R O M A N I A
S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, împotriva deciziei penale nr.222 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov.
S-a prezentat inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat B.N., lipsind intimata parte vătămată P.G. prin reprezentant legal P.G.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Procurorul a cerut admiterea recursului, considerând hotărârile pronunțate ca nelegale, în ceea ce privește individualizarea pedepsei, dezvoltând oral concluziile scrise.
Apărătorul intimatului inculpat a cerut respingerea recursului, ca nefondat.
Inculpatul,a fost de acord cu susținerile apărătorului.
C U R T E A,
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentința penală nr.208/S/2002 a Tribunalului Brașov, în baza art.334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, dată prin actul de sesizare al instanței, faptei comise de inculpatul P.Gh. din infracțiunea de raport sexual cu o minoră prevăzuă de art.198 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal în infracțiunea de viol prevăzută de art.197 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.13 Cod penal.
In baza art.197 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.13 Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului P.Gh. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol – parte vătămată P.G.
In baza art.203 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de incest.
In baza art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal, a contopit pedepsele stabilite și s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 10 ani închisoare sporită cu 1 an închisoare, astfel încât inculpatul are de executat o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare.
In baza art.357 Cod procedură penală, inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art.64 Cod penal pe durata înscrisă în art.71 Cod penal.
In baza art.88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada prevenției, respective, reținerea de 24 ore din data de 12 iunie 2001 la zi.
In baza art.350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-a constatat că în cauză nu s-a exercitat acțiunea civilă.
In baza art.191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Partea vătămată P.G. este fiica inculpatului P.Gh., așa cum rezultă din certificatul de naștere, aflat la fila 26 – dosar fond – și locuiește împreună cu mama ei P.S., cu inculpatul și cu cel de-al doile copil al familiei, în prezent în vârstă de 5 ani în comuna Poiana Părului Jud.Brașov.
In cursul anului 1997 când partea vătămată avea 9 ani a avut loc o ceartă între mama părții vătămate P.G. și inculpat, acest din urmă lovind-o pe P.G., motiv pentru care aceasta a părăsit pentru o perioadă de aproximativ 3 săptămâni domiciliul conjugal, plecând la rude în Moldova și lăsându-l pe inculpat să se îngrijească de cei doi copii P.G. și fratele acesteia în vârstă de 1 an.
Intr-o seară, pe fondul consumului de alcool, inculpatul P.Gh. a amenințat-o pe partea vătămată P.G. că o va spânzura dacă nu întreține cu el relații sexuale; de teamă și pentru că îl cunoștea pe tatăl ei ca fiind un om violent, minora a întreținut cu acesta raporturi sexuale iar după aceea inculpatul a amenințat-o pe minoră că dacă va spune cuiva o strânge de gât și pe ea și pe mama ei.
După această împrejurare, în aceleași condiții, inculpatul a mai întreținut de două ori raporturi sexuale cu fiica sa, amenințând-o că o va omorî dacă va spune cuiva.
După întoarcerea soției sale acasă, inculpatul a încetat o perioadă de 2 ani să mai întrețină raporturi sexuale cu fiica sa, după care în cursul anului 1999, când minora avea vârsta de 11 ani a început să-i pretindă din nou părții vătămate să întrețină cu el raporturi sexuale și la refuzul acesteia
a exercitat violențe asupra ei, după care a întreținut raporturi sexuale cu aceasta.
Incepând cu anul 1999 inculpatul a întreținut săptămânal raporturi sexuale cu minora profitând de lipsa soției sale care pleca la muncă, exercitând asupra minorei violențe și amenințând-o în permanență că o va omorî dacă-i spune mamei sale sau altcuiva.
Această situație a durat până în luna aprilie 2001 când la sugestia prietenei ei S.C., partea vătămată P.G. i-a spus inculpatului că este însărcinată; inculpatul nu i-a mai pretins de atunci părții vătămate să întrețină relații sexuale, însă la puțin timp și-a dat seama că a fost indus în eroare întrucât mama părții vătămate i-a cerut bani pentru a cumpăra vată pentru ea și fiica ei, situație în care a bătut-o pe partea vătămată.
In cursul lunii iunie 2001, inculpatul i-a cerut din nou părții vătămate să întrețină relații sexuale cu el și pentru că aceasta a refuzat categoric inculpatul a plecat de acasă iar când a revenit a declanșat un scandal de proporții, ocazie cu care a lovit-o pe partea vătămată, cât și pe mama acesteia și le-a gonit din locuință.
Inculpatul le-a interzis atât părții vătămate cât și mamei acesteia să revină în locuință iar când au încercat totuși să revină le-a lovit pe amândouă, minora a dormit o noapte la o vecină care a fost de acord să o găzduiască iar alte două nopți în șura aceleiași vecine, hotărându-se la sfărșitul celor trei zile să-l denunțe pe inculpat, ceea ce a și făcut.
S-a reținut în drept, că faptele inculpatului, care în baza aceleiași rezoluții infracționale, începând cu anul 1997 a întreținut în mod repetat raporturi sexuale prin constrângere și violențe cu fiica sa minora P.G. de la vârsta de 9 ani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art.197 alin.1 și 3 Cod penal și incest prevăzută de art.203 Cod penal în formă continuată, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
Inculpatul a criticat sentința susținând că nu este vinovat de săvârșirea faptelor la care a fost condamnat iar Parchetul a criticat sentința sub aspectul individualizării pedepsei și a neaplicării dispozițiilor art.64 lit.d Cod penal.
Prin decizia penală nr.222 din 15 octombrie 2002 Curtea de Apel Brașov ,Secția penală a admis apelul declarat de Parchet în sensul aplicării dispozițiilor art.64 lit.d Cod penal și a respins apelul declarat de inculpat.
Pentru a pronunța astfel s-a reținut, în ce privește motivul admis al
Parchetului că față de natura infracțiunilor, de calitatea părții vătămate a se impune pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute .
Motivul privind individualizarea pedepsei s-a apreciat a fi nefondat în raport de dispozițiile art.72 Cod penal.
Cât privește recursul declarat de inculpat s-a reținut că probele administrate în cauză au făcut dovada vinovăției acestuia, în acest sens,
fiind declarațiile părții vătămate în care a prezentat detailat modalitatea în care inculpatul a acționat coroborate cu declarațiile martorilor.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Critica privește individualizarea pedepsei în sensul că aceasta este neîndestulătoare în raport cu gravitatea faptelor comise, care și-au pus amprenta asupra evoluției viitoare a părții vătămate și care trebuie sancționate cu fermitate pentru a avea rezonanță pe plan social și a fi de natură să descurajeze pe cei tentați să săvârșească astfel de fapte.
Curtea, examinând cauza, în raport de motivul invocat cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.3859 alin.1 pct.14 și alin.3 al aceluiași articol, constată că recursul este fondat.
Gradul de pericol social concret propriu fiecărei infracțiuni săvârșite trebuie apreciat de instanță pe baza unui complex de elemente, de date concrete specifice faptei comise, în funcție de valoarea socială căreia i se aduce atingere, de împrejurările săvârșirii faptei și persoana inculpatului.
O examinare atentă a acestor criterii raportate la speță, trebuia să conducă instanțele la mai multă fermitate în ce privește individualizarea pedepsei.
Astfel inculpatul a săvârșit infracțiunea de viol asupra fiicei sale încă de când aceasta avea vârsta de 9 ani, relații ce au continuat până când minora a împlinit 13 ani, când nemaiputând suporta tratamentul și abuzurile sexuale la care era supusă de către tatăl ei, devenind între timp și conștientă de semnificația relațiilor la care era constrânsă, a adus la cunoștință unei personae apropiate, după descoperirea faptelor, inculpatul a continuat o atitudine de intimidare, de violență și chiar a început să-și denigreze propria fiică pentru a semăna îndoială în sânul comunității.
Cunoscut fiind că violul constituie forma cea mai brutală de încălcare a libertății sexuale care atrage consecințe de mare gravitate asupra persoanei de sex feminin, cu atât mai mult pericolul social este amplificat de existența unui raport special între aceasta și inculpat, raport în temeiul căruia el, inculpatul avea obligația de a o îngriji, ocroti, educa.
Toate aceste considerente conduce la concluzia că pedeapsa aplicată inculpatului, nu-și atinge scopul prevăzut de legiuitor astfel cum este circumscris în dispozițiile art.52 Cod penal astfel că se impune majorarea acesteia.
In consecință, în baza art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov
împotriva deciziei penale nr.222 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpatul P.Gh.
Se va casa hotărârea atacată și sentința penală nr.208 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Brașov numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate. Se vor înlătura dispozițiile art.34 Cod penal și sporul aplicat, se va majora pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art.197 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 și a art. 13 Cod penal, de la 10 ani închisoare la 13 ani închisoare, și se vor aplica dispozițiile art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal.
Celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr.222 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpatul P.Gh.
Casează hotărârea atacată precum și sentința penală nr.208 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Brașov numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate.
Inlătură dispozițiile art.34 din Codul penal și descontopește pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, după cum urmează:
- 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.197 alin.1,3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 și art.13 Cod penal.
- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.203 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Inlătură sporul de 1 an închisoare aplicat.
Majorează pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.197 alin.1 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.13 din Codul penal, de la 10 ani închisoare, la 13 ani închisoare.
In baza art.33 șit.a și 34 lit.b Cod penal, contopește pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 13 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.d din Codul penal.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive de la 12 iunie 2001 la 6 februarie 2003.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2003.