Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar,constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 63 din 19 mai 1997, Tribunalul Bihor a condamnat, printre alții, pe inculpatul C.I. la o pedeapsă rezultantă de 19 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. f) și art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. și de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului, pentru infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 940/1994 a Judecătoriei Oradea și executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză.
În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Spitalul Județean Bihor suma de 310.345 lei cu titlu de despăgubiri civile, cu dobânda aferentă.
S-a reținut că la data de 16 august 1996, un grup de cinci persoane, din care făcea parte și inculpatul, a pătruns pe terenul Fermei de fructe din comuna Paleu, județul Bihor, intenționând să fure piersici. Toți membrii grupului, care și anterior acestei date s-au îndeletnicit cu furtul de fructe și comercializarea acestora pe piețele municipiului Oradea, aveau supra lor plase.
În timp ce fiecare culegea piersici, a apărut un câine care i-a lătrat, după care de grup s-a apropiat paznicul I.I.L. La vederea acestuia, o parte din membrii grupului au fugit.
Inculpatul C.I. a rămas pe loc, cu intenția de a-l înfrunta pe paznic. Pentru aceasta, el a rupt o creangă groasă dintr-un copac, cu care a încercat să alunge câinele, iar la apropierea paznicului a cerut ajutor celor din grup.
Membrii grupului au reapărut și au aruncat în paznic cu știuleți de porumb și piersici, iar inculpatul C.I i-a aplicat acestuia o lovitură în cap cu creanga ruptă.
Paznicul S.E. a încercat să-și ajute colegul, însă inculpatul, îndemnat de ceilalți membri ai grupului, a intenționat să îl lovească și pe el. Acesta nu a fost lovit, apărându-se cu o bâtă, moment în care a fost atins de știuleții de porumb și piersicile aruncate de restul grupului.
Paznicul I.I.L. s-a prăbușit la pământ, inconștient. Inculpatul l-a ridicat și l-a rezemat de un pom. Văzând că cel lovit nu putea vorbi, S.E. a strigat după ajutor. La fața locului a venit paznicul B.I. și gardianul public G.I., la vederea cărora cei cinci au părăsit ferma.
Prin grija gardianului public, victima a fost transportată la spital, decesul intervenind la 20 august 1996.
Raportul de constatare medico-legală a reținut, că moartea victimei a fost violentă, aceasta fiind determinată de contuzia și dilacerarea cerebrală, consecutivă unui traumatism cranian cu fractură de boltă și bază de craniu. Actul medico-legal a concluzionat în sensul că există legătură de cauzalitate directă între leziunile menționate și decesul victimei.
Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel, printre alții, inculpatul C.I., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., în raport de împrejurarea că nu a lovit victima cu intenția de a o ucide ci, doar din greșeală, în timp ce se apăra de câini.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 89/2000 a respins apelul declarat de către inculpat, cu motivarea că vinovăția acestuia este confirmată de probele de la dosar și că încadrarea juridică este corectă, întrucât chiar dacă nu a dorit moartea victimei, trebuia să prevadă urmările loviturii aplicate, cu putere, într-o zonă vitală.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs și invocând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 și 18 C. proc. pen.
Prin decizia nr. 410/2001, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul, a casat hotărârile pronunțate în cauză și a trimis cauza la Tribunalul Bihor pentru rejudecare.
Pentru a hotărî astfel s-a reținut că instanța care a soluționat fondul cauzei nu s-a conformat dispozițiilor art. 117 C. proc. pen., cu referire la obligativitatea efectuării expertizei psihiatrice în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, ceea ce atrage nulitatea în condițiile art. 197 C. proc. pen.
Prin sentința penală nr. 30 din 11 februarie 2002, Tribunalul Bihor, în rejudecare, a condamnat pe inculpatul C.I. la 18 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 raportat la art. 175 lit. f) și art. 176 lit. d), cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. și la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată privind pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 940/1994 a Judecătoriei Oradea și a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen.
A constatat că partea vătămată I.I.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A obligat pe inculpat la plata sumei de 310.435 lei cheltuieli spitalizare în favoarea Spitalului Județean Bihor, cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinței și până la plată.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat corpurile delicte, respectiv 9 plase de rafie.
S-a apreciat că, cu referire la starea de fapt reținută de către instanțele a căror hotărâri au fost casate, nu au intervenit modificări esențiale.
Reanalizând probele administrate și apărările formulate de către inculpat, pe care le-a înlăturat motivat, instanța de fond a concluzionat în sensul că la data de 16 august 1996 inculpatul, aflat la furat de piersici și surprins de paznic, a acționat violent, lovindu-l pe acesta și provocându-i decesul.
Apelul declarat de către inculpat împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 113/ A din 23 mai 2002.
În consecință, curtea a desființat sentința atacată, a descontopit pedepsele, a înlăturat sporul de un an, a redus pedeapsa aplicată inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 raportat la art. 175 lit. f) combinat cu art. 176 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., de la 18 ani închisoare la 15 ani închisoare și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
Pentru a hotărî în sensul reducerii pedepsei stabilite pentru infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, instanța de control judiciar a reapreciat pericolul social concret și în raport de antrenarea inculpatului la săvârșirea infracțiunilor de ceilalți 4 participanți și a ținut cont de concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul C.I. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17, 14, 18 și 12 C. proc. pen.
S-a reiterat apărarea formulată atât în etapa judecării în fond a cauzei, cât și ca motiv de apel privitoare la incidența dispozițiilor art. 46 C. pen., în sensul că inculpatul a fost constrâns a se apăra de câini, condiții în care creanga aruncată spre aceștia a lovit partea vătămată, apărută în acel loc, împrejurare ce nu putea fi prevăzută de către făptuitor.
În concluzie, în raport de această stare de fapt, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. e) C. proc. pen. Totodată, pentru lipsa probelor, a solicitat achitarea și pentru infracțiunea de tâlhărie .
Pe de altă parte, întrucât în favoarea inculpatului există circumstanțe reale atenuante, pedeapsa aplicată este excesivă sub aspectul cuantumului. Totodată, s-a susținut că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea recursului,casarea hotărârilor pronunțate în cauză și achitarea în temeiul menționat și, în subsidiar, redozarea pedepsei în sensul coborârii acesteia sub minimul prevăzut de norma incriminatoare sau, schimbarea încadrării juridice și aplicarea unei pedepse orientate la nivelul celei deja executate.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul a lovit partea vătămată cu intensitate,de cel puțin două ori, în zona capului, că loviturile au fost aplicate de sus în jos și că leziunile constatate nu puteau fi cauzate prin lovirea cu bâta din aruncare.
Așa fiind, corect s-a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că nu a intenționat să-l lovească pe paznic, ci să se apere de câini, aruncând în direcția acestora.
In raport de intensitatea loviturilor aplicate de inculpat cu bucata de lemn într-o zonă vitală, cu cauzarea contuziei și dilacerării cerebrale consecutive unui traumatism cranian cu fractură de boltă și bază de craniu și care s-au soldat cu moartea victimei, nu se poate susține că acesta nu a prevăzut rezultatul letal al acțiunilor sale.
De asemenea din probele administrate rezultă că inculpatul s-a deplasat la fermă împreună cu ceilalți 4 inculpați cu intenția de a fura piersici, având asupra lor 9 plase din rafie și, în timp ce culegeau fructele a apărut paznicul I.I.L. În acest context, fiind surprins, inculpatul i-a aplicat lovituri victimei, pentru a-și asigura scăparea.
În raport de această situație de fapt, corect instanțele au reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav și tâlhărie, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 46 C. pen. și art. 183 C. pen.
În ceea ce privește pedeapsa, s-au avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la fapte și persoana infractorului, instanțele orientându-se spre o pedeapsă care corespunde scopului preventiv și educativ prevăzută de art. 52 C. pen.
Așa fiind, constatând că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice urmează ca potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 88 C. pen., se va deduce perioada arestării preventive a inculpatului de la 1 martie 1994 la 11 martie 1994 și de la 1 martie 2000 la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 113/ A din 23 mai 2002 a Curții de Apel Oradea.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 1 martie 1994 la 11 martie 1994 și de la 1 martie 2000 la 9 ianuarie 2003.
Obligă recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 ianuarie 2003.