S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul G.R.C. împotriva deciziei penale nr.235/A din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.
S-a prezentat recurentul inculpat, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat M.T., lipsind partea vătămată.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul solicită achitarea inculpatului potrivit prevederilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.e Cod procedură penală.
Procurorul solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Inculpatul arată că este nevinovat.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.164 din 22 mai 2002 a Tribunalului Hunedoara a fost condamnat inculpatul G.R.C. la 8 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art.211 alin.1 și 2 lit.a,d,f Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a și b Cod penal și art.13 Cod penal.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 Cod penal în condițiile art.71 Cod penal;
În baza art.350 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului, în baza art.88 Cod penal, a dedus din pedeapsă timpul executat în arest preventiv de la 13 decembrie 2001 la 22 mai 2002.
În baza art.61 alin.1 Cod penal, a menținut beneficiul liberării condiționate, cu privire la restul de pedeapsă de 356 zile închisoare, rămânând neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 911 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr.196/1999 a Judecătoriei Hunedoara.
În baza art.118 Cod penal a confiscat suma de 5.000 DM și l-a obligat pe inculpat la plata acestei sume în echivalent, către stat.
A constatat că partea vătămată G.G. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Partea vătămată G.G., cetățean german, agent al unei firme din Germania, făcea numeroase drumuri în România, ocupându-se cu valorificarea ciupercilor. În perioadele de ședere în țară, partea vătămată locuia la martora M.S. în municipiul Hunedoara. În data de 10 iulie 2001, partea vătămată a venit în Hunedoara, având asupra sa suma de circa 8000 DM care îi era necesară pentru efectuarea unor plăți.
În data de 11 iulie 2001, partea vătămată însoțită de martora M.S. s-a deplasat în județul Arad, iar seara, la întoarcere, după vizita făcută la o firmă situată în Valea Seacă, unde a fost însoțit de martorul V.M., și-a parcat autoturismul și împreună cu martorii K.T., K.N., V.M., B.S. și F.F. a consumat băuturi alcoolice la un magazin din apropierea bloculuui în care era găzduit și mai apoi pe o bancă de lângă acel bloc.
În jurul orei 1,00 partea vătămată s-a despărțit de companionii lui și s-a deplasat spre locuință.
La intrarea în bloc, inculpatul G.R. a atacat-o pe partea vătămată, a lovit-o cu pumnii și picioarele și i-a sustras din buzunarul pantalonului portmoneul în care se afla suma de circa 5.000 DM, un telefon mobil și cheile de la autoturism.
Pentru că a sesizat că atacatorul i-a sustras portmoneul, partea vătămată a revenit la banca de lângă bloc unde i-a găsit pe martorii K.T., K.N. și V.M. cărora le-a relatat că a fost tâlhărit în scara blocului.
Inculpatul a negat în mod constant comiterea faptei, susținând că deși o cunoaște pe martora M.S. pe care a vizitat-o în luna mai 2001, și știe că aceasta este prietenă cu partea vătămată, ultima dată când a fost în blocul acesteia a fost cu ocazia vizitei din luna mai.
Apărarea inculpatului a fost înlăturată, motivându-se că în realitate, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor V.N. și V.A. parterul de la scara blocului în care locuia partea vătămată este iluminat cu un bec care, în data de 11 iulie 2001, în jurul orelor 24,00 funcționa, iar a doua zi s-a constatat că a dispărut.
În urma cercetării la fața locului, de pe dulia becului ce ilumina holul s-a ridicat o amprentă care în urma examinării ei s-a stabilit că aparține inculpatului, (degetul mare de la mâna stângă). Raportul de expertiză dactiloscopică concluzionează că urma papilară în litigiu aparține inculpatului.
În plus, martorul K.T. susține, iar inculpatul nu neagă, că în după-amiaza zilei de 11 iulie 2001, acesta a fost văzut consumând băuturi la magazinul la care inițial au fost și partea vătămată cu martorii.
Prin urmare, este evident că inculpatul a observat pe partea vătămată, știa unde locuiește, și-a pregătit terenul întrerupând curentul electric prin distrugerea becului și apoi, în întuneric l-a așteptat, l-a atacat pe G.G. și l-a tâlhărit.
Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel solicitând achitarea sa pentru că nu a comis fapta.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr.235/A din 19 septembrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, cu motivarea că probele administrate în cauză dovedesc că acesta este autorul faptei, iar apărările făcute s-au dovedit a fi nesincere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul pe care o critică pentru același motiv invocat și la instanța de fond și cea de apel, respectiv că materialul probator de la dosar nu este în măsură să dovedească că el este autorul faptei, motiv pentru care a solicitat achitarea.
Critica formulată nu este întemeiată.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea în noaptea de 11 iulie 2001 a infracțiunii de tâlhărie asupra părții vătămate.
Probele administrate au confirmat că inculpatul prin violență a deposedat pe partea vătămată de bunuri în valoare de circa 60.000.000 lei.
În acest sens sunt rapoartele de constatare tehnico-științifică și de expertiză dactiloscopică prin care se concluzionează că urma papilară ridicată cu ocazia cercetării la fața locului de pe dulia becului a fost creată de impresiunea degetului mare de la mâna stângă a inculpatului, probe care se coroborează cu declarațiile martorului K.T. care atestă prezența inculpatului în după amiaza zilei de 11 iulie 2001 în apropierea blocului săvârșirii faptei și ale martorilor V.N. și V.A. care confirmă că în seara săvârșirii faptei, în jurul orei 24,00 , becul de pe hol funcționa, însă a doua zi dimineața au constatat că acesta dispăruse.
Față de aceste probe de vinovăție nu subzistă motivul de casare invocat de recurent.
Cum motivul de recurs invocat de inculpat este nefondat și cum alte cazuri de casarea a hotărârilor atacate, susceptibile de a fi invocate din oficiu nu se constată, recursul inculpatului urmează a fi respins conform art. 38515 alin.1 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală.
Se va computa din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 13 decembrie 2001 la 7 februarie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.R.C. împotriva deciziei penale nr.235/A din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsă perioada arestării preventive a inculpatului de la 13 decembrie 2001 la 7 februarie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată, în ședință publică, azi 7 februarie 2003.