04/24/2023 |
09:45 |
- Panel: Completul pentru soluţionarea R.I.L.
- Solution number: 4/2023
- Solution date: 04/24/2023
- Solution type: Hotarâre
- Solution: Admite recursul
- Details: Decizia nr.4:Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 şi art. 136 din Codul de procedură civilă, competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar se va determina:
- cu respectarea specializării primei instanţe (complet/secţie), care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac;
- în considerarea obiectului şi naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţa de fond, în cazul soluţionării în prim grad de jurisdicţie a litigiului de către o instanţă care nu cuprinde structuri specializate (secţii/completuri).
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 aprilie 2023.
|