Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 53 din 28 februarie 2000, Tribunalul Bihor a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei B.A., după cum urmează:
- din infracțiunea prevăzută de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994;
- din infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen.;
- din infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen.;
- din infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994;
- din infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) din același cod;
- din infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.;
- din infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994;
- din infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.;
- din infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., în infracțiunile ce se vor arăta și infracțiunea de falsificare a instrumentelor oficiale, prevăzută de art. 286 C. pen., precum și infracțiunea de folosire a instrumentelor oficiale false, prevăzută de art. 287 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. cu referire la art. 10 alin. (1) lit. a) din același cod, s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994 (pct. 1), art. 215 alin. (2) și (5) C. pen. (pct. 2), art. 192 C. pen. (pct. 2), art. 13 din Legea nr. 87/1994 (pct. 2), art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 din același cod (pct. 2), art. 291 C. pen. (pct. 2), art. 13 din Legea nr. 87/1994 (pct. 3), art. 289 C. pen. (pct. 3), art. 291 C. pen. (pct. 3), art. 286 C. pen. și art. 287 C. pen.
Instanța a înlăturat măsura sechestrului asigurator dispus asupra bunurilor inculpatei.
Pe latură civilă, s-au respins pretențiile civile formulate de părțile civile Direcția Generală a Vămilor Bihor - Oradea și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Bihor – Oradea.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La 28 februarie 1991, prin sentința civilă nr. 53 a Judecătoriei Oradea, s-a autorizat înființarea S.C. O. S.R.L. Oradea, asociați fiind B.A., B.A. și cetățeanul italian S.O., societatea având capital străin și românesc.
Obiectul de activitate stabilit la 13 noiembrie 1991, consta din producție în domeniul morărit și panificație.
La 24 aprilie 1996, firma mixtă cu capital străin avea ca asociați pe B.A., administrator unic și S.F., coasociat italian.
Ulterior, la 8 mai 1996, societatea dobândea certificat de investitor, astfel că, beneficiind de dispozițiile Legii nr. 35/1991 privind regimul investițiilor străine și O.G. nr. 12/1995, putea efectua activități de import-export.
La 14 ianuarie 1998, organele de poliție s-au sesizat că firma comercializa făină import Ungaria, două sortimente (BL 55 și BL 80), la prețuri mici, sub valoarea de piață.
Ca atare, s-a cerut verificarea activității societății, sens în care Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Bihor – Oradea a adresat, la 20 iulie 1998, procesul-verbal nr. 24, perioada supusă controlului fiind mai 1996 – 31 decembrie 1997.
Actul de control a reținut următoarele:
1. B.A., administrator unic al S.C. O. SRL Oradea, a dat spre verificare, numai situații centralizate, lunare de producție și consumuri de materii conform rețetelor de fabricație, fără insă a prezenta și documentația justificativă legală care a stat la baza întocmirii centralizatoarelor pentru înregistrări în contabilitate, ea motivând că actele au fost deteriorate și ulterior, aruncate.
Controlul realizat, prin sondaj pentru lunile mai 1997, august, septembrie, noiembrie, decembrie 1997, a relevat că notele contabile prin care s-au înregistrat consumurile de materii (făină, drojdie, amelioratori, sare) nu aveau la bază documentele justificative legale, respectiv „bon de consum”, „raport de producție”, ci numai centralizatoarele de consumuri de producție și producție obținută, ele fiind bazate pe „rețete de fabricație”. S-a mai relevat că pentru a se stabili corect profitul înregistrat de societate la 31 decembrie 1997, erau necesare și verificări ale altor documente decât cele de mai sus, respectiv „fișă de magazie”, „fișă de cont analitic” și acestea, conform susținerilor administratorului unic, nemaifiind în arhiva firmei.
Rechizitoriul a reținut că în această situație, inculpata a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.
2. Procesul-verbal de control a mai reținut că societatea administrată de B.A. s-a aprovizionat cu făină import Ungaria și făină din producția internă, astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 1997 cantitatea aprovizionată fiind de 513.235 kg în valoare de 964.428.353 lei.
Pentru făina import Ungaria, vămuirea a avut loc la Episcopia Bihor, administratorul declarând că materialul importat este necesar și va fi folosit în producție, în acest fel ea beneficiind de facilitatea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 35/1991, respectiv scutirea de la plata taxelor vamale, facilitate reluată și în art. 5 al O.G. nr. 12/1995.
Inculpata a comercializat din făina importată, cantitatea de 150.100 kg, vânzarea efectuând-o prin două societăți comerciale fictive, respectiv S.C. M. S.R.L. Oradea și S.C. S.I. S.R.L. Oradea.
Autoritățile abilitate au comunicat organului de urmărire că prima societate nu era înmatriculată în Oradea, o denumire asemănătoare având o firmă din București, administratorul căreia, L.D., declarând că nu a avut niciodată relații de afaceri cu S.C. O. S.R.L. Oradea, iar privind a doua firmă, în Registrul Comerțului Bihor figura firma S.C. S.I. S.R.L. Oradea, ștampila acesteia, modificată de inculpată, apărând pe documentele vamale.
Facturarea cantităților de făină vândute în aceste condiții, a fost făcută în numele și pe seama societăților menționate, achitarea având loc în beneficiul firmei inculpatei, sens în care ea preda merceologului și conducătorului auto, salariați ai săi, facturi ștampilate în alb și chitanțiere, la rubrica „beneficiar” ei completându-le cu date reale.
S-a reținut astfel, că inculpata a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., în condițiile participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) din același cod.
Facturile nu au fost înregistrate în contabilitatea S.C. O. S.R.L. Oradea tocmai pentru ca inculpata să ascundă vânzarea, de către firma ei, a făinii din import pentru care beneficiase de scutirea de la plata taxelor vamale.
În aceeași idee, pentru a da aparența că făina din import fusese consumată în procesul de producție al firmei sale, inculpata a întocmit, fictiv, documente de livrare de pâine către beneficiari fictivi, scriptic, acesta fiind întocmite de salariați de-ai săi.
Actul de sesizare a reținut că în acest mod, inculpata a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, prin neînregistrarea facturilor cu care s-a vândut în mod real făina de import Ungaria pentru care a beneficiat de scutire la plata taxelor vamale și prin înregistrarea facturilor de pâine și produse de panificație, fictive.
În acest context, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Bihor, Direcția de Control Financiar de Stat a calculat un prejudiciu de 11.355.712 lei reprezentând impozit pe profit, neachitat, la acesta adăugându-se majorări de întârziere în cuantum de 9.010.471 lei. De asemenea, pentru cantitatea de 154.100 kg făină import Ungaria, livrată la beneficiarii interni, s-a calculat T.V.A. suplimentar de 34.167.517 lei, considerat pagubă adusă bugetului de stat.
S-a mai reținut că inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., în paguba Direcției Generale a Vămilor care a fost prejudiciată cu 204.933.440 lei reprezentând taxe vamale și T.V.A. neachitate.
În același context, pentru întocmirea de declarații vamale de import, conținând date mincinoase, s-a reținut că inculpata, a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen.
Pentru falsificarea facturilor de livrare a făinii, s-a reținut că inculpata a săvârșit infracțiunea de fals intelectual în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 289 C. pen., iar pentru determinarea, cu intenție, a salariaților săi să săvârșească această infracțiune, ea răspunde în condițiile participației improprii prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 289 din același cod.
Cum, facturile de livrare de pâine, fictive, au fost folosite pentru înregistrarea în contabilitate, influențând astfel rezultatul financiar-contabil, în sarcina inculpatei s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.
S-a mai reținut că inculpata B.A. a falsificat instrumente oficiale, respectiv ștampile, pe care le-a folosit ca atare, faptele fiind încadrate în infracțiunile prevăzute de art. 286 C. pen. și, respectiv, de art. 287 din același cod.
În faza cercetării judecătorești, instanța a reținut în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994 așa cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în cauză, documentele primare privind producția de pâine au existat și există și în prezent, dar acestea nu au fost analizate de parchet.
În aceeași ordine de idei, instanța a motivat că nu inculpata a prezentat actele primare organului de control financiar, ci salariații societății al cărui administrator unic era, din această cauză reținându-se că ele nu se găsesc, în arhivă, în realitate, la acea dată, bonuri de consum, rapoarte de producție, ș.a., fiind depozitate în podul imobilului sediu al firmei, expertizarea lor concluzionând identitatea perfectă cantitativă între datele din actele primare și centralizatoare.
În aceste condiții, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) din același cod, s-a dispus achitarea inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994.
Privind infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., instanța a reținut că din toate actele și lucrările dosarului, nu rezultă că inculpata ar fi utilizat calități mincinoase sau alte acte frauduloase în scopul înșelării organelor statului, existența persoanelor care s-au prezentat la S.C. O. S.R.L. în numele S.C. M. S.R.L. și S.C. S. S.R.L., precum și derularea, de către ele, a activităților în numele societăților reprezentate, fiind confirmată de martorii audiați. Același probatoriu, se susține, a conturat realitatea, că gestionarea cantităților de făină împrumutate, se ținea separat, iar sumele de bani încasate nu se totalizau cu realizările bănești ale societății administrată de inculpată.
Reținerea celor de mai sus a fost motivată pe considerentul că identificarea persoanelor, despre care inculpata a oferit relații suficiente, de către organele de cercetare și urmărire penală, a avut un caracter formal, iar actele emanate de la cele două societăți care afirmativ ar fi fost fictive, erau înseriate și numerotate de administrația financiară, aceleași organe nestabilind cine și în ce condiții a emis acele acte.
În sprijinul reținerilor de mai sus, instanța a motivat că organele de control financiar au apreciat că actele emanate de la cele două societăți comerciale sunt valabile.
În raport de toate aceste considerente, instanța a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) și (5) C. pen.
Referitor la infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 292 C. pen., instanța a motivat că nu rezultă din probe care declarații ar fi fost falsificate de către inculpată și în fața cărui organ. Expertizele contabile au relevat că intrările cantităților de făină în societatea administrată de inculpată au fost mult mai mari decât cele susținut a fi aprovizionate ca atare, de către organele de control financiar, în aceeași situație aflându-se și cantitatea de făină prelucrată, deci făina importată a fost destinată prelucrării, și nu comercializării, cum greșit a concluzionat parchetul.
Instanța a mai motivat că din moment ce făina intrată în gestiunea societății administrate de inculpată a fost în cantitate mai mare decât capacitățile tehnice de producție, o parte a fost împrumutată altor societăți pentru a se evita degradarea calităților pe perioada scursă până la consumarea în procesul de producție.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, instanța a reținut că din actele și lucrările dosarului, nu a rezultat că ar fi existat vânzări de pâine cu caracter fictiv sau alte acte din care să rețină că inculpata nu și-ar fi onorat obligațiile către stat, pentru aceste cantități. Această reținere, instanța și-a argumentat-o și cu motivarea că este de notorietate că beneficiarii de pâine, presați de obligația de a vinde rapid marfa, nu evidențiază vânzările în contabilitatea societăților beneficiare, astfel explicându-se de ce pâinea vândută de S.C. O. al cărui administrator era inculpata, nu s-a evidențiat în documentele contabile ale acesteia .
Privind infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., instanța a motivat că din probele administrate nu rezultă care înscrisuri oficiale ar fi fost falsificate de inculpată, cercetarea și urmărirea penală evidențiind numai stabilirea caracterului de acte cu regim special al unora, chiar și a acelora care au fost nenumerotate de organele financiare, dar la dosar nu există nici o probă că inculpata a falsificat vreun act, cu atât mai mult cu cât facturile de livrare a pâinii afirmate ca fiind nereale, au fost întocmite de gestionari, nu de B.A., ca atare, nu se poate reține că inculpata este autorul săvârșirii faptei.
În continuare, instanța, pe aceleași considerente, a motivat că inculpata nu a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., livrările de pâine regăsindu-se în toate rapoartele de producție și în actele contabile, fapta neexistând.
Și în ce privește infracțiunile prevăzute de art. 286 și de art. 287 C. pen., instanța a reținut că ele nu există odată ce la dosar nu s-a administrat vreo probă din care să rezulte vinovăția.
Pe latură civilă, au fost respinse pretențiile civile formulate de părțile civile Direcția Generală a Vămilor Bihor - Oradea și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Bihor – Oradea.
Totodată, a fost înlăturat sechestrul asigurator.
Împotriva sentinței, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, motivul invocat fiind nelegală achitare a inculpatei privind toate infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată.
În apel, parchetul a susținut că vinovăția inculpatei a fost dovedită, iar în ce privește schimbarea încadrării juridice din 9 infracțiuni în 11 infracțiuni, este nelegală.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 257 din 14 decembrie 2000, în baza dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.
Instanța de apel a reținut că pentru a dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor, prima instanță a arătat în considerente, motivele, acestea fiind temeinice și legale, odată ce s-au bazat pe interpretarea corectă a tuturor probelor administrate, pe declarația inculpatei dată atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței, precum și pe expertizele tehnice efectuate.
Aceeași instanță, referitor la motivul de apel vizând greșita achitare a inculpatei pentru toate infracțiunile reținute în sarcina ei, a motivat că prima instanță a făcut o corectă interpretare a probelor, neputându-se deci reține vinovăția pentru nici una dintre infracțiuni.
Împotriva deciziei pronunțată în apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a declarat recurs, motivele invocate fiind comiterea, în cauză, a unei erori grave de fapt cu consecința nelegalei achitări a inculpatei pentru toate faptele deduse judecății, greșita aplicare a legii prin înlăturarea sechestrului asigurator și greșita respingere a pretențiilor civile formulate de părțile civile.
Recursul declarat de parchet este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit alin. (2) al art. 2 C. proc. pen., actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu.
Art. 62 din același cod, prevede că în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală este obligat să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
În această idee art. 63 C. proc. pen., prevede că este probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.
Art. 66 stipulează că învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăția sa.
Raportând la cauză aceste dispoziții procedurale penale, se reține că organul de urmărire penală, în realizarea constatărilor, a pornit de la procesul-verbal nr. 24 din 20 iulie 1998, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Bihor – Direcția Control Financiar de Stat, perioada supusă controlului fiind mai 1996 – 31 decembrie 1997.
Față de reținerile inserate în acest act de control cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 87/1994, deși parchetul susține că B.A., audiată fiind, a declarat că documentele justificative există, și că nu acceptă concluzia organului de control, trebuia să dispună efectuarea unei expertize contabile judiciare, probă științifică, expertul fiind îndrituit să verifice și să tragă concluzii și cu privire la realitatea și legalitatea importurilor de făină, comercializarea acesteia și prelucrarea ei în procesul de producție al firmei administrată de inculpată, inclusiv rezultatele financiare cuvenite statului sub forma impozitului pe profit, taxe vamale, taxa pe valoarea adăugată.
Organul de urmărire penală, referitor la susținerile inculpatei, cu privire la imprimatele tipizate eliberate de administrația financiară, trebuia să verifice realitatea acestora, odată ce delegații firmelor considerate „fantomă” au semnat în evidențele respectivei administrații, că au primit actele (S.P. recunoaște că elibera formulare cu regim special, facturi, chitanțe fiscale, avize de însoțire a mărfii, fără a solicita certificat de înregistrate fiscală, delegație de ridicare mărfuri, act de identitate al persoanei fizice).
Potrivit art. 11 din Legea nr. 82/1991, și capitolului II din Regulamentul de aplicare a acestui act normativ, aprobat prin H.G. nr. 704/1993, răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, în conformitate cu prevederile legale, revine administratorului sau altei persoane împuternicite.
Din acest punct de vedere, se reține că firma S.C. O. S.R.L. Oradea, în perioada sem. II 1996 – an 1997, a avut contabili șefi, pe T.C. și S.V., persoane ascultate ca martori, dar cărora nu li s-au delimitat, în ce privește atribuțiile pentru contabilitatea firmei, dacă trebuia să se îndeplinească și acte de verificare a realității datelor documentelor contabile.
Această delimitare, poate determina eventual, și dacă făina importată a fost folosită în scopul pentru care a fost achiziționată, odată ce gestionarii au declarat că pâinea, produs cu desfacere rapidă, se vindea și, în târguri, oboare ș.a. de acest gen, iar expertiza a relevat că intrările de făină au fost mai mari decât cele constatate de organele de control, pentru aceasta, temporar, ea fiind împrumutată altor firme pentru a se evita și degradarea ei.
Inculpata referitor la aspectul de mai sus, a declarat că, adesea, pâinea era facturată de gestionari, în același sens fiind și declarația martorului D.M., vânzător-gestionar, aceasta recunoscând că a întocmit facturi către diferiți beneficiari, din dispoziția verbală a conducerii, fără a ști dacă au luat pâine sau sunt înregistrați la Registrul Comerțului.
Aceste susțineri nu au fost elucidate de organul de urmărire penală. De fapt nu au fost ascultați, ca martori, brutarii firmei administrată de B.A., aceștia, conform susținerilor ei, au vândut pâine clienților care se prezentau cu mijlocul propriu de transport, banii obținuți fiind evidențiați separat.
Organul de urmărire penală nu s-a preocupat nici de elucidarea aspectului reliefat de B.A. privind cine întocmea facturi lunare, odată ce vânzătorii au procedat și ei la realizarea acestora, sens în care se poate proceda la efectuarea unei expertize grafologice.
Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (3) C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Oradea va fi admis și potrivit art. 333 din același cod, se restituie dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru completarea urmăririi penale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 257/ A din 14 decembrie 2000 a Curții de apel Oradea, privind pe inculpata B.A.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 53 din 28 februarie 2000 a Tribunalului Bihor și în baza art. 333 C. proc. pen., restituie dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor pentru completarea urmăririi penale.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2003.