Hearings: November | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 604/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2003.

R  O  M    N  I  A

 

            S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul M.M.D. împotriva deciziei penale nr.725 din 14 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția  I penală.

            S-a prezentat:  condamnatul, în stare de arest, asistat de avocat D.C., apărător desemnat din oficiu.

            Procedura de citare a fost îndeplinită.

            Apărătorul condamnatului, față de motivele invocate în scris, a lăsat soluționarea cauzei la aprecierea instanței.

            Procurorul a cerut respingerea recursului, ca nefondat.     

            Condamnatul și-a susținut recursul.

 

C  U  R  T  E  A

            Asupra recursului de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința penală nr.974/15.10.2002 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul M.M.D.  vizând revizuirea sentinței penale nr.633/2001 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr.1869/2002 a Curții Supreme de Justiție.

            S-a reținut că revizuientul a solicitat reținerea de circumstanțe atenuante și reducerea pedepsei aplicate, cazuri care nu se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de art.394 Cod procedură penală.

            Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul, apel respins prin decizia penală nr.725 din 14 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

            Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că în mod corect instanța de fond a apreciat că solicitarea revizuientului nu se încadrează în nici una din situațiile expres și limitativ prevăzute de lege care să facă admisibilă o cerere de revizuire.

            Împotriva acestei decizii, a formulat recurs condamnatul care a solicitat admiterea cererii sub aspectul reținerii de circumstanțe atenuante și reducerea pedepsei.

            Curtea examinând cauza în raport de motivul invocat, cât și de dispozițiile art.394 Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat.

            Motivul invocat de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art.394 Cod procedură penală, astfel că hotărârile pronunțate sunt temeinice și legale.

            În consecință, recursul va fi respins ca nefondat, potrivit dispozițiilor art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

            Respinge recursul declarat de condamnatul M.M.D. împotriva deciziei penale nr.725 din 14 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat.

            Obligă pe recurent să plătească statului 550.000 lei, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

            Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2003.