Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 5 octombrie 2011, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Mun. București prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata despăgubirilor pe care i le datorează pentru exproprierea imobilului situat în București, sector 1, evaluate provizoriu la suma de 508.000 euro în echivalent lei la cursul din ziua plății, până la stabilirea cuantumului exact prin expertiza judiciară.
În motivare, s-a arătat că în baza Legii nr. 198/2004, imobilul – benzinărie, proprietatea sa, situat în București, sector 1, cu suprafața construită de 35 mp și teren în suprafața de 181 mp, a fost expropriat.
În urma demersurilor efectuate de aceasta pentru a obține clarificarea modului în care a operat exproprierea, a aflat că la sfârșitul lunii septembrie 2009 s-a procedat la consemnarea sumei de 757.351 lei, reprezentând contravaloarea imobilului sau astfel cum fost evaluat, însă nu i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor și, implicit, nici baza de evaluare a proprietății. Apreciază că suma propusă de expropriator în vederea despăgubirii a fost obținută în urma unei evaluări eronate. Pentru acest motiv, a refuzat debitare contului în care s-a virat cuantumul despăgubirii.
În drept cererea s-a întemeiat pe art, 22 alin. (1) si (3) din Legea nr. 255/2010, art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004.
La termenul de judecată din 18 mai 2012, pârâtul a invocat excepția tardivității formulării cererii.
Prin Sentința civilă nr. 1505 din 14 septembrie 2032, Tribunalul București a admis excepția tardivității formulării acțiunii și a respins ca tardiv formulată cererea reclamantei, reținând că, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 modificată, expropriatul nemulțumit de cuantumul păgubirii consemnate în condițiile art, 5 alin. (4) și (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de ia a la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului păgubim, sub sancțiunea decăderii.
Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 169 din 3 septembrie 2010 a fost comunicată reclamantului îa data de 13 august 2010 la adresa din București, sector 1 (fila 98 și 112 dosar), precum și la adresa din sector 1 București (fila 103).
Potrivii certificatului constatator de Ia O.N.R.C. de pe lângă Tribunalul București, reclamanta își are sediul la adresa din București, sector 1, în baza unui contract de vânzare-cumpărare, ultima înregistrare în registrul comerțului datând din anul 2009.
S-a reținut că pârâtul și-a îndeplinit obligația de comunicare a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 169 din 3 septembrie 2010 prin comunicarea acesteia la data de 13 august 2010 la adresa din București, sector 1, sediul social apărut în evidențele O.N.R.C., nefiind nicio modificare cu privire la sediul până la momentui judecății. Așa fiind, termenul pentru depunerea cererii. de 30 de zile este cu mult depășit față de data comunicării hotărârii și de data introducerii cererii de chemare în judecată 5 octombrie 2011, neexistând nicio cerere de repunere în termen.
Astfel fiind, Tribunalul a constatat incidența art, 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 modificată.
Prin Decizia civilă nr. 19/ A din 5 februarie 2013, Curtea de Apel București, -secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:
Criticile aduse de apelantă hotărârii instanței de fond vizează analizarea, eronată în opinia apelantei, a situației de fapt referitoare la comunicarea către aceasta a Hotărârii nr. 169 din 3 septembrie 2010 emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, în aprecierea sa concluzia instanței, potrivit cu care hotărârea a fost comunicată în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 198/2004, fiind nelegală.
Ținând seama de probele administrate în cauză, Curtea a apreciat că susținerile apelantei nu sunt întemeiate.
Invitația de a participa la ședința Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 stabilită pentru data de 3 septembrie 2010 a fost comunicată apelantei - reclamante la data de 13 august 2010 la adresa din București, sector 1 (cu care apelanta reclamantă figurează în evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București) precum și la adresa din București, sector 1.
Întrucât Poșta Română a restituit plicul (transmis prin scrisoare recomandată) conținând invitația, cu mențiunea „destinatar necunoscut la adresă", reprezentanta intimatului - pârât (împuternicit de acesta cu efectuarea formalităților de comunicare) a procedat la comunicarea acestei convocări și prin intermediul publicității, anume prin publicarea convocării într-un ziar de largă circulație.
Dată fiind împrejurarea menționată anterior, următorul act emis în desfășurarea procedurii de expropriere, respectiv hotărârea de stabilire a despăgubirilor, a fost comunicată la adresa din București, sector 1, cu care apelanta - reclamantă figura în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare din 13 octombrie 1997 la B.N.P. C.A. Brăila, act ce constituia titlul de proprietate asupra imobilului suspus exproprierii. De asemenea, la data de 23 septembrie 2010, hotărârea a fost afișată (filele 69 - 74) la avizierul sediului Consiliului General al Mun. București și pe pagina proprie de internet a Primăriei Mun. București, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local.
Curtea a reținut că art. 7 din Legea nr. 198/2004 instituie pe de o parte obligația expropriatorului de a comunica hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor către solicitantul despăgubirilor și, pe de altă parte, pe aceea de a asigura publicitatea hotărârii, atât pentru persoana expropriată, aflată în situația în care nu a primit efectiv hotărârea, cât și pentru terțe persoane care s~ar considera îndreptățite la despăgubiri pentru imobilul expropriat. Această ultimă ipoteză este, de altfel, prevăzută de același act normativ în art. 9 alin. (2), potrivit cu care, în cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente, în termen de 3 ani de la data afișării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condițiile art. 7, sub sancțiunea decăderii.
Curtea a apreciat ca intimatul - pârât (prin reprezentantul desemnat) și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 198/2004 de comunicare a hotărârii (ce interesează în prezentul litigiu) și pe cea privind asigurarea publicității acesteia, într-o modalitate care să asigure primirea actului de către acesta și nu în mod obligatoriu la sediul social cu care societatea apelantă era înscrisă în Registrul Comerțului, ca urmare a faptului că societatea expropriată nu avea în fapt sediul la adresa menționată în Registrul Comerțului.
Prin urmare, în mod corect expropriatorul (prin reprezentantul SP C.C.A. SRL) a decis să comunice următoarele înscrisuri emise în cadrul procedurii la adresa din București, sector 1, care era menționată în contractul de vânzare - cumpărare ce constituia titlul de proprietate al apelantei-recl amante ca fiind sediul acesteia din urmă.
Astfel fiind, nu se poate imputa intimatului - pârât că nu și-a îndeplinit obligația de comunicare și nu poate fi apreciată ca având temei susținerea apelantei potrivit cu care îi sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 în sensul că, nefiindu-i comunicată hotărârea și fiind persoană îndreptățită la despăgubire, poate beneficia de termenul de 3 ani de la data afișării hotărârii, pentru a formula o acțiune injustiție, câtă vreme nu se poate reține că hotărârea de stabilire a despăgubirilor nu a fost comunicată.
Împotriva menționatei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC A. SRL pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea acestora, recurenta a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat clar pe motivele de apel, în sensul că, pe de o parte, a reținut ca și corectă susținerea potrivit căreia constatările instanței de fond cu privire la comunicarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nu corespunde realității, iar, pe de altă parte, a respins apelul formulat ca nefondat.
Curtea a apreciat că nu are temei susținerea apelantei potrivit cu care îi sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 în sensul că, nefiindu~i comunicată hotărârea și fiind persoana îndreptățită la despăgubiri, poate beneficia de termenul de 3 ani de la data afișării hotărârii, pentru a formula o acțiune în justiție, câtă vreme nu se poate reține că hotărârea de stabilire a despăgubirilor nu a fost comunicată.
Astfel, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit textele de lege deoarece, conform art. 87 pct. 2 C. proc. civ., persoanele juridice se citează la sediul principal sau cel al sucursalei. Or, din actele depuse la dosar rezultă fără putință de tăgadă că la sediul societății nu s-a făcut nicio comunicare.
Nu are relevanță faptul că sediul societății se afla sau nu faptic la adresa din București, sector 1. Dacă pârâta a constatat că a epuizat posibilitățile de comunicare, trebuia să aplice prevederile legii și nu să justifice efectuarea comunicării la alte adrese care nu au legătură cu societatea.
Mai mult, instanța de apel în mod eronat reține că hotărârea de stabilire a despăgubirilor se consideră a fi comunicată, dat fiind faptul că aceasta a fost transmisă la adresa din București, sector 1, unde se află adresa unuia dintre asociații Ia societatea reclamantă, acesta având și calitatea de administrator.
Recurenta consideră că această adresă a fost aleasă în mod unilateral de către instanță, pe baza presupunerilor proprii că ar avea legătură cu societatea.
De la data încheierii contractului, 13 octombrie 1997 la B.N.P. C.A. Brăila societatea și-a schimbat sediul social la noua adresa, respectiv București, sector 3, la această dată societatea neavând absolut nicio legătură cu adresa din București, sector 1.
Mai mult, în temeiul art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, deci intimata - pârâtă avea obligația să prezinte dovada actuală că adresa din București, sector 1 asigură comunicarea efectivă către societatea recurentă.
Prevederile art. 7 din Legea nr. 198/2004 raportate la art. 87 pct. 2 C. proc. civ. impun ca hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii să fie comunicată SC A. SRL și nu la domiciliul unuia dintre cei trei asociați. Or, pârâta a transmis hotărârea doar la domiciliul unuia dintre asociați și nu la toți asociații.
Se observă de asemenea că dovada de primire nu a fost semnată, iar, în cazul în care hotărârea de expropriere a fost comunicată potrivit legii, ar fi trebuit să existe și această dovadă.
Conform art. 94 C. proc. civ., când comunicarea actelor nu se poate face din cauză că s-a dărâmat clădirea, a devenit de neiocuit sau din alt motiv asemănător, comunicarea actelor se va face prin publicitate. Prevederile acestui articol se coroborează cu art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 potrivit căruia "în cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente, în termen de 3 ani de Ia data afișării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condițiile art. 7, sub sancțiunea decăderii".
Din interpretarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 198/2004 rezultă că hotărârile de stabilire a cuantumului despăgubirii trebuie comunicate solicitantului, în acest context, termenul de 30 de zile în care expropriatul poate sa se adreseze instanțelor judecătorești, prevăzut la art. 9 alin (1) din Legea nr. 198/2004, curge de la momentul comunicării hotărârii de expropriere.
Prin urmare, pentru a se putea considera că s-a depășit termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 198/2004, era necesar ca hotărârea de despăgubire să fie comunicată, astfel încât să se poată stabili data de la care termenul a început să curgă și, implicit, data la care cele 30 de zile s-au împlinit.
În condițiile în care hotărârea nr. 169 din 3 septembrie 2010 nu a fost comunicată recurentei până în prezent, rezultă că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 ci, dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 potrivit cărora „în cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente, în termen de 3 ani de la data afișării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condițiile art. 7, sub sancțiunea decăderii.
Cum hotărârea a fost publicată la data de 23 septembrie 2010, iar acțiunea a fost introdusă la 5 octombrie 2011, rezultă fără echivoc că. acțiunea a fost formulată înlăuntrul termenului de 3 ani.
Analizând recursul formulat, în raport de criticiie menționate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubiri: a fost comunicată societății recurente la o altă adresă decât cea a sediului său principal, cu încălcarea art. 82 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că persoanele juridice de drept privat vor fi citate prin reprezentanții lor, „la sediul principal sau la cel al sucursalei ori, după caz, al reprezentanței".
În ipoteza în care, din comunicările anterioare efectuate la sediul principal, reieșea că societatea expropriată nu își mai avea în fapt sediul la acea adresă, comunicarea urma a se realiza în temeiul art. 94 C. proc. civ. care prevede că, atunci „când comunicarea actelor de procedură nu se poate face din cauză că s-a dărâmat clădirea, a devenit de nelocuit sau din alt motiv asemănător, agentul va depune actul la grefa instanței, care va înștiința din timp partea despre această împrejurare (...) Când reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului, președintele instanței va dispune citarea acestuia prin publicitate".
Realizându-se comunicarea hotărârii contestate, nu prin publicitate, ci la o altă adresă decât cea a sediului principal, fără a face dovada că aceasta reprezintă sediul sucursalei ori, după caz, al reprezentanței, instanțele de fond au făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale menționate, astfel că procedura de comunicare a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nu a fost legal îndeplinită.
Persoana expropriată, nemulțumită de cuantumul despăgubirii stabilite prin hotărâre, se putea adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile, conform art. 7 al Legii nr. 198/2004, termen care începe să curgă de ia momentul comunicării hotărârii.
Întrucât comunicarea hotărârii nu s-a realizat în mod legal, termenul de formulare a contestației nu a început să curgă, deci nu se putea împlini anterior formulării contestației, motiv pentru care Înalta Curte consideră că soluția de respingere a contestației ca tardivă este nelegală.
Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate susținerile recurentei potrivit cărora în cauză ar fi incidente prevederile art. 9 alin. (2) al Legii nr. 198/2004 conform cărora „în cazul în care hotărârea nu a fost comunicată, orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente, în termen de 3 ani de la data afișării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în condițiile art. 7, sub sancțiunea decăderii".
Recurenta susține că, în ipoteza în care nu i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, îi sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (2) al Legii nr. 198/2004, astfel că termenul în care poate contesta hotărârea este cel de 3 ani, calculat de la data afișării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii.
Această apărare nu poate fi primită, întrucât art. 9 alin. (2) al Legii nr. 198/2004 se referă exclusiv la terțe persoane, excluzând persoanele menționate în hotărâre pentru care este prevăzut In mod expres un termen mai scurt al contestație, în art, 9 alin. (1) al Legii nr. 198/2004, determinat de faptul că acestora li se comunică hotărârea de stabilire a despăgubirii, spre deosebire de terțele persoane care, la rândul lor, sunt afectate de expropriere și îndreptățite la despăgubire, dar cărora măsura exproprierii și a despăgubirii le-a fost adusă la cunoștință în mod indirect, prin afișare, ceea ce justifică și acordarea unui termen mai lung pentru a formula contestație.
Opinia recurentei că neîndeplinirea în mod legal a comunicării echivalează cu lipsa comunicării, ceea ce o plasează în ipoteza terțelor persoane, astfel că va beneficia de un termen mas lung pentru formularea contestației, lipsește de conținut atât art, 9 alin. (1) al Legii nr. 198/2004, cât și regulile procedurale care privesc curgerea termenului de decădere de 30 de zile. menționate anterior.
De altfel, distincția făcută de art. 7 al Legii nr. 198/2004 între comunicare (aceasta realizându-se către titularii exproprierii, inclusiv către titularii aparenți) și publicitate (care îi vizează exclusiv pe terți), corespunde reglementării cuprinse în cele două aliniate ale art. 9 al aceleiași legi, care se referă la reguli de procedură diferite aplicabile persoanelor expropriate și terților.
Astfel, în alin. (1) al art. 9 se stabilește un termen de decădere de 30 de zile pentru contestație, In favoarea persoanei expropriate, acest termen începând să curgă de la momentul comunicării, iar în art. 9 alin. (2) se identifică un alt termen de decădere, mai lung, de 3 ani, pentru contestația formulată de către terți, care curge de la data afișării.
Ca atare, Înalta Curte consideră că recurentei îi sunt aplicabile dispozițiile art. 9 alin. (1) al Legii nr. 198/2004, însă termenul de decădere pentru formularea contestației, cel de 30 de zile de la comunicare, nu a început să curgă deoarece comunicarea hotărârii a fost realizată cu încălcarea dispozițiilor art. 82 alin. (2) și art. 94 C. proc. civ., motiv pentru care în mod greșit contestația a fost respinsă ca tardivă.
Luând în considerare argumentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recursul va fi admis, va fi modificată în tot decizia recurată, în sensul că va fi admis apelul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 1505 din 14 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a civilă.
În temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, aplicabilă în cauză, deoarece prima instanță a fost învestită ulterior intrării în vigoare a acestei legi, la data de 5 octombrie 2011, întrucât părțile nu au solicitat în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe de fond, urmează ca sentința să fie anulată, iar cauza să fie trimisă la instanța de apel pentru evocarea fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 19/ A din 5 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Modifică în tot decizia recurată, în sensul că:
Admite apelul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 1505 din 14 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a civilă.
Anulează sentința și trimite cauza la instanța de apel pentru evocarea fondului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 8 noiembrie 2013.