S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul L.Z.C., împotriva deciziei penale nr.260 din 16 mai 2002 a Curții de Apel București, Secția I penală.
S-a prezentat inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat Z.C., lipsind intimata parte civilă W.A.L., C.L.,Z.J. și Spitalul Clinic Dr.Bagdasar București.
A fost prezent interpretul de limbă chineză.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a cerut admiterea recursului, cu privire la greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, întrucât nu este autorul acestor fapte, solicitând achitarea.
În subsidiar a cerut reducerea pedepsei.
Procurorul a cerut respingerea recursului ca nefondat, vinovăția inculpatului fiind pe deplini stabilită, iar pedeapsa aplicată just individualizată.
Inculpatul, prin intermediul interpretului, a fost de acord cu susținerile apărătorului.
C U R T E A,
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr.668 din 10 decembrie 1999 Tribunalul București, Secția a II-a penală, a respins ca nefondată excepția de necompetență după materie cu privire la infracțiunile prevăzute de art.279 alin.2 Cod penal și art.280 Cod penal.
În baza art.334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei de omor deosebit de grav din art.174 raportat la art.175 lit.a și h și art.176 lit.b și d Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal, în art.174 raportat la art.175 lit.a și art.176 lit.b și d Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a și art.13 Cod penal.
În baza acestor din urmă texte legale, inculpatul L.Z.C. a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare.
În baza art.211 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a și art.13 Cod penal, a condamnat pe același inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art.20 raportat la art.211 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a și art.13 Cod penal, a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art.334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică din art.279 alin.2 cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal și art.280 alin.1 cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal, în art.279 alin.2 și art.280 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal.
Pentru fiecare din aceste infracțiuni, inculpatul a fost condamnat la pedepse de câte 2 ani închisoare.
În baza art.184 alin 2 și 4 Cod penal, același inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare.
În baza art.1 lit.a din Legea nr.137/1997 s-au constituit grațiate condiționat, în întregime, pedepsele aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.280 Cod penal și art.184 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.10 din aceeași lege.
În baza art.33 lit.a și art.34 alin.1 lit.b Cod penal s-au contopit toate celelalte pedepse dispunându-se ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71-64 Cod penal.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestarea preventivă de la 18 iunie 1995 la zi.
În baza art.117 Cod penal, s-a aplicat inculpatului măsura de siguranță a expulzării după executarea pedepsei principale.
În baza art.118 lit.e Cod penal, s-a dispus confiscarea unui revolver marca Zastava.
Inculpatul a fost obligat la despăgubiri către părțile civile care s-au constituit ca atare în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul L.Z.C.
În apelul delarat, Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pe care a considerat-o prea mică în raport cu pericolul social al faptelor, solicitând să se aplice un spor de pedeapsă în temeiul art.33 și 34 Cod penal.
Inculpatul a criticat aceeași hotărâre în principal cu privire la greșita sa condamnare pentru infracțiunile de omor calificat și deosebit de grav, întrucât din probatoriile administrate în cauză nu rezultă că este autorul
acestor fapte și a solicitat să se dispună achitarea sa iar în subsidiar reducerea pedepselor, pe care le consideră prea severe.
Curtea de Apel București, Secția I penală, prin decizia penală nr.284 din 5 iunie 2000 a admis apelul declarat de Parchet, a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând cauza în fond a aplicat inculpatului, la pedeapsa rezultantă, în baza art.34 Cod penal, un spor de 5 ani închisoare, astfel ca acesta să execute în final pedeapsa de 25 ani închisoare.
Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Împotriva ambelor hotărâri, inculpatul a delcrata recurs care a fost admis prin decizia penală nr.4 din 9 ianuarie 2001 a Curții Supreme de Justiție, casându-se hotărârile cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, numai în ceea ce privește infracțiunile de omor deosebit de grav și tâlhărie.
Curtea Supremă de Justiție a apreciat că în privința infracțiunilor menționate materialul probator nu este complet și că se impune pentru stabilirea cu certitudine a săvârșirii faptelor de către inculpat, audierea martorei E.M. precum și suplimentarea probelor testimoniale pe situația de fapt.
În fond după casare, cauza a fost înregistrată sub nr.963/2001 la Tribunalul București, Secția a II-a penală.
În faza rejudecării, s-a procedat la audierea inculpatului L.Z.C. care a declarat că nu recunoaște săvârșirea faptelor de omor și tâlhărie. De asemenea, a fost audiat martorul T.X.H, prin translator autoritzat.
În cursul judecății, s-au emis mandate de aducere pentru martorii menționați în rechizitoriu. În urma executării acestora, s-a constatat imposibilitatea audierii martorilor E.M., D.Z.,M.C.C. și Z.F.
Analizând materialul probator, tribunalul a reținut că declarația inculpatului prin care a arătat că nu recunoaște faptele , urmează a fi înlăturată întrucât nu se coroborează cu celelate mijloace de probă administrate în cauză.
Astfel, tribunalul a reținut că expertiza dactiloscopică a identificat urme papillare aparținând inculpatului pe recipientele de plastic din sufrageria locuinței, pe o pereche de ochelari și pe mai multe farfurii alături de urmele papilare aparținând celorlalți doi participanți Z.T.G. și C.M.
De asemenea, din raportul de constatare tehnico-științifică, rezultă că în depozitul subunghial recoltat de la inculpat s-au pus în evidență epitelii, sânge uman și particule dure, probabil urme de praf sau de nisip, nefiind însă posibilă, datorită cantității foarte mici, determinarea grupei sanguine a urmelor de sânge uman.
Martora E.M. a delcarat în cursul urmăririi penale că a conviețuit cu inculpatul o perioadă de timp, în locuința din bd.Dimitrie Cantemir, interval în care nu a folosit vesela gazdei iar înainte de arestarea inculpatului i-a dat acestuia o foarfecă mare cu mânere verzi, un lighean, o găleată și un cazan. Găleata și ligheanul au fost ridicate de inculpat și de Z.T.G. din locuința martorei, situată în Bd.Baba Novac.
De asemenea, martora a precizat că inculpatul i-a solicitat ca în noaptea dinaintea reținerii sale să doarmă în aparmanetul ei din bd.Baba Novac, deși acest lucru nu se mai întâmplase până la acea dată.
Din procesul verbal de cercetare a locului faptei cât și din planșele foto rezultă că obiectele menționate au fost folosite la săvârșirea faptei, fiind găsite cu resturi cadavrice umane în locuința închiriată de inculpat.
Audiat în cursul urmăririi penale și judecății, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de omor.
El a arătat că nu a locuit în apartamentul închiriat pe numele său în Bd.Dimitrie Cantemir, ci doar a pus la dispoziție celorlalți participanți Z.T.G. și C.M. acest spațiu. Instanța a considerat că această declarație este nesinceră fiind contrazisă de ansamblul probatoriilor administrate, inclusiv de declarația martorei E.M.
S-a reținut deci în sarcina inculpatului, că împreună cu ceilalți participanți i-a atras pe cei doi conaționali în apartamentul din bd.Dimitrie Cantemir în scopul deposedării de sumele de bani ce le aveau asupra lor, după uciderea acestora.
Faptul că cei trei agresori, printre care și inculpatul, au adus în apartament respective cazane și ligheane în care s-au găsit părți din cadavrele victimelor precum și modul în care victimele au fost atrase în locuință demonstrează caracterul premeditat al faptelor.
Pe de altă parte, a fost respinsă cererea formulată de reprezentantul parchetului de schimbare a încadrării juridice, dintr-o faptă prevăzută de art.211 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a și 13 Cod penal în două fapte prevăzute de același text.
Instanța a apreciat că în cauză există o unitate de infracțiune, fapta de tâlhărie fiind îndreptată în principal împotriva patrimoniului astfel încât pluralitatea de victime nu generează un concurs de infracțiuni.
Așa fiind, Tribunalul București, Secția a II-a penală, prin sentința penală nr.42 din 24 ianuarie 2002 a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.211 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a și art.13 Cod penal în două fapte prevăzute de același text ca neîntemeiată.
În baza art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art.174 alin.1 Cod penal raportat la art.175 lit.a și b Cod penal și art.176 lit.b și d Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal în art.174 alin.1 Cod penal raportat la art.175 lit.a Cod penal și art.176 lit.b și d Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal și art.13 Cod penal.
În temeiul acestor din urmă texte legale, s-a dispus condamnarea inculpatului L.Z.C. la pedeapsa de 20 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71-64 Cod penal.
În baza art.211 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a și art.13 Cod penal, a condamnat pe același inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art.33 lit.a Cod penal și art.34 lit.b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 20 de ani închisoare, sporită cu 5 ani, deci în final 25 de ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71-64 Cod penal.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă durata prevenției de la 18 iunie 1995 la zi.
În baza art.350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art.117 Cod penal, s-a dispus expulzarea inculpatului după executarea pedepsei principale.
S-a luat act că partea vătămată Z.J. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art.14 și 346 Cod procedură penală, art.988 și 999 Cod civil, inculpatul a fost obligat la următoarele sume către partea civilă W.L., cu domciliul ales în București, șos.Colentina nr.456-458, stand.0662, sector 2.
-daune materiale:
-22.000.000 lei reprezentând diferența dintre suma avută de victimă asupra sa și cea restituită;
-6.753.231 lei reprezentând cheltuieli de incinerare;
-5.000 USD plătit în echivalent în lei la cursul de schimb al BNR la data executării.
-daune morale:
-100.000.000 lei.
A fost obligat inculpatul la o prestație periodică lunară în favoarea minorilor X.W., și X.L. în cuantum de 500.000 lei lunar pentru fiecare minor, de la data constituirii de parte civilă 19 ianuarie 1998 și până la majoratul minorilor.
S-au menținut măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanța din 1 aprilie 1996 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, și au fost confiscate corpurile delicte. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, arătând că nu se face vinovat de infracțiunile de omor și tâlhărie reținute în sarcina sa.
A arătat că este utilă cauzei audierea unui martor pe care însă nu este în măsură să îl identifice.
În subsidiar apelantul inculpat a solicitat redozarea sancțiunii și aplicarea unor pedepse mici.
Examinând întregul material probator administrat pe parcursul tuturor fazelor procesuale, Curtea a reținut că apelul declarat de inculpat nu este întemeiat, fiind respins prin decizia penală nr.260 din 16 mai 1992.
S-a reținut că, instanța de fond a făcut o analiză corectă și completă a materialului probator administrat și s-a conformat în măsura în care acest lucru a fost posibil din punct de vedere obiectiv, îndrumărilor date prin decizia de casare a Curții Supreme de Justiție.
Săvârșirea infracțiunilor de către inculpat rezultă din coroborarea declarațiilor de martori, a probelor științifice și a celorlalte dovezi administrate.
S-a reținut în primul rând că susținerea inculpatului în sensul că nu a locuit în aparetamentul din Bd.Dimitrie Cantemir este contrazisă de depoziția martorei E.M., care a arătat că a conviețuit cu inculpatul în acea locuință și mai ales că la solicitarea acestuia, i-a înmânat o foarfecă mare cu mânere verzi, un lighean, o găleată și un cazan, toate aceste recipiente fiind găsite ulterior cu resturi cadavrice umane în locuința închiriată de inculpat.
Martora a mai relatat că în preziua comiterii faptelor de omor, inculpatul i-a solicitat ca, în mod excepțional, să rămână să doarmă în apartamentul ei din Bd.Baba Novac.
Această declarație se coroborează cu procesul verbal de cercetare a locului faptei, cu rapoartele medico-legale de autopsie și raportul de expertiză tehnico-științifică a depozitului subunghial care a evidențiat în mod cert existența asupra inculpatului a unor urme de epitelii și sânge uman.
În legătură cu acestea, inculpatul nu a fost în măsură să ofere nici o explicație plauzibilă.
Pe de altă parte, împrejurările anterioare comiterii faptelor legate de atragerea victimelor în apartamentul din bd.Dimitrie Cantemir sunt dovedite chiar și indirect prin depozițiile martorilor W.X.L. și Z.J.Y.
În ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie, comisă, de către inculpat și de asemenea nerecunoscută de acesta, s-a reținut că ea este dovedită prin depozițiile martorilor Z.F., R.T. și P.C.
De asemenea, ca edificatoare pentru poziția procesuală a inculpatului s-a reținut a fi și împrejurarea că pe tot parcursul judecării cauzei, dându-i-se posibilitatea să combată probatoriile ce îi dovedesc vinovăția , acesta nu a fost în măsură să propună administrarea de dovezi, referindu-se vag la un martor pe care nu îl poate identifica și solicitând aplicarea unor pedepse mai mici.
Toate aceste împrejurări atestă că probatoriile tehnico-științifice necombătute, depozițiile martorilor, chiar indirecte, se coroborează pe deplin și conduc la concluzia săvârșirii de către inculpat a infracțiunilor reținute în sarcina sa.
În ceea ce privește individualizarea pedepselor, s-a constatat că instanța de fond a avut în vedere în mod corect gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracțiunilor, modalitățile concrete în care faptele au fost comise și care le imprimă un caracter grav precum și nesinceritatea manifestată de către inculpat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul a cărei critică a vizat greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate.
Curtea, examinând cauza, în raport de motivul invocat cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.3859 alin.1 pct.171 și alin.3 al aceluiași articol, constată că recursul este nefondat.
În vederea aflării adevărului, instanțele au administrat toate probele utile și concludente necesare și care au condus la lămurirea cauzei sub toate aspectele.
În aprecierea probelor s-a acordat deplină eficiență tuturor mijloacelor de probă prin care s-au constatat elementele de fapt ce au servit ca probă, acestea fiind, declarațiile martorilor, procesul verbal de cercetare a locului faptei și planșe foto, rapoartele medico-legale de autopsie și avizările comisiei de specialitate, rapoarte de expertiză și constatare tehnico-științifică serologică.
Declarațiile inculpatului, ca mijloc de probă, nu au putut servi la aflarea adevărului, știut fiind că acestea ar servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări el rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ori, deși inculpatul a negat săvârșirea acestei fapte, nu a fost în măsură să combată probatoriile care îi dovedeau vinovăția, fără nici un dubiu. De pildă, susținerea inculpatului că nu a fost în apartamentul din Bd. Dimitrie Cantemir a fost contrazisă prin depoziția martorei E.M. care a conviețuit cu acesta și care i-a dat inculpatului obiectele care ulterior au fost găsite cu resturi cadavrice umane în locuința indicată de inculpat.
Nici existența de epitelii și sânge uman în depozitele subunghial recoltat de la inculpat constatată ca urmare a efectuării unui raport de constatare tehnico-științifică, inculpatul nu a putut-o explica .
Deși inculpatul a arătat că nu a locuit în apartamentul închiriat pe numele său în Bd.Dimitrie Cantemir, ci doar a pus la dispoziție celorlalți participanți, la săvârșirea faptei, acest spațiu, nu justifică existența urmelor papillare ce-i aparțin, pe recipientele de plastic din sufragerie, pe o pereche de ochelari și pe mai multe farfurii.
Coroborate toate probele administrate în cauză conduc indubitabil la concluzia că inculpatul se face vinovat de săvrâșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, pentru care a fost condamnat,.
Cât privește individualizarea pedepsei se constată că aceasta a fost efectuată cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de dispozițiile art.72 Cod penal, dându-se eficiență deplină atât pericolului social generic și concret deosebit de ridicat al infracțiunii, pericol ridicat generat și datorită împrejurărilor în care a fost săvârșită, dar și persoanei inculpatului care nu are antecedente penale dar în pofida probelor a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal .
In consecință, în raport de cele de mai sus și care examinate din oficiu să conducă la casarea hotărârilor, urmează ca în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr.260 din 16 mai 2002 a Curții de Apel București, Secția I penală, cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de inculpatul L.Z.C. împotriva deciziei penale nr,.260 din 16 mai 2002 a Curții de Apel București, Secția I penală, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 18 iunie 1995 la 6 februarie 2003.
Obligă pe recurrent să plătească statului 1.100.000 lei, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul de interpret limba chineză, se va plăti din fondul Curții Supreme de Justiție.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2003.