Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 4212/2012

Ședința publică de la 18 octombrie 2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2077 din 16 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de reclamantul Z.V. - Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în contradictoriu cu pârâtul C.N.S.A.S., având ca obiect anularea deciziilor nr. 3370 din 9 octombrie 2007 și nr. 5335 din 20 noiembrie 2007, prin care pârâtul a constatat că reclamantul a fost colaborator al poliției politice comuniste.

Pentru a pronunța această soluție în etapa rejudecării fondului cauzei, Curtea a reținut în prealabil că, în contextul în care instanța supremă a statuat, prin decizia nr. 1749 din 30 martie 2010, că instanța de fond trebuie să se pronunțe în legătură cu temeinicia deciziilor atacate cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate, nu mai poate lua în discuție, față de prevederile art. 315 din C. proc. civ., aspectele invocate de reclamant cu privire la nulitatea deciziilor pentru că ar fi fost pronunțate de o instanță extraordinară, iar contestația a fost soluționată prin decizia nr. 5335 din 20 noiembrie 2007 de către o instanță care nu era independentă și imparțială.

Totodată, Curtea a interpretat art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008, care impune judecarea în continuare a cauzelor care au fost introduse pe rolul instanțelor în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate până în acel moment, adică a verificării dacă reclamantul a făcut sau nu poliție politică în sensul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999.

Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat că nici exceptia de nelegalitate invocată în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reținută, deoarece obiectul cauzei este anularea deciziilor, iar nelegalitatea deciziilor se poate constata prin soluționarea cauzei pe fond, constatând că motivele excepției sunt în fapt tot motivele de nulitate a deciziilor, iar prin decizia de casare acest aspect a fost stabilit în mod irevocabil, în sensul că se vor judeca aspectele de fond, deciziile nefiind nule ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 51/2008.

În ceea ce privește situația de fapt, Curtea a constatat că, prin decizia nr. 3370 din 9 octombrie 2007, Colegiul C.N.S.A.S. a reținut că reclamantul Î.P.S. P.Z., Z.V., a fost colaborator al politiei politice comuniste, fiind titular al dosarelor SIE 40160 și I 993 și utilizat ca informator de către I.J. Suceava sub numele conspirativ „S.", în perioada 1975 - 1977.

Totodată, s-a reținut că, după întoarcerea de la o specializare în R.F.G., la 30 iunie 1977, reclamantul a fost înregistrat ca informator intern de către D.I.E., „în scopul pregătirii lui cu sarcini în exterior", având numele conspirativ „P.", iar anterior înregistrării ca informator intern, documentele au confirmat „preluarea" titularului de către serviciile de informații externe, înainte de plecarea în R.F.G., la sfârșitul anului 1976.

Referitor la dispozițiile legale aplicabile, Curtea a observat că prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999 au fost reluate și de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, relevant fiind că cele două texte legale nu impun ca informațiile furnizate să fi atras anumite consecințe grave persoanelor despre care s-au furnizat informații, fiind suficient ca informațiile să fie de natură a aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale, să vizeze astfel de drepturi.

Examinând notele informative, referatele, rapoartele, fișele personale și scrisorile operative, prima instanță a constatat legătura strânsă și colaborarea reclamantului cu organele de Securitate, reținând că activitatea reclamantului se încadrează în definiția colaboratorului, iar informațiile furnizate de acesta au vizat și au îngrădit drepturi fundamentale, precum dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei (art. 30 din Constituția României din 1965, art. 18 din Pactul privind Drepturile Civile și Politice), dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor (art. 28 din Constituția României din 1965, art. 19 din Pactul privind Drepturile Civile și Politice), dreptul de a părăsi orice țară, chiar și propria țară (art. 12 din Pactul privind Drepturile Civile și Politice), precum și dreptul la viață privată (art. 17 din Pactul privind Drepturile Civile și Politice).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Z.V. - Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile recurentului au fost subsumate prevederilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., arătându-se că:

1. Instanța fondului a încălcat cu ocazia rejudecării regulile de desfășurare a procesului civil atunci când a omis să se pronunțe asupra unui motiv esențial de nelegalitate a deciziilor contestate, invocat prin întâmpinare, constând în neîndeplinirea cerinței prevăzute de art. 3 lit. u) din O.U.G. nr. 24/2008 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 293/2008 în sensul că ierarhii și șefii cultelor religioase recunoscute de lege pot forma obiectul verificărilor prevăzute de acest act normativ numai „la cererea reprezentanților cultului religios de care aceștia aparțin”; legiuitorul a condiționat, așadar, exercițiul dreptului de a constata calitatea de colaborator al securității de existența unei cereri din partea reprezentanților cultului religios de care aparțin, or în speță o asemenea cerere lipsește, ceea ce conduce fără echivoc la concluzia că cele două decizii emise de C.N.S.A.S. sunt nelegale;

2. Instanța de rejudecare a aplicat greșit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. atunci când a considerat că, în raport de cele reținute prin decizia de casare nr. 1749 din 30 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nu ar mai putea constata nulitatea deciziilor C.N.S.A.S., mai exact că nu ar putea examina fondul unui nou motiv de nulitate invocat în rejudecare. Deși cu ocazia rejudecării, reclamantul a solicitat atât prin întâmpinare cât și pe calea excepției de nelegalitate a se observa că, aplicând direct și prioritar cauzei legea fundamentală [art. 126 alin. (5) Constituție], cele două decizii ale C.N.S.A.S. sunt nelegale, câtă vreme acestea sunt expresia unei jurisdicții extraordinare potrivit unei norme legale care intră în conflict cu norma constituțională evocată, curtea de apel nu a dar curs acestei apărări.

Nu a fost examinat nici motivul de nulitate întemeiat pe încălcarea de către C.N.S.A.S. a dispozițiilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului în condițiile în care C.N.S.A.S. a soluționat o contestație formulată împotriva propriei decizii, existând astfel un cumul al funcțiilor de anchetă, de judecată și de soluționare a contestațiilor împotriva propriilor decizii. În acest sens s-a făcut trimitere la Cauza Procolo contra Luxemburgului;

3. Instanța a reținut în lipsa oricărui suport probator că prin furnizarea de informații s-ar fi adus atingere dreptului la libertate de exprimare și libertatea opiniilor, a dreptului la libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei, a dreptului la viață privată, a dreptului de a părăsi orice țară.

C.N.S.A.S. nu a dovedit îngrădirea acestor drepturi fundamentale ale unor persoane, iar potrivit legii nu este suficientă simpla furnizare de informații, conform art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată prin Legea nr. 293/2008 fiind necesar să fie vorba de informații „care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

În opinia recurentului numai autoritățile statului pot aduce atingeri drepturilor fundamentale și, în plus, nu s-a putut indica nicio persoană căreia i-au fost limitate sau înlăturate drepturile fundamentale la care a făcut trimitere instanța de fond ca efect al informațiilor consemnate de ofițerii de securitate. Pe de altă parte, în cazul cetățenilor străini sau al cetățenilor români care părăsiseră România și locuiau în străinătate, autoritățile române nici nu puteau aduce atingere drepturilor menționate.

Examinând cauza prin prisma normelor legale incidente și a probatoriului administrat, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 5 și cele ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru reformarea sentinței atacate, astfel că va respinge recursul, pentru cele ce vor fi punctate în continuare:

Instanța de contencios administrativ a Curții de Apel București a fost investită cu acțiunea în anulare a deciziei nr. 3370 din 9 octombrie 2007 prin care C.N.S.A.S. a stabilit că Z.V. - Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților - a fost colaborator al poliției politice comuniste, precum și a deciziei nr. 5335 din 20 noiembrie 2007 prin care C.N.S.A.S. a respins contestația formulată de Z.V. împotriva deciziei nr. 3370/2007 pe care a menținut-o.

Sentința civilă nr. 2416 din 5 iunie 2009 prin care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, constatând nulitatea celor două acte administrative, a fost casată prin decizia nr. 1749 din 30 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, urmare a admiterii recursului declarat de C.N.S.A.S., cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de rejudecare s-a pronunțat prin sentința civilă aflată, la acest moment, în control judiciar, reținând că este neîntemeiată plângerea reclamantului privitoare la nelegalitatea celor două decizii emise de C.N.S.A.S.

Motivele de fapt și de drept ce au stat la baza concluziei că este neîntemeiată acțiunea reclamantului de anulare a deciziilor C.N.S.A.S., prezentate în rezumat în considerentele de față, demonstrează că instanța de rejudecare a dat eficiență dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că a ținut seama de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție (decizia nr. 1749/2010 a, secției contencios administrativ și fiscal), problemei de drept legate de incidența dispozițiilor art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 293/2008 și cu privire la efectele deciziei nr. 51 din 31 ianuarie 2008 a Curții Constituționale în condițiile în care deciziile atacate au fost emise sub imperiul Legii nr. 187/1999 anterior declarării acesteia ca neconstituțională, iar potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată „Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor”.

Instanța de casare a statuat că deciziile emise de C.N.S.A.S. în temeiul Legii nr. 187/1999 nu pot fi declarate nule absolut din moment ce prin art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008, modificată, legiuitorul a impus instanțelor să ia în considerarea probele admise de instanțele civile, reținând totodată că prin decizia nr. 1398/2008 Curtea Constituțională respingând o excepție de neconstituționalitate a textului legal menționat mai sus a precizat că soluțiile de acest fel răspund și exigențelor Constituției, articolul atacat „dând expresie principiului neretroactivității” , așa încât, în virtutea art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în mod judicios instanța Curții de Apel - în rejudecare - a analizat temeinicia celor două acte administrative în discuție.

În acest context, judecătorul fondului argumentează neluarea în discuție a motivului de nulitate a deciziilor pentru că ar fi fost pronunțate de o instanță extraordinară, că ar fi fost soluționată contestația formulată împotriva deciziei C.N.S.A.S. nr. 3370/2007 de către o instanță care nu era independentă și imparțială, arătând că prin decizia Înaltei Curți nr. 1749/2010 s-a stabilit irevocabil că se vor judeca aspectele de fond.

Trebuie subliniat că prin decizia nr. 51/2008 s-a declarat neconstituțională Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, că art. 147 alin. (1) din Constituție statuează în sensul remedierii actelor normative declarate neconstituționale, astfel că prin O.U.G. nr. 24/2008 (publicată în M. Of. al României nr. 182 din 10 martie 2008) s-a adoptat o nouă reglementare privitor la accesul la propriul dosar și deconspirarea securității, în acord cu cele reținute prin decizia nr. 51/2008 a Curții Constituționale.

Norma tranzitorie cuprinsă în art. 34 din O.U.G. nr. 24/2008 în forma inițială cât și în forma dobândită în urma modificării aduse acestei ordonanțe prin Legea nr. 293/2008 a fost supusă controlului de constituționalitate, așa cum s-a arătat deja (Decizia nr. 1398/2008 a Curții Constituționale), și în considerarea acesteia în mod corect instanța de fond - cu ocazia rejudecării . a reținut că se impune judecarea în continuare a cauzelor care au fost introduse pe rolul instanțelor în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 cu luarea în considerare a tuturor probelor administrate până în acel moment, adică a verificării dacă reclamantul a făcut sau nu poliție politică în sensul art. 5(3) din Legea nr. 187/1999.

Legalitatea deciziilor emise de Colegiul C.N.S.A.S. prin care s-a stabilit calitatea recurentului-reclamant de colaborator al poliției politice comuniste a fost evaluată, în mod corect, în conformitate cu principiul tempus regit actum din perspectiva art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999, text legal potrivit căruia:

„Este colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, în sensul prezentei legi, persoana care:

a) a fost retribuită sau recompensată în alt mod pentru activitatea desfășurată în această calitate;

b) a fost deținător de locuință conspirativă sau de casă de întâlnire;

c) a fost rezident al securității, în sensul prezentei legi;

d) orice altă persoană care a dat informații securității, prin care s-a adus atingere, nemijlocit sau prin alte organe, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Informațiile cuprinse în declarațiile date în timpul anchetei de către persoana reținută sau arestată pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetată, judecată și condamnată nu fac obiectul acestei prevederi.”

Această abordare este confirmată și de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, (spre exemplificare deciziile nr. 2709/2012 și nr. 1465/ 2011).

Pe fondul cauzei, instanța de fond a argumentat soluția de menținere a ambelor decizii ale C.N.S.A.S. făcând trimitere directă și în detaliu la probele existente la dosar, probe asupra cărora așa cum rezultă și din considerentele sentinței recurate și din motivele de recurs recurentul-reclamant nu a adus decât critica privitoare la lipsa oricăror dovezi ale C.N.S.A.S. în sensul că informațiile furnizate ar fi adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale unor persoane, fără să conteste existența sau conținutul informațiilor furnizate.

Nu va fi primită susținerea recurentului că instanța a ignorat dispozițiile art. 5 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 187/1999 potrivit cărora se consideră colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, persoana care a dat informații „prin care s-a adus atingere, nemijlocit sau prin alte organe, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”, întrucât conținutul acestei prevederi a fost modificat prin O.U.G. nr. 16/2006 astfel că la momentul adoptării deciziilor C.N.S.A.S., în ce-l privește pe recurentul-reclamant, norma aplicabilă avea următorul conținut:

„Este colaborator al poliției politice comuniste, în sensul prezentei legi, persoana care a furnizat sau a înlesnit transmiterea de informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii operativi, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Informațiile cuprinse în declarațiile, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest de către persoana interogată pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu fac obiectul acestei prevederi”.

Totodată, contrar celor arătate în cererea de recurs, analiza instanței de fond s-a axat pe notele olografe semnate sub numele conspirativ „P.” și nu pe consemnările ofițerilor de securitate, note în baza cărora s-a conchis că informațiile furnizate au fost de natură să aducă atingere/au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale pentru ca în accepțiunea art. 5 alin. (3) din Legea nr. 187/1999 modificată să se stabilească în persoana recurentului-reclamant calitatea de „colaborator al poliției politice comuniste”.

Judecătorul fondului a observat pe baza probatoriului administrat că prin informațiile furnizate au fost vizate drepturi fundamentale ale omului, anume dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței și a religiei consacrat de art. 30 din Constituția României din 1965 și de art. 18 din Pactul privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituția României din 1965 și de art. 19 din Pactul privind Drepturile Civile și Politice, dreptul de a părăsi orice țară, chiar și propria țară consacrat de art. 12 din Pactul privind Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la viață privată recunoscut de art. 17 din Pactul privind Drepturile Civile și Politice.

Față de cele arătate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Z.V. - Î.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, împotriva sentinței civile nr. 2077 din 16 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012.