Deliberând, în condițiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:
1. Hotărârea instanței de apel
Prin Decizia civilă nr. 166/ A din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC W. SRL împotriva sentinței civile nr. 963 din 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.
A fost admis în parte apelul declarat de pârâții Z.M. și P.F. împotriva sentinței civile nr. 1687 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de aceeași instanță. Sentința a fost schimbată în parte în sensul că reclamanta a fost obligată să plătească pârâților cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 2.300 euro în echivalent lei la data plății.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că demersul tribunalului, de a se pronunța cu prioritate asupra excepției privind necompetența instanțelor române, este corect, față de necesitatea verificării propriei competențe anterior analizării oricărui alt aspect legat de corecta învestire.
Este adevărat că nu este tocmai riguroasă exprimarea din dispozitivul sentinței, deoarece în speță este vorba despre necompetența generală a instanțelor române și nu despre necompetența materială a tribunalului, astfel că aceasta din urmă nu putea face obiectul discuției, însă această inadvertență nu poate atrage nelegalitatea sentinței, câtă vreme instanța s-a raportat și la necompetența generală a instanțelor române.
Prin cererea de chemare în judecată inițială, cât și în forma completată și modificată a cererii, reclamanta a învestit instanța cu o cerere de anulare a deciziei pronunțate de Centrul de Mediere și Arbitraj al O.M.P.I. la data de 24 decembrie 2007 în urma soluționării disputei referitoare la domeniul de nume de internet „desprecopii.ro" prin intermediul Politicii Uniforme de Soluționare a Disputelor privind Numele de Domeniu.
De vreme ce reclamanta a criticat în dezvoltarea cererii sale decizia dată de organismul mai sus menționat și solicitând anularea deciziei și respingerea solicitării formulată de pârâți rezultă că a formulat o cale de atac împotriva actului emis în procedura de mediere.''
Or, niciuna dintre reglementările invocate de reclamantă (inclusiv regulile Politicii Uniforme de Soluționare a Disputelor privind Numele de Domeniu) nu prevăd posibilitatea atacării în justiție a deciziei emise în procedura de mediere.
Dimpotrivă, regulile invocate de reclamantă prevăd că decizia va fi adusă la îndeplinire dacă în termen de 10 zile cel interesat nu a sesizat una dintre instanțele prevăzute în regulile de procedură (parag.4 lit. k) din Politica de Dispute), fără însă a prevedea vreo cale de atac" ce poate fi îndreptată împotriva deciziei ori competența instanțelor pentru o asemenea procedură de atac.
Aceasta nu exclude posibilitatea reclamantei de a supune pretenția sa privind valorificarea dreptului la numele de domeniu de internet unei instanțe de judecată, după cum reglementarea analizată o prevede expres, însă nu în forma unei căi de atac împotriva deciziei în discuție, ci în forma unui litigiu de drept comun.
Cât privește apelul pârâților, s-a reținut că tribunalul a motivat sentința exclusiv sub aspectul incidenței prevederilor art. 2812 C proc. civ. însă nu a arătat criteriile de fapt în baza cărora a aplicat prevederile art. 274 C. proc. civ., deoarece acest text, chiar dacă lasă la latitudinea instanței posibilitatea reducerii cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, impune existența unor criterii cum sunt valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.'
Deși pricina s-a soluționat într-un interval de timp relativ scurt, fără a fi fost judecate în fond pretențiile reclamantei și apărările pârâților, aceștia din urmă au formulat două apărări cuprinzând atât apărări de fond, cât și chestiuni procedurale (a doua întâmpinare fiind cauzată de modificarea de către reclamantă la prima zi de înfățișare a acțiunii introductive), au depus la dosar în apărare numeroase înscrisuri, iar cauza a prezentat un grad de complexitate ridicat prin natura sa, precum și prin argumentele prezentate și analizate.
În consecință, nu există în cauză împrejurări de fapt care să justifice o reducere a onorariului avocațial.
2. Recursul
2.1. Motive
Reclamanta a declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 299, 301-303, 304 pct. 4-9 C proc. civ., art. 948, 969, 970 C. civ. și „dispozițiile Legii nr. 84/1998", prin care, după ce a expus pe larg situația de fapt și de drept anterioară litigiului, precum și greșelile pe care le-ar fi săvârșit prima instanță, a formulat următoarele critici împotriva hotărârii instanței de apel:
Instanța de judecată a depășit atribuțiile puterii judecătorești iar prin hotărârea dată, instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. In toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Instanța de fond a încălcat principiile contradictorialității, oralității și dreptului la apărare, iar instanța de apel a ignorat acest aspect.
Atât instanța de fond, cât și cea de apel au motivat necorespunzător hotărârile.
Nu au fost invocate și nici puse în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului București în soluționarea cauzei și excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată în soluționarea cauzei. Cu toate acestea, instanța de fond s-a pronunțat pe cele două excepții în mod greșit considerându-le întemeiate.
Instanța de apel a recunoscut că instanța de fond s-a pronunțat pe ceva ce nu s-a cerut și menționat dar, prin hotărârea pronunțată a întărit greșeala instanței de fond, ignorând principiile contradictorialității, oralității și dreptului la apărare.
Instanța de apel a analizat încălcarea principiilor contradictorialității, oralității și dreptului la apărare raportate doar la excepțiile puse în discuția părților și nu la cele care nu au fost puse în discuția părților și pe care s-a pronunțat instanța de judecată.
Instanța de apel a ignorat critica adusă de reclamantă privitoare la cheltuielile de judecată și nu a analizat și „nici nu a motivat apelul nostru" referitor la cheltuielile de judecată.
Instanța de judecată a acordat ceea ce nu s-a cerut pentru că, încălcând dispozițiile art. 129 C proc. civ., instanța de fond s-a pronunțat pe excepții cu care nu a fost învestită iar instanța de apel a repetat aceeași greșeală.
Hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natură pricinii. Reclamanta a învederat instanței de apel faptul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii pentru că a schimbat natura actului juridic dedus judecății și a considerat în mod greșit că înscrisul numit Decizie este o hotărâre a unei instanțe de arbitraj, deși atât în Politica de Dispute cât și în Regulile de aplicare a Politicii se specifică explicit faptul că procedura derulată este o procedură administrativă și nu una arbitrară.
Analiza excepției necompetenței generale a instanțelor din România s-a întemeiat pe norme legale străine de natura pricinii și anume Convenția pentru recunoașterea sentințelor arbitrale străine, semnată la 10 iunie 1958 la New York.
În mod eronat instanța de fond a considerat că între părțile cauzei au existat raporturi comerciale internaționale în baza unei convenții arbitrare, fără a indica raporturile comerciale internaționale și nici care este convenția arbitrară încheiată.
Instanța de apel a preluat motivarea instanței de fond privitoare la Politica de Dispute.
Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.
Prin înregistrarea domeniului www.desprecopii.ro. între reclamantă și IQ-registrul R.O.T.L.D. s-a perfectat un Contract de adeziune încheiat în temeiul art. 942 C civ. Atât instanța de fond cât și instanța de apel au ignorat faptul că între părți există o convenție potrivit căreia actul numit Decizie va fi suspus controlului instanțelor de judecată.
Atât instanța de fond cât și instanța de apel au încadrat greșit actul dedus judecății. Judecătorii fondului au considerat că este o decizie arbitrară, iar cei din apel rezultatul procedurii de mediere, ignorând cu desăvârșire faptul că prin convenția dintre părți acest act poate fi contestat în fața instanțelor de judecată conform dispozițiilor art. 969 C civ.
Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii pentru că situația de fapt a fost greșit calificată.
2.2. Întâmpinarea,
Intimații Z.M. și P.F. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. - în esență, s-a arătat că motivele de recurs reprezintă o reiterare a argumentelor prezentate la fondul cauzei și în apel, iar eriticile sunt în totalitate raportate la sentința pronunțată în fondul cauzei.
- Criticile formulate vizează nemulțumirea recurentei față de modalitatea în care au fost puse în discuție excepțiile, recurenta făcând o adevărată interpretare literară a motivării curții de apel, fără să indice în ce constă presupusa încălcare a legii.
2.3. Analiza făcuta de instanța de recurs
Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Criticile vizând nepronunțarea instanțelor de fond asupra unor excepții nepuse în discuția părților, cu consecința încălcării principiilor fundamentale privitoare la contradictorialitate, oralitate și drept la apărare vor fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. cu toate că, reluând aceeași problemă, recurenta a considerat că prin nepronunțare instanțele ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut și s-au depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Aceste critici ar fi fost întemeiate dacă instanțele ar fi pronunțat soluția în raport de excepții procesuale nepuse în discuția părților, numai astfel fiind încălcate principiile enunțate, drept consecință a vătămării procesuale provocate părții care invocă nulitatea actului de procedură.
Or, câtă vreme, fiind învestite concomitent cu mai multe excepții procesuale, instanțele au optat pentru aceea privitoare la necompetența de a analiza o anumită cerere, și au dat soluția în raport doar de această excepție procesuală, nu mai aveau a le analiza pe celelalte. Tocmai în aceasta constă necesitatea determinării ordinii de soluționare a excepțiilor procesuale invocate concomitent - trebuie cercetată cu prioritate excepția procesuală a cărei rezolvare face de prisos analiza celorlalte.
Împrejurarea că instanța de apel a dat calificarea corectă a felului necompetenței instanțelor nu atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., tocmai pentru că lipsește vătămarea procesuală, întrucât din considerentele sentinței rezultă că și prima instanță a avut în vedere același aspect. Instanța de apel a constatat, corect, faptul că „inadvertența" decurgând din reținerea în dispozitivul sentinței a lipsei competenței materiale a tribunalului nu atrage nelegalitatea, câtă vreme prima instanță s-a raportat și la necompetența generală.
De altfel, prin întâmpinările depuse de pârâții persoane fizice s-a invocat atât excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, cât și excepția necompetenței generale a instanțelor romane, arătându-se care sunt argumentele cu care sunt susținute excepțiile, iâr din încheierea de dezbateri rezultă că această chestiune de drept a fost pusă în dezbatere contradictorie, iar reprezentanta reclamantei a învederat că „instanțele române sunt competente".
Excepția de necompetență a fost soluționată corect, având în vedere obiectul pretenției deduse judecății, respectiv anularea Deciziei Comisiei Administrative pronunțate la 24 decembrie 2007 de Centrul pentru Mediere și Arbitraj al O.M.P.I. în cazul DRO2007-0008.
Această decizie a fost dată într-o procedură administrativă supusă regulilor procedurale de judecată - ceea ce include și eventualele căi de atac - acceptate de ambele părți. Or, parag. 4 lit; k) din Politica Uniformă de Soluționare a Disputelor cu privire la Numele de Domeniu („U.D.R.P.") nu poate fi interpretat în sensul că recunoaște o cale de atac împotriva dispozitivului hotărârii U.D.R.P., căile de atac trebuind să fie expres prevăzute iar nu decurgând dintr-o interpretare a uneia sau alteia dintre părțile implicate într-o anumită procedură. Ceea ce arată paragraful menționat este faptul că printr-o acțiune de drept comun poate fi supusă analizei instanțelor ordinare soluția dată în procedură administrativă de Centrul de Mediere și Arbitraj al O.M.P.I.
Pe cale de consecință, nu a avut loc nici o interpretare greșită a contractului de adeziune, acceptarea unor reguli privitoare la înregistrarea numelor de domenii prin care nu sunt recunoscute căi de atac împotriva hotărârilor date în procedura administrativă neputâiid fi înțeleasă drept „creatoare" de căi de atac prin voința părților. Ca atăreși nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 8 C proc. civ.
Hotărârea instanței de apel este temeinic motivată, judecătorul redactor realizând în condiții nesusceptibile de critică sintetizarea și determinarea concretă a motivelor de apel cu privire la care a avut de răspuns instanța superioară de fond. Așadar, nici critica motivată pe dispozițiile art, 304 pct. 7 C proc. civ. nu este întemeiată.
Împrejurarea că prin motivele de recurs s-a arătat că instanța de apel nu a analizat și nici nu a motivat „apelul nostru" referitor la cheltuielile de judecată, în lipsa prezentării unor argumente care să vizeze nelegalitatea hotărârii, nu atrage pentru instanța de recurs obligația de verificare a acestui aspect, față de natura recursului de cale extraordinară de atac.
Având în vedere cele mai sus arătate, înalta Curte a apreciat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală motiv pentru care; în temeiul art. 312 alin. (1) C proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
În raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta căzută în pretenții va fi obligată la cheltuieli de judecată către intimații Z.M. și P.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC W. SRL împotriva Deciziei civile nr. 166/ A din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Obligă pe recurentă să plătească intimaților Z.M. și P.F., cu titlu de cheltuieli de judecată, echivalentul în lei la data plății a sumei de 5.546 euro.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2010.