantitatea de aproximativ 8.000 de litri de alcool etilic rafinat, de concentrație alcoolică 93%, ambalată în recipienți de plastic de 1 și 5 litri, unele PET-uri purtând etichete cu inscripții de tipul „lichid anti mucegai".
Conform adresei D.R.A.O.V. Cluj, din 06 martie 2013 A.N.A.F. - A.N.V. s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 286.884 RON, reprezentând accize eludate la plată de inculpați.
Starea de fapt menționată a rezultat din procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesele-verbale de consemnare a efectuării unor acte premergătoare începerii urmăririi penale, procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate în mod autorizat, procesele-verbale de percheziție domiciliară, înscrisuri, declarațiile martorilor, declarațiile învinuiților și inculpaților, documentele puse la dispoziție de D.R.A.O.V. Cluj și alte mijloace materiale de probă.
În speță, instanța a apreciat că sunt întrunite cerințele art. 143 C. proc. pen., raportat la existența probelor sau indiciilor temeinice că s-au săvârșit fapte prevăzute de legea penală.
De asemenea, instanța a constatat că, cu referire la inculpatul G.V., este îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., infracțiunea de care este bănuit inculpatul fiind pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani, însă cea de-a doua cerință a acestui text, respectiv că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică nu este îndeplinită în speță, inculpatul fiind la prima confruntare cu legea penală și prezentându-se la solicitările organelor de urmărire penală, mai puțin în fața instanței, întrucât a fost internat în spital, conform adeverinței depuse la dosar.
Cu referire la infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție reținută în sarcina inculpatului G.V., instanța a constatat că acesta nu a recunoscut că i-ar fi furnizat inculpatului P.I.V. informații din baza de date D.E.P.A.B.D., ci dimpotrivă, acesta din urmă i-ar fi comunicat atât numele cât și numărul mașinii persoanei respective. A mai reținut că inculpatul G.V. i-a spus inculpatului P.I.V. să facă o plângere împotriva persoanei respective, neexistând nici un motiv pentru care să fie remunerat de inculpatul P.I.V.
Subliniind că aceste apărări ale inculpatului urmează a fi analizate în cursul cercetărilor penale ce vor decurge în continuare, Curtea le-a luat în considerare și în acest moment procedural, pentru a nu recurge la cea mai excesivă dintre măsurile preventive, consecințele luării unei asemenea măsuri fiind mult mai grave.
În acest context, Curtea a arătat că CEDO a statuat asupra faptului că invocarea nevoilor anchetei într-un mod general și abstract nu este suficientă pentru a justifica luarea măsurii preventive; dacă riscul că inculpatul va încerca să ascundă dovezi sau riscul presiunii asupra martorilor sau al obstrucționării anchetei în alte moduri este formulat de o manieră generală, fără a se indica fapte concrete care să arate că acel risc există în realitate, nu se impune luarea acestei măsuri.
Ca atare, în speță existând posibilitatea ca cercetările să se întindă pe o perioadă mai lungă de timp, prima instanță a considerat că nu se justifică privarea de libertate a inculpatului pentru toată această perioadă.
Totodată, instanța de fond a apreciat că în cauză nu subzistă condiția impusă de art. 148 lit. f) C. proc. pen. cu privire la „existența probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică", această condiție neputând fi apreciată în funcție de gravitatea sporită a faptelor de care este acuzat inculpatul și de rezonanța în rândul opiniei publice, determinând reacția negativă a acesteia, ci presupune existența unor riscuri de natură a pune în primejdie funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora, elemente ce trebuie să decurgă atât din circumstanțele reale ale cauzei, cât și din cele personale privindu-l pe inculpat și care, în prezent, nu sunt reliefate.
Curtea a acordat atenție în analiza sa și faptului că luarea și menținerea măsurilor preventive trebuie să fie în deplină concordanță cu dispozițiile art. 136 C. proc. pen., „pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei".
Apreciind că „pericolul concret pentru ordinea publică" la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu poate fi analizat facându-se abstracție de prevederile art. 136 C. proc. pen., instanța de fond a considerat că măsurii preventive nu i se poate da o altă natură juridică, punitivă, întrucât funcționalitatea unei astfel de măsuri constă în a preveni sau înlătura împrejurările care împiedică realizarea în bune condițiuni a procesului penal.
Făcând referire la normele interne procesual penale și constituționale, interpretate prin coroborare și prin prisma dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană privind Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, prima instanță a arătat că dreptul la libertate este un drept inalienabil, la care nu se poate renunța, garanțiile ce îl însoțesc privesc toate persoanele, iar normele legale ce prevăd cazurile în care se poate realiza o abatere de la principiul că nicio persoană nu poate fi privată de libertatea sa au caracter derogatoriu, cazurile pe care le reglementează fiind interpretate restrictiv.
Curtea a precizat că, în jurisprudența sa, CEDO a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei); riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei); să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei); sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franței și Hendriks împotriva Olandei).
În acest sens, s-a reținut că pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Becciev împotriva Moldovei din 4 oct.2005), la fel fiind în cazul tulburării ordinii publice.
Pe de altă parte, Curtea a analizat și împrejurarea că, în acord cu art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, autoritățile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanții în ceea ce privește prezentarea sa la proces.
Astfel, instanța a constatat că existența pericolului concret pentru ordinea publică se impune a se stabili în funcție de art. 148 lit. f) C. C. proc. pen., dar și de elemente ce țin de persoana inculpatului, astfel după cum acestea sunt prevăzute de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., or, în cauză nu există probe certe în sensul că inculpatul reprezintă, în stare de libertate, un pericol concret pentru ordinea publică, acesta se află la prima confruntare cu legea penală, nu există probe că s-a sustras de la urmărirea penală sau că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, iar actele dosarului nu relevă dovezi din care să reiasă că inculpatul ar împiedica, liber fiind, ancheta penală, neexistând riscul ca el să nu se prezinte în instanță.
Instanța de fond a apreciat astfel că măsurile alternative ce sunt oferite de legislația română, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara, reglementată de art. 145 C. proc. pen., oferă garanțiile suficiente care să asigure buna desfășurare a procesului penal în continuare, cu inculpatul în stare de libertate, astfel că, respingând propunerea de arestare preventivă a inculpatului, a dispus luarea față de acesta a măsurii obligării de a nu părăsi țara, impunând inculpatului obligațiile arătate în dispozitivul încheierii atacate.
Împotriva încheierii nr. 31 din 7 martie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 362/33/2013 de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj.
Potrivit motivelor de recurs aflate la dosar, parchetul a solicitat Înaltei Curți admiterea recursului declarat, casarea încheierii atacate și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri prin care, în temeiul art. 1491 C. proc. pen., să dispună luarea măsurii arestării preventive pe 29 de zile împotriva inculpatului G.V.
Ministerul Public a arătat că, prin ordonanța din data de 06 martie 2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului G.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, infracțiune pedepsită cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
Din materialul probator au rezultat probe și indicii temeinice în sensul că, în perioada 27 februarie 2013-28 februarie 2013, la solicitarea inculpatului P.I.V., inculpatul G.V., ofițer de poliție judiciară în cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, i-a permis acestuia accesul la informații ce nu sunt destinate publicității, respectiv cele obținute în urma accesării bazei de date D.E.P.A.B.D. cu privire la cadre și autoturisme de serviciu care ar fi putut fi implicate în combaterea activităților ilicite desfășurate de grupul condus de inculpatul P.I.V. (cauza fiind disjunsă), iar în data de 28 februarie 2013, în intervalul orar 14,24-14,25, inculpatul P.I.V. i-a remis inculpatului G.V. o sumă de bani pentru a-l determina să îi ofere informațiile solicitate.
În convorbirea telefonică din data de 28 februarie 2013, ora 14.33.18, inculpatul G.V. i-a comunicat telefonic inculpatului P.I.V. situația autoturismului verificat, informându-l pe liderul grupului că mașina este înmatriculată pe numele SC V.I. SRL. Conform adresei din data de 11 martie 2013 a Ministerului Administrației și Internelor - D.E.P.A.B.D., accesarea bazei de date pe criteriul numărului de înmatriculare s-a făcut în data de 28 februarie 2013 orele 14.29.54 și 14.30.37, de către utilizatorul VX, observându-se că momentul accesării se situează, din punct de vedere cronologic, între întâlnirea inculpaților la orele 14,24-14,25 și cel al discuției lor telefonice de la ora 14.33.18.
Cu prilejul declarației din data de 06 martie 2013, inculpatul G.V. a recunoscut că nu a accesat personal baza de date ci a apelat la dispecerul de serviciu, respectiv la agentul șef principal S.V., dispecer în cadrul I.P.J. Bistrița Năsăud titular al user-ului VX.
Aspectele menționate rezultă din autorizațiile de interceptare de convorbiri și comunicări telefonice, de înregistrare în mediul ambiental și de înregistrare de imagini emise în cauză de instanța de judecată și din procesele-verbale de redare efectuate în cauză.
Ministerul Public a criticat soluția primei instanțe, arătând că, în speță își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa fiind închisoarea de peste 4 ani.
De asemenea, parchetul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, întrucât activitatea sa infracțională s-a comis în clandestinitate și cu luarea de măsuri deosebite pentru păstrarea conspirativității. Mai mult, inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, în urma verificărilor efectuate la spitalul de urgență rezultând că, în realitate, inculpatul G.V. nu a fost internat nici măcar pentru o oră, iar afecțiunile de care suferă acest inculpat nu justifică internarea acestuia în spital.
Prin urmare, parchetul a arătat că la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere doar datele legate de persoana infractorului ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori aceasta fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția și cei care concurează la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Ministerul Public a invocat dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, arătând că, pentru a se putea dispune privarea de libertate trebuie să existe o suspiciune rezonabilă că o persoană a săvârșit o anumită infracțiune, nefiind necesar ca la momentul arestării anchetatorii să aibă suficiente probe pentru a aduce o acuzație; faptele ce au dat naștere suspiciunii (bănuielii) nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (hotărârea CEDO din 29 noiembrie 1988 în cauza Brogan ș.a. contra Marii Britanii, hotărârea CEDO din 22 octombrie 1997 în cauza Erdagoz contra Turciei, hotărârea CEDO din 16 octombrie 2001 în cauza O'Hara contra Marii Britanii).
În subsidiar, parchetul a solicitat ca, în rejudecare, să se dispună arestarea preventivă a inculpatului P.I.V. și adoptarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu față de ceilalți inculpați, inclusiv față de inculpatul G.V., însă, cu ocazia concluziilor orale, reprezentantul parchetului a precizat că nu mai susține aceste solicitări.
Concluziile orale ale reprezentantului Ministerului Public, prin care s-au susținut motivele scrise de recurs depuse la dosarul cauzei, au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Referitor la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.CO.T. - Serviciul Teritorial Cluj, apărătorul ales al inculpatului a formulat concluzii orale, prezentate în partea introductivă a prezentei hotărâri, solicitând respingerea recursului și menținerea încheierii nr. 31 din 7 martie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, ca fiind temeinică și legală.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este temeinică și legală.
Potrivit art. 149 C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și există vreunul din cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen., când se consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, judecătorul dispune arestarea preventivă a acestuia, arătând temeiurile care justifică luarea acestei măsuri, temeiul arestării fiind art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În speță, în mod corect a apreciat prima instanță că sunt întrunite cerințele art. 143 C. proc. pen., raportat la existența probelor sau indiciilor temeinice că s-au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, prin analiza ansamblului probator existent la dosarul cauzei, respectiv, procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesele-verbale de consemnare a efectuării unor acte premergătoare începerii urmăririi penale, procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate în mod autorizat, înscrisuri, declarațiile martorilor, declarațiile învinuiților și inculpaților, documentele puse la dispoziție de D.R.A.O.V. Cluj și alte mijloace materiale de probă.
De asemenea, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că este îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., infracțiunea de care este bănuit inculpatul, prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
În continuare, observând faptul că starea de fapt a fost în mod judicios reținută de instanța de fond, cu privire la analiza îndeplinirii celei de a doua condiții prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, nu există probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Se reține că, prin Legea nr. 30/1994, publicată în M. Of. nr. 135/31.05.1994, Parlamentul României a ratificat Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, amendată prin protocoalele nr. 3 din 6 mai 1963, nr. 5 din 20 ianuarie 1966 și nr. 8 din 19 martie 1985 și completată cu Protocolul nr. 2 din 6 mai 1963, care fac parte din aceasta. România a ratificat, de asemenea: primul Protocol adițional la convenție, Protocolul nr. 4 recunoscând anumite drepturi și libertăți, altele decât cele deja înscrise în convenție și în primul protocol adițional la convenție, Protocolul nr. 6 privind abolirea pedepsei cu moartea, Protocolul nr. 7, Protocolul nr. 9, și Protocolul nr. 10.
Prin prisma dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană privind Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, dreptul la libertate este un drept inalienabil, la care nu se poate renunța, iar garanțiile ce îl însoțesc privesc toate persoanele, având în vedere rolul primordial al acestui drept într-o societate democratică.
Obiectul art. 5 parag. 3, ce formează un întreg cu parag. 1 lit. c) din același articol (cauza Lawless contra Irlandei, Hotărârea din 1 iulie 1961), constă în a oferi persoanelor a căror stare de libertate este pusă în discuție, o garanție specială, constând intr-o procedură judiciară al cărei scop este să se asigure că nimeni nu este lipsit de libertatea sa în mod arbitrar (cauza Schiesser contra Elveției, Hotărârea din 4 decembrie 1979; cauza Calmanovici contra României, publicată în M. Of. nr. 283/30.04.2009).
Înalta Curte subliniază că normele legale ce prevăd cazurile în care se poate deroga de la principiul că nici o persoană nu poate fi privată de libertatea sa, au caracter derogatoriu, iar cazurile pe care le reglementează nu pot fi interpretate decât restrictiv. Aceasta, deoarece regula în materie o constituie starea de libertate, iar orice restrângere sau atingere, în orice mod și de orice intensitate a substanței dreptului imprimă acestuia drept fundamental un caracter relativ. Așa fiind, cazurile în care legea națională și normele europene acceptă ca fiind licită privarea de libertate sunt reglementate prin norme imperative și exprese, enumerările folosite de legiuitor fiind limitative și exhaustive.
Plecând de la jurisprudența CEDO, instanțele interne au definit de-a lungul timpului criterii și elemente care trebuie avute în vedere în analiza existentei "pericolului pentru ordinea publică", printre care reacția publică declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum și profilul personal al acestuia. Totodată, instanțele naționale au mai stabilit că pericolul pentru ordinea publică la care se face referire nu este prezumat, ci trebuie dovedit, în special dacă este vorba de riscul ca inculpatul să comită o noua infracțiune sau de reacția publica declanșată de faptele comise. Rezonanta în opinia publică, o anumită stare de nesiguranță generată de faptele comise sau aspectele referitoare la persoana acuzatului au fost evidențiate ca elemente constitutive ale pericolului pentru ordinea publică, noțiune care nu trebuie confundată cu cea de "pericol social al faptelor" comise.
Înalta Curte, reținând că este de datoria instanțelor interne să ofere în mod concret, pe baza faptelor relevante, motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv amenințată dacă acuzatul ar fi lăsat liber (vezi, mutatis mutandis, Letellier, § 51; Calmanovici, § 99), constată că în cauză, nu există probe certe în sensul că inculpatul - persoană lipsită de antecedente penale, reprezintă, în stare de libertate, un pericol concret pentru ordinea publică, din actele dosarului nerezultând dovezi din care să reiasă că inculpatul ar împiedica, liber fiind, ancheta penală sau că ar exista riscul ca el să nu se prezinte în instanță, văzând și împrejurarea că, așa cum corect a reținut prima instanță, inculpatul s-a prezentat la solicitările organelor de urmărire penală, iar motivul neprezentării sale în fața instanței a fost unul întemeiat, datorat internării sale în spital, inculpatul prezentând, în acest sens, acte medicale doveditoare.
În astfel de situații, practica instanței europene a reținut că privarea de libertate a unei persoane nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenția (cauza Witold Litwa contra Poloniei).
În raport de dispozițiile art. 136 C. proc. pen., Înalta Curte constată că prima instanță a procedat corect atunci când a decis că scopul măsurilor preventive poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, respectiv prin aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, în speță fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1451 C. proc. pen. și art. 143 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la existența unor probe și indicii temeinice privind comiterea de către inculpat a infracțiunilor pentru care este cercetat.
Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii nr. 31 din 7 martie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 362/33/2013, privind pe inculpatul G.V.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva încheierii nr. 31 din 7 martie 2013 a Curtii de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 362/33/2013, privind pe inculpatul G.V.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2013.