Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 24 februarie 2012, reclamanții B.G. și B.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statui Român, reprezentat prin C.N.A.D.N.R. SA București, desființarea parțială a hotărârii din 26 ianuarie 2012 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor a comunei S., județul Suceava, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate pentru suprafața de 1956 mp teren liber de construcții, identică cu parcela X1, situat în comuna S., județul Suceava care a fost expropriată pentru execuția lucrării „Varianta de ocolire Suceava” și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în cuantum de 78.240 euro, în echivalent în RON la cursul de schimb de la data introducerii acțiunii, pentru terenul expropriat, obligarea pârâtului la plata sumei de 23.472 euro, în echivalent în RON, la cursul de schimb de la data introducerii acțiunii, cu titlu de despăgubiri pentru scăderea valorii economice a suprafeței de 1920 mp teren din trupul de 8200 mp teren din tarlaua „D.V.”, în urma exproprierii suprafeței de 1956 mp teren, din această tarla; obligarea pârâtului la plata unei sume egale cu 10% din valoarea despăgubirilor ce le vor fi acordate pentru suprafața de teren expropriată, reprezentând cheltuieli administrative necesare achiziționării unui teren identic, stabilirea unui termen de plată de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 387 din 19 februarie 2013, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis cererea de chemare în judecată, a desființat, în parte, hotărârea din 26 ianuarie 2012 a Comisiei de stabilire a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor a comunei S. și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 38.912 euro (sau echivalentul în RON la cursul Băncii Naționale a României la data plații) cu titlu de despăgubiri și a sumei de 5.720 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că prin contractul autentificat din 2 decembrie 1996 de Biroul Notarial Public I.L., reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 8200 mp teren arabil identic cu parcela X2 din cartea funciară.
Din această suprafață, prin hotărârea din 26 ianuarie 2012 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor a comunei S., județul Suceava, s-a dispus exproprierea unei suprafețe de 1956 mp teren, identică cu parcela X1 formată din dezmembrarea parcelei nr. X3, și acordarea de despăgubiri în cuantum de 2.414 RON.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pentru terenul expropriat s-a stabilit o valoare de piață de 19,11 euro/mp, rezultând un total de 37.379 euro.
La acordarea despăgubirilor totale, instanța a avut în vedere și faptul că în urma exproprierii o suprafață de 1892 mp din proprietatea reclamanților poate fi folosită în continuare ca teren extravilan arabil numai cu condiția asigurării unui nou drum de acces care presupune diminuarea suprafeței cu 80,29 mp.; prin urmare, s-a reținut că pierderea valorii acestei suprafețe constituie un prejudiciu adus proprietarului ce urmează a fi acoperit potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce privește solicitarea de acordare a 10% din valoarea despăgubirilor reprezentând cheltuieli administrative pentru achiziționarea unui teren de aceeași natură și valoare, tribunalul a apreciat că aceasta nu se încadrează în dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât nu este vorba de un prejudiciu cert, determinat sau determinabil, ci de un prejudiciu viitor și incert.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul Statul Român, reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA București.
În motivare, apelantul-pârât a arătat, în esență, că trebuiau aplicate, cu prioritate, dispozițiile Legii nr. 255/2010, care au caracter de norme speciale, și că la întocmirea raportului de expertiză nu au fost verificate și identificate tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat.
Astfel, au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.
A susținut apelantul-pârât că pentru aplicarea corectă a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 era necesar să fie avute în vedere prețurile concrete de tranzacționare cuprinse în contracte autentice încheiate cu privire la imobile similare, iar evaluarea parcelei în discuție să se raporteze la aceste prețuri, obiecțiunile formulate în acest sens la instanța de fond fiind înlăturate în mod nejustificat.
Nu se justifică înlăturarea obiecțiunilor referitoare la greșita aplicare a coeficienților de individualizare care diferențiază terenul expropriat de terenurile la care se referă ofertele de vânzare avute în vedere de experți,
A mai arătat apelantul-pârât că sentința apelată este nelegală și sub aspectul includerii în cuantumul despăgubirilor acordate a sumei de 1533 euro care reprezintă valoarea suprafeței de 80,29 mp necesară pentru crearea unui drum de acces,
Prin decizia nr. 21 din 31 mai 2013, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins apelul, ca nefondat, reținând că potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, acțiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.
A arătat instanța de apel că tribunalul a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale enunțate, din care nu rezultă limitarea invocată de apelant (respectiv aplicarea legii generale doar sub aspect procedural). S-a apreciat că art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 face trimitere, pentru stabilirea despăgubirii, la art. 21-art. 27 din Legea nr. 33/1994, deci inclusiv la art. 26 din acest act normativ, care prevede expres cum se calculează despăgubirea.
A reținut instanța de apel că în măsura în care legiuitorul ar fi dorit doar aplicarea regulilor de procedură din Legea nr. 33/1994, era suficient să facă trimitere la art. 21-art. 24 din Legea nr. 33/1994 (care prevăd instanța competentă, obligativitatea prezenței procurorului, persoanele care se citează, căile de atac, efectul înțelegerii părților, unor părți, posibilitatea exproprierii totale), nefiind necesară trimiterea la art. 25-art. 27 din Legea nr. 33/1994. Or, o dispoziție legală trebuie interpretată în sensul în care poate produce un efect, nu în sensul în care nu are nicio aplicabilitate.
S-a concluzionat că, pentru calculul despăgubirii, prima instanță a aplicat corect dispozițiile legii generale (art. 26-art. 27 din Legea nr. 33/1994) la care face trimitere legea specială [art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010], principiul „specialia generalibus derogant” nefiind încălcat.
În ceea ce privește valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat de comisia de experți, instanța de apel a apreciat că nu constituie o încălcare a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 faptul că experții au folosit și oferte de vânzare, iar nu doar prețuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.
S-a arătat că deși textul de lege se referă la „prețul cu care se vând imobilele de același fel”, nu se poate aprecia că nu pot fi luate în considerare și ofertele de vânzare în lipsa unor tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile (tranzacții care nu au fost identificate în cauză) ori când datele obținute de la tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate pentru evaluare.
Curtea de apel a apreciat că textul se referă și la prețurile cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul vânzătorilor fiind să își înstrăineze bunul; este real că, de regulă, în urma negocierilor dintre vânzător și cumpărător prețul poate să scadă, însă diferența nu poate fi semnificativă, iar experții au ținut cont și de acest aspect în efectuarea expertizei.
În plus, nici apelantul nu a demonstrat că a pus la dispoziția experților contracte de vânzare-cumpărare de la data întocmirii raportului de expertiză, 15 august 2012 [conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994], având ca obiect terenuri din extravilan din localitatea S., pe care experții nu le-au avut în vedere.
Cu referire la contractele de vânzare-cumpărare depuse în apel s-a arătat că acestea nu pot servi drept piese de comparație întrucât nu sunt din anul 2012, (când s-a efectuat raportul de expertiză), ci sunt mult anterioare acestei date (respectiv 28 aprilie 2009, 20 noiembrie 2009, 25 august 2008, 7 aprilie 2008); prin urmare, dacă ar fi avute în vedere s-ar fi încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care precizează care este momentul în raport de care se stabilesc despăgubirile („data întocmirii raportului de expertiză”).
Instanța de apel nu a reținut susținerea apelantului în sensul că experții au ignorat prețurile prevăzute în contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobile similare, întrucât în suplimentul la raportul de expertiză s-a arătat că nu au fost identificate tranzacții concrete. În această situație, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a avut în vedere suplimentul la raportul de expertiză, în care s-a menționat că în perioada întocmirii raportului, din cauza gradului scăzut de activitate al pieței, sursele de informare aflate la dispoziția experților, posibile și credibile, bănci, agenții imobiliare, primărie, intermedia, presa de specialitate, localnici, nu au oferit informații despre tranzacții încheiate.
În raport de aceste concluzii ale comisiei de experți, coroborate cu împrejurarea că nici apelantul nu a pus la dispoziția experților ori instanței contracte de vânzare-cumpărare din anul 2012 pentru imobile similare, soluția primei instanțe de înlăturare a aceste critici a fost apreciată corectă.
În ceea ce privește aplicarea coeficienților de individualizare, instanța de apel a apreciat drept generice criticile apelantului. S-a arătat că, prin suplimentul la raportul de expertiză, s-a răspuns punctual obiecțiunilor privind coeficienții de individualizare și că, în lipsa altor elemente cu valoare probatorie egală, nu pot fi înlăturate concluziile acestei probe științifice.
Critica vizând acordarea nejustificată cu titlu de daune a sumei de 1.533 euro care reprezintă valoarea unei suprafețe de 80,29 mp pe care se impune crearea unui drum de acces a fost apreciată ca nefondată.
Astfel, instanța de apel a apreciat că expertiza efectuată în cauză a evidențiat că lotul de 1892 mp teren rămas în urma exproprierii nu are acces la calea publică, putând fi folosit în continuare ca teren extravilan arabil numai cu condiția asigurării unui nou drum de acces; acest drum de acces necesită afectarea unei suprafețe de minim 80,29 mp teren, evaluat la suma de 1533 euro, situație de fapt care nu a fost contestată de apelant.
Reținând că modul de stabilire al despăgubirilor în caz de expropriere este reglementat de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că acestea se compun din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului ori persoanelor îndreptățite (astfel ca pentru dreptul de proprietate de care titularul a fost lipsit împotriva voinței sale să primească o justă despăgubire) și că dispozițiile art. 26 sunt o expresie a principiului vizând repararea pagubei produse unei persoane, potrivit căruia această reparație trebuie să fie una integrată, constând în acoperirea pagubei efectiv produsă, instanța de apel a apreciat că includerea în valoarea despăgubirii și a sumei cu care s-a diminuat valoarea terenului în suprafață de 1892 mp, ca urmare a necesității execuției drumului de acces pe o suprafață de 80,29 mp teren, este legală, această diminuare reprezentând o pagubă certă pe care expropriatorul a creat-o reclamanților-intimați, astfel că pentru repararea efectivă a acesteia se impune a se plăti și suma cu care s-a diminuat valoarea terenul în suprafață de 1892 mp, respectiv prețul de circulație ai suprafeței de 80,29 mp teren.
A mai arătat instanța că, în absența unor probe certe cu privire la diferența de valoare invocată de apelant (față de schimbarea categoriei de folosință), instanța nu poate specula asupra cuantumului acesteia.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că:
- în mod greșit a fost înlăturată critica referitoare la aplicarea procedurii derogatorii de stabilire a despăgubirilor stabilită de Legea nr. 255/2010;
- instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 întrucât experții au avut în vedere ofertele de vânzare postate pe internet și nu prețurile concrete din contractele de vânzare-cumpărare;
- data la care trebuiau să se raporteze experții la stabilirea despăgubirilor era data emiterii deciziei de expropriere;
- în mod nelegal a fost inclusă în cuantumul despăgubirii suma de 1.533 RON ce reprezintă valoarea unei suprafețe de 80,29 mp teren care ar fi necesară pentru crearea unui drum de acces la terenul neexpropriat rămas în proprietatea reclamanților.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Cum în faza de judecată procedura de calcul a despăgubirii este instituită de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, în cauza se constată că instanța de apel a confirmat, în mod greșit, hotărârea primei instanțe prin care s-a valorificat raportul de expertiză, întocmit în cursul judecății, care nu întrunește, însă, exigențele prevăzute de textul legal menționat, în sensul că nu reflectă prețul de vânzare practicat „în mod obișnuit” în unitatea administrativ-teritorială în care se află imobilul expropriat.
Acesta corespunde, în primul rând, prețului consemnat în acte autentice de vânzare-cumpărare, încheiate în perioada de referință (data efectuării expertizei). Or, experții desemnați de către instanța de fond s-au raportat exclusiv la ofertele de vânzare ale unor proprietăți imobiliare din zonă publicate pe internet, motivând că nu au existat contracte de vânzare-cumpărare la care sa poată face referire, situație în care evaluarea făcută de către acești experți nu este relevantă pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor.
În aceste condiții, se impune efectuarea unei noi expertize, cu respectarea prevederilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, care să se bazeze pe prețurile de vânzare efectiv practicate în zona în care este situat terenul expropriat, astfel cum rezultă din contracte autentice de vânzare-cumpărare.
În acest sens, urmează a se obține informațiile relevante de la Camera Notarilor Publici, de la autoritatea administrativă locală ori de la orice altă instituție care le poate furniza, prin intermediul instanței de apel, care va solicita relații de la instituțiile ce dețin datele necesare administrării probei.
În măsura în care, în mod obiectiv nu vor putea fi identificate contracte de vânzare-cumpărare relevante pentru comparare, vor putea fi valorificate și contracte mai vechi, dar cu aplicarea, în mod corespunzător a unor indici de corecție, valoarea rezultată urmând a fi coroborată și cu alte înscrisuri care pot conduce la determinarea valorii de piață a terenului expropriat.
Conform dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor se va face prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat intimaților-reclamanți ca urmare a afectării unei suprafețe de 80,29 mp teren construirii unei căi de acces necesară pentru utilizarea suprafeței de teren rămase în proprietatea lor, care totalizează 1892 mp, Înalta Curte reține că în mod greșit instanța de apel a considerat legală includerea în totalul despăgubirilor a sumei de 1533 euro, care reprezintă chiar valoarea de circulație a acestei suprafețe de teren (de 19,11 euro/mp), în condițiile în care această suprafață de teren rămâne în proprietatea intimaților-reclamanți.
Cum intimații vor putea utiliza suprafața de 80,29 mp teren ca drum de acces, în cuantumul despăgubirii calculat conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 urmează a fi inclusă doar contravaloarea lucrărilor necesare pentru amenajarea drumului de acces la suprafața de teren rămasă în proprietatea reclamanților și contravaloarea prejudiciului cauzat de schimbarea destinației acestei suprafețe de teren.
Celelalte critici inserate în motivarea recursului nu pot fi reținute.
Astfel, legislația în vigoare privind exproprierea instituie două proceduri speciale pentru stabilirea cuantumului despăgubirii cuvenite persoanei îndreptățite. Astfel, potrivit art. 11 și art. 8 din Legea nr. 255/2010, în faza administrativă, cuantumul despăgubirii se calculează în funcție de expertiza efectuată de Camera notarilor publici, iar în faza de judecată, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, în raport de prețurile efectiv încasate cuprinse în contractele de vânzare-cumpărare încheiate la data efectuării expertizei.
Din modul diferit de reglementare a procedurii în etapa jurisdicțională, rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, de către instanța de judecată, pe alte temeiuri decât cele avute în vedere în faza administrativă.
Procedând în acest mod, legiuitorul nu a intenționat verificarea, de către instanța de judecată, a legalității hotărârii administrative de stabilire a despăgubirilor, în raport de prețurile de vânzare practicate în zona în care se află imobilul expropriat, deoarece, în acest caz, nu ar fi prevăzut o procedură diferită de calcul al despăgubirilor, ci ar fi dispus în sarcina instanței obligația de verificare a legalității emiterii hotărârii administrative, prin prisma actelor care au stat la baza acesteia.
Chiar dacă cererea adresată instanței de persoana expropriată reprezintă o cale de atac exercitată împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirii, finalitatea acestei cereri este aceea a stabilirii cuantumului despăgubirilor de către instanța de judecată, potrivit unei proceduri specifice și pe baza altor criterii decât cele aplicate în etapa administrativă prealabilă, inclusiv din perspectiva momentului de calculare a despăgubirilor. Întrucât instanța de judecată nu verifică legalitatea hotărârii administrative, nu există nici un motiv pentru a determina cuantumul despăgubirilor la momentul emiterii deciziei de expropriere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Statui Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 21 din 31 mai 2013, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.
Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2014.