Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Cluj, prin sentința penală nr. 54 din 13 februarie 2001, a condamnat pe inculpatul R.S.A.:
- pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.;
- pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) și a art. 13 C. pen. [(prin înlăturarea alin. (2) din art. 2151 C. pen.)], la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 și art. 34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.
A aplicat art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat, pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 31 alin. (2), art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. b) C. pen.
Prin aceeași sentință penală a fost condamnată inculpata R.A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. c) și art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.
A aplicat art. 71 și art. 64 C. pen.
A respins acțiunea formulată de partea vătămată B.C.I.Ț. S.A., sucursala Cluj-Napoca.
A dispus confiscarea specială de la inculpatul R.S.A. a sumei de 600.000.000 lei.
A dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit prin ordonanțele din 19 octombrie 1999 și pus în aplicare potrivit procesului verbal din 19 octombrie 1999.
Fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de câte 1.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanță a reținut următoarele:
„În cursul lunii februarie 1997, inculpatul R.S.A. a înființat S.C. R.I. S.R.L. cu sediul în Cluj Napoca, inculpatul fiind asociat și administrator al societății. Ulterior, la data de 9 decembrie 1998, printr-un act adițional se majorează capitalul social al societății, iar obiectul principal de activitate devine comerțul cu ridicata de carne și mezeluri.
Cu toate acestea, S.C. R.I. S.R.L. nu a desfășurat nici un fel de activitate, aspect rezultând din evidența contabilă a societății și unde, singura activitate consemnată este cea legată de înregistrarea creditului obținut de la B.C.I.Ț. S.A., în perioada februarie-aprilie 1999, precum și declarația martorei S.L. care în calitate de inspector credite la S.C. I.Ț. S.A. a analizat activitatea S.C. R.I. S.R.L. la depunerea cererii de creditare, constatând lipsa oricărei activități.
Inculpata R.A. este asociat și administrator la S.C. R.I. S.R.L. Cluj Napoca, firmă având ca obiect de activitate achiziționarea animalelor, sacrificarea lor și comerțul cu produse din carne, astfel că inculpatul R.S.A. a desfășurat activități în firma inculpatei R.A.
La sfârșitul anului 1998, cei doi inculpați au decis să contracteze un credit bancar pe numele societății S.C. R.I. S.R.L. cu scopul declarat de a facilita desfășurarea activității la această societate pentru achiziționarea și sacrificarea de animale vii. În fapt însă, creditul urma a profita societății S.C. R.I. S.R.L. Cluj Napoca, deoarece animalele urmau a fi sacrificate la abatorul acestei societăți care beneficia de facilități fiscale. Această împrejurare este confirmată de martora S.L. căreia i s-a expus aceasta de către inculpata R.A. cu ocazia solicitării liniei de credit.
Prin urmare, în vederea obținerii creditului inculpata R.A. s-a deplasat la B.C.I.Ț. S.A. Cluj Napoca unde, astfel cum am arătat mai sus, inculpata a luat legătura cu martora S.L., administrator de credite a băncii.
Inculpatei i s-au explicat condițiile creditării printre care și acelea a utilizării creditului potrivit destinației (pentru achitarea furnizorilor de materie primă) și a acordării creditului pe tranșe, pe măsura prezentării documentelor de plată, respectiv a borderourilor de achiziție de animale.
Aflând condițiile în care se poate contracta creditul, inculpata a completat cererea de deschidere de cont în numele S.C. R.I. S.R.L. și fișa specimenului de semnături în numele aceleiași societăți, unde alături de inculpatul R.S.A. în calitate de patron, inculpata s-a înscris cu drept de semnătură în calitate de director în cadrul societății mai sus arătate. Anterior întocmirii și semnării acestor documente, inculpatul a împuternicit-o pe inculpată să efectueze operațiunile bancare în calitate de director numit prin această împuternicire.
Urmare a documentației depuse, între B.C.I.Ț. S.A. și S.C. R.I. S.R.L. Cluj s-a încheiat contractul de credit nr. 154 din 25 februarie 1999, prin care banca deschidea o linie de credit pentru sus-numita societate în valoare de 1.175.000.000 lei pe o perioadă de 6 luni.
Contractul a fost semnat de ambii inculpați, în conținutul acestuia fiind specificate expres și explicit condițiile esențiale ale creditării, respectiv utilizarea exclusivă a creditului pentru achitarea furnizorilor de materie primă și acordarea în tranșe a acestuia, pe măsura prezentării documentelor de plată, în strânsă concordanță cu destinația lui, deci pentru achitarea furnizorilor de materie primă.
Pentru a intra în posesia sumei de bani ce făcea obiectul creditului în perioada februarie – martie 1999, cei doi inculpați au luat legătura cu angajați ai societății lor sau cu rudele solicitându-le datele de stare civilă și acordul să întocmească pe numele lor borderouri de achiziție a animalelor și să deschidă conturi pe numele lor, la diferite bănci, unde urmau să fie virați banii acordați prin linia de credit.
În concret, inculpatul R.S.A. a procedat astfel cu martorii T.A., T.P.L.A., B.E., T.P. și S.I., iar inculpata R.A. cu martorii C.I. și A.L.
Având acceptul martorilor arătați mai sus, inculpatul R.S.A. a solicitat martorilor I.D. și I.M. să întocmească borderouri de achiziție de animale pe numele sus-numiților, deși în realitate, astfel cum aceștia au declarat, nu au vândut niciodată animalele trecute în documente.
Martorele I.D. și I.M. nu au cunoscut dacă datele dictate de către inculpat sunt sau nu reale.
Concomitent cu întocmirea acestor borderouri de achiziție cei doi inculpați au deschis conturi personale martorilor care figurau că au vândut animale la S.C. R.I. S.R.L., după care, cu borderourile și cu persoanele în cauză s-au prezentat la B.C.I.Ț. S.A. Cluj Napoca, unde, după ce prezentau borderourile întocmeau și semnau ordine de plată în numele S.C. R.I. S.R.L. virându-se banii în conturile martorilor, cu titlu de contravaloare a achiziției animalelor. În aceeași zi, în prezența inculpaților, martorii scoteau banii din cont și îi înmânau acestora.
În această modalitate, inculpații au primit întreaga sumă din linia de credit acordată, respectiv suma de 1.175.000.000 lei.
Susținerea inculpatului R.S.A. în sensul că, în realitate a cumpărat animale de pe piața liberă și că vânzătorii nu voiau să fie plătiți prin virament bancar, precum și faptul că împrumutase societatea cu suma de 600.000.000 lei sub forma achizițiilor de animale nu a fost dovedită, fiind contrazisă de probele administrate în cauză.
Astfel, din evidența contabilă a societății, precum și din declarația martorei S.L., care a verificat activitatea societății S.C. R.I. S.R.L. cu ocazia acordării creditului, rezultă că această societate nu a avut activitate la data încheierii contractului de credit, iar în perioada februarie - aprilie 1999, cât timp firma a avut activitate, singurele operații comerciale semnificative sunt cele legate de înregistrarea intrării și ieșirii tranșelor de credit. Prin urmare, în evidența contabilă nu s-a înregistrat alt credit decât cel acordat de B.C.I.Ț. S.A.
De asemenea, nu s-a dovedit nici achiziționarea de animale pentru societate în sumă de 600.000.000 lei, din bani proprii, neexistând nici un înscris care să ateste această operațiune în patrimoniul societății, iar martorii C.M., B.V. și S.I. care domiciliază în apropierea grajdului din D. (unde se pretinde că au fost duse animalele) au declarat că în ultimii 2-3 ani nu au văzut în acest grajd nici un fel de animale. De asemenea, martora C.E. a declarat că în anul 1997 s-a renovat grajdul din D. și nu știe că s-ar fi dus acolo animale.
Pe de altă parte, martorii C.I., A.Z. și I.S. au luat cunoștință ocazional că în luna februarie 1999, la ferma inculpaților din Dezmir erau animale, depozițiile acestora sub acest aspect nefiind relevante pentru dovedirea susținerilor inculpatului, deoarece acesta susține că, creditarea societății în modalitatea achiziției de animale a avut loc anterior deschiderii liniei de credit.
Deși, inculpata R.A. a negat constant participarea sa la comiterea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, susținerea acesteia a fost infirmată de probele administrate în cauză.
Astfel, inculpata R.A. s-a ocupat efectiv de obținerea creditului, ea fiind cea care a purtat negocierile cu reprezentantul băncii (martora S.L.), a semnat contractul de credit, a completat și semnat ordinele de plată nr. 7 și nr. 8 din 25 februarie 1999 prin care, în numele S.C. R.I. S.R.L. s-au făcut plăți către martorii T.A. și T.P., trecuți fictiv pe ștatele de plată, reprezentând contravaloarea animalelor achiziționate.
Totodată, inculpata a recrutat persoane din rândul angajaților și rude cărora le-a cerut să fie de acord să se deschidă conturi pe numele lor, să se întocmească borderouri de achiziții în care să apară fictiv ca titulari ai vânzărilor de animale de către S.C. R.I. S.R.L. și să ridice tranșele de bani pentru a le remite inculpaților.
În acest sens, sunt declarațiile martorelor C.I. și A.L. Mai mult, martora A.L. declară că a fost la bancă însoțită de inculpata R.A. care alături de inculpatul R.S.A. a primit suma de bani ridicată.
În sprijinul existenței vinovăției inculpatei vine și împrejurarea că inculpata, ca director al firmei avea cunoștință de faptul că S.C. R.I. S.R.L. nu desfășura nici un fel de activitate și că sumele de bani obținute din credit trebuie utilizate în exclusivitate pentru achitarea furnizorilor de materie primă, împrejurări coroborate cu faptul că titularii borderourilor fiind persoane cunoscute ale inculpatei și care au confirmat că nu au vândut niciodată animale către S.C. R.I. S.R.L. conduc instanța la concluzia că inculpata R.A. a avut cunoștință de caracterul fraudulos a modului de obținere a creditului de la B.C.I.Ț. prin inducerea în eroare a acestei instituții bancare.
Situația de fapt reținută se probează cu: plângerea penală a părții vătămate, declarații de martori, borderouri de achiziție, cereri de deschidere de cont, extrase de cont, cereri de ridicare numerar și ordin de plată, fișe contabile ale S.C. R.I. S.R.L., contract de credit nr. 154/1999, raport de constatare științifică grafologică, declarațiile inculpaților”.
Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, partea civilă B.C.I.Ț. S.A., sucursala Cluj Napoca și inculpații R.S.A. și R.A.
În apelul parchetului, hotărârea primei instanțe a fost criticată sub aspectul greșitei achitări a inculpatului R.S.A. cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 31 alin. (2), art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. și a solicitat condamnarea inculpatului și pentru această faptă.
Partea civilă a criticat soluția instanței de fond sub aspectul greșitei respingeri a pretențiilor sale civile formulate în cauza de față și a solicitat obligarea inculpaților, în solidar, la plata sumei de 2.955.721.504 lei, din care credit: 1.173.173.839 lei și dobândă 1.782.547.655 lei, la care se adaugă o dobândă de 62% pe an pentru credit și 5% pe an pentru dobândă.
În apelul inculpatului R.S.A., sentința penală a fost criticată pentru greșita condamnare a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, care, în opinia sa, nu poate exista alături de infracțiunea de înșelăciune și a solicitat schimbarea calificării juridice a infracțiunii de înșelăciune, din art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen., în art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cerând totodată, înlăturarea dispoziției privind confiscarea sumei de 600.000.000 lei, măsură pe care o consideră nelegală.
Iar, în apelul inculpatei R.A. s-a susținut că aceasta nu se face vinovată de comiterea vreunei fapte penale, deoarece a semnat contractele de împrumut doar în calitate de girant și nu a încasat nici o sumă de bani, din creditul acordat, de fapt, societății comerciale a inculpatului R.S.A.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 341 din 8 noiembrie 2001, a admis apelurile formulate de Parchet, de partea civilă și de cei doi inculpați, a desființat în parte hotărârea primei instanțe și a condamnat pe inculpatul R.S.A., pentru comiterea infracțiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, raportat la art. 31 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare.
A condamnat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) și a art. 13 C. pen., prin înlăturarea dispozițiilor alin. (5) ale art. 215 C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, și anume de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. pen., a achitat pe inculpatul R.S.A. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. b) C. pen., imputată prin rechizitoriu și reținută de prima instanță sub calificarea prevăzută de art. 2151 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.
A condamnat pe inculpata R.A. pentru săvârșirea infracțiunii continuate de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a infracțiunii, în sensul înlăturării dispozițiilor alin. (5) ale art. 215 C. pen., conform art. 13 din același cod, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.
A admis acțiunea civilă promovată de B.C.I.Ț. S.A., sucursala Cluj, și în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998 și art. 1003 C. civ., a obligat, în solidar, pe inculpații R.S.A. și R.A. să plătească, cu titlu de despăgubiri, suma de 1.173.173.839 lei plus procentul de dobândă practicat de bancă la credit, plus 5% pe an la dobândă, dobânda urmând a fi calculată de la data săvârșirii infracțiunii de înșelăciune și până la plata integrală a creanței.
A înlăturat dispoziția referitoare la confiscarea specială a sumei de 600.000.000 lei de la inculpatul R.S.A.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.
În termen legal, împotriva hotărârii instanței de apel, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpații R.S.A. și R.A.
Parchetul a criticat hotărârea instanței de control judiciar pentru nelegalitate, în ceea ce privește:
- soluția de achitare a inculpatului R.S.A., pentru infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., apreciind că, sub acest aspect, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii și a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, la Curtea de apel;
- calificarea juridică a faptei, solicitând ca, în temeiul art. 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cea de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., într-o singură infracțiune continuată de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- modul de soluționare a laturii civile, atât în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, cât și dobânda acordată.
În recursurile celor doi inculpați, soluțiile pronunțate în cauză au fost criticate sub aspectul greșitei lor condamnări pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, și au solicitat, achitarea lor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în recursul inculpatului R.S.A., soluția instanței de apel a fost criticată și pentru reținerea în sarcina acestuia a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., apreciind că această faptă este absorbită în infracțiunea de înșelăciune.
Examinând hotărârea atacată, în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9, pct. 12, pct. 17 și pct. 171 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei recursurile nefondate, urmând a fi respinse, ca atare.
1. Sub aspectul primei critici formulate de parchet, în sensul că, în privința soluției de achitare a inculpatului R.S.A. pentru infracțiunea de delapidare, motivarea deciziei ar contrazice dispozitivul hotărârii, se constată că aceasta nu este fondată.
Din analiza considerentelor deciziei atacate, rezultă în mod clar concluzia la care a ajuns instanța de control judiciar, în sensul că inculpatul R.S.A. nu putea fi subiect activ al infracțiunii de delapidare, întrucât el nu avea în cadrul S.C. R.I. S.R.L. (al cărui asociat unic și administrator era), calitatea de funcționar în înțelesul art. 147 alin. (2) C. pen., ceea ce ar fi presupus nu numai existența unui raport juridic de muncă, concretizat în executarea reală a atribuțiilor funcției, dar și existența patrimoniului altei persoane, în serviciul căreia se găsește funcționarul.
Or, în lipsa acestor elemente, soluția de achitare a inculpatului cu privire la infracțiunea de delapidare este pe deplin întemeiată, și nu se constată contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii, pronunțată de instanța de apel.
2. Cu privire la solicitarea parchetului de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul R.S.A., din infracțiunile de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cea de delapidare, prevăzută de art. 2151, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., într-o singură infracțiune continuată de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., motivat de împrejurarea că inculpatul a recunoscut că și-a însușit din creditul acordat societății, suma de 600.000.000 lei, se constată că nu poate fi primită.
Conform art. 2151 C. pen., constituie infracțiunea de delapidare, însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau administrează.
Iar, potrivit art. 215 (1) C. pen., infracțiunea de înșelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.
În cauză, în raport de întreaga probațiune administrată, este evident că inculpatul s-a folosit de S.C. R.I. S.R.L., care, deși, a fost înființată în februarie 1997, nu a desfășurat nici un fel de activitate până la momentul încheierii contractului de credit cu B.C.I.Ț. S.A., pentru a obține suma de 1.175.000.000 lei. Societatea nu a desfășurat activitate nici după obținerea creditului, scopul inculpatului fiind acela de a-și însuși personal întreaga sumă.
O dovadă elocventă în acest sens este și faptul că la data de 25 februarie 1999, a fost încheiat contractul de credit pentru o perioadă de 6 luni, iar la data de 21 aprilie 1999, inculpatul R.S.A. a cesionat toate părțile sociale cetățeanului maghiar F.I.,cu aceeași ocazie inculpatul retrăgându-se din societate, renunțând totodată, și la calitatea de administrator.
Or, așa cum în mod corect a reținut instanța de control judiciar, în cauză nu sunt întrunite cerințele legale pentru a se reține în sarcina inculpatului infracțiunea de delapidare, el neavând calitatea de funcționar în cadrul societății, ceea ce ar fi presupus, ca trăsătură esențială, determinată după cum stipulează art. 147 C. pen., exercitarea unei însărcinări în serviciul unei unități din cele prevăzute expres de art. 145 C. pen., sau a oricărei persoane juridice.
Fapta inculpatului R.S.A., care în perioada februarie – martie 1999, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin prezentarea unor borderouri în care consemna în mod neadevărat faptul achiziționării de animale, a indus în eroare B.C.I.Ț., determinând executarea contractului de creditare nr. 154 din 25 februarie 1999, prin eliberarea tranșelor de credit, în favoarea S.C. R.I. S.R.L. Cluj (la care, inculpatul era asociat unic și administrator), însușindu-și în interes personal întreaga sumă eliberată cu titlu de credit și producând un prejudiciu de 1.175.000.000 lei plus dobânda aferentă, întrunește elementele constitutive ale unei singure infracțiuni continuate de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., astfel cum a reținut și instanța de control judiciar și nu este cazul a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor, în sensul arătat de parchet.
3. Nefondat se dovedește și cel de-al treilea motiv de casare, invocat de parchet, în sensul că, soluția pronunțată cu privire la latura civilă este nelegală, raportat la cuantumul despăgubirilor acordate, cât și la dobândă, apreciind că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că prejudiciul a fost parțial acoperit prin valorificarea de către bancă a garanțiilor constituite de garanții fideiusori, iar dobânda trebuia stabilită în conformitate cu dispozițiile Ordonanței guvernamentale nr. 9/2000.
În acest sens, potrivit art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., repararea pagubei produsă prin săvârșirea unei infracțiuni trebuie să reprezinte o justă și integrală acoperire a prejudiciului cauzat și deci, despăgubirile datorate ca urmare a comiterii unei fapte penale, trebuie să cuprindă atât pierderea suferită, cât și beneficiul nerealizat, care se determină de către instanță pe baza probelor administrate.
În cauză, B.C.I.Ț. S.A., sucursala Cluj s-a constituit parte civilă, prin adresa nr. 3474 din 11 februarie 2000 pentru recuperarea prejudiciului cauzat de inculpații R.S.A. și R.A., cu suma de 1.935.500.965 lei, reprezentând 1.173.173.839 lei, credit și 762.327.126 lei, dobânzi calculate până la 1 februarie 2000, cu o dobândă viitoare de 79% pe an la credit și 5% pe an la dobândă, până la recuperarea integrală a prejudiciului cauzat prin infracțiune.
De asemenea, se mai reține că în urma valorificării prin vânzare la licitație publică a garanțiilor constituite de garanții fideiusori (prin contractul de garanție imobiliară din 25 februarie 1999, anexă la contractul de credit nr. 154 din 25 februarie 1999), banca a recuperat suma de 723.000.000 lei.
Or, instanța de apel, prin decizia atacată, a dispus obligarea inculpaților, în solidar, la plata, cu titlu de despăgubiri, doar a sumei de 1.173.173.839 lei, plus procentul de dobândă, practicat de bancă la credit, precum și 5% pe an la dobândă, și nu și la plata sumei de 762.327.126 lei, ce reprezenta dobânda calculată de partea civilă până la data de 1 februarie 2000, tocmai în considerarea faptului că, anterior, prin executarea garanțiilor imobiliare, aceasta, recuperase suma de 723.000.000 lei.
Referitor la susținerea parchetului, în sensul că inculpații trebuiau a fi obligați numai la plata dobânzii legale, conform Ordonanței nr. 9/2000, privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, este de observat că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din menționata ordonanță, dobânzile percepute de bănci, precum și modul de calcul al acestora, se stabilesc prin reglementări specifice.
Or, în condițiile în care există un contract de împrumut bancar în care părțile au stabilit rata dobânzilor datorate pentru întârzierea în plată a obligației bănești, debitorul datorează dobânda calculată și nu cea legală, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, în baza art. 14 C. proc. pen., în scopul reparării pagubei pricinuite prin infracțiune, instanța acordă despăgubiri și pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă.
În concret, banca a fost și este lipsită efectiv de dobânzile contractuale și prin urmare, acordarea lor este legală.
4. Sub aspectul criticii formulate de inculpații R.S.A. și R.A., privind greșita lor condamnare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, întrucât ei nu au acționat cu intenția de a induce în eroare banca, iar pentru a obține linia de credit, fiind de bună-credință, au garantat cu toate bunurile imobile pe care le aveau în proprietate și prin urmare, lipsind elementul subiectiv, sub forma intenției, au solicitat achitarea, în temeiul art. 11, pct. 2, lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., se constată că aceasta nu este fondată.
Faptele și împrejurările săvârșirii lor, precum și vinovăția inculpaților pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune au fost corect reținute, ele rezultând din probele complet analizate și just apreciate de către instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în stabilirea situației reale, astfel că nu sunt temeiuri pentru a se dispune achitarea inculpaților.
5. Nici critica referitoare la greșita reținere în sarcina inculpatului R.S.A. a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu este fondată.
Potrivit art. 290 C. pen., infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice.
Or, fapta inculpatului de a întocmi în fals determinând pe martorele I.D. și I.M., să consemneze date nereale fără ca ele să cunoască acest lucru în bonurile de achiziții, din care reiese că firma pe care o administra a achiziționat animale de la diferite persoane, pe care le-a prezentat ulterior băncii pentru eliberarea creditului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă săvârșită în concurs cu infracțiunea de înșelăciune.
În consecință, secția penală a Curții Supreme de Justiție, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele cazurilor de recurs, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9, pct. 12, pct. 17 și pct. 171 C. proc. pen. și verificând hotărârile atacate, conform art. 3859 alin. (3) din același cod, nu se rețin alte motive, care analizate din oficiu să ducă la casare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate recursurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de inculpații R.S.A. și R.A. și va dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de inculpații R.S.A. și R.A. împotriva deciziei penale nr. 341 din 8 noiembrie 2001 a Curții de Apel Cluj.
Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 800.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2003.