Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 decembrie 2011 la Tribunalul Suceava reclamanta S.D.E. a contestat în contradictoriu cu pârâtul Statul român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA Hotărârea nr. 31 din 19 octombrie 2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor a comunei Șcheia, pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 prin care s-a dispus acordarea sumei de 942 lei cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului situat în comuna Șcheia, identic cu parcela nr. aaa din CF nr. bbb, compus din teren liber de construcții, în suprafață de 763 m.p. S-a solicitat anularea în parte a hotărârii - cât privește cuantumul despăgubirilor acordate - 942 lei și obligarea pârâtului Statul Român la plata în favoarea sa a unei juste despăgubiri pentru imobilul expropriat, de 763 m.p., la valoarea reală a acestuia, respectiv 40 euro/m.p., cu cheltuieli de judecată.
Ulterior, prin precizările de la fila 67, reclamanta a solicitat și contravaloarea beneficiului nerealizat prin fărâmițarea terenului neexpropriat și a pagubelor produse prin neexproprierea întregii parcele.
În motivare, a arătat că este proprietara terenului de 5200 m.p., categoria de folosință arabil, CP nr. bbb, înscris în CF nr. bbb a UAT Șcheia, imobil situat în intravilanul comunei Șcheia, pe care l-a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 18 februarie 2010.
Parte din această suprafață, respectiv terenul de 763 mp, a fost supusă procedurii exproprierii ocazionate de lucrarea de utilitate publică "Varianta de ocolire Suceava".
Prin Hotărârea nr. 31 din 19 octombrie 2011 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor Comuna Șcheia, jud. Suceava, s-a propus acordarea cu titlu de despăgubire a sumei de 942 lei. Reclamanta nu a acceptat cuantumul sumei acordate, solicitând să primească prețul de piață al imobilului expropriat, estimat la suma de 40 euro/mp.
S-a mai susținut că nu s-a avut în vedere de către comisie amplasamentul terenului (intravilan, pretabil pentru construcții), pagubele produse prin expropriere și nici împrejurarea că exproprierea a condus la fărâmițarea terenului care i-a rămas în proprietate. Astfel, prin expropriere suprafața de teren proprietatea sa a fost divizată în trei parcele, parcela centrală fiind cea care a făcut obiectul exproprierii. S-au format astfel alte două parcele, în suprafață de 120 mp și de 4.317 mp, separate de parcela expropriată, care și-au pierdut valoarea intrinsecă și care nu mai pot fi exploatate în condiții normale. Aceasta, având în vedere atât întinderea suprafețelor rămase în proprietate, cât și faptul că pe parcela expropriată va fi construită șoseaua ocolitoare a orașului, care va fi intens traficată de mijloace de transport și utilaje de mare tonaj. Poluarea fonică ce se preconizează este un factor negativ ce va conduce la diminuarea valorii de circulație a terenului.
În plus, nu s-a avut în vedere câștigul nerealizat, investiția într-un teren arabil aducând un venit cu caracter continuu, valoarea acestuia sporind nu numai ca urmare a creșterii valorii pământului ca factor de producție, dar și prin câștigul realizat din obținerea recoltei sau din arendarea terenului, acest câștig nedepinzând de piața imobiliară.
Pe de altă parte, nu s-a ținut cont de faptul că în imediata apropiere a terenului expropriat există lucrări de modernizare și dotare edilitară și că în zonă s-au dezvoltat proiecte imobiliare de o mare anvergură.
În drept, a invocat art. 1 Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 16 și art. 44 Constituția României, art. 1, art. 21, art. 26 Legea nr. 33/1994, art. 26 din Pactul Internațional privind drepturile civile și politice, art. 22 alin. (1) și alin. (3) Legea nr. 225/2010 și art. 274 C. proc. civ.
Tribunalul Suceava, prin Sentința civilă nr. 2648 din 13 decembrie 2012, a admis contestația; a desființat în parte hotărârea atacată, a obligat pârâta să plătească contestatoarei suma de 12.742 euro (echivalentul în lei la data plății); a respins cererile privind exproprierea suprafeței ce excede hotărârii contestate și despăgubirile solicitate pentru aceasta; a obligat pârâta să plătească contestatoarei cheltuieli de judecată în sumă de 2500 lei.
S-a reținut că imobilul a fost expropriat conform H.G. nr. 614/2011, pentru modificarea și completarea H.G. nr. 743/2010, privind declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul "Varianta de ocolire a municipiului Suceava, km 0+000 - km 13+173".
Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituția României, cap. 1 din Protocolul I adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, exproprierea pentru cauză de utilitate publică se face numai după o justă și prealabilă despăgubire.
Pentru ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul stabilirii prin hotărâre judecătorească, instanța a avut în vedere normele juridice de trimitere cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia", precum și în art. 27 alin. (2) din același act normativ, conform căruia "despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator".
Așadar, despăgubirea acordată pentru imobilul expropriat se raportează la valoarea stabilită de comisia de experți, valoare la care a achiesat și expertul evaluator propus de intimată, fiind folosită metoda comparației directe.
Prin expertiza efectuată, comisia de experți a ținut seama, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel (cu aceeași categorie de folosință și aceleași utilități) în unitatea administrativ-teritorială Șcheia, la data întocmirii raportului de expertiză, reținând o valoare de 12.742 euro pentru terenul expropriat.
Obiecțiunile relativ la coeficienții de corecție nu au fost reținute, atâta timp cât expertul desemnat de intimat a avut în vedere aceleași criterii de stabilire a amplasamentului terenului expropriat cu cele indicate de întreaga echipă de experți.
Cât privește capetele de cerere relativ la exproprierea suprafețelor colaterale terenului în litigiu sau a despăgubirilor reprezentând eventualul prejudiciu cauzat de diminuarea valorii terenului rămas în urma exproprierii, prima instanță a reținut că, potrivit art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010, obiectul contestației împotriva hotărârii expropriatorului este limitat doar la cuantumul despăgubirii acordate, iar competența instanței se rezumă la a verifica cuantumul acesteia.
De altfel, din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză rezultă că terenul neexpropriat, proprietatea reclamantei, poate fi utilizat în continuare ca teren arabil, conform categoriei de folosință existentă la data exproprierii, nefiind afectat de investițiile expropriatorului.
În baza art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată să plătească contestatoarei cheltuieli de judecată în sumă de 2500 lei reprezentând onorariu experți și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta S.D.E. și pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.
În motivarea apelului reclamanta S.D.E. a arătat că Statul Român trebuia obligat la plata și a sumei de 2.004 euro, reprezentând echivalentul terenului de 120 mp care s-a format prin divizarea terenului inițial în urma exproprierii și care nu mai poate fi valorificat în acest context în niciun scop - prejudiciul cauzat fiind egal cu câștigul nerealizat din punct de vedere al terenului privit ca investiție (realizarea unei construcții sau înstrăinarea terenului în scopul edificării unor construcții), respectiv a sumei de 10.570 euro 302 euro/an, timp de 35 ani, reprezentând echivalentul beneficiului nerealizat - prejudiciul cauzat fiind egal cu contravaloarea daunelor provenite din câștigul nerealizat din obținerea recoltei de pe terenul expropriat, calculat prin metoda capitalizării directe.
Prin expropriere suprafața de teren proprietatea sa a fost divizată în trei parcele, parcela centrală fiind cea care a făcut obiectul exproprierii. S-au format astfel alte două parcele, în suprafață de 120 mp și de 4.317 mp, separate de parcela expropriată, prima pierzându-și valoarea intrinsecă și nemaiputând fi exploatată în condiții normale. Aceasta, având în vedere atât întinderea sa, cât și faptul că pe parcela expropriată, vecină, va fi construită șoseaua ocolitoare a orașului, care va fi intens traficată de mijloace de transport și utilaje de mare tonaj. Poluarea fonică ce se preconizează este un factor negativ ce va conduce la diminuarea valorii de circulație a terenului.
Pe de altă parte, la stabilirea daunelor cauzate prin efectul exproprierii trebuie ținut cont de câștigul nerealizat, investiția într-un teren arabil aducând un venit cu caracter continuu, valoarea acestuia sporind nu numai ca urmare a creșterii valorii pământului ca factor de producție, dar și prin câștigul realizat din obținerea recoltei sau din arendarea terenului, acest câștig nedepinzând de piața imobiliară.
Raportul de expertiză întocmit în cauză, din care rezultă cu claritate întinderea prejudiciului suferit prin expropriere, respectă principiul cuprins în art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind luarea unor măsuri de pregătire prealabilă a executării lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, care sub aspectul evaluării despăgubirilor cuvenite proprietarilor expropriați trebuie raportat la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor datorate pentru imobilele expropriate, raportul de expertiză întocmit a urmărit respectarea disp. art. 25 din Legea nr. 33/1994 și în ce privește comisia formată din trei experți, unul numit de instanță - expert tehnic judiciar în specialitatea construcții și evaluator ANEVAR M.M., unul de expropriat - expert tehnic judiciar în specialitatea topografie C.D. și altul de expropriator - expert tehnic judiciar în specialitatea construcții și evaluator ANEVAR M.A., calculul acestora realizându-se potrivit art. 26 din acest act normativ.
Instanța de fond a apreciat că potrivit art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010 obiectul contestației împotriva hotărârii expropriatorului este limitat doar la cuantumul despăgubirii acordate, iar competența instanței se rezumă la a verifica cuantumul acesteia. Or, o justă despăgubire este reprezentată de prețul de piață al imobilului și de daunele provocate proprietarului, cuprinzând atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucram cesans).
În ceea ce privește daunele provenite din câștigul nerealizat, deși se arată în expertiză că nu sunt identificate astfel de daune, reclamanta a solicitat a se avea în vedere faptul că suprafața de 120 mp care s-a format în urma divizării, practic, nu mai poate fi utilizată în niciun scop în momentul de față, dimensiunile sale neîncadrându-se în reglementările urbanistice, scopul achiziționării întregului teren fiind edificarea unei construcții. În acest context, a suferit un prejudiciu ca urmare a exproprierii, echivalent cu suma de 2.004 euro.
Legat de daunele provenite din câștigul nerealizat din obținerea recoltei, calculate prin metoda capitalizării directe, s-a arătat în expertiză că sunt în cuantum de 302 euro/an. Reclamanta a arătat că instanța trebuia să raporteze acest câștig nerealizat din obținerea recoltei la o perioadă de aproximativ 35 de ani, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului trecut în proprietatea statului pentru cauză de utilitate publică, în vederea acordării unei juste despăgubiri, rezultând suma de 10.570 euro. Cum exproprierea de imobile se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească și cum pentru calculul despăgubirii se vor lua în considerare nu numai prețul de piață al imobilului, ci și daunele provocate proprietarului, cuprinzând atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cesans), întinderea lor fiind tocmai o garanție că nu este supusă unei măsuri abuzive din partea autorităților statului, se impune modificarea în parte a sentinței în sensul de a se admite în totalitate contestația.
În motivarea apelului său pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. a arătat că valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii de expropriere, concluzia contrară a instanței de fond fiind nelegală. În acest sens, potrivit art. 5 alin. (1), art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010, sumele individuale aferente despăgubirilor sunt estimate de expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici, având în vedere expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Codul fiscal.
Totodată, potrivit art. 8 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, expertul evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, care întocmește raportul de evaluare prevăzut la art. 11 alin. (7) din lege, este obligat să se raporteze la expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu dispozițiile legale menționate, prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C.C., valoarea terenului expropriat a fost corect stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită în anul 2011 de Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza comunei Șcheia.
Având în vedere faptul că dispozițiile Legii nr. 255/2010 reprezintă norme speciale în materia exproprierii, întrucât vizează doar exproprierile necesare pentru realizarea obiectivelor enumerate la art. 1 din lege, în timp ce Legea nr. 33/1994 instituie, în aceeași materie, norme cu caracter general, aplicabile oricărei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică, cu privire la care nu există reglementări derogatorii, prevederile legii speciale sunt aplicabile cu prioritate în cauză, potrivit principiului "specialia generalibus derogant". Împrejurarea că art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 conține o trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 nu justifică aprecierea instanței de fond în sensul că nu ar fi aplicabile criteriile de evaluare prevăzute de legea specială, ci acelea reglementate de legea generală, concluzia contrară fiind justificată de faptul că, în privința reglementărilor din legea generală (art. 21 - 27), textul art. 22 alin. (3) din legea specială stipulează în mod expres că ele sunt aplicabile doar sub aspectul soluționării acțiunilor prin care se contestă hotărârile de expropriere, adică sub aspect procedural.
Fără temei a reținut instanța de fond că valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză ar reprezenta valoarea de circulație a imobilului în litigiu la data exproprierii și că aceasta ar fi fost calculată conform exigențelor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Potrivit textului de lege menționat, la calculul cuantumului despăgubirii, experții, precum și instanța de judecată, vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, ceea ce înseamnă că, pentru stabilirea prețului real de circulație, experții trebuiau să se raporteze la tranzacții concrete cu imobile similare, întrucât numai tranzacțiile finalizate și materializate prin întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare pot reflecta în mod real prețul ca care se vând în mod obișnuit imobilele.
În speță, la întocmirea raportului de expertiză nu au fost verificate și identificate niciun fel de tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție, care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.
În realitate, însă, nu există nicio probă și niciun indiciu din care să rezulte că prețurile menționate în anunțurile de vânzare ar corespunde cu prețurile de tranzacționare efectivă, neputându-se reține că cele dintâi ar avea un caracter cert, în contextul în care ele pot forma obiectul unor negocieri între proprietar și potențialii cumpărători sau pot fi influențate de evoluția pieței imobiliare în perioada cuprinsă între data postării ofertei și data încheierii tranzacției efective. Așa fiind, ignorarea prețurilor indicate în contractele autentice de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la imobile similare nu poate fi justificată prin prisma faptului că prețurile din contracte ar fi fictive, așa cum au insinuat experții, aceasta întrucât caracterul fictiv sau simulat al prețurilor înscrise în acte autentice nu poate fi prezumat, iar potrivit art. 1173 alin. (1) din vechiul C. civ. (sub imperiul căruia au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare la care trebuiau să se raporteze experții), actele autentice au deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată.
În consecință, pentru aplicarea corectă a disp. art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, era necesar să fie indicate prețurile concrete de tranzacționare cuprinse în contracte autentice încheiate cu privire la imobile similare, iar evaluarea parcelei în discuție să se raporteze la aceste prețuri, obiecțiunile formulate în acest sens la instanța de fond fiind înlăturate în mod nejustificat.
Pe de altă parte, fără niciun temei a respins prima instanță obiecțiunile referitoare la greșita aplicare a coeficienților de individualizare, care diferențiază terenul expropriat de terenurile la care se referă ofertele de vânzare avute în vedere de experți.
Împrejurarea că acei coeficienți de individualizare contestați au fost însușiți și de expertul desemnat de ea nu constituie un argument legal și pertinent de înlăturare a obiecțiunilor, deoarece opinia expertului desemnat de una din părți are aceeași putere și valoare probatorie cu cea a expertului desemnat de instanță, o astfel de opinie nefiind la adăpost de critici în măsura în care există argumente pertinente de natură a demonstra eventualele erori comise de expert.
În cauză, prin obiecțiunile depuse la prima instanță, s-au explicat în mod punctual și detaliat motivele pentru care coeficienții de individualizare referitori la localizare, la utilizarea permisă, la utilități și la frontul la drum au fost greșit cuantificați de experți, or, aceste critici, deși se întemeiază pe argumente pertinente, au rămas nesoluționate, ele fiind înlăturate de instanța de fond pe considerente de ordin formal, nerelevante în cauză. În acest context, greșita cuantificare a coeficienților de corecție contestați a condus la o majorare a prețului din anunțul de vânzare referitor la comparabila de referință, majorare care are caracter însemnat și care nu este justificată în raport de caracteristicile tehnico-economice ale imobilului expropriat, motiv pentru care concluziile raportului de expertiză nu se justificau a fi valorificate.
Prin Decizia nr. 4 din 28 februarie 2013 Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins apelurile.
Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 255/2010 "raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571 din 03 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare".
Dispozițiile Legii nr. 255/2010 au caracter special în raport de cele ale Legii-cadru în materie, nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform principiului "specialia generalibus derogant".
Prin dispozițiile art. 22, actul normativ cu caracter special prevede că "expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (...) se poate adresa instanței judecătorești (...) fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii" (alin. (1)), iar "acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii (alin. (3))".
În interpretarea acestor dispoziții legale, care reglementează expres posibilitatea expropriatului de a se adresa unei instanțe judecătorești doar pentru rezolvarea nemulțumirilor sale legate de "cuantumul despăgubirilor" - alin. (1) și fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 "în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor" - (alin. (3)), nu se poate aprecia că trimiterea la dispozițiile din legea-cadru, expres indicate, ar viza doar aspecte procedurale, astfel cum susține pârâta.
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Conform dispozițiilor art. 27 alin. (1) din lege, instanța de judecată, primind rezultatul expertizei, îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî.
Din coroborarea acestor dispoziții cu cele ale Legii nr. 255/2010, rezultă că despăgubirea se stabilește în funcție de prețul cu care se vând pe piața liberă din zona respectivă imobilele de felul celui expropriat, la data întocmirii raportului de expertiză. Raportul de evaluare întocmit de expropriator în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii "are în vedere" expertizele întocmite și actualizate de Camerele notarilor publici, iar pe baza acestuia expropriatorul "estimează" sumele individuale aferente despăgubirilor. Există, așadar, posibilitatea ca aceste "estimări" să fie inferioare prețului de circulație al imobilului pe piața liberă din zonă și/sau să nu acopere integral prejudiciul suferit de expropriat, caz în care acesta are deschisă calea acțiunii în justiție, care "se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994".
Doar despăgubirea astfel stabilită poate fi apreciată "dreaptă", în sensul dispozițiilor art. 44 din Constituție, în acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În speță, valoarea despăgubirilor a fost stabilită de prima instanță pe baza raportului întocmit de comisia de experți, constituită conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, care a răspuns obiectivelor formulate de ambele părți din proces.
Obiecțiunile formulate de pârâtă la acest raport au fost respinse de prima instanță, cu motivarea că lucrarea a fost însușită inclusiv de expertul propus de aceasta.
Cum corect a sesizat pârâta în motivele de apel, opinia expertului desemnat de una din părți are aceeași putere și valoare probatorie cu cea a expertului desemnat de instanță, o astfel de opinie nefiind la adăpost de critici, în măsura în care există argumente pertinente de natură a demonstra eventualele erori comise de expert.
În speță, raportul avut în vedere de prima instanță reflectă opiniile comune ale celor trei experți, desemnați de părți și, respectiv, de instanță.
Deși în apel, în cadrul devoluțiunii, este permisă refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, conform dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., niciuna dintre părți nu a formulat astfel de cereri.
Valoarea de piață a terenului a fost stabilită de experți prin metoda comparației directe, aceștia explicând metodologia folosită în ipoteza în care nu există tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile sau când datele obținute din tranzacțiile efective nu pot fi verificate ori nu sunt credibile din diverse motive, caz în care pot fi folosite și prețurile din ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare pentru terenuri comparabile, cu efectuarea corecțiilor corespunzătoare.
Nu s-au propus și administrat în cauză, de către pârâtă, dovezi contrare celor reținute de experți, privind existența unor tranzacții efective, cu terenuri comparabile, din zona litigiului și, respectiv, prețurile concrete practicate pe piață imobiliară în perioada de referință. În contextul dat, nu poate fi primită susținerea pârâtei din apel potrivit căreia "concluziile raportului de expertiză nu se justificau a fi valorificate", aceasta fiind în dezacord cu dispozițiile art. 25 și 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Au fost avute vedere și dispozițiile art. 129 alin. (51) C. proc. civ., potrivit cărora părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probele pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
În ce privește apelul reclamantei, vizând cuantumul despăgubirii stabilite de prima instanță, cu referire la sumele de 2004 euro și de 10570 euro menționate în raportul de expertiză, s-au reținut următoarele:
Prin exproprierea suprafeței de 763 m.p. teren, proprietatea reclamantei a fost divizată, rămânând în stăpânirea acesteia parcela de 120 m.p. teren, cu număr cadastral qqq, cu acces din str. P. și parcela de 4317 m.p., cu număr cadastral www și acces pe drum exploatare, ambele având categoria de folosință "arabil".
Suma de 2004 euro pretinsă de reclamantă drept despăgubire reprezintă valoarea de piață a parcelei de 120 m.p. teren, calculată în raport de valoarea stabilită prin expertiza efectuată la prima instanță pentru parcela expropriată (16,7 euro/m.p. x 120 m.p. = 2004). Potrivit opiniei celor trei experți, această parcelă nu mai poate fi folosită conform categoriei de folosință de la data exproprierii, din cauza suprafeței mici rămase și nici nu dobândește vreun plus de valoare ca urmare a construirii "variantei ocolitoare a municipiului Suceava".
Nu se poate aprecia însă că acest teren a rămas lipsit în totalitate de valoare. Drept urmare, în mod corect a reținut prima instanță că nu poate fi obligat expropriatorul la plata prețului de piață al acestuia, câtă vreme nu a formulat obiect al exproprierii efective și în lipsa altor elemente pe baza cărora să poată fi determinată întinderea daunei reale produse, constând într-o eventuală scădere a acestei valori.
Concluzia celor trei experți potrivit căreia parcela de 120 m.p. nu mai poate fi folosită pe viitor conform categoriei de folosință, din cauza suprafeței mici rămase, nu poate fi tradusă, de facto, în aceea că respectivul teren nu ar mai putea fi valorificat în niciun mod.
Cea de-a doua sumă pretinsă de reclamantă, de 10570 euro, reprezintă echivalentul beneficiului nerealizat, "egal cu contravaloarea daunelor provenite din câștigul nerealizat din obținerea recoltei de pe terenul expropriat, calculat prin metoda capitalizării directe" (302 euro/an, timp de 35 de ani).
Așadar, reclamanta solicită cu titlu de despăgubire pentru terenul arabil expropriat atât prețul practicat pe piață, cât și contravaloarea recoltei sau a arendei pe care ar putea-o obține de pe același teren în următorii 35 de ani.
Raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, o astfel de solicitare îmbracă forma unei duble despăgubiri, de natură a conduce la îmbogățirea fără justă cauză, ceea ce nu poate fi primit.
Reclamanta și-a argumentat solicitarea de acordare a despăgubirilor pentru beneficiul nerealizat (lucrum cesans) și din punct de vedere al terenului de 120 m.p. privind ca investiție, arătând că scopul achiziționării întregului teren de la locul respectiv a fost acela al edificării unei construcții, scop care nu mai poate fi atins din cauza dimensiunilor mici rămase.
Sub acest aspect s-a reținut că experții desemnați în cauză au concluzionat în sensul că "nu sunt identificate daune provenite din câștigul nerealizat de reclamantă, din punct de vedere al terenului privit ca investiție". Relevantă este și apărarea pârâtei, în contextul dat, care a învederat că reclamanta a dobândit în proprietate terenul în discuție în anul 2010, pentru un preț de 1,92 lei/m.p., în perioada respectivă fiind demarat proiectul șoselei de centură și lucrările de expropriere aferente. Aceste aspecte fiind de notorietate atât în municipiul Suceava, cât și în localitățile limitrofe, reclamanta putea cunoaște, cu minime diligente, riscul pe care și-l asumă investind/intenționând să construiască în viitor în zona respectivă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâtul.
Reclamanta S.D.E. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în critici că au fost încălcate dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, art. 44 alin. (3) și (6) din Constituția României precum și dispozițiile Codului civil privitoare la principiul despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, despăgubire formată din valoarea reală a imobilului și prejudiciul suferit de proprietar. La calculul despăgubirii se va lua în considerare prețul de piață al imobilului și daunele provocate proprietarului cuprinzând prejudiciul efectiv și beneficiul nerealizat.
Instanța de apel a reținut împrejurări contrare celor din raportul de expertiză, care a stabilit că suprafața de 120 mp nu mai poate fi privită ca investiție, datorită deschiderii mici la stradă. Raportul de expertiză a mai reținut că terenurile neafectate de expropriere nu dobândesc niciun spor de valoare ca urmare a construirii variantei ocolitoare, deoarece terenul rămas neexploatat, privit ca investiție, nu se încadrează în reglementările urbanistice.
Exproprierea a generat fărâmițarea terenului, rămânerea în patrimoniu a unei suprafețe de numai 120 mp, neutilizabilă, iar despăgubirea de 2.004 euro nu este o justă despăgubire.
În mod greșit instanța de apel a considerat că suma de 10.570 euro reprezentând echivalentul beneficiului nerealizat reprezintă o îmbogățire fără justă cauză. Această motivare a instanței de apel se îndepărtează de intenția legiuitorului de a asigura persoanei expropriate valoarea de circulație a terenului expropriat cât și daunele cauzate de câștigul nerealizat.
În recursul său pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În critici s-a susținut că instanța de apel în mod greșit a înlăturat critica referitoare la procedura derogatorie specială de stabilire a despăgubirilor, consacrată de dispozițiile Legii nr. 255/2010.
Deși s-a reținut în mod corect că Legea nr. 33/1994 reprezintă dreptul comun în materia exproprierii, iar Legea nr. 255/2010 este o lege specială, s-a considerat fără temei că aceasta din urmă nu ar conține dispoziții derogatorii sub aspectul stabilirii despăgubirilor cuvenite persoanelor expropriate, fiind incidente dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, sens în care decizia instanței de apel este criticată pentru greșita aplicare a legii.
Este real faptul că dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, însă, susține recurenta-pârâtă, această trimitere se referă la dispozițiile de drept procedural din actul normativ ce constituie dreptul comun în materie și nu modalitatea de evaluare a despăgubirilor.
Față de această situație, având în vedere faptul că prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C.C., valoarea terenului expropriat a fost stabilită în cadrul procedurii administrative la suma de 0,3 euro/mp, corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită de Camera Notarilor Publici Suceava, pentru terenurile arabile extravilane situate pe raza comunei Șcheia, în baza Legii nr. 255/2010, arată recurenta-pârâtă, cererea de anulare a hotărârii de expropriere a reclamantei nu se justifică a fi primită.
Chiar și dacă ar fi aplicabile dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, acestea au fost greșit aplicate, arată recurenta-pârâtă. Se susține că față de conținutul acestui text de lege ambele instanțe au valorificat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, deși acesta nu reflectă prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, deoarece experții nu au verificat și nu au identificat tranzacții concrete cu privire la imobile cu caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet sau la agențiile imobiliare pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente între terenul expropriat și pacelele la care se referă anunțurile de vânzare avute în vedere.
La dosar nu există niciun indiciu din care să rezulte că prețurile menționate în anunțurile de vânzare examinate de experți ar corespunde cu prețurile de tranzacționare efectivă, care se stabilesc pe baza negocierilor dintre proprietar și potențialii cumpărători și care pot fi influențate de evoluția pieței imobiliare în perioada cuprinsă între data postării ofertei și data încheierii tranzacției efective. În acest sens, se arată că o corectă aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 impunea ca datele din ofertele examinate să fie verificate și prin prisma unor tranzacții efective pentru a se putea stabili în ce măsură respectivele oferte corespund realității pieței imobiliare.
Tranzacțiile efective pentru terenurile situate pe raza comunei Șcheia atestă o valoare de circulație medie de peste 10 ori mai mică decât cea stabilită în raportul de expertiză. Metoda pentru care au optat experții (comparația directă doar cu oferte de vânzare, nu și cu oferte de cumpărare sau tranzacții efective) nu reflectă situația reală a prețurilor practicate pe piața imobiliară, motiv pentru care nu se justifică valorificarea concluziilor raportului de expertiză.
Instanța de apel nu a analizat obiecțiunile pârâtei la raportul de expertiză, care vizau atât greșita aplicare de către experți a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cât și greșita cuantificare a coeficienților de individualizare specifici terenului în cauză.
Criticile comune din cele două recursuri vor fi analizate unitar și vor fi respinse pentru următoarele considerente.
Prin exproprierea suprafeței de 763 mp proprietatea reclamantei a fost divizată, aceasta rămânând în stăpânire cu parcelele de 120 mp și de 4317 mp.
Prin Hotărârea nr. 31 din 19 octombrie 2011, Comisia de verificare a dreptului de proprietate și acordare a despăgubirilor comuna Șcheia, județul Suceava a acordat reclamantei suma de 942 lei cu titlu de despăgubire pentru exproprierea imobilului situat în comuna Șcheia, județul Suceava, identic cu parcela nr. aaa CF bbb compus din teren liber de construcții în suprafață de 763 mp.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat contestație, solicitând acordarea unei despăgubiri în valoare de 40 euro/mp, anularea în parte a acesteia, iar, prin precizarea de acțiune, a solicitat acordarea contravalorii beneficiului nerealizat (față de amplasamentul terenului, pagubele produse prin expropriere, faptul că exproprierea a condus la fărâmițarea terenului cu consecința diminuării valorii terenului care a rămas în proprietate).
Prin Sentința civilă nr. 2648 din 13 decembrie 2012 Tribunalul Suceava a admis contestația formulată de reclamantă împotriva acestei hotărâri; a desființat în parte hotărârea atacată, a obligat pârâta să plătească contestatoarei suma de 12.742 euro (echivalentul în lei la data plății); a respins cererile privind exproprierea suprafeței ce excede hotărârii contestate și despăgubirile solicitate pentru aceasta; a obligat pârâta să plătească contestatoarei cheltuieli de judecată în sumă de 2500 lei, această soluție fiind confirmată de hotărârea ce face obiectul prezentului recurs.
Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituția României revizuită, dreptul de proprietate privată este garantat de stat și "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire".
Această dispoziție a fost preluată în Legea nr. 33/1994, care statuează în art. 1 că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească" reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere.
Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calcularea cuantumului despăgubirilor experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Despăgubirea cuvenită expropriatului se compune atât din valoarea reală a imobilului expropriat, cât și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite prin măsura exproprierii, iar la calcularea acestei despăgubiri trebuie să se țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.
Analizând actele și lucrările dosarului rezultă că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au pronunțat hotărâri cu respectarea dispozițiilor legale mai sus evocate.
Sub un prim aspect, referitor la pretențiile legate de fărâmițarea terenului neexpropriat (parcela de 120 mp, respectiv de 4317 mp) și la solicitarea privind câștigul nerealizat, concluziile raportului de expertiză, preluate ca atare de instanța de fond și de instanța de apel sunt în sensul că "la data întocmirii raportului nu sunt identificate daune provenite din câștigul nerealizat de reclamant din punct de vedere al terenului privit ca investiție". Terenul arabil nu a făcut obiectul exproprierii, el putând fi utilizat în continuare ca atare.
Referitor la valoarea despăgubirilor instanța de apel a reținut că aceasta a fost stabilită corect de prima instanță, pe baza raportului întocmit de comisia de experți constituită conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, că acesta reflectă opiniile comune ale celor trei experți, expertiza răspunzând obiectivelor stabilite și respectând cerințele impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În acest sens, față de concluziile raportului de expertiză, corect instanța a reținut că pretențiile reclamantei sunt de natură a duce la o îmbogățire fără justă cauză.
Metoda folosită de experți a fost aleasă în ipoteza în care "nu există tranzacții efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau când datele obținute din tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate".
În ce privește criticile pârâtei privind greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor Legii nr. 255/2010, urmează a fi înlăturate, deoarece, așa cum rezultă cu claritate din dispozițiile art. 22 din această lege, conținutul acestui articol face trimitere la Legea nr. 33/1994 și, în consecință, în mod corect instanța a avut în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză.
Nici criticile prin care pârâta susține că instanța de apel nu a analizat obiecțiunile sale la raportul de expertiză, care vizau greșita aplicare de către experți a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cât și greșita cuantificare a coeficienților de individualizare specifici terenului în cauză nu pot fi primite deoarece, pe de o parte, așa cum am arătat deja, instanța de apel a analizat respectarea în cauză a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Cât privește celelalte obiecțiuni formulate la instanța de fond, reluate în cererea de apel, acestea au fost analizate de instanța de apel odată cu analiza criticilor formulate de pârâtă în cererea de apel.
Așa fiind, cum în cauză ambele instanțe au aplicat corect dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 pentru considerentele ce preced, ambele recursuri se privesc a fi nefondate, urmând a fi respinse ca atare în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta S.D.E. și de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei civile nr. 4 din 28 februarie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013.
Procesat de GGC - NN