Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 noiembrie 2011 sub nr. 15078/86/2011 pe rolul Tribunalului Suceava, secția civilă, reclamanții M.I. și M.A., au solicitat, în temeiul Legii nr. 255/2010, a Legii nr. 33/1994, art. 44 din Constituție, art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a practicii judiciare în materie, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Comuna Șcheia, prin Primar, și Comisia de verificare a dreptului de proprietate și asigurare a despăgubirilor, anularea hotărârilor nr. 85, 86, 87, 88, 89, 90 din 03 noiembrie 2011, emise de Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor, comuna Șcheia, cu privire la cuantumul despăgubirilor, cu care nu sunt de acord, fiind calculate la un preț derizoriu, mult inferior față de prețul de piață, valoarea de înlocuire și propunerea făcută de ei și cu privire la suprafețele rămase fără valoare în urma exproprierii, pârâtul urmând să fie obligat la plata despăgubirilor cuvenite pentru suprafețele de teren expropriate, calculate în raport de valoarea reală a terenurilor, și anume „165,36 RON/m.p.; să se dispună exproprierea în totalitate a suprafețelor de teren afectate de lucrări; pentru suprafețele pentru care nu se impune exproprierea totală - obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri care să acopere prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenurilor rămase în proprietatea lor, prejudiciu ce se poate cuantifica și adăuga despăgubirilor stabilite pentru suprafețele expropriate; repararea prejudiciului suferit ca urmare a lipsei de folosință a terenurilor; cheltuieli administrative cu achiziționarea unui alt teren (taxe notariale, publicitate, comisioane), constând în 10% din valoarea imobilelor; cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 499 din 12 martie 2013, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis în parte acțiunea; a modificat hotărârile nr. 85, 86, 87, 88, 89 și 90 emise la data de 03 noiembrie 2011 de Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor a comunei Șcheia, județul Suceava; a dispus plata, în favoarea reclamanților, a sumei de 56.467 euro la cursul oficial al Băncii Naționale a României din ziua plății cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului situat în comuna Șcheia, județul Suceava, constând în suprafața totală de 3.223 m.p.; a respins cererile pentru exproprierea unei suprafețe de teren suplimentare, pentru obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri reprezentând prejudiciul rezultat din diminuarea valorii terenurilor urmare a exproprierii, pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a lipsei de folosință a terenurilor și pentru plata sumei de 10% din valoarea imobilelor, reprezentând cheltuieli administrative cu achiziționarea unui alt teren, ca nefondate; a obligat pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București, să plătească reclamanților suma de 3.700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 3.200 RON onorariu experți și 500 RON onorariu avocat.
Prin decizia nr. 20 din 30 mai 2013, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate în cauză de reclamanții M.I. și M.A., precum și de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București, împotriva sentinței mai sus menționate.
Referitor la apelul reclamanților, instanța a reținut că prin raportul întocmit la fond, comisia de experți a concluzionat, fără a se contesta de către reclamanți, că suprafețele de teren rămase în urma exproprierii pot fi plantate conform categoriei de folosință din cartea funciară, având asigurat accesul și că, în condițiile actuale, nu se poate face o estimare a unei eventuale scăderi de valoare a terenului rămas comparativ cu valoarea acestuia dinaintea exproprierii, însă, în general, o șosea de centură, autostradă etc. crește valoarea terenurilor din zonele pe unde trec.
Prin urmare, în mod corect prima instanță și-a însușit, sub acest aspect, concluziile raportului de expertiză, reținând totodată lipsa altor dovezi propuse șl administrate de reclamanți în ce privește lipsa de folosință a terenurilor încă din faza de testare și studiu de fezabilitate.
Solicitarea reclamanților de expropriere și a suprafețelor de 46 m.p. și de 45 m.p., considerate a fi rămase fără valoare, nu poate fi analizată într-un astfel de litigiu, întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 255/2010, care limitează competența instanțelor doar la verificarea cuantumului despăgubirilor propuse.
Plata unei sume egale cu 10% din valoarea imobilelor expropriate, reprezentând cheltuieli administrative cu achiziționarea unui alt teren, nu poate fi primită, întrucât o asemenea cheltuială are caracter incert și excede dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, ce are în vedere un prejudiciu cert, determinat sau determinabil.
Referitor la apelul pârâtului, instanța a reținut că prin criticile formulate acesta și-a exprimat față de cuantumul despăgubirilor reținut de prima instanță din concluziile raportului de expertiză efectuat de comisia constituită potrivit dispozițiilor speciale ale Legii nr. 33/1994 și, deci, față de conținutul acestei lucrări ce a fundamentat soluția tribunalului.
În raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și de conținutul raportului de expertiză tehnică întocmit de cei trei experți evaluatori, dintre care unul numit de instanță și câte unul desemnat de părți, se constată că suma de 0,3 euro/m.p. propusă de expropriator pentru terenul în suprafață totală de 3.223 m.p. ce face obiectul exproprierii pentru cauză de utilitate publică nu reflectă valoarea de circulație a imobilului, neputând reprezenta o justă despăgubire, în sensul legii.
Așa fiind, instanța de apel a apreciat că prețurile de 17,50 euro/m.p., 12,10 euro/m.p. și, respectiv de 17,30 euro/m.p. determinate prin expertiza întocmită de comisia de experți evaluatori în cauză reprezintă o dreaptă despăgubire pentru reclamanți, astfel că despăgubirea stabilită de prima instanță, în condițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, respectă prevederile imperative ale art. 26 din lege.
Referitor la critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat și care ar fi trebuit redus proporțional cu admiterea acțiunii reclamanților, conform dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., instanța de apel a constatat că, reținând culpa procesuală a pârâtului ca parte căzută în pretenții, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea în speță a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., suma stabilită în sarcina acestuia fiind alcătuită din 3.200 RON onorariu experți și 500 RON onorariu avocat, sens în care nu se impunea reducerea conform art. 276 din același cod.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, formulând următoarele critici:
I. În mod greșit instanța de apel a înlăturat critica privind procedura derogatorie specială de stabilire a despăgubirilor consacrată de dispozițiile Legii nr. 255/2010 și a Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, ca lege specială a exproprierii, față de Legea nr. 33/1994, care reprezintă dreptul comun în materie.
În acest sens, recurentul-pârât a arătat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirilor, cum greșit a reținut instanța de apel, ci dispozițiile art. 11 alin. (7), (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare ale acesteia, sens în care cererea de anulare a hotărârii de expropriere, emisă cu respectarea dispozițiilor legale, nu se justifică.
II. În mod greșit instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, împrejurare ce a determinat valorificarea eronată a unui raport de expertiză ce nu reflectă prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în zonă, întrucât experții nu au verificat și identificat tranzacții concrete, ci au avut în vedere oferte postate pe internet sau la agențiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare.
III. În mod greșit instanța de apel a apreciat că data în raport de care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei îndreptățite este cea prevăzută în Legea nr. 33/1994, respectiv a întocmirii raportului de expertiză, întrucât în sistemul Legii nr. 255/2010, incidentă în cauză, este vorba de data emiterii hotărârii de expropriere, acesta fiind momentul la care trebuiau să se raporteze experții în stabilirea despăgubirilor.
Examinând recursul în raport de excepția de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, între altele, semnătura părții care a declarat calea de atac sau a mandatarului.
Dispozițiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nula, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilesc că „lipsa semnăturii se poate totuși împlini în cursul judecății”.
Prin decizia în interesul legii nr. 39 din 07 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție publicată în M. Of. al României nr. 833/05.12.2007, în vederea asigurării liberului acces la justiție și a garantării dreptului la un proces echitabil, s-a statuat că lipsa semnăturii cererii de recurs poate fi complinită în condițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în cursul judecății.
Recursul pârâtului Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 12 august 2013, fiind acordat termen de judecată la data de 12 februarie 2014.
Constatând lipsa semnăturii pe memoriul de recurs depus în termen legal, în aplicarea dispozițiilor legale anterior evocate, Înalta Curte a dispus citarea recurentului-pârât pentru termenul de judecată din 12 februarie 2014 cu mențiunea „de a semna cererea de recurs formulată sau de a expedia o copie a acesteia care să fie semnată, în conformitate cu prevederile art. 112 pct. 6, respectiv art. 133 C. proc. civ.”, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare emisă la 20 august 2013, aflată la dosar.
Prin cererea înregistrată la data de 11 februarie 2014, transmisă prin fax, recurentul-pârât a solicitat judecata cauzei în lipsă, fără a se conforma obligației legale de a remedia incidentul procedural în modalitatea indicată de instanță prin citația emisă la data de 20 august 2013.
În consecință, față de dispozițiile art. 3021 alin. (1) Iit. d), ale art. 133 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 316 și art. 298 din același cod, Înalta Curte va anula, ca nesemnat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca nesemnat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, împotriva deciziei nr. 20/A din 30 mai 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2014.