Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra recursului, pe baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 359 din 28 mai 2012 pronunțată în Dosarul nr. 3739/3/2012 a dispus în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. condamnarea inculpatei C.A.C. la o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit b) și c) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit b) și lit c) C. pen.

În temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpata C.A.C. la o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen. constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și c) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen.

În temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpata C.A.C. la o pedeapsă principală de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în forma participației improprii, prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., 35 alin. (3) C. pen. a contopit cele trei pedepse menționate mai sus și a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceasta urmând a executa în final o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare și o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua lit. b) și lit. c) C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea înscrisului falsificat, respectiv a contractului de împrumut încheiat între S.G.B. și C.A.C. și autentificat din 31 martie 2010 de Cabinetul de avocatură P.O.R.

În temeiul art. 6¹alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a dispus restituirea către martorul-denunțător B.R. de către inculpata C.A.C. a sumei de 27.500 euro, în echivalent în RON la data plății.

În temeiul art. 19 din Legea nr 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul-denunțător F.V., respectiv a sumei de 2.000 euro și a sumei de 12.000 RON.

În temeiul art. 19 din Legea nr 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul S.G.B., respectiv a sumei de 10.000 RON.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul D.E.N., respectiv a sumei de 2.000 euro.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, dispune confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul M.T.D. și M.D., respectiv a sumei de 2.000 euro.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul C.G., respectiv a sumei de 2.000 euro.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul D.M., respectiv a sumei de 1.500 RON.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul R.C.G., respectiv a sumei de 1500 RON.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul D.N. (în nume propriu și pentru martorul D.I.), respectiv a sumei de 6.000 euro.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul S.D.C., respectiv a sumei de 5.000 euro.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul Ș.E.C. (pentru D.E.N.), respectiv a sumei de 3.000 euro.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorii C.M. și C.G., respectiv a sumei de 2.000 euro.

În temeiul disp. art. 35 alin. (4) C. pen., a dispus cumularea măsurilor de siguranță, respectiv confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. a sumei de 24.000 euro și 25.000 RON.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpata la plata sumei de 20.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, în Dosarul nr. 52/P/2010, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatei M.G. pentru săvârșirea infracțiunii de tragic de influență în forma prev. de art. 258 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și a inculpatei C.A.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (79 acte materiale), cu art. 33 lit. a) C. pen.

Actul de inculpare a reținut, în esență, cu privire la infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., sub aspectul căreia sunt cercetate inculpatele M.G. și C.A.C., că în luna mai 2008, martorii B.R. și M.R., asociați la SC M.C. SRL au hotărât să construiască un imobil cu mai multe etaje pe un teren, proprietatea celui din urmă, situat in București, sectorul 4. Cei doi martori au constatat că, pentru realizarea acestei construcții era necesară obținerea aprobărilor de la A.N. sector 3 - 4 pentru devierea unei conducte de apă ce traversa terenul respectiv. În vederea rezolvării acestei probleme, denunțătorul B.R. a cunoscut-o pe inc. M.G., angajată la această instituție, prin intermediul fiului acesteia, martorul C.B.

După ce denunțătorul B.R. i-a expus problema inc. M.G., aceasta i-a pretins suma de 25.000 euro, spunându-i denunțătorului că îi va da șefului A.N. sectorul 3 - 4 pentru aprobarea devierii conductei. Totodată, inculpata i-a cerut în avans suma de 5.000 de euro, sumă pe care B.R. i-a dat-o la scurt timp, întâlnindu-se cu inculpata lângă B.C.R. din Piața Universității.

Ulterior, inc. M.G. i-a spus denunțătorului că suma de 5.000 euro a fost dată directorului de la A.N. sector 3 - 4.

În luna decembrie 2008 inc. M.G. i-a cerut denunțătorului 1.000 euro, precizându-i că acești bani sunt pentru ea și pentru inc. C.A.C. (pe care deja i-o prezentase la acea dată) și că această sumă va fi „scăzută” din cei 25.000 de euro ce reprezentau „costul” aprobării devierii conductei.

În luna ianuarie 2009, inc. M.G. i-a mai cerut denunțătorului B.R. încă 1.500 de euro, pentru a fi dați „d-lui Z. din Primăria Capitalei”, persoană care ar fi putut urgenta aprobarea devierii conductei.

În lunile următoare, denunțătorul a discutat de mai multe ori cu inc. M.G., iar aceasta, de fiecare dată, îl asigura că problema se va rezolva deoarece banii fuseseră dați persoanelor cu putere de decizie.

Fiind audiată, inculpata M.G. a recunoscut săvârșirea acestei fapte, declarând, printre altele, că:

„(…) După ce a primit avizul negativ în care era informat că avizarea mutării conductei trebuia obținută de la Primăria Capitalei, urmând ca A.N. să execute efectiv lucrarea, i-am spus lui B.R. că am o prietenă la Primăria Capitalei, care lucrează ca secretară a Primarului V., referindu-mă la C.A.C., cu care deja vorbisem despre această problemă. Aceasta se declarase de acord să îi rezolve problema și îmi spusese să nu-i dau numele real, ci să o prezint ca „D.” - secretara Primarului V.

Sub această titulatură i-am prezentat-o lui B.R.

Conform discuției cu C.A.C., i-am spus lui B.R. că în primă fază îl va costa 5.000 euro, bani care urmau să ajungă la C.A.C., aceasta urmând să-i dea mai departe anumitor funcționari din cadrul Primăriei Municipiului București (P.M.B.). Unul din numele funcționarilor respectivi pe care C.A.C. îl inculpata ca cel mai des în legătură cu problema devierii conductei, era un anume „Z. de la Rețele Edilitare”.

Nu este adevărat că i-aș fi spus că acești bani sunt pentru un șef de-al meu de la A.N., cei 5.000 euro i-am remis C.A.C., mai puțin suma de 1.000 euro, care mi-au revenit mie ca și comision.

După câteva zile, C.A.C. mi-a spus că se poate rezolva problema lui B.R., dar îl va costa încă 30.000 euro, ceea ce eu i-am transmis acestuia.

Lui B.R. i s-a părut prea mare suma, eu stabilind în final cu el suma de 25.000 euro ca preț total, din care urmau a se scade cei 5.000 euro deja dați. În contul acestor 25.000 euro am mai primit încă o mie de euro de la B.R., la sfârșitul anului 2008, pe care i-am împărțit în mod egal cu C.A.C. (…)”

Întrucât rezolvarea problemei devierii conductei depindea de obținerea de la Primăria Capitalei a Certificatului de Urbanism pentru construcția pe care intenționau să o ridice, în luna august 2008, inc. M.G. i-a spus denunțătorului B.R. ca poate intermedia și rezolvarea acestei probleme, dar că va trebui sa plătească suma de 75.000 euro, distinct de suma aferenta devierii conductei. În urma negocierii, suma a fost stabilită la 60.000 de euro. Inculpata M.G. i-a spus denunțătorului că va rezolva și această problemă printr-o prietenă, pe nume „D.”, care lucrează la Primăria Capitalei, pe funcția de secretară a primarului V. (referindu-se de fapt la inc. C.A.C.).

Ca și în cazul problemei devierii conductei, inculpata M.G. a cerut un avans, respectiv jumătate din suma de 60.000 euro, bani care ar fi urmat sa ajungă la diferiți funcționari din cadrul Primăriei Municipiului București și ai Primăriei Sectorului 4, prin intermediul inc. C.A.C. Această sumă de 30.000 de euro a fost dată de către B.R. inculpatei M.G., în 3 tranșe, respectiv 27.000 euro, 2.000 euro și 1.000 euro, cu precizarea că cei 2.000 euro au fost dați prin intermediul fiicei inculpatei, C.E.C.

Martora C.E.C. a confirmat atât primirea unui plic cu bani de la B.R., cât și faptul că, în aceeași zi, la indicația mamei sale, s-a întâlnit cu inc. C.A.C. și i-a remis plicul respectiv.

Pe parcursul discuțiilor avute cu inc. M.G., denunțătorului i-au fost menționate mai multe nume de funcționari la care ar fi fost împărțită suma de 30.000 de euro, respectiv „I.Ș.”; „domnul C. - arhitect șef sector 4”; „V.M. de la Comisia de Urbanism”.

Cu privire la această faptă, inc. M.G. a declarat că:

„(…) În paralel cu problema conductei de apă, dar legat tot de construcția acelui imobil, la rugămintea lui B.R. pe care i-am transmis-o C.A.C., aceasta a declarat că îl poate ajuta și cu obținerea Certificatului de Urbanism, a PUD - ului și a PUZ - ului.

Conform indicației primite de la C.A.C., i-am comunicat lui B.R. că se poate rezolva, dar îl va costa alți 75.000 euro, distinct de cei 25.000 euro, bani care urmau să ajungă, din câte mi-a spus ea, la membrii Comisiei de Avizare a PUD și PUZ.

I-am transmis lui B.R., dar acesta nu a fost de acord cu această sumă, în cele din urmă C.A.C. spunându-mi că „ultima sumă” este de 60.000 euro,

I-am comunicat lui B.R., iar acesta a fost de acord.

Conform înțelegerii cu C.A.C. i-am comunicat lui B.R. că jumătate din suma de 60.000 euro trebuie dată înainte și jumătate la momentul rezolvării.

După un timp, am fost trimisă de C.A.C. la Primăria Sector 4, „din partea ei” la d-na I.Ș. - funcționar în cadrul Serviciului Urbanism, pentru a depune actele primite de mine de la B.R., pentru eliberarea Certificatului de Urbanism. (…)

Am primit ulterior cei 30.000 euro de la B.R., fiindu-mi înmânați în diferite tranșe: 27.000 euro, 2.000 euro primiți de fiica mea și remiși direct C.A.C. (eu fiind plecată din oraș în acel moment), iar 1.000 euro am primit-o de la asociatul lui B.R. - M.R.

Este adevărat că i-aș fi spus lui B.R. că unul din funcționarii „implicați” în problemă, este V.M. - membru în Comisia de Urbanism, pentru că așa îmi spusese C.A.C., că la acesta va ajunge o parte din sumele primite. (…)”. Inc. M.G. a precizat că din cei 30.000 euro, ei i-a revenit o sumă cuprinsă între 5.000 - 7.000 euro, restul ajungând la inc. C.A.C.

Martorul F.V. - patron al restaurantului „L.” din Parcul Tineretului, sector 4 București, aflând de la M.R. că B.R. are „relații” în cadrul Primăriei Capitalei, l-a rugat pe acesta din urmă să îl pună și pe el în legătură cu persoanele care l-ar putea ajuta pentru a rezolva o problemă legată de concesionarea terenului pe care se afla o parte a restaurantului.

Astfel, în a doua jumătate a anului 2008, martorul F.V. a cunoscut-o pe inc. M.G. Expunându-i problema, aceasta i-a comunicat după câtva timp, prin B.R., că a luat legătura cu „D.” și că se poate rezolva în schimbul sumei de 60.000 euro, sumă care în final a fost redusă, în urma negocierii, la 55.000 de euro.

Pe parcursul lunilor următoare, martorul F.V. a dat aproximativ 16.000 de euro din cei 55.000 de euro conveniți, atât direct lui M.G. cât și prin intermediul lui B.R. În cadrul discuțiilor pe care inculpatele M.G. și C.A.C. le-au avut cu F.V. și B.R., au menționat numele unui funcționar din cadrul Primăriei Capitalei, „M.S.”, care ar fi primit o parte din această sumă (4.500 de euro), persoană pe care însă cei doi martori nu au văzut-o niciodată, deși au discutat la telefon cu cineva care s-a recomandat cu acest nume.

De asemenea, martorilor le-au mai fost indicate și alte nume de funcționari care ar fi fost implicați în rezolvarea problemei, respectiv M.M. și S.B.

Și cu privire la această faptă inc. M.G. și-a recunoscut implicarea, declarațiile sale coroborându-se cu cele ale martorilor B.R., F.V. și M.R.

Astfel, inculpata M.G. a declarat că:

„ (…) La sfârșitul anului 2008, B.R. mi-a spus că un asociat de-al lui M.R. are în Parcul Tineretului o terasă numită L., pe care ar dori să o extindă și mi-a cerut să o întreb pe „D.” dacă îl poate ajută să obțină o suprafață mai mare decât ar fi putut obține în mod normal în urma licitației. În urma discuției pe care am avut-o cu C.A.C., aceasta mi-a spus că se poate rezolva și că îl va costa 60.000 euro.

I-am transmis lui B.R. acest lucru, dar în cele din urmă suma convenită cu acesta a fost la 55.000 euro.

Conform indicațiilor C.A.C., i-am cerut lui B.R. documentele firmei și un avans de 2.000 euro.

Atât banii cât și documentele i le-am înmânat C.A.C.

Ulterior, prin intermediul meu, C.A.C. i-a transmis lui B.R. numărul de telefon al lui M.S. - funcționar din cadrul P.M.B. Mai târziu, din discuțiile cu B.R. și cu C.A.C., am înțeles că B.R. i-ar fi dat lui M.S. suma de 4.500 euro.

Precizez că atât C.A.C. cât și B.R. mi-au confirmat că M.S. ar fi luat personal banii.

În toamna anului 2009, am primit de la B.R. suma de 220 milioane ROL, bani despre care i-am spus acestuia că vor ajunge prin intermediul „D.” la Comisia de Concesionare. (…)

Arăt că din „problema terasei” mie mi-au revenit aproximativ 100 milioane ROL. (…)”.

Atitudinea inc. C.A.C. a fost de negare totală, excluzând orice implicare în săvârșirea faptelor mai sus descrise, declarând că, deși este adevărat că o cunoaște de mai mulți ani pe M.G. și că știa de la aceasta că se ocupa cu „rezolvarea” unor probleme legate de spații comerciale și case naționalizate, nu a știut nimic despre „afacerile” acesteia cu B.R., M.R. sau F.V.

De asemenea, inc. C.A.C. a negat atât că ar fi discutat vreodată cu martorii, cât și faptul că s-ar fi întâlnit cu vreunul dintre ei, admițând totuși că este posibil să îl fi cunoscut pe B.R. cu ocazia unei întâlniri cu M.G. care i-ar fi prezentat o persoană numită B.R.

Mai mult, inculpata C.A.C. a afirmat că, la vremea respectivă, ea știa despre M.G. că lucrează în Primăria Capitalei și a aflat că acest lucru nu este real, abia în vara anului 2010, când a formulat denunțul împotriva acesteia, într-un dosar instrumentat tot de D.N.A., dosar în care M.G. a fost arestată preventiv.

Apărarea inculpatei C.A.C. este combătută prin declarațiile inc. M.G. și a martorilor B.R., F.V. și M.R. din care rezultă că aceștia din urmă au discutat atât telefonic, cât și direct, cu inculpata C.A.C. și că o parte din banii dați de către aceștia au ajuns în posesia inc. C.A.C. prin intermediul inc. M.G. și a fiicei acesteia, martora C.E.C.

Mai mult decât atât, odată cu denunțul formulat, B.R. a pus la dispoziția organelor de urmărire penală o serie de mesaje de tip SMS primite pe telefonul său de la numerele de telefon care aparțineau inculpatelor, deci inclusiv de la numărul de telefon 1., ce aparținea inc. C.A.C. Cu titlul de exemplu, redăm textul mesajelor trimise de inc. C.A.C., din care rezultă că exista o „afacere” între ea și denunțător, că afacerea era legată de un anumit „aviz” și că în aceasta era implicată și inc. M.G.:

- „te sunam să știu ce fac nu dau drumu să se facă avizu. vb. dar drumu la ăla nu dau”.

- „scuze nu te mai deranjez. faci cum vrei e interesu tău nu mă rog de nimeni”.

- „eu când am vb. cu tine ti-am zis jumatea lunii cum ii ia M.G. ție ti dă”.

Totodată, s-a mai dispus trimiterea în judecată a inculpatei C.A.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, în formă continuată, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen și fals intelectual, în forma participației improprii, prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000., dându-se relevanta următoarei situații de fapt: în cursul anului 2009 a pretins și a primit diferite sume de bani, cuprinse între 3.000 - 6.000 euro, de la mai multe persoane ce aveau depuse cereri în vederea repartizării unei locuințe A.N.L., lăsând să se creadă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Primăriei Sectorului 6 cu atribuții în repartizarea locuințelor A.N.L. și poate interveni pe lângă aceștia pentru a-i determina să le repartizeze astfel de locuințe, constituie infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; la începutul anului 2010, inc. C.A.C. i-a pretins învinuitului S.G.B. suma de 20.000 RON, din care a primit 10.000 RON, pentru a uza de influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcționari din cadrul Primăriei Sectorului 6 cu atribuțiuni în repartizarea de locuințe din fondul ANL și a le determina să avizeze favorabil cererea acestuia de a-i fi atribuită o asemenea locuință. În scopul ascunderii destinației reale a banilor, cei doi au încheiat un contract de împrumut fictiv, contract autentificat (fără vinovăției) din 31 martie 2010 la Cabinetul de avocatură P.O.R., faptă ce constituie infracțiunea de fals intelectual, în forma participației improprii, prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Ulterior verificării și constatării regularității actului de sesizare a instanței, potrivit art. 300 C. proc. pen., inculpata M.G. a învederat instanței faptul că recunoaște săvârșirea infracțiunilor deduse judecății și că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cererea de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. fiind admisă de instanță în ședința publică din data de 6 februarie 2012.

Prin sentința penală nr. 84 data de 07 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a-II-a penală, în Dosarul nr. 76771/3/2011, s-a dispus disjungerea soluționării cauzei în ceea ce o privește pe inculpata C.A.C. și constituirea unui nou dosar (respectiv Dosarul nr. 3739/3/2012 înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a-II-a penală), fixând termen pentru soluționarea noului dosar în data de 5 martie 2012.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi- instanța a examinat și apreciat materialul probator confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autoarei acestora în care sens a constatat următoarele:

În perioada mai 2008 - august 2009, inculpata M.G. în calitate de angajată la SC A.N. SA, a pretins împreună cu C.A.C., M.G. suma totală de 145.000 de euro de la martorii B.R. B.R. și F.V. și a primit în mai multe tranșe suma de 45.500 de euro, pentru a uza de influența pe care au lăsat să se creadă că o au asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul A.N., Primăriei sectorului 4 și Primăriei municipiului București și a le determina să avizeze favorabil cererile martorilor cu privire la construirea unui imobil P+8 în București, B-dul A.O., sect. 4 și, respectiv, la concesionarea unei suprafețe de teren în Parcul Tineretului, aferentă Restaurantului „L.”

Analizând actele de urmărire penală efectuate în cauză, Tribunalul a constatat ca situația de fapt reținuta în cuprinsul actului de sesizare a instanței corespunde realității, ea fiind de altfel recunoscuta ca atare de către inculpata M.G., audiată ca martor în Dosarul nr 9031/3/2012, în ședința publică din 5 martie 2012, declarația acesteia fiind atașată la dosar.

Instanța a înlăturat apărările inculpatei C.A.C. potrivit cărora faptele imputate sunt doar o expresie a răzbunării M.G. ca fiind făcute pro causa, deoarece situația de fapt reținută de instanță este dovedită pe baza următoarelor coroborării declarațiilor martorilor denunțători B.R. (reaudiat în fața instanței de fond în data de 2 aprilie 2012, declarația acestuia, luată sub formă de prestare de jurământ religios, fiind consemnată în scris și atașată la dosar) și F.V. (în privința acestui martor, decedat pe parcursul procesului penal, conform dovezilor depuse la dosar), procesele-verbale de transcriere a comunicările de tip SMS interceptate și înregistrate cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, toate coroborate cu declarațiile inculpatei M.G.

Din declarațiile martorilor denunțători B.R. și F.V. a rezultat că aceștia din urmă au discutat atât telefonic, cât și direct, cu inculpata C.A.C. și că o parte din banii dați de către aceștia au ajuns în posesia inc. C.A.C. prin intermediul inc. M.G. și a fiicei acesteia, martora C.E.C.

Din probele existente la dosar a rezultat că cele două inculpate se cunosc de mai mulți ani, existând o relație de prietenie suficient de strânsă încât să fie evident că inc. C.A.C. știa despre inc. M.G. că lucrează la A.N. și nu la Primăria Capitalei, la dosarul de urmărire penală existând dovada că inc. M.G. i-a trimis anumite sume de bani prin mandat W.U. inc. C.A.C. în străinătate etc.

În drept, faptele inculpatei C.A.C. care, în calitate de angajată la Primăria Sectorului 6 București, împreună cu inculpata M.G., angajată la SC A.N. SA și, respectiv, în perioada mai 2008 - august 2009, au pretins suma totală de 145.000 de euro de la martorii B.R. și F.V. și au primit în mai multe tranșe suma de 45.500 de euro, pentru a uza de influența pe care au lăsat să se creadă că o au asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul A.N., Primăriei sectorului 4 și Primăriei municipiului București și a le determina să avizeze favorabil cererile martorilor cu privire la construirea unui imobil P+8 în București, B-dul A.O., sect. 4 și, respectiv, la concesionarea unei suprafețe de teren în Parcul Tineretului, aferentă Restaurantului „L.”, întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Astfel, în raport cu prevederile art. 257 alin. (1) C. pen., infracțiunea de trafic de influență există atunci când făptuitorul are în mod real o influență asupra unui funcționar, cât și atunci când făptuitorul lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, deși influența nu există în realitate. Prin urmare, fapta de a pretinde și de a primi o sumă de bani, săvârșită de o persoană care lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, chiar dacă în realitate făptuitorul nu are o astfel de influență, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență. Vinovăția inculpatei C.A.C., îmbrăcând forma intenției directe prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. este demonstrată prin mijloacele de probă administrate în cauză relevante pentru a pune în evidență activitatea infracțională inculpatei, respectiv declarațiile martorilor denunțători B.R. și F.V., procesele-verbale de transcriere a comunicările de tip SMS interceptate și înregistrate cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, toate coroborate cu declarațiile inculpatei M.G.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în legea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, precum și de persoana și conduita inculpatei.

Sub acest aspect instanța a mai reținut că măsurile dispuse împotriva persoanelor care sunt acuzate și față de care există probe că au comis infracțiuni de corupție trebuie să reflecte nu doar din punct de vedere penal sancțiunea, dar trebuie să reflecte și mesajul social transmis prin intermediul sistemului judiciar. Din perspectivă criminologică, instanța a mai reținut că faptele de corupție trebuie sancționate cu privare de libertate, sancțiuni pecuniare, confiscarea produselor obținute din infracțiune, deoarece corupția necesită și un mesaj de descurajare. De aceea unul dintre criteriile de apreciere a periculozității pe care o reprezintă trebuie raportate la justețea măsurii aplicate, prin prisma corupției într-o instituție publică, a cărei menire este apărarea ordinii sociale. Activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatei C.A.C. demonstrează necesitatea de a crea mecanisme de descurajarea a persoanelor orientate către activități ilicite de acest gen. Corupția reprezintă un pericol corosiv pentru întregul segment de activitate administrativă iar comportamentele ilicite tangențiale acestui segment de activitate trebuie curmate prin măsuri care să contribuie la realizarea scopului educativ, coercitiv și preventiv al procesului penal. În cauză, printr-un arsenal de mijloace ilicite, inculpata a pretins că are influență pe lângă persoane care dețin funcții publice, solicitând sume de bani, utilizând tactici de convingere și interesare.

Față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. instanța a condamnat pe inculpata C.A.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Având în vedere modul de operare folosit de inculpata C.A.C., care pretindea, direct sau prin intermediari, diverse sume de bani pentru intervențiile pe care afirma că poate să le facă în cadrul Primăriei Municipiului București, din care solicita ca la început să-i fie plătită aproximativ jumătate din suma pretinsă, comisioanele urmând să fie scăzute din restul de bani pe care ar fi trebuit să-l plătească la final, astfel că, în realitate, persoanele intermediare nu încasau nici un ban, instanța va reține că se justifică aplicarea unei pedepse complementare conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

Sub aspectul pedepselor accesorii, instanța a mai reținut că aplicarea acestora trebuie realizată atât în baza art. 71 și 64 C. pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/ 1994.

Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislația britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deținuților condamnați, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracțiunii” (aceeași concepție a legiuitorului reflectându-se și în legislația română actuală, n. inst.). Curtea a acceptat „că există o marjă națională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deținuților poate fi justificată în timpurile moderne și a modului de menținere a justului echilibru”, însă a concluzionat că art. 3 din Primul protocol adițional a fost încălcat, întrucât „legislația națională nu analizează importanța intereselor în conflict sau proporționalitatea și nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deținut, în orice împrejurare, intră în marja națională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză și-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricții automate impuse deținuților condamnați și se poate pretinde victimă a acestei măsuri”. În același sens este și hotărârea Calmanovici împotriva României.

În consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

În același sens este și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza I - c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Astfel, natura faptei săvârșite și circumstanțele producerii acesteia a determinat instanța a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, și în consecință, în temeiul art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a exercita profesia în baza căreia a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnată.

Atât din conținutul convorbirilor interceptate, cât mai ales din audierea martorilor S.G.B., C.A.C., C.D., D.N., I.G., M.P.I., D.M., R.C.G., Ș.G., C.G., C.M., N.C.M., S.P., D.C., D.M., A.T.M., D.E.N., Ș.E.C., M.T., M.D., B.A.M. a rezultat modul de operare al inculpatei C.A.C., constând în aceea că banii erau ceruți înainte de soluționarea cererii, existând însă și cazuri în care inculpata convenea cu „clienții” ca jumătate din bani să fie dați înainte de primirea repartiției, iar cealaltă jumătate la final. Pentru „rezolvarea” acestor repartiții inculpata pretindea sume cuprinse între 2.000 și 6.000 de euro și luând în calcul doar sumele declarate de persoanele care au putut fi identificate și audiate, a rezultat că aceasta a pretins numai de la 8 persoane 30.000 euro și a primit 22.000 euro.

Astfel, în perioada 2008 - 2010, inculpata C.A.C., profitând că este angajată la Primăria Sectorului 6 București, a pretins și primit diferite sume de bani de la mai multe persoane promițându-le că le va obține repartiția unor locuințe A.N.L. sau locuințe sociale, folosindu-se de influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcționari cu atribuții în repartizarea unor astfel de locuințe. Pe fondul interesului crescut al cetățenilor în obținerea unei locuințe A.N.L. ori sociale, inculpata C.A.C. a cunoscut, inclusiv prin intermediari, mai multe persoane din diferite medii de activitate, cărora le făcea cunoscut mai întâi faptul că lucrează la primărie și apoi îi asigura că, în schimbul unei sume de bani, le va obține repartiția pentru o locuință.

Din coroborarea convorbirilor telefonice purtate între inculpata și martorii S.G.B., C.A.C., C.D., D.N., I.G., M.P.I., D.M., R.C.G., Ș.G. C.G., C.M., N.C.M., S.P., D.C., D.M., A.T.M., D.E.N., Ș.E.C., M.T., M.D., B.A.M., cu declarațiile acestora din urmă, a rezultat următoarea situație de fapt:

La începutul anului 2010, prin intermediul unei cunoștințe, învinuitul S.G.B., care avea depusă încă din anul 2007 la Primăria Sectorului 6 o solicitare pentru repartizarea unei locuințe din fondurile A.N.L., a cunoscut-o pe inc. C.A.C. care i s-a recomandat ca fiind secretara „șefei A.N.L. sector 6”.

În urma discuțiilor, s-au înțeles ca inculpata să îl ajute să obțină repartiția, în schimbul sumei de 20.000 RON, sumă din care inculpata a precizat că doar 20% i-ar reveni ei, restul urmând să ajungă la funcționarii cu atribuții în repartizarea locuințelor A.N.L.

Învinuitul S.G.B. i-a dat jumătate din sumă, respectiv 10.000 RON, urmând ca cealaltă jumătate să fie remisă la momentul soluționării dosarului.

Dorind, conform propriei declarații, să aibă o „garanție” cu privire la eventuala restituire a sumei remise, învinuitul i-a propus învinuitei să îi dea acești bani printr-un contract de împrumut. Astfel, cei doi au încheiat în mod fictiv contractul de împrumut autentificat la Cabinetul avocatei P.O.R., în 31 martie 2010, prin care inc. S.G.B. o „împrumută” pe inc. C.A.C. cu suma de 10.000 RON, fără a aduce la cunoștință avocatului, caracterul fictiv al contractului.

În lunile următoare cei doi au ținut legătura telefonic, inculpata asigurându-l de fiecare dată că solicitarea sa va fi rezolvată, dar trebuie să mai aibă răbdare. În cele din urmă, învinuitul a renunțat să mai aștepte și a solicitat restituirea celor 10.000 RON, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

Inculpata C.A.C. a recunoscut în mare parte săvârșirea infracțiunii așa cum a fost descrisă mai sus, negând însă că s-ar fi recomandat ca „secretara șefei A.N.L.” sau că i-ar fi menționat că un anumit procent din bani va reveni funcționarilor cu rol de decizie în soluționarea cererii acestuia.

Inculpata a declarat că s-au înțeles pentru suma de 17.000 RON (echivalentul a 4.000 euro), și nu 20.000 RON așa cum susține învinuitul, recunoscând însă că a primit 10.000 RON ca avans.

A apreciat ca sinceră depoziția învinuitului, întrucât așa cum se va vedea și în celelalte cazuri, atunci când inculpata convenea cu „clienții” ca banii să se dea în două tranșe, adică „înainte” și „după”, le pretindea ca avans jumătate din sumă.

Relevantă în susținerea declarației învinuitului a fost apreciată și convorbirea telefonică purtată la data de 05 mai 2010, ora 18:07:39, cu C.A.C.

În anul 2008 inculpata C.A.C. s-a cunoscut la un salon cosmetic cu martora D.N. Aceasta avea depus de aproximativ 2 ani un dosar la Primăria Sectorului 6, pentru obținerea unei locuințe A.N.L., situație în care se afla și fratele său, martorul D.I.

Aflând de la inculpata că lucrează în cadrul acestei instituții, D.N. s-a înțeles cu aceasta ca, în schimbul sumei de 3.000 de euro de fiecare, să îi ajute să obțină repartițiile. Acești bani au fost dați inculpatei de către D.N., fratele său neîntâlnindu-se și nediscutând niciodată telefonic cu C.A.C.

Tot pentru repartizarea unor locuințe A.N.L., inculpata a mai primit în anul 2009 de la alte două persoane, G.M. și M.P.I., colegi ai logodnicului martorei D.N., câte 2.000 euro, ca parte din „tariful” de 3.000 euro, aceștia având și ei depuse deja dosarele la Primăria Sector 6.

Întrucât inculpata nu a dorit să se cunoască sau să discute la telefon cu cele două persoane, D.N., ca și în cazul fratelui său, a fost cea care a primit și înmânat învinuitei sumele respective.

Cu privire la aceste sume, martora D.N. a declarat că, ulterior remiterii lor, inculpata a lăsat-o să înțeleagă că a dat o parte din ele unor funcționari cu atribuțiuni în repartizarea locuințelor A.N.L., fără însă a-i preciza funcția sau numele acestora.

În perioada următoare D.N. a ținut legătura telefonic cu inc. C.A.C., de fiecare dată primind diferite explicații referitoare la întârzierea soluționării cererilor, dar și asigurări că se vor rezolva.

Pe la jumătatea anului 2010, D.N. a solicitat restituirea sumelor de bani, dar numai colegii logodnicului său, G.M. și M.P.I., și-au primit banii înapoi de la inculpata.

Declarațiile martorei D.N. se coroborează cu cele ale fratelui său D.I., care a confirmat că i-a dat acesteia suma de 3.000 de euro cu scopul de a-i înmâna lui C.A.C., care ar fi urmat să intermedieze și soluționarea cererii sale privind repartizarea unei locuințe din fondurile A.N.L.

Inculpata a recunoscut comiterea faptelor mai sus descrise, dar a menționat că a primit doar câte 1.000 de euro pentru fiecare din cele 4 dosare, bani pe care i-a restituit în integralitate.

Depoziția martorei D.N. s-a coroborat și cu convorbirile telefonice interceptate in cauză.

Martora N.C.M. (fostă Ș.) avea depus la Primăria Sectorului 6, încă din anul 2006, un dosar pentru repartizarea unei locuințe A.N.L., a aflat de la verișoara sa, S.P., prin luna mai 2009, că aceasta are o cunoștință pe nume „C.A.C.”, ce ar putea-o „ajuta” în rezolvarea acestei probleme.

N.C.M. a declarat că S.P. i-ar fi spus despre „C.A.C.” doar că este „juristă”, fără a-i da alte amănunte și că i-ar putea verifica dosarul pentru a vedea dacă este complet și ar putea „urgenta” soluționarea acestuia.

La rândul ei, S.P. a confirmat că a avut această discuție cu N.C.M., afirmând însă că nu își mai amintește ce funcție i-a spus inculpata că are în cadrul Primăriei Sectorului 6, dar că este posibil ca aceasta să se fi dat drept jurist.

Astfel, prin intermediul lui S.P., martora N.C.M. s-a înțeles cu inc. C.A.C. ca, în schimbul sumei de 6.000 euro, aceasta din urmă să se ocupe de „rezolvarea” problemei. Conform înțelegerii, N.C.M. i-a dat, în două tranșe, suma de 2.200 euro verișoarei sale, care i-a remis învinuitei, urmând ca restul sa fie achitați la momentul primirii repartiției.

În lunile următoare cele două martore au ținut legătura telefonic cu C.A.C., iar la începutul anului 2010 s-au și întâlnit cu aceasta, de fiecare dată primind asigurări din partea învinuitei că problema este în curs de rezolvare.

În cele din urmă, la sfârșitul lunii aprilie 2010, N.C.M. i-a cerut inculpatei restituirea sumei de bani, sumă pe care a primit-o tot prin intermediul lui S.P.

Inculpata a recunoscut comiterea faptei, dar cu precizarea că suma primită a fost de 1.200 euro din cei 3.000 de euro pretinși.

Depoziția martorei N.C.M. este susținută și se coroborează cu convorbirea telefonică avută cu inculpata la data de 27 aprilie 2010, ora 10:52:54.

În prima jumătate a anului 2009, martorul A.T.M., aflând de la o colegă de serviciu - martora D.C., că soțul ei - D.M. este casier la Direcția de Administrare a Fondului Locativ sector 6, a rugat-o să se intereseze dacă un dosar A.N.L. poate fi mutat de la Primăria sectorului 3 la Primăria Sectorului 6. În speță era vorba de dosarul soției sale depus la Primăria Sectorului 3, înainte de a se căsători și a-și schimba domiciliul în sectorul 6.

Astfel, martorul D.M. a rugat-o pe inculpata C.A.C. să se intereseze cu privire la această problemă și, după câtva timp, aceasta i-a spus că mutarea dosarului se poate rezolva însă șansele de primire a unei repartiții ar fi mici, datorită punctajului scăzut pe care l-ar avea titulara solicitării. Totodată, inculpata s-a oferit să se ocupe ea de rezolvarea repartiției, în schimbul sumei de 5.000 euro, bani care ar fi urmat să fie dați persoanelor cu atribuții în repartizarea locuințelor. Comunicându-i aceste aspecte lui A.T.M., acesta s-a declarat de acord să apeleze la „serviciile” inc. C.A.C.

Declarația sa este susținută și de declarația soției sale, D.C. și se coroborează cu declarația martorului A.T.M., care a confirmat existența acestor discuții.

La jumătatea anului 2009, A.T.M. i-a dat lui D.M. suma de 5.000 de euro, pe care acesta i-a remis-o inculpatei C.A.C.

La începutul anului 2010, când au început să se facă repartizările de locuințe A.N.L., la presiunea lui A.T.M., D.C. și D.M. au avut mai multe discuții telefonice cu inculpata, de fiecare dată aceasta asigurându-i că se va rezolva, dar că va mai dura.

În cele din urma A.T.M. i-a solicitat lui D.C. să îi comunice inculpatei că renunță și că dorește să îi fie restituiți cei 5.000 de euro. În această situație, D.C. s-a întâlnit cu inculpata de la care a primit această sumă, pe care i-a restitui-o lui A.T.M.

Inculpata a recunoscut existența acestor înțelegeri, precum și primirea banilor, negând însă cuantumul lor, declarând că „prețul” cerut a fost de 2.500 de euro (și nu 5.000 euro), pe care i-a și primit.

Declarațiile martorilor D. se coroborează cu convorbirile telefonice purtate de aceștia cu inc. C.A.C.

În anul 2008, prin intermediul unei cunoștințe, D.E.N. a cunoscut-o pe inc. C.A.C., care i-a spus că lucrează în cadrul Primăriei Sectorului 6.

Fiind interesată de obținerea unei locuințe sociale, D.E.N. s-a înțeles cu inculpata ca, în schimbul sumei de 2.000 de euro, aceasta să se ocupe personal de întocmirea dosarului și, ulterior să „intervină” la funcționarii responsabili de repartizarea acestor locuințe.

Banii au fost dați prin intermediul fratelui martorei D.E.N., Ș.E.C. Ulterior, martora s-a mai întâlnit cu inculpata de două ori, pentru a-i înmâna documentele necesare depunerii cererii și pentru a primi de la aceasta un bon cu numărul de înregistrare.

În următorii doi ani cele două au discutat la telefon și, de fiecare dată, inculpata a invocat diferite pretexte pentru care cererea martorei nu se rezolvase.

În cele din urmă martora D.E.N. a renunțat și a cerut restituirea sumei, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici până în prezent.

Inculpata C.A.C. a negat total comiterea faptei, declarând că nu își amintește să o fi cunoscut pe D.E.N. și, cu atât mai puțin, să fi primit vreo sumă de bani de la aceasta sau de la fratele acesteia, pentru rezolvarea repartiției unei locuinței.

6. În anul 2007 martora B.A.M., colegă de serviciu cu soțul inculpatei, a convenit cu aceasta să o ajute să obțină o locuință A.N.L. pe numele soțului martorei, B.C.

În acest sens, inculpata i-a spus că „ajutorul” o va costa 2.000 de euro pentru că titularul cererii are „punctaj mic” și singura șansă e „să dea niște bani” (jumătate din sumă înainte), propunere cu care B.A.M. a fost de acord.

În anul 2010, având în vedere că datorită unei discontinuități înregistrate pe cartea de munca a soțului ei, nu mai avea cum să primească locuința, B.A.M. a cerut restituirea celor 1.000 de euro de la inc. C.A.C., lucru care de altfel s-a și întâmplat.

Inculpata C.A.C. a recunoscut săvârșirea acestei fapte, așa cum a fost prezentată.

7. În a doua jumătate a anului 2009, soții M.T.D. și M.D., au cunoscut-o pe inc. C.A.C. prin intermediul unei cunoștințe comune. Aflând de la învinuită că lucrează la Primăria sector 6, aceștia i-au povestit situația lor, în sensul că nu dețin o locuință, iar inculpata s-a oferit să îi ajute să obțină o locuință socială, lăsându-i să înțeleagă că ar putea interveni pe lângă funcționarii care se ocupă cu repartiția acestor locuințe. Totodată le-a spus că acest „ajutor” îi va costa suma de 2.000 euro, sumă cu care soții M. s-au declarat de acord.

După aproximativ o lună, cei doi i-au dat inculpatei suma convenită, împreună cu actele necesare întocmirii și depunerii dosarului urmând, conform înțelegerii, ca inculpata să se ocupe și de aceste activități. În discuțiile ulterioare, inculpata le-a spus soților M. că banii au fost deja dați funcționarilor respectivi.

Pe parcursul lunilor următoare, martorii au mai discutat de câteva ori cu inc. C.A.C., de fiecare dată aceasta spunându-le că se va rezolva, dar va mai dura un timp, declarațiile acestora coroborându-se cu convorbirile telefonice.

În cursul urmăririi penale, inculpata a negat că ar fi pretins și primit vreun ban de la soții M., declarând că aceștia doar au rugat-o să se intereseze dacă ar putea obține o locuință socială. Pe parcursul judecății, inculpata a recunoscut în totalitate faptele deduse judecății.

În ultima parte a anului 2008, martorul D.M. a cunoscut-o, prin intermediul unei cunoștințe comune pe nume Ș.G., pe inculpata C.A.C. care i-a promis că o poate ajuta să obțină pentru fiul său, I.D., o locuință A.N.L. În acest sens, s-au întâlnit în fața Primăriei sectorului 6 unde D.M. i-a prezentat inculpatei dosarul pe care intenționa să îl depună. Aceasta i-a spus că nu e bine întocmit și că se poate ocupa ea de întocmire și depunere, precum și de a fi „băgat mai în față”, contra sumei de 1.500 RON. Totodată i-a precizat că dacă dorește să se implice și în rezolvarea efectivă a repartiției, o va costa alți bani, fără însă a-i spune despre ce sumă e vorba. La o discuție ulterioara, Ș.G. i-a precizat martorei ca ar fi vorba de aproximativ 2.000 de euro.

Inculpata nu i-a specificat numele sau calitatea funcționarilor la care ar fi urmat să intervină pentru rezolvarea acestor probleme, însă a lăsat-o să înțeleagă că „are relații”, lucrând în aceeași instituție cu acei funcționari.

Întrucât inculpata i-a spus martorei că dacă mai știe pe cineva interesat de obținerea unei locuințe să apeleze la ea, D.M. i-a povestit nepoatei sale R.C.G. despre această posibilitate, motiv pentru care aceste două martore s-au deplasat la locul de munca al inculpatei unde au discutat cu aceasta și s-au înțeles ca, în schimbul sumei de 1.500 RON, inculpata să se ocupe de întocmirea și depunerea dosarului.

În perioada următoare, atât D.M. cât și R.C.G. au mai discutat la telefon cu inculpata, dar în cele din urmă au renunțat să o mai caute, având în vedere că nu se rezolvase nimic.

Pentru conturarea situației de fapt prezintă relevanta depoziția martorei D.M., care se coroborează cu convorbirea telefonică din data de 10 martie 2010, ora 15:58:06.

Inculpata a negat, in cursul urmăririi penale, comiterea faptei, recunoscând doar că D.M. ar fi întrebat-o dacă se mai pot depune dosare pentru locuințe A.N.L. A negat însă că ar fi primit suma de 3.000 RON de la D.M. și nepoata acesteia R.C.G., pe care de altfel a declarat că nu a cunoscut-o niciodată. Pe parcursul judecății, inculpata a recunoscut în totalitate faptele deduse judecății.

În anul 2009, prin intermediul unei cunoștințe comune, soții C.M. și C.G. au cunoscut-o pe inc. C.A.C. cu care, după ce au aflat ca lucrează la Primăria sectorului 6, au stabilit ca în schimbul sumei de 5.000 de euro, aceasta să le „intermedieze” obținerea unei locuințe sociale.

Din convorbirile telefonice rezulta ca însăși inculpata a dirijat discuția către acest subiect, povestindu-le cum „tocmai rezolvase” pe altcineva cu o asemenea locuință și „ce noroc a avut acea persoană pentru că mai erau doar câteva locuințe libere”.

Astfel, cei doi soți s-au înțeles cu inculpata să îi dea inițial suma de 2.000 de euro, iar restul la finalizarea intermedierii. La câteva săptămâni după discuție, soții C. s-au întâlnit cu inculpata C.A.C. în parcarea H.C. din cartierul Militari și i-au înmânat suma mai sus menționată.

Pe parcursul lunilor următoare inculpata i-a tot amânat sub diferite pretexte, până când cei doi soți au înțeles că nu li se va realiza doleanța și și-au cerut banii înapoi, însă nu i-au primit nici până în prezent.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpata C.A.C. a recunoscut existenta înțelegerii cu soții C. și faptul că le-a pretins acestora suma de 2.000 de euro, negând însă că i-ar fi primit personal. Pe parcursul judecății, inculpata a recunoscut în totalitate faptele deduse judecății.

În drept, faptele inculpatei, recunoscute în integralitate de acestea pe parcursul urmăririi penale, întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Astfel, în raport cu prevederile art. 257 alin. (1) C. pen., infracțiunea de trafic de influență există atunci când făptuitorul are în mod real o influență asupra unui funcționar, cât și atunci când făptuitorul lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, deși influența nu există în realitate. Prin urmare, fapta de a pretinde și de a primi o sumă de bani, săvârșită de o persoană care lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, chiar dacă în realitate făptuitorul nu are o astfel de influență, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență. Vinovăția inculpatei C.A.C., îmbrăcând forma intenției directe prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. este demonstrată prin mijloacele de probă administrate în cauză relevante pentru a pune în evidență activitatea infracțională inculpatei, respectiv declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală, dar și în fața instanței de judecată, procesele-verbale de transcriere a comunicările de tip SMS interceptate și înregistrate cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, toate coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatei C.A.C.

În procesul de individualizare a pedepselor, în plus față de criteriile avute în vedere pentru condamnarea inculpatei pentru faptele săvârșite la pct 1 din rechizitoriu, instanța a mai reținut și conduita sincera a inculpatei C.A.C. manifestată pe parcursul fazei de judecată a procesului penal nejustificându-se, sub acest aspect, reținerea circumstanței atenuante prev de art. 74 lit. c) C. pen., de numărul mare de acte materiale, precum și împrejurarea că deși unele bani au fost restituite, acest demers nu a avut la sorginte căința inculpatei, ci insistențele persoanelor care au oferit inculpatei sumele de bani în scopul obținerii unor avantaje cu sprijinul inculpatei C.A.C.

Având în vedere modul de operare folosit de inculpata C.A.C., care pretindea, direct sau prin intermediari, diverse sume de bani pentru intervențiile pe care afirma că poate să le facă în cadrul Primăriei Municipiului București, din care solicita ca la început să-i fie plătită aproximativ jumătate din suma pretinsă, comisioanele urmând să fie să fie scăzute din restul de bani pe care ar fi trebuit să-l plătească la final, astfel că, în realitate, persoanele intermediare nu încasau nici un ban, instanța va reține că se justifică aplicarea unei pedepse complementare conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislația britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deținuților condamnați, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracțiunii” (aceeași concepție a legiuitorului reflectându-se și în legislația română actuală, n. inst.). Curtea a acceptat „că există o marjă națională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deținuților poate fi justificată în timpurile moderne și a modului de menținere a justului echilibru”, însă a concluzionat că articolul 3 din Primul protocol adițional a fost încălcat, întrucât „legislația națională nu analizează importanța intereselor în conflict sau proporționalitatea și nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deținut, în orice împrejurare, intră în marja națională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză și-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricții automate impuse deținuților condamnați și se poate pretinde victimă a acestei măsuri”. În același sens este și hotărârea Calmanovici împotriva României.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

Astfel, natura faptei săvârșite și circumstanțele producerii acesteia determină instanța a apreciat că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, și în consecință, în temeiul art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O., va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a exercita profesia în baza căreia a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnată.

Din coroborarea declarației inculpatei C.A.C. care, audiată fiind în fața instanței de judecată, în data de 05 martie 2012 (declarația fiind consemnată la dosar), a recunoscut în integralitate învinuirile care i se aduc cu privire la învinuirile de trafic de influență, arătate la pct. 2. din rechizitoriu și fals intelectual în forma participației improprii, cu declarațiile martorului S.G.B. (audiat în calitate de învinuit în faza de urmărire penală, dar și în fața instanței de judecată, în calitate de martor, ocazie cu care și-a manifestat intenția de a se constitui parte civilă pentru acoperirea prejudiciului ce i-a fost cauzat cu ocazia săvârșirii faptei de fals intelectual, în forma participației improprii, prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, pentru că la data de 31 martie 2010 a încheiat un contract de împrumut (autentificat la Cabinetul de Avocatură P.O.R.) cu inculpata C.A.C., un contract fictiv, urmărind ascunderea unei fapte de corupție, aspect ce nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în optica organului de urmărire penală, care a dat relevanță împrejurării că nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră pe întregul parcurs al urmăririi penale), dar și cu înscrisul falsificat, respectiv a contractului de împrumut încheiat între S.G.B. și C.A.C. și autentificat din 31 martie 2010, rezultă că inculpata C.A.C., care, în cursul anului 2009, la începutul anului 2010, i-a pretins învinuitului S.G.B. suma de 20.000 RON, din care a primit 10.000 RON, pentru a uza de influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcționari din cadrul Primăriei Sectorului 6 cu atribuțiuni în repartizarea de locuințe din fondul ANL și a le determina să avizeze favorabil cererea acestuia de a-i fi atribuită o asemenea locuință., iar în scopul ascunderii destinației reale a banilor, cei doi au încheiat un contract de împrumut fictiv, contract autentificat (fără vinovăției) sub nr. 67 din 31 martie 2010 la Cabinetul de avocatură P.O.R., a săvârșit infracțiunea de fals intelectual, în forma participației improprii, prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, vinovăția inculpatei C.A.C., îmbrăcând forma intenției directe prev. de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. este demonstrată prin mijloacele de probă administrate în cauză relevante pentru a pune în evidență activitatea infracțională inculpatei, respectiv declarațiile martorului S.G.B., coroborate cu declarațiile de recunoaștere a inculpatei C.A.C.

Sub acest aspect instanța a mai reținut că măsurile dispuse împotriva persoanelor care sunt acuzate și față de care există probe că au comis infracțiuni in legătura directă cu infracțiuni de corupție trebuie să reflecte nu doar din punct de vedere penal sancțiunea, dar trebuie să reflecte și mesajul social transmis prin intermediul sistemului judiciar. Din perspectivă criminologică, instanța mai reține că faptele de corupție trebuie sancționate cu privare de libertate, sancțiuni pecuniare, confiscarea produselor obținute din infracțiune, deoarece corupția necesită și un mesaj de descurajare. De aceea unul dintre criteriile de apreciere a periculozității pe care o reprezintă trebuie raportate la justețea măsurii aplicate, prin prisma corupției într-o instituție publică, a cărei menire este apărarea ordinii sociale. Activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatei C.A.C. demonstrează necesitatea de a crea mecanisme de descurajarea a persoanelor orientate către activități ilicite de acest gen. Corupția reprezintă un pericol corosiv pentru întregul segment de activitate administrativă iar comportamentele ilicite tangențiale acestui segment de activitate trebuie curmate prin măsuri care să contribuie la realizarea scopului educativ, coercitiv și preventiv al procesului penal. În cauză, printr-un arsenal de mijloace ilicite, inculpata a pretins că are influență pe lângă persoane care dețin funcții publice, solicitând sume de bani, utilizând tactici de convingere și interesare.

În procesul de individualizare a pedepselor, în plus față de criteriile avute în vedere pentru condamnarea inculpatei pentru faptele săvârșite la pct. 1 din rechizitoriu, instanța a mai reținut și conduita sincera a inculpatei C.A.C. manifestată pe parcursul fazei de judecată a procesului penal (nejustificându-se, sub acest aspect, reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., precum și împrejurarea că deși fapta a fost adusa la cunoștința organelor de urmărire penală, acest demers nu a avut la sorginte căința inculpatei, ci martorului S.G.B., care a oferit inculpatei sume de bani în scopul obținerii unor avantaje cu sprijinul inculpatei C.A.C.

Față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. instanța a condamnat pe inculpata C.A.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere modul de operare folosit de inculpata C.A.C., care a determinat autentificarea unui înscris fals pentru a oferi o aparenta de legitimitate unui act de coruptie, instanța a reținut că se justifică aplicarea unei pedepse complementare conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

Astfel, natura faptei săvârșite și circumstanțele producerii acesteia determină instanța a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, și în consecință, în temeiul art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O., va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit c) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a exercita profesia în baza căreia a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnată.

În temeiul disp.art. 348 C. proc. pen., Tribunalul a dispus anularea înscrisului falsificat, respectiv a contractului de împrumut încheiat între S.G.B. și C.A.C. și autentificat în 31 martie 2010 de Cabinetul de avocatură P.O.R.

Văzând că inculpata a săvârșit mai multe infracțiuni înainte ca pentru vreuna din acestea să fi suferit o condamnare definitiva, Tribunalul, în baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., 35 alin. (3), 4 C. pen., a contopit cele trei pedepse menționate mai sus și a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceasta urmând a executa în final o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare și la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale. Instanța a apreciat că nu se impune aplicarea unui spor de pedeapsa, cuantumul pedepsei rezultante fixat de instanța, coroborat cu executarea pedepsei în regim de detenție, fiind măsuri de natură să reformeze atitudinea inculpatei față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. c) C. pen.

Pentru nici una din aceste infracțiuni instanța nu a putut reține circumstanțe atenuante și nici nu și-a format convingerea că este posibilă corijarea atitudinii inculpatei față de ordinea de drept într-un alt mod decât prin executarea efectiva a pedepsei.

Având în vedere că prevederile art. 6¹ alin. (2) din Legea nr. 78/2000 prevăd drept cauză de nepedepsire a făptuitorilor care denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă, față de denunțătorii B.R. B.R., F.V. și M.R. s-a dispus neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență, prev. și ped. de art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, prin rechizitoriul întocmit in d.u.p. nr. 52/P/2010 la data de 16 decembrie 2011.

Prin sentința penală nr 84 data de 07 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a-II-a penală, în Dosarul nr. 76771/3/2011, în temeiul art. 6¹alin. (4) din Legea nr 78/2000, s-a dispus restituirea de la inculpata M.G. către martorul-denunțător B.R. a sumei de 8.500 euro, în echivalent în RON la data plății, iar in temeiul art. 6¹alin. (4) din Legea nr 78/2000 s-a dispus restituirea de la inculpata M.G. către martorul-denunțător F.V. a sumei de 10.000 RON.

În temeiul art. 6¹alin. (4) din Legea nr 78/2000, Tribunalul a dispus restituirea către martorul-denunțător B.R. de la inculpata C.A.C. a sumei de 27.500 euro, în echivalent în RON la data plății.

Deoarece in privința martorului-denunțător F.V., exista dovada ca a decedat pe parcursul procesului penal, conform dovezilor depuse la dosar), Tribunalul a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul-denuțător F.V., respectiv a sumei de 2.000 euro și a sumei de 12.000 RON.

Pentru a stabili cuantumul acestor sume, Tribunalul a avut în vedere coroborarea declarației martorei M.G., care se coroborează cu declarațiile date în faza de urmărire penală și în faza de judecată de către martorul B.R.

Fiind audiată în faza de urmărire penală și apoi în calitate de martor în faza de judecată, M.G. a recunoscut săvârșirea acestei fapte, declarând, printre altele, că: urmare a discuției cu C.A.C., „i-a spus lui B.R. că în primă fază îl va costa 5.000 euro, bani care urmau să ajungă la C.A.C., aceasta urmând să-i dea mai departe anumitor funcționari din cadrul Primăriei Municipiului București (P.M.B.). Unul din numele funcționarilor respectivi pe care C.A.C. îl invoca cel mai des în legătură cu problema devierii conductei, era un anume „Z. de la Rețele Edilitare”, că cei 5.000 euro i-am remis C.A.C., mai puțin suma de 1.000 euro, care i-au revenit ei ca și comision.

După câteva zile, C.A.C. i-a spus că se poate rezolva problema lui B.R., dar îl va costa încă 30.000 euro, ceea ce M.G. i-a transmis acestuia. Martorului B.R. B.R. i s-a părut prea mare suma, M.G. stabilind în final cu el suma de 25.000 euro ca preț total, din care urmau a se scade cei 5.000 euro deja dați. În contul acestor 25.000 euro a mai primit încă o mie de euro de la B.R., la sfârșitul anului 2008, pe care i-a împărțit-o în mod egal cu C.A.C.

Astfel, mai întâi instanța, dând efect disp. art. 6¹alin. (4) din Legea nr. 78/2000 a dispus restituirea către martorul-denunțător B.R. de la inculpata C.A.C. a sumei de 4.500 euro, în echivalent în RON la data plății.

Apoi, Tribunalul a avut în vedere împrejurarea că inculpata M.G. a cerut un avans de la B.R. B.R., respectiv jumătate din suma de 60.000 euro, bani care ar fi urmat sa ajungă la diferiți funcționari din cadrul Primăriei Municipiului București și ai Primăriei Sectorului 4, prin intermediul inc. C.A.C. Această sumă de 30.000 de euro a fost dată de către B.R. B.R. inc. M.G., în 3 tranșe, respectiv 27.000 euro, 2.000 euro și 1.000 euro, cu precizarea că cei 2.000 euro au fost dați prin intermediul fiicei inc. C.E.C. Inculpata M.G. a precizat că din cei 30.000 euro, ei i-a revenit o sumă cuprinsă între 5.000 - 7.000 euro, restul ajungând la înv. C.A.C.

La cei 4.500 euro cu privire la care a dispus restituirea de la inculpata C.A.C. către B.R. B.R. instanța va mai adăuga 30.000-7.000 euro, respectiv 23.000 euro, urmând ca, in final, în temeiul art. 6¹alin. (4) din Legea nr 78/2000 , sa dispune restituirea către martorul-denunțător B.R. de la inculpata C.A.C. a sumei de 27.500 euro, în echivalent în RON la data plății.

Si la stabilirea cuantumului sumelor de bani cu privire la care a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a sumelor de bani primite de la martorul- denunțător F.V., Tribunalul a avut in vedere înțelegerea inițiala, din coroborarea declarațiilor martorilor B.R., F.V. și M.R., cu declarațiile martorei M.G.

Și cu privire la această faptă inc. M.G. și-a recunoscut implicarea, declarațiile sale coroborându-se cu cele ale martorilor B.R. B.R., F.V. și M.R.

Astfel, inculpata M.G. a declarat că:

I-am transmis lui B.R. acest lucru, dar în cele din urmă suma convenită cu acesta a fost la 55.000 euro.

Conform indicațiilor C.A.C., i-am cerut lui B.R. documentele firmei și un avans de 2.000 euro.

Atât banii cât și documentele i le-am înmânat C.A.C.

Precizez că atât C.A.C. cât și B.R. mi-au confirmat că M.S. ar fi luat personal banii.

În toamna anului 2009, am primit de la B.R. suma de 220 milioane ROL, bani despre care i-am spus acestuia că vor ajunge prin intermediul „D.” la Comisia de Concesionare. (…)

Arăt că din „problema terasei” mie mi-au revenit aproximativ 100 milioane ROL. (…)”

Pe de alta parte, Tribunalul a avut în vedere cuantumul sumelor de bani cu privire la care a dispus restituirea de la inculpata M.G. către F.V. (prin sentința penală nr. 84 data de 07 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a-II-a penală, în Dosarul nr. 76771/3/2011, în temeiul art. 6¹alin. (4) din Legea nr 78/2000, s-a dispus restituirea de la inculpata M.G. către martorul-denunțător F.V. a sumei de 10.000 RON).

În temeiul art. 19 din Legea nr 78/2000, Tribunalul a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul-denunțător F.V., respectiv a sumei de 2.000 euro și a sumei de 12.000 RON.

Tot prin rechizitoriul întocmit în d.u.p. nr. 52/p/2010 la data de 16 decembrie 2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență, prev. și ped. de art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, față de martorii S.G.B.; S.D.C.; D.N.; D.I.; G.M.; M.P.I.; D.M.; R.C.G.; Ș.G.; C.G.; C.M.; N.C.M.; S.P.; D.C.; D.M.; A.T.M.; D.E.N.; Ș.E.C.; M.T.D.; M.D.; B.A.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Acest act de dispoziție a procurorului ridica următoarea problemă de drept: este obligat judecătorul cauzei, pentru a respecta valentele principiului separației funcțiilor judiciare, să dispună automat restituirea către aceste persoane, față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a sumelor de bani date inculpatei C.A.C. sau judecătorul, cu respectarea principiilor care guvernează procesul penal, cu privire speciala asupra disp. art. 3, 4 C. proc. pen. care statuează obligația de a stărui, in temeiul rolului activ, pentru aflarea adevărului este abilitat să dea o alta interpretare juridică situației de fapt reținute de procuror.

Prin art. 6 ¹ alin. (2) din Legea nr. 78/2000, legiuitorul a instituit o cauzã de nepedepsire. Astfel, potrivit acestui text de lege, fãptuitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire penală sã fi fost sesizat pentru acea faptã.

Pentru a fi aplicabilă această cauză de nepedepsire, este necesară îndeplinirea cumulativă a urmãtoarelor condiții:

-denunțarea faptei de către cumpãrãtorul de influență. Nu este necesar ca denunțul sã îmbrace forma cerutã de art. 223 C. proc. pen., fiind suficient, în acest caz, ca într-o declarație a sa, datã chiar într-o altã cauzã, sã aducã la cunoștința organului de urmãrire penalã fapta comisã, precum și persoana a cãrei influențã a fost cumpãratã. În cazul în care cumpãrãtorul de influențã recunoaște în fața organelor de urmãrire penalã fapta comisã, aceastã recunoaștere nu echivaleazã cu un denunț. Prin urmare, este apãrat de pedeapsã numai cumpãrãtorul de influențãcare se autodenunțã.

- denunțarea sã fie fãcutã unei autoritãți;

- autodenunțul trebuie fãcut mai înainte ca organul de urmãrire penalã sã fie sesizat pentru acea infracțiune. În cazul infracțiunii de cumpãrare de influențã, organul competent sã efectueze urmãrirea penalã este procurorul.

Tribunalul a apreciat că înscrisurile intitulate „autodenunț” pe parcursul urmăririi penale nu întrunesc cerințele necesare pentru atragerea cauzei de nepedepsire prevăzute de legea specială.

Astfel, potrivit art. 6¹ alin. (4) din Legea nr. 78/2000 prevede cã banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul în care fãptuitorul denunțã autoritãții fapta mai înainte ca organul de urmãrire penalã sã fi fost sesizat pentru acea faptã.

În cauza de față, împrejurarea că după ce aceste persoane au fost audiate ca martor în legătură cu faptele de trafic de influență prev de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care instanța a dispus condamnarea inculpatei C.A.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare și-au formulat cereri de constituire de parte civilă și înscrisuri intitulate autodenunț cu privire la săvârșirea infracțiunii de art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu poate transforma judecătorul într-un simplu executant, paralizându-i orice posibilitate de a aprecia cu privire la aplicabilitatea art. 6¹ alin. (4) din Legea nr. 78/2000.

În primul rând, judecătorul, căruia i se solicita la aplicarea disp art. 6¹ alin. (4) din Legea nr. 78/2000 prin rechizitoriu, trebuie sa se pronunțe cu privire la temeinicia acestei cereri, nefiind legat de constatările și interpretările date de organul de urmărire penala.

În al doilea rând, in nici un caz nu se poate considera ca dispozițiile de netrimitere in judecata, fie ele și cuprinse intr-un rechizitoriu se pot impune judecătorului cu autoritate de lucru judecat, de care se bucura doar hotărârile judecătorești definitive, conform art. 22 alin. (2) C. proc. pen.

În cauza de față, Tribunalul, a apreciat că nu sunt întrunite cerințele prevăzute imperativ de lege pentru aplicarea disp art 6 ind 1 alin. (4), deoarece persoanele care au dat unele sume de bani pentru urgentarea cererilor de dobândire de locuințe ANL au avut, pe de o parte, reprezentarea caracterului ilicit al acțiunilor lor, iar, pe de alta parte, nu ei sunt cei care au adus la cunoștința organului judiciar săvârșirea, de către fiecare in parte, a infracțiunii de cumpărare de influenta. A considerat că întocmirea unui înscris intitulat AUTODENUNT după darea unei declarații în calitate de martor intr-un dosar in care sunt urmărite infracțiunile corelative, de trafic de influență, înseamnă ignorarea atât a considerațiilor care au determinat legiuitorul român, ca asumare a obligațiilor internaționale, ratificând Convenția Consiliului Europei împotriva corupției prin Legea nr. 27/2002 pentru ratificarea Convenției penale privind corupția a Consiliului
Europei sa incrimineze faptele de cumpărare de influenta.

Pe de altă parte, judecătorul nu poate încuraja astfel de comportamente infracționale, legea penală neputând constitui un paravan pentru restituirea unor sume de bani celor care nu au avut un rol activ in descoperirea de către organelor judiciare a faptelor penale, dar care așteaptă fie rezolvarea serviciului, fie restituirea contraprestațiilor chiar cu sprijinul organelor chemate să restabilească ordinea de drept. Or, „Ubi cessat ratio legis, ibi cessat lex”
, mai ales că in materia reprimării infracțiunilor de corupție, aparatul represiv al statului trebuie sa fie orientat in mod predilect pe confiscarea produsului infracțiunii.

De aceea, în temeiul art. 19 din Legea nr 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C.:

- a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul S.G.B., respectiv a sumei de 10.000 RON.

- a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul D.E.N., respectiv a sumei de 2.000 euro.

- a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul M.T.D. și M.D., respectiv a sumei de 2.000 euro.

- a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul C.G., respectiv a sumei de 2.000 euro.

- a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul D.M., respectiv a sumei de 1.500 RON.

- a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul R.C.G., respectiv a sumei de 1.500 RON.

- a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul D.N. (în nume propriu și pentru martorul D.I.), respectiv a sumei de 6.000 euro.

În temeiul art. 19 din Legea nr 78/2000 , a dispus confiscarea de la inculpata C.A.C. a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul S.D.C., respectiv a sumei de 5.000 euro

- a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorul Ș.E.C.(pentru D.E.N.), respectiv a sumei de 3.000 euro.

- a echivalentului în RON de la data plății a sumelor date inculpatei C.A.C. de martorii C.M. și C.G., respectiv a sumei de 2.000 euro.

2. Împotriva acestei sentințe, au declarat apeluri, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție și inculpata C.A.C., aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei confiscări a sumelor de bani de la inculpată în condițiile existenței cererilor de restituire formulate de martorii denunțători, cumpărători ai influenței, față de care prin rechizitoriu s-au dispus soluții de neîncepere a urmăririi penale, în mod corect sumele de bani ar fi trebuit să fie restituite de inculpată către martorii denunțători, potrivit dispozițiilor Legii nr. 78/2000 și a convențiilor internaționale și europene în materie la care România este parte.

Inculpata C.A.C., prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei și apărătorul ales, pentru fapta de la pct. 1 din rechizitoriu a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor și art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpata C.A.C., ci de inculpata M.G., iar pentru faptele de la pct. 1I din rechizitoriu, pentru infracțiunea de trafic de influență, aplicarea dispozițiilor art. 74, 76 C. pen., în sensul stabilirii unei pedepsei orientate spre minimul special, cu executare în condițiile art. 81 C. pen. sau art. 86¹ C. pen., iar pentru infracțiunea de fals intelectual, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen.

S-a arătat, în esență, în legătură cu faptele de la pct. 1 din rechizitoriu că instanța de fond în mod greșit a înlăturat apărările inculpatei C.A.C. referitoare la relațiile de dușmănie existente între aceasta și coinculpata M.G. și la sentimentul de răzbunare, că nu a avut în vedere existența unor mari neconcordanțe între declarațiile date de coinculpata M.G. atât în faza de urmărire penală cât și în timpul cercetării judecătorești și celelalte probe administrate în cauză, că nu a făcut o apreciere corectă asupra declarațiilor martorilor B.R. și F.V., iar în legătură cu faptele de la pct. 11 din rechizitoriu că nu s-a luat în considerare atitudinea sinceră a inculpatei, de recunoaștere și regret încă din faza de urmărire penală, că mare parte din banii primiți au fost restituiți către martori înainte ca aceasta să fie cercetată penal, că nu este cunoscută cu antecedente penale, că are în creștere o fetiță de 2 ani care prezintă probleme de sănătate, că a conștientizat gravitatea și consecințele faptelor sale și că în ceea ce privește fapta de fals intelectual față de învinuitul S.G.B., pentru aceleași considerente, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Inculpata a mai criticat hotărârea primei instanțe cu privire la restituirea sumei de 27.500 euro către martorul denunțător B.R. și confiscarea de la inculpată a sumelor de bani pretins a fi date de F.V., precum și cu privire la cuantumul sumelor de bani stabilite de instanță a fi confiscate de la martori în legătură cu faptele de la pct. 11 din rechizitoriu.

Analizând actele și lucrările dosarului și sentința penată atacată, în conformitate cu dispozițiile art. 361 și urm. C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile formulate sunt fondate pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul nr. 52/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei M.G. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în forma continuată, prev. și ped. de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a inculpatei C.A.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență în forma continuată prev. și ped. de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. 1 din rechizitoriu), de trafic de influență în forma continuată prev. și ped. de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. 2 din rechizitoriu) și fals intelectual în forma participației improprii, prev. și ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap la art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, sub nr. 76771/3/2011.

S-a reținut, în fapt, prin actul de sesizare a instanței, cu privire la punctul 1 din rechizitoriu (ce vizează ambele inculpate, punctul 2 vizând-o numai pe inculpata C.A.C.) că inculpatele M.G. și C.A.C., în calitate de angajată la SC A.N. SA și, respectiv angajată la Primăria Sectorului 6 București, în perioada mai 2008 - august 2009, au pretins suma totală de 145.000 de euro de la martorii B.R. și F.V. și au primit în mai multe tranșe suma de 45.500 de euro, pentru a uza de influența pe care au lăsat să se creadă că o au asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul A.N., Primăriei sectorului 4 și Primăriei municipiului București și a le determina să avizeze favorabil cererile martorilor cu privire la construirea unui imobil P+8 în București, B-dul A.O., sect. 4 și, respectiv, la concesionarea unei suprafețe de teren în Parcul Tineretului, aferentă Restaurantului „L.”.

La termenul de judecată din data de 06 februarie 2012, inculpata M.G. s-a prevalat de dispozițiile art. 320¹ C. proc. pen.

În acest context, Tribunalul București, secția a-II-a penală, prin sentința penală nr. 84 din data de 07 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 76771/3/2011, în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 320¹ C. proc. pen. a condamnat pe inculpata M.G. la o pedeapsă principală de 3 (trei) ani închisoare și la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen.

În baza art 36 alin. (1) C pen, a luat act că pedeapsa aplicata prin prezenta sentință este concurentă cu pedepsele aplicate inculpatei prin sentința penală nr. 332 din data de 11 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București, sectia a II- a penală, în Dosarul nr. 40703.01/3/2010, rămasa definitivă prin decizia penală nr. 3893/din data de 02 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A descontopit pedeapsă rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 332 din data de 11 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București, sectia a II- a penală, în Dosarul nr. 40703.01/3/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr 3893/02.11 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în pedepsele componente, respectiv: o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. rap. la 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 36 alin. (1), art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 35 alin. (3), (4) C. pen. a contopit cele două pedepse menționate mai sus și a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceasta urmând a executa în final o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare și la o pedeapsă complementară conform art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale și a menținut, în baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. măsura de siguranță a confiscării de la inculpată a sumei de 93.500 euro (echivalent în RON la data achitării debitului), reprezentând valoarea dintre diferența prejudiciului total cauzat, în valoare de 632.500 euro și sumele de bani reprezentând despăgubiri către părțile civile (539.000 euro).

Pe durata prev. de art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen.

Conform art. 36 alin. (3) C. pen. a dedus din durata pedepsei pronunțate durata reținerii și a măsurii arestării preventive de la 20 iulie 2010 la zi.

A dispus anularea MEPI în executarea căruia se află inculpata condamnată prin sentința penală nr. 332 din data de 11 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II- a penală, în Dosarul nr. 40703.01/3/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr 3893/02 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și dispune emiterea unui nou mandat de executare, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul art. 6¹alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a dispus restituirea către martorul-denunțător B.R. a sumei de 8.500 euro, în echivalent în RON la data plății.

În temeiul art. 6¹alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a dispus restituirea către martorul-denunțător F.V. a sumei de 10.000 RON.

În baza art. 163 alin. (3) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea reprezentantului Ministerului Public - D.N.A. de luare a măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor aparținând inculpatei M.G., constând în 5000 m², teren extravilan pe raza localității M., Județul Giurgiu.

A disjuns soluționarea cauzei în ceea ce o privește pe inculpata C.A.C. și a dispus constituirea unui nou dosar.

În fapt, s-a reținut,în esență, că inculpata M.G., în calitate de angajată la SC A.N. SA, în perioada mai 2008 - august 2009, a pretins suma totală de 145.000 de euro de la martorii B.R. B.R. și F.V. și a primit în mai multe tranșe suma de 45.500 de euro, pentru a uza de influența pe care au lăsat să se creadă că o au asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul A.N., Primăriei sectorului 4 și Primăriei municipiului București și a le determina să avizeze favorabil cererile martorilor cu privire la construirea unui imobil P+8 în București, B-dul A.O., sect. 4 și, respectiv, la concesionarea unei suprafețe de teren în Parcul Tineretului, aferentă Restaurantului „L.”

Urmare acestei hotărâri judecătorești și a soluției de disjungere adoptate s-a format un nou dosar penal, respectiv prezentul Dosar nr. 3739/372012 al Tribunalului București, secția a-II-a penală, ce a fost repartizat spre soluționare aceluiași judecător ce a pronunțat sentința penală nr. 84 din data de 07 februarie 2012 în Dosarul nr. 76771/3/2011 al Tribunalului București, secția a-II-a penală.

Deși magistratul judecător investit cu soluționarea Dosarului nr. 3739/372012 al Tribunalului București, secția a II-a penală, în mod corect, a formulat cerere de abținere și a invocat dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., arătând că prin soluția pronunțată în Dosarul nr. 76771/3/2011 al Tribunalului București, secția a-II-a penală, și-a exprimat părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în cauză, în mod greșit și nejustificat, prin încheierea din data de 27 septembrie 2012 a Tribunalului București, secția a-II-a penală, a fost respinsă ca nefondată cererea de abținere astfel formulată.

În motivarea acestei încheieri s-a reținut că acest caz de incompatibilitate nu este incident în prezenta cauză, că în cuprinsul considerentelor sentinței penale mai sus menționate se observă că dna. judecător B.C.C. nu a făcut referire la posibila vinovăție sau nevinovăție a inculpatei C.A.C., că de fapt nici nu se constată vreo referire sau analiză proprie a dnei. judecător B.C.C. la fondul învinuirii formulate de Ministerul Public cu privire la această inculpată, că învinuirea pe care doamna judecător a analizat-o sub aspectul existenței faptei, a identității persoanei care a săvârșit-o și a răspunderii penale se referă doar la inculpata M.G., că simpla referire la săvârșirea faptei de către inculpata M.G. împreună cu o altă persoană nu valorează antepronunțare în privința coinculpatei C.A.C., deoarece ea nu este nominalizată în vreun fel, putând fi foarte bine vorba și de o altă persoană cu privire la care Parchetul a făcut cercetări în dosarul de urmărire penală, dar care nu a fost trimisă în judecată și că de altfel se observă că învinuirea formulată impotriva inculpatei C.A.C. prezintă un conținut faptic diferit de cel al învinuirii formulate împotriva coinculpatei M.G., apreciindu-se nu se constată în considerentele sus menționatei sentinței vreo afirmație care să poată fi interpretată în sensul că doamna judecător și-ar fi exprimat părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în privința inculpatei C.A.C.

Potrivit art. 6 parag.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și a obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.

Prin urmare printre garanțiile dreptului la un proces echitabil prevăzute de art. 6 parag.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se numără și dreptul la o instanță imparțială.

Imparțialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăți sau idei preconcepute cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces și trebuie să fie absolută, întrucât încrederea publică și respectul pentru sistemul juridic sunt garanțiile eficienței acestui sistem.

În vederea asigurării imparțialității judecătorului chemat să judece o cauză penală, legiuitorul român a reglementat în art. 46-48 C. proc. pen. cazurile de incompatibilitate, care atrag nulitatea absolută a hotărârilor pronunțate într-o atare situație.

Potrivit art. 47 alin. (2) C. proc. pen. nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în acea cauză.

Analizând cuprinsul sentinței penale nr. 84 din data de 07 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a-II-a penală, în Dosarul nr. 76771/3/2011, Curtea a constatat că judecătorul, prin această hotărârea și-a exprimat părerea și cu privire la soluția ce ar putea fi dată în Dosarul nr. 3739/372012 al Tribunalului București, secția a-II-a penală, fiind pe deplin incidente dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, în sentința penală nr. 84 din data de 07 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 76771/3/2011 al Tribunalului București, secția a II-a penală, judecătorul a menționat următoarele: Analizând mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și faza de cercetare, prin raportare la fapta și la persoana menționate în actul de sesizare, conform dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada mai 2008 - august 2009, inculpata M.G. în calitate de angajată la SC A.N. SA, a pretins împreună cu o altă persoană suma totală de 145.000 de euro de la martorii B.R. B.R. și F.V. și a primit în mai multe tranșe suma de 45.500 de euro, pentru a uza de influența pe care au lăsat să se creadă că o au asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul A.N., Primăriei sectorului 4 și Primăriei municipiului București și a le determina să avizeze favorabil cererile martorilor cu privire la construirea unui imobil P+8 în București, B-dul A.O., sect. 4 și, respectiv, la concesionarea unei suprafețe de teren în Parcul Tineretului, aferentă Restaurantului „L.”.

De asemenea, în prezenta cauză în hotărârea atacată s-au reținut următoarele: „Analizând mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și faza de judecată (respectiv în Dosarul nr. 3739/3/2012 înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a-II-a penală), prin raportare la fapta și la persoana menționate în actul de sesizare, conform dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada mai 2008 - august 2009, inculpata M.G. în calitate de angajată la SC A.N. SA, a pretins împreună cu C.A.C. suma totală de 145.000 de euro de la martorii B.R. B.R. și F.V. și a primit în mai multe tranșe suma de 45.500 de euro, pentru a uza de influența pe care au lăsat să se creadă că o au asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul A.N., Primăriei sectorului 4 și Primăriei municipiului București și a le determina să avizeze favorabil cererile martorilor cu privire la construirea unui imobil P+8 în București, B-dul A.O., sect. 4 și, respectiv, la concesionarea unei suprafețe de teren în Parcul Tineretului, aferentă Restaurantului „L.”

Analizând actele de urmărire penală efectuate în cauză, Tribunalul a constatat că situația de fapt reținuta în cuprinsul actului de sesizare a instanței corespunde realității, ea fiind de altfel recunoscută ca atare de către inculpata M.G., audiată ca martor în Dosarul nr 9031/3/2012, în ședința publică din 5 martie 2012, declarația acesteia fiind atașată la dosar.”

În contextul celor arătate și în raport de situația de fapt reținută prin actul de sesizare a instanței, astfel cum este menționată și în hotărârea apelată și persoanele trimise în judecată, respectiv inculpatele M.G. și C.A.C., Curtea a apreciat că deși în sentința penală nr. 84 din data de 07 februarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 76771/3/2011 al Tribunalului București, secția a-II-a penală, nu este într-adevăr nominalizată în mod expres coinculpata C.A.C., în fapt, se face referire în mod evident în această hotărâre la activitatea infracțională desfășurată de aceasta, judecătorul fondului exprimându-și în mod cert prin considerentele expuse în sentința penală nr. 84 din data de 07 februarie 2012 părerea și cu privire la soluția ce ar putea fi dată față de coinculpata C.A.C.

A apreciat că se impunea cu atât mai mult în condițiile date, admiterea cererii de abținere formulată de judecătorul ce a pronunțat sentința penală nr. 84 din data de 07 februarie 2012 în Dosarul nr. 76771/3/2011 al Tribunalului București, secția a-II-a penală, cu cât poziția procesuală a coinculpatei C.A.C. cu privire la aceste fapte, ce formează pct. 1 din rechizitoriul nr. 52/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție este total diferită de cea a inculpatei M.G., aceasta contestând comiterea acestor fapte și solicitând achitarea, susținându-și nevinovăția, neavând relevanță că inculpata C.A.C. a fost trimisă în judecată pentru comiterea și a altor fapte penale, aceasta recunoscând de altfel săvârșirea infracțiunilor menționate la pct. 2 din rechizitoriu.

Chiar dacă judecătorul fondului nu a făcut o referire expresă la posibila vinovăție sau nevinovăție a inculpatei C.A.C. și la fondul învinuirii formulate de Ministerul Public cu privire la această inculpată în sentința penală nr. 84 din data de 07 februarie 2012, este evident că în expunerea acestei hotărâri se referă la apelanta inculpată C.A.C. și nu la vreo altă persoană care nu a fost trimisă în judecată de procuror, cum în mod eronat se reține în încheierea din 27 februarie 2012, aceste considerente fiind pur speculative, din actul de sesizare a instanței rezultând fără echivoc că nu poate fi vorba decât de coinculpata C.A.C., judecătorul fondului făcând aprecieri clare cu privire la participația acesteia la comiterea faptelor de la pct. 1 din rechizitoriu deduse judecății.

Astfel, în opinia Curții, din modul în care a fost redată și reținută situația de fapt în sentința penală nr. 84 din data de 07 februarie 2012 rezultă faptul că judecătorul fondului și-a format o opinie asupra soluției ce poate fi pronunțată și cu privire la inculpata C.A.C.

În contextul celor arătate și în raport de dispozițiile legale susmenționate, Curtea a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., datorită lipsei imparțialității subiective a judecătorului fondului.

În consecință Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 322 din 16 noiembrie 2012 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și apelanta inculpată C.A.C., a desființat sentința penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, dispunând totodată cu privire la cheltuielile judiciare.

3. Împotriva deciziei penale evocate a formulat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - secția judiciară penală invocând critici de nelegalitate.

Procurorul susține atât în cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, cât și oral în cadrul dezbaterilor, greșita trimitere spre rejudecare la Tribunalul București în condițiile în care nu identifică un caz de incompatibilitate a judecătorului fondului, sens în care pretinde incidența cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 și 17² C. proc. pen.

Se arată că prin decizia pronunțată, instanța de apel s-a dezinvestit fără a soluționa apelurile declarate în cauză, pronunțând o hotărâre contrară legii, o hotărâre prin care s-a făcut o greșită aplicare a legii în raport cu prevederile art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. în referire la art. 320¹ C. proc. pen. și decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unui R.I.L.

În opinia procurorului dispozițiile încălcate sunt prevederile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și art. 320¹ C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate obligatoriu de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia invocată.

Înlăturând conținutul normelor pretins a fi fost nerespectate de instanța de prim control judiciar se susține că în mod greșit s-a apreciat că judecătorul fondului ar fi fost incompatibil a soluționa cauza.

Astfel, prevederile legale nu obligă instanța de judecată să se abțină după aplicarea disp.art. 320¹ C. proc. pen. pentru un inculpat pentru ca judecarea celuilalt (celorlalți) să se realizeze de către o altă instanță de judecată.

Prin propunerea de recurs în interesul legii avansată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr. 17176/3848/III-5/2011) s-a considerat motivat că „judecătorul care a soluționat cauza prin aplicarea procedurii simplificate, prev. de art. 320¹ C. proc. pen. nu este incompatibil întrucât nu și-a exprimat părerea și cu privire la soluția care s-ar putea pronunța în cauza respectivă privind ceilalți inculpați”.

Se mai menționează de către procuror în susținerea prezentului recurs că prin decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, decizie cu caracter obligatoriu (publicată în M. Of.nr. 820 din 6 decembrie 2012) s-a statuat că judecătorul care a soluționat cauza conform procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. cu privire la unul (unii) dintre inculpați, nu devine incompatibil să judece acțiunea penală și civilă cu privire la ceilalți inculpați, în ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaților s-a făcut prin același rechizitoriu, pentru infracțiuni între care există o stare de conexitate sau indivizibilitate. Judecătorul devine incompatibil doar dacă în considerentele hotărârii pronunțate conform art. 320¹ C. proc. pen. și-a exprimat părerea cu privire la soluția ce ar putea fi dată în cauza dispusă.

În cauză, din analiza sentinței penale nr. 84 din 7 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în cauza privind pe M.G. (în Dosarul nr. 76771/3/2011 din care s-a disjuns cauza ce face obiectul prezentului dosar), se poate lesne observa inexistența vreunei păreri exprimate de instanță în considerentele hotărârii cu privire la soluția ce ar fi putut fi dată în cauza ulterioară referitoare la inculpata C.A.C.

În criticile avansate, procurorul mai învederează că în cuprinsul considerentelor sentinței penale nr. 84 din 7 februarie 2012 a Tribunalului București judecătorul nici măcar nu invocă numele C.A.C., iar, pe de altă parte, din sentința penală nr. 359 din 28 mai 2012 a Tribunalului București nu reiese, sub nicio formă, că soluția de condamnare a inculpatei C.A.C. ar fi consecința condamnării inculpatei M.G., ci dimpotrivă, condamnarea inculpatei C.A.C. reprezintă rezultatul analizei coroborate a probelor administrate în noul dosar penal desprins cu respectarea legii.

De altfel, chiar instanța de apel admite că judecătorul fondului nu se referă la inculpata C.A.C. și nici la activitatea infracțională a acesteia atunci când dispune cu privire la acțiunea penală exercitată asupra inculpatei M.G.

Se susține de către procuror că pentru corecta aplicare a deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - instanța de prim control judiciar, în respectarea art. 47 alin. (2) C. proc. pen. era obligată să constate inexistența vreunei cauze de incompatibilitate a judecătorului fondului în pronunțarea soluției în cazul inculpatei C.A.C., în contextul în care decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii stabilește obligatoriu inexistența ope legis a unui caz de incompatibilitate în aplicarea procedurii prev.de art. 320¹ C. proc. pen.

Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, a criticilor înfățișate, dar și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Prin rechizitoriul nr. 521/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatelor M.G. și C.A.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată (art. 257 alin. (1) C. pen. - art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.) și, în cazul inculpatei C.A.C. și pentru infracțiunile prev.de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 7677/3/2011.

În contextul procesual în care inculpata s-a prevalat în fața judecătorului fondului de disp. art. 320¹ C. proc. pen., iar procedura simplificată a fost aplicată prin sentința penală nr. 84 din 7 februarie 2012 (Dosar nr. 76771/3/2011), inculpata M.G. a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani pentru infracțiunea ce făcuse obiectul judecății.

Prin aceeași sentință penală s-a dispus soluționarea cauzei în ceea ce o privește pe inculpata C.A.C., care nu înțelesese să invoce procedura judecății în cazul recunoașterii vinovăției, dispunându-se astfel constituirea unui nou dosar (nr. 3739/3/2012 -prezenta cauză), pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, ce a fost repartizat spre soluționare aceluiași judecător care pronunțase sentința penală nr. 84 din 7 februarie 2012 privind pe inculpata M.G.

Înalta Curte de Casație și Justiție observă că magistratul judecător investit cu soluționarea cauzei nr. 3739/3/2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a formulat cerere de abținere invocând prevederile art. 47 alin. (2) C. proc. pen. și învederând că prin soluția dispusă în Dosarul nr. 76771/3/2011 al Tribunalului București își exprimase părerea cu privire la modalitatea de rezolvare a acțiunii penale exercitate împotriva inculpatei C.A.C., cererea de abținere a fost respinsă ca nefondată cu motivarea că nu este incident cazul de incompatibilitate invocat, în cuprinsul considerentelor sentinței penale judecătorul fondului nefăcând vreo referire la posibila vinovăție sau nevinovăție a inculpatei C.A.C.

S-a mai constatat cu prilejul soluționării cererii de abținere, formulată de judecătorul fondului că de fapt nu s-a făcut de către acesta vreo analiză proprie la fondul învinuirii formulată de Ministerul Public cu privire la inculpata C.A.C. iar învinuirea pe care judecătorul a evaluat-o sub aspectul existenței faptei, a identității persoanei care a săvârșit-o și a răspunderii penale a vizat numai inculpata M.G. iar simpla referire la săvârșirea faptei de către M.G. împreună cu o altă persoană nu valorează antepronunțare în privința coinculpatei C.A.C.

În exercitarea controlului judiciar asupra sentinței penale nr. 359 din 28 mai 2012 instanța de apel chemată să răspundă criticilor aduse de procuror -sub aspectul greșitei confiscări a sumelor de bani de la inculpate în împrejurările existenței unor cereri de restituire formulate de martorii denunțători dar și de apelanta inculpată, precum și sub aspectul greșitei condamnări, și în subsidiar, a necesității reindividualizării pedepsei aplicate - a concluzionat cu privire la caracterul fondat al apelurilor promovate în considerarea existenței stării de incompatibilitate a judecătorului fondului cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare în urma desființării sentinței apelate.

Observând cuprinsul considerentelor deciziei recurate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de prim control judiciar a dat o greșită interpretare dispozițiilor art. 47 alin. (2) C. proc. pen. și de asemenea nu a procedat la aplicarea dispozițiilor deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2912 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, context în care, printr-o greșită interpretare a legii, circumscris astfel cazului de casare reglementat în art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În acord cu susținerile procurorului se poate reține că în expunerea rațiunilor avute în vedere în motivarea soluției, instanța de apel nu a înțeles să invoce decizia Î.C.C.J. în dezlegarea R.I.L., decizie care la data de 16 noiembrie 2012 (data pronunțării soluției în apel) își producea în mod obligatoriu efectele.

Efectuând propriul demers analitic asupra chestiunii în discuție și făcând trimiterea necesară la modalitatea în care I.C.C.J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat prin decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2012 cu privire la incompatibilitatea judecătorului care a soluționat cauza prin aplicarea disp. art. 320¹ C. proc. pen. cu privire la unii dintre inculpați, de a judeca acțiunea penală și civilă cu privire la ceilalți inculpați, în ipoteza trimiterii în judecată a tuturor inculpaților prin același rechizitoriu, pentru infracțiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate - dar și procedând la o corectă interpretare a disp. art. 47 alin. (2) C. proc. pen. - Înalta Curte de Casație și Justiție arată:

Dreptul intern reglementează, printre altele, cazul de incompatibilitate conturat de pronunțarea anterioară a judecătorului cu privire la soluția ce ar putea fi dată în acea cauză (art. 47 alin. (2) C. proc. pen.), ipoteză care semnifică realmente, exprimarea, anterior judecării cauzei, a dezlegării ce ar putea fi oferită acțiunii penale (condamnare, achitare, încetare proces penal) și celei civile (admitere totală, parțială pretenții civile, respingerea lor ori lăsarea nesoluționată a acestora).

De altfel, pronunțarea unei soluții în rezolvarea acțiunii penale, dar și a celei civile într-o cauză implică în mod necesar și obligatoriu un proces de verificare a unui ansamblu de aspecte de drept penal, procesual penal sau cu caracter mixt, operațiune care pentru a echivala cu o veritabilă pronunțare, trebuie să îmbrace un caracter global.

În situația în care sunt mai mulți inculpați deduși judecății, iar numai unul ori unii dintre aceștia recunosc faptele reținute în sarcina lor prin actul comun de trimitere în judecată, invocând în favoarea lor dispozițiile art. art. 320¹ C. proc. pen. ce reglementează procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii vinovăției, judecătorul care ia act de această „pledoarie a vinovăției” nu devine în mod automat incompatibil de a judeca ceilalți inculpați (fie ei și într-o participație penală) într-o cauză dispusă ulterior.

Corecta aplicare a disp. art. 320¹ C. proc. pen., care reglementează o procedură specială în care judecătorul nu realizează o veritabilă judecată în fond, nu face o analiză a probelor în sensul propriu zis, nu evaluează nici măcar indirect participarea la comiterea infracțiunii și a inculpaților care nu au solicitat procedura simplificată și nu-și exprimă părerea cu referire la vinovăția acestora - dar și maniera în care Înalta Curte de Casație și Justiție a dezvoltat, de-a lungul jurisprudenței sale, conceptul de imparțialitate, în aplicarea art. 47 C. pen., cu privire la judecătorul care a soluționat cauze între care există legătură determină concluzia, în raport cu specificul prezentei cauzei, inexistenței vreunui caz de incompatibilitate a judecătorului fondului.

Caracterul aparte și inedit totodată al procedurii instituite prin art. 320¹ C. proc. pen. de către legiuitor permite a observa că într-un asemenea context procesual judecătorul are obligația de a face o analiză a condițiilor în care recunoașterea vinovăției proprii produce efectele prevăzute de lege, probele administrate în faza urmăririi penală față de persoana care solicită aplicarea acestei proceduri fiind suficiente și la îndemâna magistratului judecător în a stabili o pedeapsă pentru fapta proprie.

Astfel, în cauza de față judecătorul fondului în cuprinsul sentinței penale nr. 84 din 7 februarie 2012 Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 76771/3/2012 a procedat în mod just la evaluarea vinovăției inculpatei M.G. fără a valorifica posibilitatea de a se referi la vinovăția inculpatei C.A.C. față de care cercetarea judecătorească propriu zisă s-a derulat ulterior în cauza disjunsă și fără a se antepronunța sub vreo formă, cu privire la vinovăția acesteia din urmă în evaluarea vinovăției inculpatei M.G., respectând astfel întru-totul caracterul personal al acțiunii penale, chiar în împrejurarea unei acțiuni penale indivizibile. Prin urmare, susținerile instanței de prim control judiciar cu referire la aspectul că judecătorul fondului și-a format o opinie asupra soluției ce putea fi pronunțată și cu privire la inculpata C.A.C. sunt lipsite de fundament și nu pot fi primite cu atât mai mult cu cât însăși instanța de apel remarcă în cuprinsul deciziei pronunțate că judecătorul fondului nu a făcut nicio referire expresă la posibila vinovăție sau nevinovăție a inculpatei C.A.C. și la fondul învinuirii formulate de Ministerul Public cu privire la activitatea inculpatei în sentința penală nr. 84 din 7 februarie 2012.

Nici susținerea potrivit căreia expunerea sentinței evocate, deși menționează aspecte vizând săvârșirea infracțiunii de o altă persoană fără a fi nominalizată ar releva cu evidență că în cauză este vorba de inculpata C.A.C., pe considerentul că actul de trimitere în judecată deduce judecății și această persoană - nu poate fi primită.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că trimiterile făcute de judecătorul fondului la o altă persoană angrenată în acțiunea infracțională nu semnifică, sub vreo formă, referiri la vinovăția acesteia, vreo antepronunțare cu privire la aceasta, în condițiile în care nu se identifică niciun element de evaluare a învinuirii aduse inculpatei C.A.C., ci dimpotrivă se poate constatata că în întregul cuprins al considerentelor sentinței penale nr. 84 din 17 februarie 2012 a Tribunalului București, judecătorul fondului s-a mărginit la fapta și persoana față de care era incidentă recunoașterea vinovăției.

În consecință, în prezenta cauză, soluționarea acțiunii penale, civile cu privire la inculpata M.G., conform procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. oferă suficiente garanții de imparțialitate din punct de vedere al legii, pentru ca același judecător să poată da o soluție cu privire la inculpata C.A.C., în cauza disjunsă, înlăturând orice suspiciune obiectivă justificată cu privire la lipsa imparțialității.

Astfel, caracterul personal al răspunderii penale, existența unui cadru procesual definit de o cercetare judecătorească autentică, nouă în care faptele inculpatei C.A.C. au fost evaluate, fără referiri la sentința anterioară, probele ce vizează pretinsa activitate infracțională, vinovăția inculpatei, incluzând, desigur, administrarea recunoașterii inculpatei M.G. care a înțeles să beneficieze de dispozițiile de favoare ale art. 320¹ C. proc. pen. în fața persoanei acuzate în cauza disjunsă se constituie în tot atâtea garanții procesuale.

În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că judecătorul fondului care a făcut aplicarea disp. art. 320¹ C. proc. pen., cu privire la inculpata M.G. (pronunțând în acest sens sentința penală nr. 84 din 7 februarie 2012) nu a devenit incompatibil prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare, în a soluționa acțiunea penală și civilă cu privire la inculpata C.A.C., în ipoteza în care trimiterea în judecată a celor două inculpate s-a făcut prin același rechizitoriu, pentru infracțiuni între care există conexitate, în împrejurarea în care hotărârea anterioară nu cuprinde referiri la vinovăția inculpatei C.A.C. ori motivarea nu conține date care să presupună o antepronunțare cu privire la vinovăția acesteia.

În lumina rațiunilor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 322 din data de 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va casa decizia penală atacată și va trimite cauza Curții de Apel București spre judecarea apelurilor.

Onorariul parțial desemnat apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată C.A.C., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 322 din data de 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia penală atacată și trimite cauza Curții de Apel București spre judecarea apelurilor.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2013.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj