S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul D.V.S. împotriva deciziei penale nr.595 din 2 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția I penală.

            S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat M.T., apărător desemnat din oficiu, lipsind partea vătămată.

            Procedura de citare a fost îndeplinită.

            Apărătorul a cerut admiterea recursului și în rejudecarea cauzei reducerea pedepsei.

            Procurorul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

           

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

            Prin sentința penală nr.595 din 24 iunie 2002 a Tribunalului București, secția I penală a fost condamnat inculpatul D.V.S. la pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.d și e cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal. Conform art.65 din Codul penal au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a și b din același cod pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

            În baza art.61 din Codul penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru un rest de pedeapsă de 1001 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2000 din 12 decembrie 2001 a  Judecătoriei  sectorului 6 București, rest contopit în pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute 5 ani și 2 luni închisoare.

            A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 1 martie 2002 la zi.

            Totodată, s-a luat act că partea vătămată B.V. nu s-a constituit parte civilă.

            Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt :

            La data de 28 februarie 2002, în jurul orelor 20,00, un grup de circa 20 tineri se deplasau pe B-dul Regina Elisabeta din direcția Sălii Polivalente unde se desfășurase Cupa liceelor la fotbal. Ajunși în fața liceului „Gh.Lazăr”, din grup s-a desprins inculpatul D.V.S. care o observase pe partea vătămată B.V., având la gât prins cu un șnur un telefon mobil, context în care inculpatul s-a hotărât să i-l sustragă.

            În realizarea rezoluției infracționale, inculpatul s-a apropiat de partea vătămată, a atins-o cu palma pe umăr pentru a-i distrage atenția, după care a tras cu putere de telefonul mobil. În urma bruscării, partea vătămată a căzut în genunchi, iar telefonul mobil s-a desprins căzând pe trotuar. În acel moment victima a început să strige după ajutor, timp în care inculpatul a ridicat telefonul punându-l în buzunar și a fugit împreună cu mai mulți tineri.

            După o scurtă distanță, inculpatul a oprit un taxi, însă alertat de strigătele de ajutor ale părții vătămate, conducătorul auto a oprit autoturismul, inculpatul reușind să fugă, pierzând telefonul mobil sustras. Organele de poliție sesizate au reușit să-l rețină pe numitul M.R., care-l însoțise pe inculpat.

            Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii și declarațiilor părții vătămate, proceselor verbale încheiate de organele de urmărire penală, dispozițiilor martorilor M.C. și M.R., probe coroborate cu declarațiile inculpatului care a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată.

            Curtea de Apel București – secția I penală, prin decizia  nr.595 din 2 octombrie 2002, a respins apelul formulat de inculpat, apel care a vizat reindividualizarea pedepsei.

            Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs, reluând motivul invocat în apel, în sensul redozării cuantumului pedepsei aplicate.

            Recursul nu este fondat.

            Instanțele de fond și de apel au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă de inculpat în textul de lege menționat, iar în ceea ce privește individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute în dispozițiile art.52 și 72 din Codul penal.

            Potrivit  dispozițiilor  art.72  din  Codul penal,  la stabilirea și aplicarea pedepsei instanța trebuie să țină seama de modalitatea concretă în care a fost comisă fapta, de gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite precum și de datele ce caracterizează persoana făptuitorului.

            În speță, aceste criterii de individualizare au fost respectate de instanța de fond și verificate de instanța de apel.

            Astfel, la dozarea pedepsei aplicate inculpatului s-a ținut seama de faptul că acesta, încurajat de prezența mai multor tineri cu care era prieten, a studiat momentul propice al atacării victimei, după ce observase că posedă un telefon mobil, a atacat-o, profitând de faptul că partea vătămată nu era însoțită și nu se afla în apropiere nici o persoană care ar fi putut interveni în sprijinul ei și a deposedat-o de bunul vizat.

            La dozarea pedepsei, instanțele au avut în vedere și urmările cauzate în urma săvârșirii infracțiunii, trauma psihică produsă victimei, care s-a văzut atacată în prezența unui număr mare de tineri care nu au intervenit în ajutorul ei, mai mult unul dintre aceștia (M.R.) l-a însoțit pe inculpat din momentul imediat următor comiterii infracțiunii.

            Referitor la profilul moral al inculpatului, din probele administrate a rezultat că acesta este recidivist postcondamnatoriu, anterior fiind condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și deși a beneficiat de dispozițiile de clemență ale dispozițiilor art.59 din Codul penal referitor la liberarea condiționată, nu a desprins concluziile necesare, a persistat în activitatea infracțională, comițând o nouă faptă antisocială la scurt timp după ce a fost pus în libertate.

            Toate aceste elemente de circumstanțiere ale faptei și făptuitorului au fost analizate de prima instanță și de cea de apel, iar sancțiunea stabilită, orientată spre limita inferioară a textului sancționator, este bine proporționalizată, de natură a asigura realizarea scopului coercitiv și preventiv educativ al pedepsei.

            În raport de considerentele arătate, Curtea constată că hotărârile pronunțate sunt temeinice și legale, motiv pentru care recursul declarat va fi respins ca nefondat în temeiul art.385¹⁵ pct.1 lit.b din Codul de procedură penală.

            Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art.192 alin.2 din același cod inculpatul recurent va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V.S. împotriva deciziei penale nr.595 din 2 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția I penală.

Deduce din pedeapsă, perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 1 martie 2002 la 7 februarie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 februarie 2003.