Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 190/Pi din 15 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 544/30/2012, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat inculpatul H.D.R., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 65 alin. (1) și (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) și c), dreptul de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen. raportat la art. 33 lit. a) C. pen. și cu aplicarea art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa aplicată inculpatului cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 163 din 11 aprilie 2006 a Judecătoriei Deta pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c), dreptul de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale, C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c), dreptul de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale, C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata pedepsei deja executată în perioada 3 iunie 2009-19 aprilie 2011.
În baza art. 11 pct 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul H.D.R. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 73.523,40 RON, daune materiale către partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Timiș.
În baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și cu aplicarea art. 163 C. pen. s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurenta sumelor acordate cu titlul de daune materiale.
În baza art. 191 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus efectuarea înregistrării în Registrul Comerțului a hotărârii de condamnare a inculpatului H.D.R.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 1721/P/2008, inculpatul H.D.R. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute și pedepsite de art. 4 și 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că a refuzat, în mod nejustificat, de a prezenta organelor competente, după ce a fost somat de 3 ori, documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor financiar-fiscale.
De asemenea, s-a mai reținut în sarcina inculpatului că a omis, în tot sau în parte, a evidenția, în actele contabile ori în alte documente legale, operațiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate.
Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv: sesizările Gărzii Financiare, secția Timiș și secția Mehedinți, raportul de inspecție fiscală, raportul de expertiză contabilă judiciară, raportul de constatare tehnico-științifică, copiile facturilor și chitanțele aferente, adresa din 27 iulie 2010 a D.G.F.P.Timiș, adresa SCP C.L. SPRL-Timiș (lichidator judiciar), declarațiile martorilor R.E., I.A.A., I.D.L., instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
SC M. SRL Timișoara a fost înregistrată în Registrul Comerțului ca urmare a cererii de înmatriculare din 16 iunie 2004, avându-i ca asociați pe numiții L.M.B. și L.E. Inițial, obiectul principal de activitate consta în editarea ziarelor.
Ulterior, obiectul de activitate a devenit „comerț cu ridicat al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate” și unul dintre obiectele secundare era „comerț cu ridicata al materialului lemnos și de construcții”, iar ca urmare a cererii de mențiuni din 17 iunie 2005 făcută la O.R.C.-Timiș, inculpatul H.D.R. a devenit asociat unic și administratorul al societății ca urmare a retragerii din firmă a martorului I.D.L.
Ca atare, în perioada iulie-august 2007 administrator al SC M. SRL era inculpatul H.D.R.
La data de 27 august 2008 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a fost înregistrată o sesizare a Gărzii Financiare, secția Timiș, care a avut la bază o adresă trimisă de Garda Financiară, secția Mehedinți. Prin această adresă se solicitase verificarea înregistrării în contabilitatea SC M. SRL a facturilor emise către SC F.I. SRL Strehaia, în condițiile în care SC M. SRL Timișoara a livrat lingouri de plumb către SC F.I. SRL în valoare totală de 249.979,50 RON, pentru care s-au emis un număr de 50 facturi în perioada iulie-august 2007. Astfel, conform actului de control al Gărzii Financiare, SC M. SRL. Timișoara a livrat lingouri de plumb către SC F.I. SRL Strehaia în valoare totală de 249.979,50 RON, emițând un număr de 50 facturi și anume începând cu factura din 1 iulie 2007 în valoare de 4.999,59 RON (o factură într-o zi, de aceeași valoare, între 1 iulie 2007-19 august 2007).
Deși au fost înaintate administratorului societății, inculpatul H.D.R., un număr de 3 invitații, prin care acesta a fost somat să se prezinte la sediul Gărzii Financiare, secția Timiș cu evidența financiar contabilă a societății și alte documente necesare controlului, inculpatul H.D.R. nu a dat curs invitațiilor. Comisarii din cadrul Gărzii Financiare au constatat că agentul economic nu funcționează la sediul social declarat, nu au avut acces la actele contabile, iar societatea nu a depus declarațiile privind datoriile la bugetul de stat. În aceste condiții a fost calculat un prejudiciu estimat adus bugetului de stat în sumă de 73.523,40 RON (TVA-39.192,70 RON și impozit pe profit -33.610,70 RON).
În condițiile în care administratorul societății nu a fost găsit, organele de urmărire penală s-au adresat organelor fiscale. Din adresa A.F.P. Timișoara din 27 iulie 2010 rezultă că SC M. SRL nu a depus pentru perioada iunie-septembrie 2007 declarații de impozite privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat și bilanț contabil la data de 30 iunie 2007 și 31 decembrie 2007.
În acest context, neexistând documente contabile, s-a procedat la estimarea prejudiciului cauzat statului. Conform raportului de expertiză contabilă, SC M. SRL nu a înregistrat în evidența contabilă cele 50 de facturi emise către SC F.I. SRL Strehaia. Ca atare, societatea nu a declarat la organele fiscale veniturile obținute din aceste tranzacții și nu a virat la bugetul de stat suma de 73.523,40 RON reprezentând impozit pe profit și TVA.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.
Având în vedere probele administrate în cauză, instanța a apreciat că fapta inculpatului H.D.R. care, în calitate de asociat unic și administrator al SC M. SRL SRL, a omis să înregistreze în evidența contabilă venituri în cuantum de 249.979,50 RON obținute în urma vânzării către SC F.I. SRL a unei cantități de lingouri de plumb, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În primul rând, instanța a constatat că în perioada iulie-august 2007 inculpatul H.D.R. îndeplinea calitatea de administrator al SC M. SRL Timișoara, societate pe care a preluat-o de la martorul I.D.L.
În acest sens, au fost observate atât adresa O.R.C. Timiș, cât și declarațiile martorului I.D.L. Martorul a indicat faptul că a fost administrator al acestei firme pentru o scurtă perioadă de timp (mai-iunie 2005), după care a cesionat părțile sociale către inculpatul H.D.R. Martorul I.D.L. a subliniat împrejurarea că în momentul cesionării societății i-a cedat inculpatului și toate documentele contabile.
Inculpatul, în faza de urmărire penală, nu a contestat împrejurarea că a avut calitatea de administrator al SC M. SRL Timișoara, însă a adăugat că nu a desfășurat nici un fel de activitate prin intermediul acestei firme, motiv pentru care nici nu a ținut vreo evidență contabilă. Inculpatul a arătat că nu a primit nici un fel de document contabil de la fostul administrator.
În ceea ce privește relațiile cu SC F.I. SRL, inculpatul a contestat existența unor relații comerciale cu această firmă. El a precizat că nu cunoaște această societate comercială, nu cunoaște administratorul acestei firme și SC M. SRL nu a desfășurat nici un fel de activități comerciale cu SC F.I. SRL Strehaia.
În cursul cercetării judecătorești, deși la termenul de judecată din data de 2 aprilie 2012 a solicitat amânarea pentru angajarea unui apărător, inculpatul nu s-a prezentat, motiv pentru care nu a putut fi audiat.
Susținerile inculpatului au fost însă contrazise de celelalte probe administrate în cauză.
Potrivit notei de constatare întocmită la data de 30 aprilie 2008 de către Garda Financiară, Secția Județeană Mehedinți, în urma unui control efectuat la SC F.I. SRL Strehaia a rezultat că această firmă s-a aprovizionat cu lingouri de plumb de la SC M. SRL Timișoara în valoare totală de 242.967,06 RON, pe care le-a comercializat mai departe către SC L.C. SRL Băilești. Plata acestor mărfuri s-a făcut integral prin numerar, fiind prezentate chitanțe în acest sens, iar SC F.I. SRL a înregistrat în contabilitate facturile de aprovizionare de la SC M. SRL, conform jurnalului de cumpărări și fișei furnizor.
La dosarul de urmărire penală au fost depuse, în copie, și facturile emise de SC M. SRL, precum și chitanțele care atestă plățile făcute de către SC F.I. SRL Strehaia, precum și copia jurnalului de cumpărări și a fișei de furnizor de la SC F.I. SRL.
În cauză a fost audiat și martorul R.E., administratorul SC F.I. SRL Strehaia. Aceasta a arătat că, în momentul în care era administrator al SC F.I. SRL, firma sa a cumpărat de la SC M. SRL, reprezentată de inculpatul H.D.R., mai multe lingouri de plumb. Tranzacția s-a încheiat în Strehaia, iar marfa a fost ridicată de la locuința inculpatului.
Martorul a mai adăugat că facturile existente la dosarul de urmărire penală i-au fost înmânate personal de către inculpat, fiind semnate și ștampilate de ambele părți, situație în care i-a achitat personal inculpatului contravaloarea mărfurilor, numitul H.D.R. emițând și semnând personal chitanțele depuse la dosarul de urmărire penală.
În cauză a fost efectuată și o recunoaștere după fotografie. După cum rezultă din procesul verbal întocmit la data de 4 martie 2011 de către organele de cercetare penală, martora R.E. l-a recunoscut, fără ezitare, pe inculpat ca fiind administratorul SC M. SRL de la care a cumpărat lingourile de plumb.
În acest context, instanța a constatat că existenta unor relații comerciale între SC M. SRL Timișoara, administrată de inculpatul H.D.R., și SC F.I. SRL Strehaia, administrată de martora R.E., este dovedită, aceste relații comerciale concretizându-se în vânzarea de către SC M. SRL a unor lingouri de plumb.
După cum s-a arătat deja, inculpatul H.D.R. a recunoscut, implicit, faptul că operațiunile comerciale și veniturile mai sus indicate nu au fost înregistrate în contabilitate. Potrivit adresei A.F.P. Timișoara din 23 iulie 2009 SC M. SRL nu a depus, pentru anul 2007, bilanțuri contabile sau declarații de impozite și taxe datorate bugetului general consolidat.
Împrejurarea că inculpatul H.D.R., în calitate de administrator al SC M. SRL, a omis să înregistreze în evidența contabilă a firmei operațiunile comerciale realizate și veniturile obținute, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către stat, rezultă și din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în faza de urmărire penală. Potrivit expertului, SC M. SRL nu a înregistrat în evidența contabilă cele 50 de facturi fiscale emise către SC F.I. SRL Strehaia prin care s-au vândut, în lunile iulie și august 2007, lingouri de plumb în valoare de 249.979,50 RON. De asemenea, societatea nu a declarat la organele fiscale veniturile obținute din aceste tranzacții comerciale.
Expertul a mai concluzionat că prin activitățile sale, după cum rezultă și din adresele Gărzii Financiare și A.F.P. Timișoara, inculpatul a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare de 73.523,40 RON reprezentând impozit pe profit și TVA.
În consecință, instanța a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, inculpatul H.D.R. omițând să evidențieze în contabilitate cele 50 de facturi emise către SC F.I. SRL, precum și veniturile realizate în urma acestor facturi
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, intenția lui fiind calificată de scopul urmărit, respectiv sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către stat.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, prima instanță a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanța a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol social deosebit. În acest sens, s-a observat valoarea relativ ridicată a prejudiciului, precum și modalitatea în care a fost adusă la îndeplinire hotărârea infracțională ce a avut drept consecință fraudarea bugetului public, în vederea atingerii scopului urmărit, obținerea unor foloase materiale ilicite.
Instanța a luat în considerare și persoana inculpatului. La momentul comiterii faptei, inculpatul nu era cunoscut cu antecedente penale, însă în momentul de față este dispărut, sustrăgându-se de la judecată, împrejurare de natură a imprima persoanei sale o periculozitate sporită.
Pentru aceste considerente, în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art. 52 C. pen., instanța de fond a apreciat ca fiind necesară aplicarea unei sancțiuni privative de libertate, respectiv 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Raportându-se la pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. instanța a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. Interzicerea exercitării dreptului de a exercita funcția de administrator al unei societăți comerciale este justificată de împrejurarea că la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală inculpatul s-a folosit de calitatea pe care o avea, administrator al SC M. SRL.
Instanța a mai reținut că prin sentința penală nr. 163 din 11 aprilie 2006 a Judecătoriei Deta, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 514/R din 15 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, inculpatul H.D.R. a fost condamnat la o altă pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.
Faptele ce au format obiectul prezentului dosar au fost comise în vara anului 2007, în vreme hotărârea de condamnare a Judecătoriei Deta a rămas definitivă în luna mai 2008, astfel constatându-se că prezenta infracțiune este concurentă cu infracțiunea ce a stat la baza condamnării inculpatului de către Judecătoria Deta. Ca atare, în temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. instanța de fond a contopit pedeapsa aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului de Judecătoria Deta, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, care să reprezinte un echivalent al pedepsei ce nu va mai fi executată ca urmare a contopirii.
În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen. instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară indicată mai sus alături de pedeapsa principală rezultantă.
Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie.
În temeiul art. 36 alin. (3) C. pen. instanța a dedus din pedeapsa aplicată durata deja executată ca urmare a condamnării dispusă de Judecătoria Deta.
Inculpatul H.D.R. a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație.
Soluția de trimitere în judecată a inculpatului a avut la bază nota unilaterală de constatare întocmită la data de 20 august 2008 de către Garda Financiară, secția Timiș din care rezultă că organele de control au procedat la trimiterea unui număr de 3 invitații, respectiv din 8 august 2008, din 11 august 2008 și din 14 august 2008, prin care inculpatul a fost somat să se prezinte la sediul Gărzii Financiare cu evidența financiar contabil, dar acesta nu a dat curs acestor invitații.
Unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal, consacrat prin dispozițiile art. 52 C. proc. pen., este cel al prezumției de nevinovăție, astfel că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Pe de altă parte, în cadrul procesului penal, sarcina probațiunii revine organelor judiciare și nu inculpatului. În acest sens pot fi observate prevederile art. 66 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul stabilind că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Or, raportându-se la probele existente în cauză, instanța a constatat că prezumția de nevinovăție a inculpatului, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, nu este răsturnată. În acest sens nu s-a făcut dovada existenței unui refuz nejustificat al inculpatului de a prezenta organelor de control documentele contabile, iar pe de altă parte nu s-a făcut dovada întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005 în ceea ce privește scopul expres indicat de legiuitor.
Într-adevăr, la dosarul de urmărire penală se regăsesc cele trei invitații transmise administratorului SC M. SRL. Aceste invitații poartă o semnătură de primire, fără a fi indicată identitatea persoanei care a primit somațiile, inculpatul menționând că nu a fost încunoștințat despre vreun control de către funcționarii statului.
Sub acest aspect, în cursul urmăririi penale a fost întocmit și raportul de constatare tehnico-științifică din 18 mai 2010. Potrivit concluziilor acestui raport, nu se poate stabili dacă semnăturile depuse pe documentele denumite „confirmare de primire” la rubrica „confirm primirea” au fost executate de către inculpat.
În acest context, instanța a apreciat că nu se poate stabili, dincolo de orice dubiu, că inculpatul, într-adevăr, a primit acele somații emise de către Garda Financiară.
Apoi, infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 presupune existența unui refuz nejustificat de a prezenta documentele legale la control.
Inculpatul a arătat că nu este în măsură să prezinte vreun document legat de SC M. SRL datorită unui caz fortuit. Astfel, el a precizat că nu mai deține nici un document deoarece a fost implicat într-un accident de circulație care a avut ca urmare incendierea autoturismului său. Inculpatul a mai adăugat că a relatat aceste aspecte la I.P.J. Constanța, unde a făcut referiri și în ceea ce privește documentele ce se aflau în autoturism.
Însă organele de urmărire penală nu au verificat aceste aspecte, prezumând că neprezentarea documentelor contabile s-a datorat relei credințe a inculpatului. Instanța a constatat că atâta timp cât susținerile inculpatului nu au fost contrazise de alte probe, iar acesta nu trebuie să-și dovedească nevinovăția, în prezenta cauză nu s-a făcut dovada unui refuz nejustificat al inculpatului de a prezenta documentele contabile, acest refuz neputând fi prezumat.
În sfârșit, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, pe lângă elementul subiectiv, vinovăția, legiuitorul a prevăzut și o altă condiție esențială, care întregește acest element subiectiv, respectiv scopul urmărit de făptuitor. Astfel, infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 poate fi reținută doar atunci când refuzul nejustificat de a prezenta documentele legale s-a făcut în scopul de a împiedica verificările financiare sau fiscale.
Or, nici în această privință, organele de urmărire penală nu au făcut dovada îndeplinirii cerinței indicate de legiuitor. Simpla împrejurare că inculpatul nu a prezentat organelor de control documentele financiar contabile nu poate conduce, automat, la concluzia că scopul urmărit de acesta a fost acela de a împiedica verificările fiscale, cu atât mai mult cu cât nu s-a stabilit dacă acesta a primit somațiile sau dacă a existat un refuz din partea lui de a prezenta aceste documente. Și în această situație organele de urmărire penală au operat cu prezumții, prezumții care însă nu sunt suficiente pentru a justifica condamnarea unei persoane în lipsa unor probe care să dovedească, fără echivoc, vinovăția acesteia.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. instanța a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005.
În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța de fond a reținut că D.G.F.P. Timiș s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 73.523,40 RON reprezentând T.V.A. și impozit pe profit.
Potrivit raportului de expertiză contabilă existent la dosar, prejudiciul cauzat de către inculpat bugetului de stat este de 73.523,40 RON reprezentând impozit pe venit și T.V.A. colectat și nevirat, obligații fiscale de la plata cărora inculpatul s-a sustras prin omisiunea înregistrării în contabilitate a operațiunilor comerciale efectuate.
Ca atare, în condițiile în care prin fapta sa ilicită inculpatul a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului, instanța de fond a apreciat că acest prejudiciu trebuie reparat, motiv pentru care în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 C. civ. l-a obligat pe acesta la plata sumei de 73.523,40 RON daune materiale către partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Timiș.
În temeiul art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005 și cu aplicarea art. 163 C. pen. instanța de fond a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurența sumelor acordate cu titlu de daune materiale.
În ceea ce privește SC M. SRL, această societate nu a fost citată în calitate de parte responsabilă civilmente, obligarea ei la plata despăgubirilor civile nemaifiind posibilă întrucât firma a fost radiată din Registrul Comerțului, încetându-și existența, la data de 7 mai 2010.
Împotriva sentinței Tribunalului Timiș au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul H.D.R.
În motivarea apelului formulat de parchet s-a arătat că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât printr-o greșită interpretare a probelor administrate s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, solicitându-se condamnarea pentru această infracțiune, întrucât refuzul nejustificat al inculpatului de a prezenta organelor competente declarațiile legale în scopul împiedicării verificărilor financiare fiscale sau vamale trebuie apreciat în funcție de atitudinea celui care refuză.
Apelul inculpatului nu a fost motivat în scris, ci oral în ziua judecății de apărătorul din oficiu care a solicitat reducerea cuantumului pedepsei spre minimul special prevăzut de legea penală.
Prin decizia penală nr. 213/A din 8 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondate apelurile declarate.
S-a reținut că instanța de fond, pe baza întregului material probator existent în cauză, a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății, respectiv aceea că inculpatul H.D.R. în calitate de asociat unic și administrator la SC M. SRL a omis să înregistreze în evidența contabilă venituri în cuantum de 249.979,50 RON obținute în urma către SC F.I. SRL a unei cantități de lingouri de plumb, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În apărarea sa, inculpatul a arătat pe parcursul procesului penal că nu a desfășurat nici un fel de activitate prin intermediul firmei SC M. SRL Timișoara, nu a ținut evidență contabilă, nu a avut relații comerciale cu SC F.I. SRL, însă susținerile inculpatului au fost contrazise de celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, în nota de constatare întocmită la data de 30 aprilie 2008 de către Garda Financiară, Secția Județeană Mehedinți în urma unui control efectuat la SC F.I. SRL Strehaia, s-a arătat că această firmă s-a aprovizionat cu lingouri de plumb de la SC M. SRL Timișoara în valoare totală de 249.979,50 RON, pe care le-a comercializat mai departe către SC L.C. SRL Băilești, plata mărfurilor făcându-se în numerar, fiind prezentate chitanțe în acest sens, iar SC F.I. SRL a înregistrat în contabilitate facturile de aprovizionare de la SC M. SRL conform jurnalului de cumpărări și fișei de furnizori.
Tranzacțiile au fost confirmate și de martorul R.E., administratorul SC F.I. SRL Strehaia, arătând că această firmă a cumpărat de la SC M. SRL, reprezentată de inculpatul H.D.R., mai multe lingouri de plumb, marfa fiind ridicată de la locuința inculpatului.
Faptul că inculpatul H.D.R., în calitate de administrator al SC M. SRL, a omis să înregistreze în evidența contabilă a firmei operațiunile comerciale realizate și veniturile obținute, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către stat, rezultă și din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în faza de urmărire penală, mai precis că SC M. SRL nu a înregistrat în evidența contabilă cele 50 facturi fiscale emise de către SC F.I. SRL Strehaia, prin care s-au vândut în lunile iulie și august 2007 lingouri de plumb în valoare de 249.979,50 RON și nu a declarat la organele fiscale veniturile obținute din aceste tranzacții comerciale.
Prin această faptă, inculpatul a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare de 73.523,40 RON reprezentând impozit pe profit și TVA, iar fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, fapta inculpatului fiind comisă cu intenție directă.
Instanța de fond la sancționarea penală a inculpatului a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al infracțiunii, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, valoarea ridicată a prejudiciului creat, dar și circumstanțele personale ale inculpatului care nu are antecedente penale însă s-a sustras de la judecata cauzei, iar față de aceste elemente pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de evaziune fiscală, este de natură să conducă la reeducarea acesteia.
Deși inculpatul nu are antecedente penale, s-a constatat că acesta a mai fost condamnat pentru fapte concurente prin sentința penală nr. 163 din 11 aprilie 2006 a Judecătoriei Deta, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 514/R din 15 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, inculpatul fiind condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., motiv pentru care s-au contopit pedepsele de câte 3 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, astfel că s-a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare și s-a dedus din această pedeapsă durata pedepsei executate în perioada 3 iunie 2009-19 aprilie 2011, iar raportat și la acest element, instanța apreciază că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei, așa cum a solicitat apărătorul inculpatului.
Inculpatul H.D.R. a mai fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, constând în refuzul nejustificat al acestuia de a se prezenta în fața organelor competente documentele legale din patrimoniu în scopul împiedicării verificării financiare fiscale în termen de cel mult 15 zile de la somație.
S-a constatat că soluția de trimitere în judecată a inculpatului a avut la bază nota unilaterală de constatare întocmită de către Garda Financiară, secția Timiș la data de 20 august 2008, din care a rezultat că organele de control au procedat la trimiterea unui număr de 3 invitații prin care inculpatul a fost somat să se prezinte la sediul Gărzii Financiare cu evidența financiar-contabilă, dar acesta nu a dat curs acestor invitații.
Din examinarea dosarului s-a constatat că se regăsesc cele 3 invitații trimise administratorului SC M. SRL, invitațiile purtând o semnătură de primire, fără însă a fi indicată identitatea persoanei care a primit somațiile, iar prin raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză s-a concluzionat că nu se poate stabili dacă semnăturile depuse pe aceste invitații au fost executate de către inculpat.
Inculpatul, pe parcursul procesului penal, a arătat că nu a fost înștiințat de vreun control al Gărzii Financiare, iar documentele solicitate nu au fost prezentate datorită unui caz fortuit, întrucât acestea au fost distruse cu ocazia unui accident de circulație, care a avut ca urmare incendierea autoturismului său și că aceste aspecte au fost relatate la I.P.J. Constanța.
Din coroborarea acestor elemente probatorii s-a constatat că organele de urmărire penală nu au verificat aspectele menționate de către inculpat, mărginindu-se doar la faptul că neprezentarea documentelor contabile s-a datorat relei-credințe a inculpatului, iar simpla împrejurare că acesta nu a prezentat organelor de control documente financiar-contabile nu au condus automat la concluzia că acesta a refuzat nejustificat acest lucru și că a urmărit împiedicarea verificărilor fiscale, cu atât mai mult că nu s-a putut stabili dacă a primit somațiile trimise de către Garda Financiară Timiș.
În acest context, s-a constatat că prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 nu a fost răsturnată, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unui refuz nejustificat al inculpatului de a prezenta organelor de control documentele contabile și astfel nu au fost întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, soluția de achitare prevăzută de art. 10 lit. d) C. proc. pen. adoptată de Tribunalul Timiș a fost în acord cu probele administrate la dosarul cauzei.
Cu privire la latura civilă a cauzei, în mod corect instanța de fond a apreciat că se impune obligarea inculpatului la plata sumei de 73.523,40 RON despăgubiri materiale către partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Timiș, această sumă reprezentând impozit pe venit și T.V.A. colectat și nevirat, obligații fiscale de la plata cărora inculpatul s-a sustras prin omisiunea înregistrării în contabilitate a operațiunilor comerciale efectuate, au fost întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, iar pentru a se asigura recuperarea prejudiciului în mod corect s-a dispus și măsura instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurența sumelor acordate cu titlu de daune materiale.
Împotriva deciziei penale nr. 213/A din 8 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs inculpatul H.D.R., invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei aplicate prin reținerea circumstanțelor atenuante, urmând a se avea în vedere circumstanțele personale favorabile.
Recursul declarat este nefondat.
Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului H.D.R. pentru fapta săvârșită, evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 au fost avute în vedere, corect criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, natura faptei comise, infracțiune economică prin care s-a pricinuit o pagubă bugetului de stat în cuantum de 73.523,40 RON, reprezentând impozit pe profit și T.V.A., nerecuperată în proces, împrejurările comiterii faptei, precum și circumstanțele personale ale inculpatului.
Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, 3 ani închisoare, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanțiază persoana inculpatului (în vârstă de 37 ani, cunoscut cu antecedente penale), cât și pericolul social concret al faptei, pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat, în calitate de asociat unic și administrator al SC M. SRL, a omis să înregistreze în evidența contabilă venituri în cuantum de 249.979,50 RON, obținute în urma vânzării către SC F.I. SRL a unor lingouri de plumb.
Se reține că, inculpatul H.D.R. a fost condamnat anterior pentru fapte concurente prin sentința penală nr. 163 din 11 aprilie 2006 a Judecătoriei Deta, definitivă prin decizia penală nr. 514 din 15 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. în temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (1) C. pen., s-a dispus contopirea acestei pedepse cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză, stabilindu-se să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 6 luni, dată fiind perseverența sa infracțională, urmând ca în final, să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, fiind dedusă perioada executată de la 30 iunie 2009 la 19 aprilie 2011, în temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (3) C. pen.
Pedeapsa rezultantă stabilită inculpatului H.D.R. de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală este în măsură să realizeze scopul definit în art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Prin urmare, în raport de criteriile enunțate, o reducere a cuantumului pedepsei prin reținerea circumstanțelor atenuante inculpatului, cunoscut cu antecedente penale, ce s-a sustras judecății, nu se justifică.
Constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul H.D.R. împotriva deciziei penale nr. 213/A din 8 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.D.R. împotriva deciziei penale nr. 213/A din 8 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi, 26 martie 2013.