Asupra recursului în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Satu Mare, prin sentința penală nr. 212 din 10 iulie 2001, a condamnat pe inculpatul U.O.C. la 4 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c), cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
S-a reținut că, la 24 noiembrie 2000, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, după ce a fost lovit de fratele său, N.U., inculpatul l-a ucis, aplicându-i o lovitură de cuțit în hemitoracele stâng.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 202/A din 4 octombrie 2001, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
La 23 septembrie 2002, în baza art. 409 și art. 410 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anularea celor două hotărâri, motivând că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă între alte limite decât cele legale.
Recursul în anulare este întemeiat.
Potrivit art. 174 combinat cu art. 175 lit. c) C. pen., omorul săvârșit asupra unei rude apropiate se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.
Conform art. 76 alin. (2) C. pen., dacă se constată circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.
Prin urmare, cum pentru infracțiunea de omor calificat minimul special este de 15 ani închisoare, ca efect al reținerii scuzei provocării, instanța putea să coboare pedeapsa până la o treime din acest minim.
Este deci, nelegală pedeapsa mai mică de 5 ani închisoare.
Pe de altă parte, instanța nu a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite.
Cearta dintre frați s-a declanșat de la un pachet de țigări, iar inculpatul a suprimat viața fratelui său, profitând de momentul când acesta din urmă era întors cu spatele la el.
Ca atare, se impune stabilirea unei pedepse al cărei cuantum să reflecte gradul accentuat de pericol social al faptei și al făptuitorului, chiar dacă lui i se recunoaște circumstanța atenuantă a provocării.
Așa fiind, în baza art. 4141 C. proc. pen., recursul în anulare va fi admis conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 212 din 10 iulie 2001 a Tribunalului Satu Mare și deciziei penale nr. 202/A din 4 octombrie 2001 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpatul U.O.C.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la pedeapsa principală aplicată inculpatului.
Modifică pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în sensul că o majorează de la 4 ani și 6 luni închisoare, la 7 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 24 noiembrie 2000 la 12 februarie 2003.
Onorariul de avocat, în sumă de 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2003.